ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 890/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 890/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 335 din 18 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria

s

ectorului 5 București, în temeiul art.

29 din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006,

invocată de către contestatorul C.D., cu motivarea că aceasta nu are legătură

cu obiectul cauzei.

În baza art. 386 lit. d) C. proc.

pen. a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de către C.D.

– deținut în Penitenciarul Rahova – împotriva sentinței penale nr. 2487/2007

pronunțată de Judecătoria

s

ectorului

5 București în Dosarul nr. 105127/302/2007.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din

fondurile M.J.

Pentru a pronunța această hotărâre

prima instanță a reținut că, la data de 13 iunie 2007, C.D. a adresat

judecătorului delegat o cerere în care a arătat că în penitenciar nu i se

acordă niciun drept, nu se ține cont de starea sa de sănătate gravă, că se va

sinucide pentru a nu fi asasinat de conducerea A.N.P., prin supunere la rele

tratamente și tortură și că dorește ca judecătorul delegat să-i întocmească

inventarul bunurilor și să o cheme pe sora sa pentru a i le remite.

Prin adresa, judecătorul delegat i-a

comunicat petentului că nu-i poate îndeplini cerințele, întrucât nu are astfel

de atribuții.

Împotriva acestui răspuns C.D. a

formulat contestație, arătând că judecătorul delegat trebuia să se pronunțe

prin încheiere.

Cauza a fost înregistrată sub

numărul 10512/302/2007.

Prin sentința penală nr. 2487/2007

pronunțată de Judecătoria

s

ectorului

5 a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de către C.D.

S-a reținut că, în mod corect,

judecătorul delegat a calificat cererea condamnatului ca o declarație de

intenție, întrucât nu se contestau aspecte reglementate de Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor, pentru ca judecătorul să se pronunțe prin

încheiere.

Prin Decizia penală nr. 2504/R/2007

pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 10512/302/2007 s-a apreciat

că, anularea sentinței penale nr. 2487/2007 solicitată de către C.D., prin

contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc.

pen., revine spre competentă soluționare Judecătoriei

s

ectorului 5 București.

La data de 20 ianuarie 2008 a fost

înregistrată la Tribunalul București, secția a II-a penală, sub numărul

3865/3/2008 cererea formulată de către C.D. prin care acesta a adus completări

contestației în anulare formulate împotriva sentinței penale nr. 2487/2007 a

Judecătoriei

s

ectorului 5

București.

Prin încheierea din 7 februarie 2008

tribunalul a constatat că cererea depusă la data de 20 ianuarie 2008 nu poate

fi calificată ca o nouă contestație în anulare împotriva aceleiași sentințe

penale nr. 2487/2007 a Judecătoriei

s

ectorului

5, ci reprezintă precizări la contestația depusă anterior, astfel că a dispus

scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea cererii spre competentă soluționare

Judecătoriei

s

ectorului 5

București.

Prin sentința penală nr. 335 din 18

februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția I penală,

în Dosarul nr. 693/302/2008, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992 a fost

respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006, invocată de către contestatorul C.D.,

deoarece nu are legătură cu obiectul cauzei.

În baza art. 386 lit. d) C. proc.

pen. a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de către

C.D. împotriva sentinței penale nr. 2487/2007 pronunțată de Judecătoria

Sectorului 5, în Dosarul nr. 105127/302/2007,

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului

din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile M.J.

Instanța a reținut, atât din

precizările făcute de către contestatorul C.D., precum și din calificarea dată

cererii de către Tribunalul București, că obiectul acesteia îl constituie

contestația în anulare împotriva sentinței penale nr. 2487/2007 a Judecătoriei

s

ectorului 5 București, întemeiată pe

dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen.

Conform acestor dispoziții legale,

când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru

aceeași faptă, se poate face contestație în anulare.

Pe fondul cauzei, instanța a

constatat lipsa motivării faptice a contestației în anulare și, raportat la

dispozițiile legale mai sus amintite a apreciat că, întrucât față de

contestator nu s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă,

contestația în anulare este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel condamnatul C.D. care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, în principal, condamnatul fiind nemulțumit de modul în care s-a

judecat cauza la Judecătoria

s

ectorului

5 București și de respingerea excepției de neconstituționalitate pe care a invocat-o

în fața aceleiași instanțe.

Analizând actele dosarului,

tribunalul a dispus – prin încheierea de ședință din 11 mai 2009 – disjungerea

judecării apelului declarat împotriva respingerii contestației în anulare

formulată de condamnat, de judecata recursului declarat de acesta împotriva

respingerii excepției de neconstituționalitate invocată în fața primei

instanțe.

Prin Decizia penală nr. 524/ A din 6

octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost

respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul C.D. împotriva sentinței

penale nr. 335 din 18 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria

s

ectorului 5 București, în Dosarul nr. 693/302/2008.

A fost obligat apelantul la plata

sumei de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus a

fi avansată din fondul M.J.

Pentru a pronunța această decizie,

Tribunalul București a reținut că, întrucât împotriva condamnatului nu s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, nemulțumirile acestuia

referitoare la soluțiile date de judecătorul delegat cu executarea, nu se

încadrează în cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. d) C.

proc. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal a declarat recurs contestatorul C.D., care a reiterat motivele invocate

în fața instanței de apel.

Prin Decizia penală nr. 41 din 8

ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și familie, a fost respins, ca nefondat, recursul

declarat de contestatorul C.D. împotriva sentinței penale nr. 335 din 18

februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București și a Deciziei penale

nr. 524 din 6 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală.

A fost obligat recurentul la plata

sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

150 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus a fi

avansată din fondul M.J.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel București a constatat că, în cauză, nu sunt incidente

dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen. invocate de contestator, întrucât

împotriva acestuia nu s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă.

Împotriva deciziei pronunțate de

Curtea de Apel București, contestatorul condamnat C.D. a declarat un nou recurs,

susținând că instanța nu a efectuat o judecată corectă și imparțială în cauză.

Înalta Curte constată că recursul

declarat de contestatorul condamnat C.D. este inadmisibil având în vedere

următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituția

României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile

interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate,

oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal.

În raport de principiul statuat prin

textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință,

provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit

dispozițiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina

persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile,

ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Totodată, aceleași exigențe

exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în

alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Legea procesual penală, prin

norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura,

concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care

să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări

materiale sau morale părților din proces.

În raport de dispozițiile art.

385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs

hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive.

Totodată, art. 417 C. proc.

pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al

aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici

unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de

jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la

recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a

declarării mai multor recursuri este exclusă.

În cauză, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul declarat de

contestatorul condamnat C.D. împotriva Deciziei penale nr. 41/R din 8 ianuarie 2010,

prin care Curtea de Apel București a respins ca nefondat recursul declarat de

același contestator împotriva Deciziei penale nr. 524 din 6 octombrie 2009

pronunțată de Tribunalului București.

Din dispozițiile C. proc. pen.

rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru

exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri,

determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe

această cale.

Hotărârea recurată a

dobândit caracter definitiv odată cu soluționarea recursului prin Decizia penală

nr. 41/R din 8 ianuarie 2010 a Curții de Apel București și, prin urmare, nu mai

poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Se constată așadar că

recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 385

1

alin. (1) C. proc.

pen., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe

această cale.

Recunoașterea unei căi de

atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o

încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. a) teza II C. proc. pen., combinat cu art. 385

1

C. proc. pen.

va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul condamnat C.D. împotriva

Deciziei penale nr. 41/R din 8 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga recurentul contestator condamnat la plata sumei de 300 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de contestatorul condamnat C.D. împotriva Deciziei penale nr. 41/R din

8 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurentul contestator

condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 martie 2010.