ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 890/2010

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 335 din 18 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria s ectorului 5 București, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006, invocată de către contestatorul C.D., cu motivarea că aceasta nu are legătură cu obiectul cauzei. În baza art. 386 lit. d) C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de către C.D. – deținut în Penitenciarul Rahova – împotriva sentinței penale nr. 2487/2007 pronunțată de Judecătoria s ectorului 5 București în Dosarul nr. 105127/302/2007.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile M.J. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, la data de 13 iunie 2007, C.D. a adresat judecătorului delegat o cerere în care a arătat că în penitenciar nu i se acordă niciun drept, nu se ține cont de starea sa de sănătate gravă, că se va sinucide pentru a nu fi asasinat de conducerea A.N.P., prin supunere la rele tratamente și tortură și că dorește ca judecătorul delegat să-i întocmească inventarul bunurilor și să o cheme pe sora sa pentru a i le remite.

Prin adresa, judecătorul delegat i-a comunicat petentului că nu-i poate îndeplini cerințele, întrucât nu are astfel de atribuții. Împotriva acestui răspuns C.D. a formulat contestație, arătând că judecătorul delegat trebuia să se pronunțe prin încheiere. Cauza a fost înregistrată sub numărul 10512/302/2007. Prin sentința penală nr. 2487/2007 pronunțată de Judecătoria s ectorului 5 a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de către C.D. S-a reținut că, în mod corect, judecătorul delegat a calificat cererea condamnatului ca o declarație de intenție, întrucât nu se contestau aspecte reglementate de Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, pentru ca judecătorul să se pronunțe prin încheiere.

Prin Decizia penală nr. 2504/R/2007 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 10512/302/2007 s-a apreciat că, anularea sentinței penale nr. 2487/2007 solicitată de către C.D., prin contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., revine spre competentă soluționare Judecătoriei s ectorului 5 București. La data de 20 ianuarie 2008 a fost înregistrată la Tribunalul București, secția a II-a penală, sub numărul 3865/3/2008 cererea formulată de către C.D. prin care acesta a adus completări contestației în anulare formulate împotriva sentinței penale nr. 2487/2007 a Judecătoriei s ectorului 5 București.

Prin încheierea din 7 februarie 2008 tribunalul a constatat că cererea depusă la data de 20 ianuarie 2008 nu poate fi calificată ca o nouă contestație în anulare împotriva aceleiași sentințe penale nr. 2487/2007 a Judecătoriei s ectorului 5, ci reprezintă precizări la contestația depusă anterior, astfel că a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea cererii spre competentă soluționare Judecătoriei s ectorului 5 București. Prin sentința penală nr. 335 din 18 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția I penală, în Dosarul nr. 693/302/2008, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006, invocată de către contestatorul C.D., deoarece nu are legătură cu obiectul cauzei.

În baza art. 386 lit. d) C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de către C.D. împotriva sentinței penale nr. 2487/2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5, în Dosarul nr. 105127/302/2007, În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul avocatului din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile M.J. Instanța a reținut, atât din precizările făcute de către contestatorul C.D., precum și din calificarea dată cererii de către Tribunalul București, că obiectul acesteia îl constituie contestația în anulare împotriva sentinței penale nr. 2487/2007 a Judecătoriei s ectorului 5 București, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc.

pen. Conform acestor dispoziții legale, când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, se poate face contestație în anulare. Pe fondul cauzei, instanța a constatat lipsa motivării faptice a contestației în anulare și, raportat la dispozițiile legale mai sus amintite a apreciat că, întrucât față de contestator nu s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, contestația în anulare este inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul C.D. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în principal, condamnatul fiind nemulțumit de modul în care s-a judecat cauza la Judecătoria s ectorului 5 București și de respingerea excepției de neconstituționalitate pe care a invocat-o în fața aceleiași instanțe.

Analizând actele dosarului, tribunalul a dispus – prin încheierea de ședință din 11 mai 2009 – disjungerea judecării apelului declarat împotriva respingerii contestației în anulare formulată de condamnat, de judecata recursului declarat de acesta împotriva respingerii excepției de neconstituționalitate invocată în fața primei instanțe. Prin Decizia penală nr. 524/ A din 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul C.D. împotriva sentinței penale nr. 335 din 18 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria s ectorului 5 București, în Dosarul nr. 693/302/2008. A fost obligat apelantul la plata sumei de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul M.J.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul București a reținut că, întrucât împotriva condamnatului nu s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, nemulțumirile acestuia referitoare la soluțiile date de judecătorul delegat cu executarea, nu se încadrează în cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs contestatorul C.D., care a reiterat motivele invocate în fața instanței de apel. Prin Decizia penală nr. 41 din 8 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul C.D.

împotriva sentinței penale nr. 335 din 18 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București și a Deciziei penale nr. 524 din 6 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. A fost obligat recurentul la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul M.J. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen. invocate de contestator, întrucât împotriva acestuia nu s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, contestatorul condamnat C.D. a declarat un nou recurs, susținând că instanța nu a efectuat o judecată corectă și imparțială în cauză. Înalta Curte constată că recursul declarat de contestatorul condamnat C.D. este inadmisibil având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal. În raport de principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

În raport de dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive. Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii. Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. În cauză, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul declarat de contestatorul condamnat C.D.

împotriva Deciziei penale nr. 41/R din 8 ianuarie 2010, prin care Curtea de Apel București a respins ca nefondat recursul declarat de același contestator împotriva Deciziei penale nr. 524 din 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalului București. Din dispozițiile C. proc. pen. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Hotărârea recurată a dobândit caracter definitiv odată cu soluționarea recursului prin Decizia penală nr. 41/R din 8 ianuarie 2010 a Curții de Apel București și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Se constată așadar că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 385 1 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., combinat cu art. 385 1 C. proc.

pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul condamnat C.D. împotriva Deciziei penale nr. 41/R din 8 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul contestator condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul condamnat C.D. împotriva Deciziei penale nr. 41/R din 8 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul contestator condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 martie 2010.