ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 545/2013

Deliberând asupra apelului penal de

față, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 330/F din data de 11 mai 2012 pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 13891/3/2012 s-a dispus

în

temeiul art. 403 alin. (1) și (3) din C. proc. pen. respingerea

ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de petentul I.N., în prezent deținut

în Penitenciarul București Rahova, împotriva sentinței penale nr. 496 din 30

aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul

nr. 27523/2007, definitivă prin decizia nr. 4519 din 14 decembrie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În

baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat petentul

la plata sumei de 10 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

În

considerentele hotărârii se arată că prin referatul Parchetului

de pe lângă Tribunalul București s-a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii

de revizuirea formulată de petentul I.N. împotriva sentinței penale nr. 496 din

30 aprilie 2009 pronunțată de către Tribunalul București secția I Penală în Dosarul

nr. 2752/3/2007, definitivă prin decizia nr. 4519 din 14 decembrie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În

motivarea referatului parchetul a arătat că revizuentul nu

a dovedit în condițiile art. 395 din C. proc. pen. faptul că organele de urmărire

penală au comis infracțiuni în cauză referitoare la petent.

Analizând admisibilitatea în principiu

a cererii de revizuire în raport de ansamblul actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul

a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 496 din 30

aprilie 2009 pronunțată de către Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul

nr. 2752/3/2007, s-a dispus condamnarea inculpatului I.N. la pedeapsa rezultantă

de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare

risc și trafic internațional de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin.

(1) și alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplicarea art. 33

lit. a) din C. pen.

În

fapt, s-a reținut că inculpatul I.N., în cursul anului 2006,

în mod repetat, în baza unei rezoluții infracționale unice a deținut în vederea

vânzării, a intermediat vânzarea și a oferit spre vânzare, atât singur cât și împreună

cu inculpatul D.M., N.G., N.P., N.I.T., M.E., I.M. și alții, mai multor persoane,

importante cantități de cocaină și a introdus pe teritoriul României la data de

13 octombrie 2006, cantitatea de aproximativ 300 grame cocaină (drog de mare risc),

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic ilicit de droguri

de mare risc și trafic ilicit internațional de droguri de mare risc.

Hotărârea a rămas definitivă prin decizia

penală decizia nr. 4519 din 14 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Tribunalul a avut în vedere la aprecierea

admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac faptul că revizuirea constituie

o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești

definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de

retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri

și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate

și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Prin cererea de față, condamnatul I.N.

a invocat săvârșirea unor infracțiuni de către organele de urmărire penală cu ocazia

administrării probelor, ce au fost de natură să conducă la o acuzație nedreaptă

și nereală

împotriva sa, împrejurări ce s-ar putea

subordona, teoretic, cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit.

d) din C. proc. pen.

Pentru a justifica însă revizuirea unei

hotărâri penale definitive, această situație trebuie constatată, conform art. 395

din C. proc. pen., fie prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului,

dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei, fie în procedura de revizuire,

dacă organele judiciare nu au putut sau nu mai pot examina fondul cauzei, niciuna

dintre aceste condiții nefiind îndeplinite în cauză.

Tribunalul a mai constatat că instanțele

care au pronunțat hotărârea de condamnare au avut în vedere ansamblul materialului

probator (procese-verbale de supraveghere operativă, proces-verbal de prindere în

flagrant, procesul-verbal de percheziție corporală și a vehiculului, procesele-verbale

de transcriere a convorbirilor telefonice sau declarațiile inculpaților M.E., P.D.

și S.A.

Pentru aceste considerente, Tribunalul

a apreciat că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în vreunul dintre

cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege.

Împotriva acestei soluții a declarat apel

revizuentul I.N., criticând-o pentru netemeinicie, arătând în cadrul motivelor de

apel expuse oral că în cadrul cercetării s-a administrat proba cu declarațiile unor

martori pe care inculpatul nu i-a cunoscut.

Prin decizia penală nr. 235/A din 16 august

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins,

ca nefondat, apelul declarat de revizuentul I.N. împotriva sentinței penale nr.

330 din 11 mai 2012 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a penală.

A fost obligat revizuentul la plata sumei

de 400 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 de RON

reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței

apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelantul-revizuent, cât și din

oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiile art. 371 alin. (2) din C.

proc. pen., Curtea a apreciat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea de revizuire formulată, revizuentul

I.N., a solicitat rejudecarea Dosarului nr. 2752/3/2007 al Tribunalului București,

în care, prin sentința nr. 496 din 30 aprilie 2009, a fost condamnat la pedeapsa

rezultantă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri

de mare risc, și trafic internațional de droguri de mare risc, prev de art. 2

alin. (1) și (2) și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Cererea a fost motivată, în fapt, de împrejurările

că sentința a fost pronunțată cu încălcarea normelor procedurale de către magistrați,

aceștia săvârșind chiar infracțiuni în legătură cu cauza.

Potrivit art. 394 lit. d) din C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când un membru al completului de judecată, procurorul

ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură

cu cauza a cărei revizuire se cere.

În

ceea ce privește motivele cererii de revizuire a apelantului

revizuent I.N. s-a constatat că în mod corect a reținut instanța de fond că acestea

nu intră sub incidența cazului prev. la art. 394 alin. (1) lit. d) din C. proc.

pen.

Astfel, nu putem reține că aceste împrejurări

invocate de I.N. îndeplinesc exigențele cerute de art. 395 din C. proc. pen., potrivit

căruia situația ce constituie caz de revizuire prevăzut de art. 394 lit. d) din

C. proc. pen., se dovedește prin hotărâre judecătorească sau ordonanța procurorului,

dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei.

Or, în speță, revizuentul nu numai că nu

a dovedit susținerile sale, în sensul că unul dintre magistrați a comis o infracțiune

în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, însă se constată că nu a fost pronunțată

nicio hotărâre judecătorească ori ordonanță prin care să se constate aceste aspecte.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs revizuientul, reinterând aceleași motive invocate în apel.

Recursul declarat nu este fondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului

se constată că revizuientul I.N. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței

penale nr. 496 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a

l-a penală, în Dosarul nr. 27523/2007, definitivă prin decizia nr. 4519 din 14

decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că organele

de urmărire penală, cu ocazia administrării probelor, au comis unele infracțiuni,

de natură să conducă la o acuzație nedreaptă și nereală împotriva sa, caz de revizuire

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 394 alin. (3) din C. proc. pen. „cazurile de la lit. b), c) și

d) constituie motive de revizuire dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau

netemeinice” iar potrivit art. 395 alin. (1) din același Cod „situațiile care constituie

cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. b), c) și d) se dovedesc prin hotărâre

judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra

fondului cauzei". Numai dacă instanța de judecată sau după caz, procurorul

nu a putut examina fondul cauzei, situația menționată se constată în cadrul procedurii

revizuirii.

Din probele existente se constată că nu

sunt întrunite condițiile menționate mai sus, ci asa cum s-a reținut în analiza

făcută de instanța de fond, probele administrate la urmărire penală au fost readministrate

în mod nemijlocit de instanța care a pronunțat soluția de condamnare, existența

faptei și a vinovăției inculpatului a fost constatată de către instanțele care au

judecat fondul cauzei, iar condamnarea revizuentului s-a dispus coroborându-se întregul

material probator administrat în cauză.

Ca atare, cererea de revizuire a fost respinsă

în mod corect ca inadmisibilă.

Fată de cele menționate, Înalta Curte constată

că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat de

recurentul revizuient este nefondat, urmând ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. să fie respins.

În

baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen. va fi obligat recurentul

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de revizuientul I.N. împotriva deciziei penale nr. 235/A din 16 august 2012 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă

recurentul revizuent la plata sumei de 400 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 de RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 14 februarie 2013.