ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2223/2013

Asupra recursului penal de față: Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 559/F din 28 august 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 393 - 408 2 C. proc. pen. rap. la art. 320 1 C. proc. pen. și art. 394 lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul condamnat T.N., deținut în Penitenciarul R., aflat în executarea unei pedepse de 12 ani închisoare, conform M.Ex.P. din 26 ianuarie 2012 emis de Tribunalul București, secția I penală în baza sentinței penale nr. 342 F din 25 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 59261/3/2010, definitivă.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul T.N. la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: La data de 06 august 2012, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală a fost înregistrată sub nr. 30876/3/2012 adresa Ministerului Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din data de 03 august 2012 spre competentă soluționare a cererii de revizuire formulată de petentul T.N., în prezent deținut în Penitenciarul București R., împreună cu referatul întocmit în cauză. În referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în prezenta cauză se arată că petentul T.N.

a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 342/F din 25 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 59261/3/2010. Totodată s-a mai arătat că din verificări, a rezultat că petentul se află în executarea unei pedepse rezultante de 12 ani închisoare aplicată de Tribunalul București, secția I penală prin sentința penală nr. 342/F din 25 martie 2011 în Dosarul nr. 59261/3/2010 definitivă prin respingerea recursului petentului prin decizia penală nr. 208 din 25 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: - trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. – condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare. - introducerea în țară de droguri de mare risc prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. – condamnat la o pedeapsa de 12 ani închisoare, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., petentul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare. În fapt, s-a reținut că, la data de 03 octombrie 2010, petentul T.N. a deținut și transportat din Turcia și a introdus fără drept în România, deplasându-se pe ruta Istanbul - București, cantitatea de 768,2 grame de heroină. În cererea sa, petentul a arătat că instanțele de fond nu au dat eficiență atitudinii sale sincere și deși a colaborat cu organele de urmărire penală și a acceptat soluționarea cauzei conform procedurii simplificate, pedeapsa aplicată nu a fost conform art. 74-76 C. pen., în sensul că nu a fost redusă sub minimul special.

În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. În referatul parchetului s-a arătat că dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. au avut în vedere cazul în care, pe baza unor fapte sau împrejurări noi, s-a putut dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare, faptele și împrejurările noi să conducă la o soluție contrară celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. S-a constatat că petentul prin cererea sa a solicitat o nouă reindividualizare a pedepsei aplicate, cerere care a fost considerată ca inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. A fost atașată sentința penală nr. 342/F din 25.03.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 59261/3/2010, definitivă, cu referat.

Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că petentul T.N. se afla în executarea unei pedepse rezultante de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de: - trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. – pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare. - Introducerea în țară de droguri de mare risc prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. – pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., petentul urmând sa execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, aplicată acestuia prin sentința penala nr. 342 F din 25 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 59261/3/2010, definitivă.

S-a mai observat că revizuentul T.N. a formulat prezenta cerere de revizuire conform art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând faptul că în hotărârea de mai sus instanțele de judecată, la stabilirea pedepsei aplicate acestuia nu au dat eficiență atitudinii sale de recunoaștere a faptelor în sensul că nu au redus pedeapsa aplicată mai mult conform art. 74-76 C. pen. S-a precizat că potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. invocat de revizuent în cererea sa și conform motivelor menționate de acesta în cererea sa aflată la dosarul cauzei, revizuirea poate fi cerută dacă s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Faptele sau împrejurările noi trebuie înțelese ca orice întâmplare, situație, stare care în mod automat sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

Constatându-se că motivele invocate de revizuentul T.N. se referă la reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul că se dorește o mai mare eficiență a dispozițiilor art. 74-76 C. pen. în sensul reducerii pedepsei aplicate într-o măsură mai mare, judecătorul de la tribunal a constatat că aceste aspecte nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. S-a mai precizat că prin sentința penală nr. 342F din 25 martie 2011 a Tribunalului București, secția I penală la stabilirea pedepsei aplicate revizuentului, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. în sensul reducerii pedepsei prevăzute de lege cu 1/3, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, în Decizia nr. LX/2007 - Recurs în Interesul Legii – a arătat că „cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cele prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. este inadmisibilă”. Împotriva acestei sentințe, în termen legal (la data de 30 august 2012), a declarat apel revizuientul condamnat T.N., care cu prilejul dezbaterilor desfășurate în ședința publică din data de 25 octombrie 2012, fiind asistat de către un apărător desemnat din oficiu, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pe fond, admiterea cererii de revizuire întemeiată în drept pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. În susținerea apelului declarat în cauză revizuientul condamnat a arătat că deși instanța de fond (Tribunalul București, secția I penală), la pronunțarea sentinței penale nr. 342 din 25 martie 2011, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., i-a aplicat totuși o pedeapsă prea mare, nedând eficiența cuvenită faptului că a avut o atitudine sinceră și a colaborat cu organele de urmărire penală. Prin decizia penală nr. 288 din 25 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat T.N. împotriva sentinței penale nr. 559/F din 28 august 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 30876/3/2012. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a apreciat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în mod corect fiind respinsă cererea de revizuire. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs revizuientul T.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea orală a recursului s-a susținut că cererea de revizuire este inadmisibilă în principiu, aceasta fiind întemeiată pe disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., făcându-se referire la împrejurarea că pedeapsa aplicată în cauză este prea mare, deși s-au reținut disp. art. 320 1 C. proc. pen. Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează. Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen.

poate fi cerută când: a) când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen.,, în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, făcând referire la faptul că pedeapsa aplicată este prea mare deși s-au reținut disp. art. 320 1 C. proc. pen. Verificând cererea de revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii necunoscute de instanță la momentul judecății. Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege, în speță, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de către instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent a urmării, a făcut referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii – care, justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului. Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei. Rezultă, așadar, că susținerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală. În lumina acestor considerații, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat T.N. împotriva deciziei penale nr. 288 din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 iunie 2013 .