ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2223/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2223/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

penal de față:

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 559/F din 28 august 2012,

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 393 -

408

2

C. proc. pen. rap. la art. 320

1

C. proc. pen. și

art. 394 lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de

revizuire formulată de petentul condamnat T.N., deținut în Penitenciarul R.,

aflat în executarea unei pedepse de 12 ani închisoare, conform M.Ex.P. din 26

ianuarie 2012 emis de Tribunalul București, secția I penală în baza sentinței penale

nr. 342 F din 25 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

în Dosarul nr. 59261/3/2010, definitivă.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul T.N. la plata sumei de 100 RON,

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 06 august 2012,

pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală a fost înregistrată sub

nr. 30876/3/2012 adresa Ministerului Public - Parchetul de pe Lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism din data de 03 august 2012 spre competentă

soluționare a cererii de revizuire formulată de petentul T.N., în prezent

deținut în Penitenciarul București R., împreună cu referatul întocmit în cauză.

În referatul întocmit

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare

a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în prezenta cauză se arată

că petentul T.N. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 342/F din 25

martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul

nr. 59261/3/2010.

Totodată s-a mai arătat

că din verificări, a rezultat că petentul se află în executarea unei pedepse rezultante

de 12 ani închisoare aplicată de Tribunalul București, secția I penală prin sentința

penală nr. 342/F din 25 martie 2011 în Dosarul nr. 59261/3/2010 definitivă prin

respingerea recursului petentului prin decizia penală nr. 208 din 25 ianuarie 2012

a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- trafic de droguri de

mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. – condamnat

la o pedeapsă de 8 ani închisoare.

- introducerea în țară

de droguri de mare risc prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. – condamnat la o pedeapsa de 12 ani închisoare, ambele cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen., petentul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 12

ani închisoare.

În fapt, s-a reținut că,

la data de 03 octombrie 2010, petentul T.N. a deținut și transportat din Turcia

și a introdus fără drept în România, deplasându-se pe ruta Istanbul - București,

cantitatea de 768,2 grame de heroină.

În cererea sa, petentul

a arătat că instanțele de fond nu au dat eficiență atitudinii sale sincere și deși

a colaborat cu organele de urmărire penală și a acceptat soluționarea cauzei conform

procedurii simplificate, pedeapsa aplicată nu a fost conform art. 74-76 C. pen.,

în sensul că nu a fost redusă sub minimul special.

În drept, petentul a invocat

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În referatul parchetului

s-a arătat că dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. au avut în vedere

cazul în care, pe baza unor fapte sau împrejurări noi, s-a putut dovedi netemeinicia

hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare, faptele și

împrejurările noi să conducă la o soluție contrară celei pronunțate prin hotărârea

a cărei revizuire se cere. S-a constatat că petentul prin cererea sa a solicitat

o nouă reindividualizare a pedepsei aplicate, cerere care a fost considerată ca

inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

A fost atașată sentința

penală nr. 342/F din 25.03.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

în Dosarul nr. 59261/3/2010, definitivă, cu referat.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Tribunalul a constatat că petentul T.N. se afla în executarea unei pedepse

rezultante de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- trafic de droguri de

mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. – pentru

care a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare.

- Introducerea în țară

de droguri de mare risc prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen. – pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, ambele

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., petentul urmând sa execute pedeapsa cea mai

grea de 12 ani închisoare, aplicată acestuia prin sentința penala nr. 342 F din

25 martie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul

nr. 59261/3/2010, definitivă.

S-a mai observat că revizuentul

T.N. a formulat prezenta cerere de revizuire conform art. 394 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen., arătând faptul că în hotărârea de mai sus instanțele de judecată,

la stabilirea pedepsei aplicate acestuia nu au dat eficiență atitudinii sale de

recunoaștere a faptelor în sensul că nu au redus pedeapsa aplicată mai mult conform

art. 74-76 C. pen.

S-a precizat că potrivit

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. invocat de revizuent în cererea sa și conform

motivelor menționate de acesta în cererea sa aflată la dosarul cauzei, revizuirea

poate fi cerută dacă s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute

de instanță la soluționarea cauzei. Faptele sau împrejurările noi trebuie înțelese

ca orice întâmplare, situație, stare care în mod automat sau în coroborare cu alte

probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

Constatându-se că motivele

invocate de revizuentul T.N. se referă la reindividualizarea pedepsei aplicate în

sensul că se dorește o mai mare eficiență a dispozițiilor art. 74-76 C. pen. în

sensul reducerii pedepsei aplicate într-o măsură mai mare, judecătorul de la tribunal

a constatat că aceste aspecte nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen.

S-a mai precizat că prin

sentința penală nr. 342F din 25 martie 2011 a Tribunalului București, secția I penală

la stabilirea pedepsei aplicate revizuentului, s-a dat eficiență dispozițiilor

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. în sensul reducerii pedepsei prevăzute

de lege cu 1/3, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, în Decizia nr. LX/2007

- Recurs în Interesul Legii – a arătat că „cererea de revizuire care se întemeiază

pe alte motive decât cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă”.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal (la data de 30 august 2012), a declarat apel revizuientul condamnat

T.N., care cu prilejul dezbaterilor desfășurate în ședința publică din data de 25

octombrie 2012, fiind asistat de către un apărător desemnat din oficiu, a solicitat

admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și pe fond, admiterea cererii

de revizuire întemeiată în drept pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen.

În susținerea apelului

declarat în cauză revizuientul condamnat a arătat că deși instanța de fond (Tribunalul

București, secția I penală), la pronunțarea sentinței penale nr. 342 din 25

martie 2011, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.,

i-a aplicat totuși o pedeapsă prea mare, nedând eficiența cuvenită faptului că a

avut o atitudine sinceră și a colaborat cu organele de urmărire penală.

Prin decizia penală

nr. 288 din 25 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală a respins,

ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat T.N. împotriva sentinței

penale nr. 559/F din 28 august 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția

a II-a penală în Dosarul nr. 30876/3/2012.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a apreciat că hotărârea primei instanțe este legală

și temeinică, în mod corect fiind respinsă cererea de revizuire.

Împotriva deciziei anterior

menționate, în termen legal, a declarat recurs revizuientul T.N., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea orală a recursului

s-a susținut că cererea de revizuire este inadmisibilă în principiu, aceasta fiind

întemeiată pe disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., făcându-se referire

la împrejurarea că pedeapsa aplicată în cauză este prea mare, deși s-au reținut

disp. art. 320

1

C. proc. pen.

Examinând recursul declarat

în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta

nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 394

alin. (1) C. proc. pen. poate fi cerută când:

a) când s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) când un martor, un

expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza

a cărei revizuire se cere;

c) când un înscris care

a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) când un membru al completului

de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe

hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În prezenta cauză, pe

calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen.,, în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, făcând referire la faptul că pedeapsa

aplicată este prea mare deși s-au reținut disp. art. 320

1

C. proc.

pen.

Verificând cererea de

revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că motivele

invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței

și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul

în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Din analiza textului legal

menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței

în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea

continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară

de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul

nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii necunoscute

de instanță la momentul judecății.

Revizuirea unei hotărâri

judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute

de lege, în speță, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de către

instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la

concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În prezenta cauză, se

constată că recurentul revizuent a urmării, a făcut referire la împrejurări ce au

fost supuse analizei instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii

– care,

justifica admisibilitatea

cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - și mijloacele de probă care

servesc la aflarea adevărului.

Astfel, în mod corect

a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut

de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme

revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute

de instanțe la momentul judecării cauzei.

Rezultă, așadar, că susținerile

recurentului revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de

respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală.

În lumina acestor considerații,

având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor

atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de revizuentul condamnat T.N. împotriva deciziei penale nr. 288 din 25

octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuent

condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 iunie 2013

.