ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1801/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1801/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra
recursului declarat de declarat de revizuentul E.I.C. împotriva Deciziei penale
nr. 353/A din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a
penală, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 717/F din data de 2
octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost
respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 236/F
din 27 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în
Dosarul nr. 54451/3/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1228 din 9 aprilie
2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cerere formulată de revizuentul
E.I.C.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen. 1968, a fost obligat revizuentul la plata sumei de 50
RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî
astfel, Tribunalul București a reținut că prin Adresa din data de 9 septembrie
2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția
de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -
Serviciul Teritorial București, a fost înaintată Tribunalului București cererea
de revizuire a Sentinței penale nr. 236 din 27 martie 2012, pronunțată de
Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 54451/3/2011, cerere
formulată de către revizuentul E.I.C.
În conformitate cu
art. 399 C. proc. pen. 1968, în cauză au fost efectuate cercetări de către
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de
Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -
Serviciul Teritorial București, în urma acestora întocmindu-se un referat, prin
care s-a concluzionat în sensul că cererea de revizuire formulată de către
petent este, în principiu, inadmisibilă, conform art. 403 alin. (3) C. proc.
pen. 1968, raportat la art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen.
1968.
Din conținutul
cererii formulate la data de 21 mai 2013, precizată la data de 4 septembrie
2013, instanța a reținut că motivele de fapt pentru care petentul a solicitat
revizuirea hotărârii constau, în esență, în aceea că instanța care a pronunțat
soluția de condamnare a refuzat să efectueze expertiza înregistrărilor
telefonice, să depună la dosar listing-ul convorbirilor telefonice și să
dispună audierea a trei martori.
În drept, cererea a
fost întemeiată pe dispozițiile art. 395 C. proc. pen. 1968.
Prin Sentința penală
nr. 236/F din 27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I
penală, în Dosarul nr. 54451/3/2011, petentul E.I.C. a fost condamnat la o
pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor
prevăzute de Legea nr. 143/2000.
Prin Decizia penală
nr. 259/A din 2 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I
penală, în Dosarul nr. 54451/3/2011, a fost respins, ca nefondat, apelul
declarat de petent.
Prin Decizia penală
nr. 1228/R din 9 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția penală, în Dosarul nr. 54451/3/2011, a fost respins, ca nefondat,
recursul formulat de petent.
Examinând actele și
lucrările dosarului prin prisma admisibilității în principiu a cererii de
revizuire, potrivit art. 403 alin. (3) C. proc. pen. 1968, tribunalul a reținut
următoarele:
Potrivit art. 394
alin. (1) C. proc. pen. 1968, revizuirea poate fi cerată când: a) s-au
descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la data
judecării cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit
infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un
înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost
declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana
care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu
cauza a cărei revizuire se cere; e) două sau mai multe hotărâri judecătorești
nu se pot concilia.
Pe de altă parte,
conform art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen. 1968, instanța admite în
principiu cererea de revizuire dacă este făcută în condițiile prevăzute de lege
și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă
date suficiente pentru admiterea în principiu.
În acest context,
instanța a reținut că susținerile formulate de revizuent în cerere sunt
nerelevante, nefondate și nesusținute de probatoriul administrat, astfel că nu
pot fi verificate și analizate prin prisma temeiului de drept invocat, de
natură a conduce la o soluție diametral opusă celei de condamnare.
De asemenea, instanța
a constatat că motivul invocat de revizuent nu se încadrează în niciunul din
cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. 1968, aprecierea
asupra mijloacelor de probă administrate în cauză și administrarea altor
mijloace de probă solicitate de petent neputându-se circumscrie cazului de
revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. 1968, astfel că,
de plano, acest motiv nu poate reprezenta o împrejurare care să nu fi fost
cunoscută de către instanțe la momentul judecării cauzei. Astfel, revizuentul
nu a indicat mijloace noi de probă ori vreo altă împrejurare din cele prevăzute
de art. 394 C. proc. pen. 1968.
În acest context,
instanța a constatat că, în calea extraordinară de atac a revizuirii, nu se
poate proceda la reaprecierea sau prelungirea probatoriului asupra căruia deja
s-au pronunțat instanțele, în fond, apel și recurs.
Referitor la
celelalte cazuri de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b) - e) C.
proc. pen. 1968, s-a reținut că nici acestea nu au incidență în prezenta cauză,
deoarece petentul nu a invocat motive de fapt de natură a se putea circumscrie
acestor cazuri.
Or, în lipsa
existenței vreuneia dintre condițiile de admisibilitate a revizuirii nu se
poate obține, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, o nouă
judecare a cauzei, soluția dată pe fondul cauzei beneficiind de autoritatea de
lucru judecat.
Așadar, a accepta o
soluție contrară decât cea enunțată anterior ar însemna, fără îndoială, a fi
încălcat principiul autorității de lucru judecat, ceea ce, pe de o parte, nu
poate fi admis într-o astfel de situație, iar pe de altă parte, nu a fost nici
în litera și nici în spiritul legii atunci când au fost edictate dispozițiile
prevăzute de art. 393 și urm. C. proc. pen. 1968.
Totodată, instanța a
dat deplină eficiență juridică Deciziei nr. 60 din 24 septembrie 2007
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în
soluționarea unui recurs în interesul legii și publicată în M. Of. nr. 574/30.07.2008,
obligatorie, potrivit art. 414
5
alin. (4) C. proc. pen. 1968, care a
statuat în sensul că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive
decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. 1968 este inadmisibilă.
Împotriva acestei
soluții a declarat apel condamnatul E.I.C. care a susținut în esență
admisibilitatea cererii.
Examinând legalitatea
și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate de
revizuent, cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp. art. 379 pct.
1 lit. c) C. proc. pen. 1968, Curtea de Apel București a apreciat că apelul
este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de
revizuire, petentul a arătat în esență, că în mod greșit i-au fost respinse
cererile de efectuare a unei expertize asupra înregistrărilor telefonice,
listing-urile solicitate și audierea a trei martori, fără a arăta însă fapte
sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanțele care au soluționat
cauza.
De altfel, pe calea
revizuirii nu se poate reveni asupra probatoriului încuviințat sau respins de
instanțele care au judecat cauza, analiza pertinenței, concludenței și
utilității unei probe solicitate în cursul judecății fiind de competența
exclusivă a instanței care a judecat fondul sau a instanțelor ce au judecat
căile ordinare de atac declarate, altfel, pe calea revizuirii, s-ar încălca
principiul autorității de lucru judecat al unei hotărâri definitive într-un mod
nepermis de lege.
Față de cele
reținute, prin Decizia penală nr. 353/A din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel
București, secția a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat
de revizuentul E.I.C. împotriva Sentinței penale nr. 717 din 2 octombrie 2013 a
Tribunalului București, secția a II-a penală, fiind obligat revizuentul la 400
RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit avocatului din
oficiu, în sumă de 200 RON, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Retribuția cuvenită
interpretului de limbă engleză pentru serviciile prestate la cele două termene
de judecată s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiției.
Împotriva Deciziei
penale nr. 353/A din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a
II-a penală, a formulat recurs revizuentul E.I.C.
Recurentul nu a depus
motive de recurs, iar prin motivele formulate oral la momentul dezbaterilor,
apărătorul desemnat din oficiu a susținut că a fost formulată o cerere de
revizuire, precizată la data de 4 septembrie 2013, împotriva hotărârii prin
care recurentul a fost condamnat, susținându-se că instanța a respins cererile
privind efectuarea unei expertize privind înregistrările telefonice, depunerea
la dosar a listing-ului convorbirilor telefonice, precum și audierea a trei
martori.
În situația în care
se va aprecia că aceste motive de revizuire se încadrează în prevederile art.
394 C. proc. pen. 1968, iar cererea este admisibilă, s-a solicitat admiterea
recursului, precum și admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Examinând recursul
declarat prin raportare la dispozițiile art. 385
9
C. proc. pen.
1968, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cât și din oficiu,
în raport de dispozițiile art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen. 1968,
Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Având în vedere că în
cursul soluționării recursului a intrat în vigoare un nou Cod de procedură
penală, în cauză sunt incidente dispozițiile tranzitorii din art. 12 din Legea
nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării
în vigoare a legii noi (Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală,
în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014) declarate împotriva
hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în
competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi
privitoare la recurs.
Drept urmare, față de
data pronunțării deciziei atacate, respectiv 25 noiembrie 2013, în speță sunt
aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate
prin Legea nr. 2/2013.
Prin legea anterior
menționată s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că
unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate
substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de
pct. 17
2
al art. 385
9
C. proc. pen. 1968, intenția clară
a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge
controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua
cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Conform dispozițiilor
art. 385
10
alin. (2
1
) C. proc. pen. 1968, instanța de
recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute
în art. 385
9
C. proc. pen. 1968, dacă motivul de recurs, deși se
încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel
puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin.
(2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care,
potrivit art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen. 1968, se iau în
considerare din oficiu.
Înalta Curte constată
că recurentul revizuent E.I.C. nu a motivat calea de atac, conform
dispozițiilor art. 385
10
alin. (1) și (2) C. proc. pen. 1968,
nefiind depuse motive de recurs.
Deoarece recursul nu
a fost motivat, Înalta Curte va proceda la soluționarea căii de atac doar prin
analiza cauzei în limita cazurilor de casare care, potrivit art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen. 1968, pot fi avute în vedere din oficiu, respectiv cele
prevăzute de art. 385
9
alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 și 14 C. proc. pen.
1968, precum și cel prevăzut la alin. (1) pct. 15 al art. 385
9
C.
proc. pen. anterior, acesta din urmă luându-se în considerare din oficiu numai
când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
Raportat la cazurile
de casare prevăzute de art. 385
9
alin. (1) pct. 1, 3 - 6 C. proc.
pen. 1968, se constată că hotărârile pronunțate în cauză de instanța de fond și
de apel sunt temeinice și legale, fiind respectate dispozițiile care
reglementează competența după materie sau după calitatea persoanei în cursul
judecății, compunerea instanței, publicitatea ședinței de judecată,
participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie,
potrivit legii, și cele referitoare la prezența apărătorului, când aceasta este
obligatorie.
Înalta Curte constată
că nu sunt aplicabile nici cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art.
385
9
pct. 13, 14 și 15 C. proc. pen. 1968, având în vedere soluția
pronunțată de prima instanță, menținută de instanța de prim control judiciar,
respectiv respingerea unei cereri de revizuire ca inadmisibilă, nefiind
soluționat fondul cauzei.
Totodată, instanța
constată că judecarea prezentului recurs se realizează din perspectiva soluției
pronunțate prin sentința și decizia recurate - fiind vorba despre soluționarea
unei cereri de revizuire ce a fost respinsă ca inadmisibilă și nu de
soluționarea fondului cauzei.
Având în vedere
criticile formulate de recurentul revizuent, respectiv că instanța care a
pronunțat soluția de condamnare a refuzat să efectueze expertiza înregistrărilor
telefonice, să încuviințeze depunerea la dosar a listing-ului convorbirilor
telefonice și audierea a trei martori, Înalta Curte constată că acestea pot fi
circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen. 1968.
Cazul de casare
anterior menționat a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau
în considerare din oficiu. Pentru a putea fi examinat de către instanța de
ultim control judiciar, se impune respectarea condițiilor formale prevăzute de
art. 385
10
alin. (1) și (2) C. proc. pen. 1968, condiții care nu
sunt îndeplinite în cauză, motiv pentru care instanța nu poate proceda la
examinarea criticilor circumscrise acestui motiv de recurs.
Totuși, în situația
în care recursul ar fi fost motivat în termen și s-ar fi analizat cazul de
casare prevăzut de pct. 17
2
al art. 385
9
C. proc. pen.
1968, Înalta Curte constată următoarele:
Ministerul Public a
solicitat instanței respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, fără
să administreze probele solicitate pentru a analiza dacă este incident sau nu
cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. 1968.
Cu toate acestea,
soluția instanței de fond este corectă, deoarece cu privire la cei trei
martori, respectiv B.A.M., B.C.R. și M.I. nu a fost indicată teza probatorie de
natură a fi inclusă în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
1968, astfel că nu au fost indicate elementele de noutate cerute de cazul de
revizuire.
În ceea ce privește
expertiza înregistrărilor telefonice, precum și depunerea listing-ului
convorbirilor telefonice, instanța a apreciat că nici acestea nu se pot încadra
în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. 1968, în raport de
probele care au fost administrate în cauză, respectiv agenda găsită cu ocazia
percheziției domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului E.I.C. și care
aparținea acestuia, conținutul SMS-urilor trimise între membrii grupării
infracționale, în cuprinsul cărora erau menționate numele cărăușilor recrutați
(numele acestora fiind necesare deoarece se efectuau rezervări de bilete de
avion sau pentru hoteluri), biletele de avion, informațiile cu privire la
sistemul de transfer bani W.U., fiind atașate la dosar listele conținând
încasările efectuate de către membrii grupului infracțional organizat,
declarațiile martorilor B.F.C., G.B., G.G., C.I., G.G.A., N.G.C., O.P., N.C.I.,
P.G.C., P.B.A., precum și declarațiile inculpaților E.I.C. și O.T.P.
Față de
considerentele expuse, constatând că nu este incident niciunul dintre cazurile
de casare ce permit examinarea cauzei din oficiu de instanța de control
judiciar, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit.
b) C. proc. pen. 1968, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de
revizuentul E.I.C. împotriva Deciziei penale nr. 353/A din 25 noiembrie 2013 a
Curții de Apel București, secția a II-a penală, urmând a fi obligat recurentul
revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din
oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul
interpretului de limba engleză urmează a se plăti din fondul Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de revizuentul E.I.C. împotriva Deciziei penale nr. 353/A din
25 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă recurentul
revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din
oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului
de limba engleză se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi, 27 mai 2014.
Procesat
de GGC - AZ