ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1801/2014

Deliberând asupra recursului declarat de declarat de revizuentul E.I.C. împotriva Deciziei penale nr. 353/A din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 717/F din data de 2 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 236/F din 27 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 54451/3/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1228 din 9 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cerere formulată de revizuentul E.I.C. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. 1968, a fost obligat revizuentul la plata sumei de 50 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că prin Adresa din data de 9 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, a fost înaintată Tribunalului București cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 236 din 27 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 54451/3/2011, cerere formulată de către revizuentul E.I.C. În conformitate cu art. 399 C. proc. pen.

1968, în cauză au fost efectuate cercetări de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, în urma acestora întocmindu-se un referat, prin care s-a concluzionat în sensul că cererea de revizuire formulată de către petent este, în principiu, inadmisibilă, conform art. 403 alin. (3) C. proc. pen. 1968, raportat la art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen. 1968. Din conținutul cererii formulate la data de 21 mai 2013, precizată la data de 4 septembrie 2013, instanța a reținut că motivele de fapt pentru care petentul a solicitat revizuirea hotărârii constau, în esență, în aceea că instanța care a pronunțat soluția de condamnare a refuzat să efectueze expertiza înregistrărilor telefonice, să depună la dosar listing-ul convorbirilor telefonice și să dispună audierea a trei martori.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 395 C. proc. pen. 1968. Prin Sentința penală nr. 236/F din 27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 54451/3/2011, petentul E.I.C. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000. Prin Decizia penală nr. 259/A din 2 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 54451/3/2011, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de petent. Prin Decizia penală nr. 1228/R din 9 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 54451/3/2011, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de petent.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma admisibilității în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 403 alin. (3) C. proc. pen. 1968, tribunalul a reținut următoarele: Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen. 1968, revizuirea poate fi cerată când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la data judecării cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia.

Pe de altă parte, conform art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen. 1968, instanța admite în principiu cererea de revizuire dacă este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. În acest context, instanța a reținut că susținerile formulate de revizuent în cerere sunt nerelevante, nefondate și nesusținute de probatoriul administrat, astfel că nu pot fi verificate și analizate prin prisma temeiului de drept invocat, de natură a conduce la o soluție diametral opusă celei de condamnare. De asemenea, instanța a constatat că motivul invocat de revizuent nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. 1968, aprecierea asupra mijloacelor de probă administrate în cauză și administrarea altor mijloace de probă solicitate de petent neputându-se circumscrie cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. 1968, astfel că, de plano, acest motiv nu poate reprezenta o împrejurare care să nu fi fost cunoscută de către instanțe la momentul judecării cauzei. Astfel, revizuentul nu a indicat mijloace noi de probă ori vreo altă împrejurare din cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. 1968. În acest context, instanța a constatat că, în calea extraordinară de atac a revizuirii, nu se poate proceda la reaprecierea sau prelungirea probatoriului asupra căruia deja s-au pronunțat instanțele, în fond, apel și recurs.

Referitor la celelalte cazuri de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b) - e) C. proc. pen. 1968, s-a reținut că nici acestea nu au incidență în prezenta cauză, deoarece petentul nu a invocat motive de fapt de natură a se putea circumscrie acestor cazuri. Or, în lipsa existenței vreuneia dintre condițiile de admisibilitate a revizuirii nu se poate obține, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, o nouă judecare a cauzei, soluția dată pe fondul cauzei beneficiind de autoritatea de lucru judecat. Așadar, a accepta o soluție contrară decât cea enunțată anterior ar însemna, fără îndoială, a fi încălcat principiul autorității de lucru judecat, ceea ce, pe de o parte, nu poate fi admis într-o astfel de situație, iar pe de altă parte, nu a fost nici în litera și nici în spiritul legii atunci când au fost edictate dispozițiile prevăzute de art. 393 și urm. C. proc.

pen. 1968. Totodată, instanța a dat deplină eficiență juridică Deciziei nr. 60 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în soluționarea unui recurs în interesul legii și publicată în M. Of. nr. 574/30.07.2008, obligatorie, potrivit art. 414 5 alin. (4) C. proc. pen. 1968, care a statuat în sensul că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. 1968 este inadmisibilă. Împotriva acestei soluții a declarat apel condamnatul E.I.C. care a susținut în esență admisibilitatea cererii. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate de revizuent, cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp.

art. 379 pct. 1 lit. c) C. proc. pen. 1968, Curtea de Apel București a apreciat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin cererea de revizuire, petentul a arătat în esență, că în mod greșit i-au fost respinse cererile de efectuare a unei expertize asupra înregistrărilor telefonice, listing-urile solicitate și audierea a trei martori, fără a arăta însă fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanțele care au soluționat cauza. De altfel, pe calea revizuirii nu se poate reveni asupra probatoriului încuviințat sau respins de instanțele care au judecat cauza, analiza pertinenței, concludenței și utilității unei probe solicitate în cursul judecății fiind de competența exclusivă a instanței care a judecat fondul sau a instanțelor ce au judecat căile ordinare de atac declarate, altfel, pe calea revizuirii, s-ar încălca principiul autorității de lucru judecat al unei hotărâri definitive într-un mod nepermis de lege.

Față de cele reținute, prin Decizia penală nr. 353/A din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul E.I.C. împotriva Sentinței penale nr. 717 din 2 octombrie 2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală, fiind obligat revizuentul la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit avocatului din oficiu, în sumă de 200 RON, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiției. Retribuția cuvenită interpretului de limbă engleză pentru serviciile prestate la cele două termene de judecată s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiției. Împotriva Deciziei penale nr. 353/A din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a formulat recurs revizuentul E.I.C.

Recurentul nu a depus motive de recurs, iar prin motivele formulate oral la momentul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu a susținut că a fost formulată o cerere de revizuire, precizată la data de 4 septembrie 2013, împotriva hotărârii prin care recurentul a fost condamnat, susținându-se că instanța a respins cererile privind efectuarea unei expertize privind înregistrările telefonice, depunerea la dosar a listing-ului convorbirilor telefonice, precum și audierea a trei martori. În situația în care se va aprecia că aceste motive de revizuire se încadrează în prevederile art. 394 C. proc. pen. 1968, iar cererea este admisibilă, s-a solicitat admiterea recursului, precum și admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen. 1968, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cât și din oficiu, în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. 1968, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Având în vedere că în cursul soluționării recursului a intrat în vigoare un nou Cod de procedură penală, în cauză sunt incidente dispozițiile tranzitorii din art. 12 din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi (Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014) declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Drept urmare, față de data pronunțării deciziei atacate, respectiv 25 noiembrie 2013, în speță sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. Prin legea anterior menționată s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen. 1968, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Conform dispozițiilor art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen. 1968, instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. 1968, dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. 1968, se iau în considerare din oficiu. Înalta Curte constată că recurentul revizuent E.I.C. nu a motivat calea de atac, conform dispozițiilor art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. 1968, nefiind depuse motive de recurs.

Deoarece recursul nu a fost motivat, Înalta Curte va proceda la soluționarea căii de atac doar prin analiza cauzei în limita cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. 1968, pot fi avute în vedere din oficiu, respectiv cele prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 și 14 C. proc. pen. 1968, precum și cel prevăzut la alin. (1) pct. 15 al art. 385 9 C. proc. pen. anterior, acesta din urmă luându-se în considerare din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului. Raportat la cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 1, 3 - 6 C. proc. pen.

1968, se constată că hotărârile pronunțate în cauză de instanța de fond și de apel sunt temeinice și legale, fiind respectate dispozițiile care reglementează competența după materie sau după calitatea persoanei în cursul judecății, compunerea instanței, publicitatea ședinței de judecată, participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii, și cele referitoare la prezența apărătorului, când aceasta este obligatorie. Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile nici cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 13, 14 și 15 C. proc. pen. 1968, având în vedere soluția pronunțată de prima instanță, menținută de instanța de prim control judiciar, respectiv respingerea unei cereri de revizuire ca inadmisibilă, nefiind soluționat fondul cauzei.

Totodată, instanța constată că judecarea prezentului recurs se realizează din perspectiva soluției pronunțate prin sentința și decizia recurate - fiind vorba despre soluționarea unei cereri de revizuire ce a fost respinsă ca inadmisibilă și nu de soluționarea fondului cauzei. Având în vedere criticile formulate de recurentul revizuent, respectiv că instanța care a pronunțat soluția de condamnare a refuzat să efectueze expertiza înregistrărilor telefonice, să încuviințeze depunerea la dosar a listing-ului convorbirilor telefonice și audierea a trei martori, Înalta Curte constată că acestea pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. 1968. Cazul de casare anterior menționat a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu.

Pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, se impune respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. 1968, condiții care nu sunt îndeplinite în cauză, motiv pentru care instanța nu poate proceda la examinarea criticilor circumscrise acestui motiv de recurs. Totuși, în situația în care recursul ar fi fost motivat în termen și s-ar fi analizat cazul de casare prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen. 1968, Înalta Curte constată următoarele: Ministerul Public a solicitat instanței respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, fără să administreze probele solicitate pentru a analiza dacă este incident sau nu cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. 1968. Cu toate acestea, soluția instanței de fond este corectă, deoarece cu privire la cei trei martori, respectiv B.A.M., B.C.R. și M.I. nu a fost indicată teza probatorie de natură a fi inclusă în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. 1968, astfel că nu au fost indicate elementele de noutate cerute de cazul de revizuire. În ceea ce privește expertiza înregistrărilor telefonice, precum și depunerea listing-ului convorbirilor telefonice, instanța a apreciat că nici acestea nu se pot încadra în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. 1968, în raport de probele care au fost administrate în cauză, respectiv agenda găsită cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului E.I.C.

și care aparținea acestuia, conținutul SMS-urilor trimise între membrii grupării infracționale, în cuprinsul cărora erau menționate numele cărăușilor recrutați (numele acestora fiind necesare deoarece se efectuau rezervări de bilete de avion sau pentru hoteluri), biletele de avion, informațiile cu privire la sistemul de transfer bani W.U., fiind atașate la dosar listele conținând încasările efectuate de către membrii grupului infracțional organizat, declarațiile martorilor B.F.C., G.B., G.G., C.I., G.G.A., N.G.C., O.P., N.C.I., P.G.C., P.B.A., precum și declarațiile inculpaților E.I.C. și O.T.P. Față de considerentele expuse, constatând că nu este incident niciunul dintre cazurile de casare ce permit examinarea cauzei din oficiu de instanța de control judiciar, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. 1968, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul E.I.C. împotriva Deciziei penale nr. 353/A din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, urmând a fi obligat recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limba engleză urmează a se plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul E.I.C. împotriva Deciziei penale nr. 353/A din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Onorariul interpretului de limba engleză se plătește din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 27 mai 2014. Procesat de GGC - AZ