ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1175/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 717 din 23 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul revizuent G.M.Șt., cu obligarea acestuia la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că, prin cererea sa, petentul condamnat G.M.Șt. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 309 din 12 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală (dosar nr. 40908/3/2009), definitivă prin decizia penală nr. 513 din 11 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul admisibilității cererii de revizuire formulate de petent, în camera de consiliu, la data de 23 octombrie 2012, Tribunalul a reținut că, prin sentința penală nr. 309 din 12 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a I penală, în dosarul nr. 40908/3/2009, definitivă prin decizia penală nr. 513 din 11 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuentul G.M.Șt. a fost condamnat, la pedeapsa închisorii de 17 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie. Din analiza actelor de la dosarul cauzei, Tribunalul a apreciat că cererea de revizuire formulată este inadmisibilă, deoarece din motivele expuse de către revizuent rezultă că nu se încadrează în niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) – e) C. proc.

pen., în sensul că, inițial a recunoscut săvârșirea faptei alături de inculpatul R.F., participând în acest sens la efectuarea unei reconstituiri, pentru ca ulterior să nu mai recunoască săvârșirea faptei. Tribunalul București a reținut că cererea de revizuire apare ca inadmisibilă și pe considerentul că petentul a mai exercitat această cale de atac, sentința penală nr. 309 din 12 aprilie 2010 fiind supusă analizei pentru motivele invocate Tribunalului București, secția a II-a penală, care prin sentința penală nr. 520 din 07 august 2012 a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 309 din 12 aprilie 2010, ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel revizuentul condamnat G.M.Șt., fără a motiva în scris această cale de atac.

Prin decizia penală nr. 339 din 6 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins apelul revizuientului condamnat constatând că aspectele susținute de revizuent, atât cele inițiale (prin care se invocă nereguli privitoare la desfășurarea cercetărilor și administrarea probatoriului), cât și cel final (privind nevinovăția), constituie, în fapt, critici aduse modului de soluționare a fondului cauzei, ce nu mai pot fi examinate, în mod legal, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, prin parcurgerea tuturor gradelor de jurisdicție ordinară. Curtea de apel a reținut că nu se poate realiza în acest cadru procesual o prelungire a probațiunii cu privire la împrejurări ce au fost cunoscut și analizate cu ocazia judecării în fond a cauzei.

Revizuentul G.M.Șt. a dat declarații în dosar, inițial recunoscând săvârșirea faptei alături de inculpatul R.F., participând în acest sens la efectuarea unei reconstituiri, ulterior acesta schimbându-și poziția de recunoaștere a săvârșirii faptelor. De asemenea, a fost audiat și coinculpatul R.F. cu ocazia judecării cauzei, astfel încât readministrare unor probe vizând aspecte cenzurate de instanțe cu ocazia judecării cauzei, este inadmisibilă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul condamnat G.M.Șt. solicitând casarea, și în cadrul judecării admiterea cererii de revizuire. În motivarea recursului a invocat faptul că fapta pentru care a fost judecat și condamnat nu a fost comisă de el.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, precum și din oficiu, ambele hotărâri, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Revizuirea, cale extraordinară de atac, este mijlocul procesual prin care sunt atacate hotărâri judecătorești definitive care conțin grave erori de fapt, erori puse în lumină ca urmare a descoperirii unor fapte și împrejurări necunoscute de instanțe și deci inexistente la data judecării cauzei în fond, apel și recurs.

Nu pot fi considerate „împrejurări” în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor aduse cum este solicitarea revizuientului în sensul reaudierii celuilalt coinculpat și a se efectua o nouă reconstituire, susțineri ce au mai fost formulate cu ocazia altor cereri de revizuire (sentința penală nr. 520 din 7 august 2012 a Tribunalului București), întrucât această reinvocare nu constituie elemente de fapt noi cu caracter informativ, ci doar o reanalizare a aceleiași situații de fapt ce a fost avută în vedere de instanțele care s-au pronunțat anterior. Datorită faptului că revizuirea este o cale extraordinară de atac, legiuitorul a limitat situațiile în care se poate declanșa acest remediu procesual, nefiind permisă o continuare a judecății în cadrul acestei căi extraordinare.

Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefundat, recursul declarat de revizuientul condamnat G.M.Șt. împotriva deciziei penale nr. 339 din 6 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., revizuientul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul G.M.Șt. împotriva deciziei penale nr. 339 din 6 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2013.