ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 106/2013

Asupra recursului de față:

Prin sentința penală nr. 562 din data de 21 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă - ca inadmisibilă - cererea de revizuire formulată condamnatul B.B.N. cu obligarea revizuientului la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin adresa nr. 810/111-6/2012 din 04 mai 2012, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București a trimis Tribunalului București, spre competentă soluționare, cererea de revizuire formulată de condamnatul B.B.N. împotriva sentinței penale nr. 51 din 26 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția II penală, și referatul întocmit de procuror, conform art. 399 alin. (5) C. proc. pen.

în motivarea cererii de revizuire, condamnatul a arătat că nu a fost audiat în faza de urmărire penală, nu a fost asistat de avocat, nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, iar în instanță nu a fost prezent decât la un singur termen de judecată.

Prin referatul întocmit de procuror, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a solicitat respingerea cererii de revizuire - ca inadmisibilă în principiu - întrucât motivele de revizuire invocate de petent nu se încadrează în cele prev. de art. 394 alin. l C. proc. pen., iar prelungirea probațiunii pe calea revizuirii, de asemenea nu se poate solicita.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut că, prin sentința penală nr. 51 din 26 ianuarie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 25889/3/2011, s-a dispus condamnarea inculpatului B.B.N. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al.2 C. pen. rap. la art. 37 lit. a) C. pen.; în baza art. 61 C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiționate a pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 376/2004 a Tribunalului București, urmând ca restul neexecutat de 1290 de zile să se contopească cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 12 ani închisoare; s-a făcut aplicarea prev. art. 71, 64 C. pen.; în baza art. 65 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale; s-a luat act că inculpatul s-a sustras urmăririi penale și judecății.

Sentința a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 13 februarie 2012.

Tribunalul, constatând că petentul nu a indicat niciun temei juridic, a concluzionat că motivele invocate nu s-au regăsit între cauzele de revizuire menționate în mod expres și limitativ în lege.

Astfel, s-a arătat că petentul nu a fost audiat în faza de urmărire penală și nu i s-a prezentat materialul de urmărire pentru că s-a dispus trimiterea lui în judecată în lipsă, reținându-se că s-ar fi sustras urmăririi penale, în condițiile în care s-au emis citații pentru adresele de domiciliu și reședință, s-au emis mandate de aducere, s-au efectuat verificări la A.N.P., D.G.P.M.B., Consiliul Local de la locul nașterii inculpatului, Direcția de Evidență Informatizată a Persoanei.

De asemenea, în faza cercetării judecătorești, inculpatul a fost citat la nouă termene de judecată, astfel cum s-a menționat în încheierea de ședință din data de 19 ianuarie 2012, s-a prezentat la un singur termen de judecată în 22 decembrie 2011, fiind adus cu mandat de aducere, când a solicitat amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător, după care nu s-a mai prezentat.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, care vizează cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, și întrucât instanța învestită cu soluționarea acestei cereri, nu a constatat ca în cauză să fie incident - raportat la motivele invocate de către petent - vreunul din cazurile reglementate în art. 394 alin. l C. proc. pen., astfel că, în baza art. 403 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul B.B.N.

Prin decizia penală nr. 234 din 12 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondat apelul revizuientului B.B.N. împotriva sentinței penale nr. 562 din 21 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

S-a reținut că hotărârile judecătorești pot fi supuse revizuirii atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, când un martor expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală, a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, când două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, conform art. 403 C. proc. pen., s-a constatat că potrivit textului de lege se cer a fi verificate două aspecte:

I.

dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege;

II. dacă din admiterea în principiu probele strânse în urma cercetării rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

Astfel:

I. Cu privire la condițiile prevăzute de lege:

a) Hotărârea supusă revizuirii, hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă. Cerința legii a avut în vedere ca o condiție prealabilă, existența unei hotărâri judecătorești definitive.

În cauză a fost formulată cererea de revizuire cu privire la sentința penală nr. 51 din 26 ianuarie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 25889/3/2011, care a rămas definitivă, prin neapelare, la data de 13 februarie 2012, astfel încât condiția prevăzută de art. 393 C. proc. pen. a fost îndeplinită.

b) Calitatea procesuală activă, poate cere revizuirea oricare dintre părțile din proces, în limitele calității sale procesuale. In cauză cererea a fost formulată de B.B.N., inculpat împotriva căreia s-a pronunțat sentința penală nr. 51 din 26 ianuarie 2012, de condamnare, astfel încât cerința prevăzută de art. 396 C. proc. pen. a fost îndeplinită.

c) Cererea de revizuire. Cererea de revizuire a fost introdusă la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, care a înaintat Tribunalului referatul nr. 810/TII-6/2012. Nu a fost indicat niciun caz de revizuire.

Față de cele arătate anterior, s-a constatat îndeplinirea în cauză a condiției prevăzute de art. 397, 398, 399 C. proc. pen.

d) Cazul de revizuire invocat. în cauză, petentul nu a invocat existența vreunui caz de revizuire prev. de art. 394 C. proc. pen., arătând că nu a fost audiat și nu i s-a adus la cunoștință fapta de care este acuzat.

În plus, având în vedere scopul evident spre care se tinde prin promovarea cererii de revizuire, astfel cum a fost afirmat chiar de revizuient, Curtea a constatat că această cerere este inadmisibilă și din perspectiva dispozițiilor art. 394 alin. (2) C. proc. pen., deoarece motivul relevat nu poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, în sensul de a conduce la o soluție diametral opusă celei pronunțate prin hotărârea respectivă (achitarea inculpatului).

Față de toate aceste considerente și întrucât, nici din oficiu, nu s-au constatat motive de desființare a sentinței atacate, Curtea, în temeiul art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul B.B.N.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs revizuientul B.B.N., susținând că este admisibilă cererea de revizuire formulată, fiind întrunite condițiile legale de admisibilitate și se impune trimiterea cauzei instanței de fond pentru a proceda la rejudecarea cauzei.

Examinând motivele de recurs invocate,

Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursul revizuientului B.B.N. este nefondat.

In conformitate cu dispozițiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută în următoarele cazuri:

a)

când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Revizuirea este reglementată de legiuitor ca mijloc procesual de remediere a erorilor judiciare ce ar putea fi cuprinse într-o hotărâre penală rămasă definitivă. Eroarea judiciară implică existența unei netemeinice judecăți de fapt, revizuirea având caracterul unei căi de atac de fapt, întrucât generează o reexaminare în fapt a cauzei penale. Fiind o cale de atac extraordinară și care pune în discuție autoritatea unor hotărâri penale definitive, folosirea cererii de revizuire este limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparențe de temeinicie.

Se constată că motivele invocate de recurent - nu a fost ascultat în faza de urmărire penală, nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală, dispunându-se trimiterea sa în judecată în lipsă - nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire limitativ și expres prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen. și corect, cererea sa de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

Constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul revizuentului B.B.N., iar în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.B.N. împotriva deciziei penale nr. 234 din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2013.