ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2978/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 827 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul art. 403 pct. 3 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul. A fost obligat petentul condamnat la cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că, prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, petentul condamnat D.G. a solicitat revizuirea cauzei în care s-a pronunțat sentința penală nr. 705 din 13 iunie 2008 de către secția I penală, a Tribunalului București, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc.

pen. În motivarea cererii, revizuentul a invocat faptul că, din materialul probator administrat în cauză, nu a rezultat că ar fi încercat să adere, să sprijine activitatea unui grup infracțional organizat. De asemenea, a solicitat ca probe noi listele cu personalul desemnat să participe la instructajul lunar pe tema Legii nr. 656/2002, precum și o serie de rapoarte transmise către O.N.P.C.S.B. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București a efectuat acte de cercetare, finalizate cu întocmirea referatului nr. 1338/3/6/2011 și a înaintat dosarul Tribunalului București în considerarea disp. art. 399 C. proc. pen., cu mențiunea că cererea de revizuire este inadmisibilă, deoarece nu se indică vreun motiv care se circumscrie prevederilor art. 394 C. proc.

pen., limitându-se la a face un comentariu asupra temeiniciei celor trei hotărâri judecătorești pronunțate în cauză. Examinând cererea de revizuire în condițiile art. 403 C. proc. pen., tribunalul a reținut că dispozițiile art. 394 C. proc. pen. prevăd cazurile de revizuire, iar motivele de revizuire invocate de petent nu se regăsesc printre cele prevăzute de aceste dispoziții legale. S-a reținut că așa-zisele noi probe expuse de revizuent în cerere au fost deja analizate în căile de atac, revizuentul nefăcând altceva decât să solicite extinderea nejustificată a probatoriului deja administrat, ceea ce este inadmisibil pe calea revizuirii. Împotriva sentinței penale menționate a declarat apel revizuentul D.G., arătând că ancheta desfășurată de procuror a fost superficială și solicitând fie trimiterea cauzei la procuror, fie la instanța de fond pentru ca aceasta să administreze probatoriile.

Prin Decizia penală nr. 40 din 16 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul apelant D.G. împotriva sentinței penale nr. 827 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 70409/3/2011. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 700 lei, cheltuieli judiciare către stat. Examinând cererea formulată de condamnat și dispozițiile legale, instanța de prim control judiciar a constatat că apelul nu este fondat, în mod corect prima instanță respingând cererea de revizuire, ca inadmisibilă, în temeiul art. 403 raportat la art. 394 C. proc.

pen. A fost avut în vedere că revizuentul afirmă faptul că, datorită volumului mare de activitate și a documentelor de la dosar, au rămas neobservate aspectele pe care apărarea a pus accent în momentul la care a fost audiat în fața procurorului asupra cererii de revizuire. S-a arătat că au fost audiate multe persoane în calitate de martori - în calitate de lucrători ai unității bancare - și, față de declarațiile acestora, nu s-a avut în vedere elementul legat de conduita și de sarcina de serviciu a acestora și a apelantului revizuent, legată de persoanele responsabile cu procedura de sesizare a O.N.P.C.S.B.. S-a mai arătat că din declarațiile martorilor reiese că nici unul nu este întrebat cu privire la aceste proceduri, iar acest aspect este esențial în cauză și conduce în mod evident la schimbarea fundamentală a situației de fapt.

De asemenea, s-a subliniat că dovezile scrise ce trebuiau să sosească de la O.N.P.C.S.B. nu au venit niciodată, iar declarațiile martorilor, coroborate cu faptul că înscrisurile lipsesc de la dosar și cu necesitatea lămuririi cauzei sub aceste aspecte, sunt suficient de importante pentru a duce la schimbarea situației în proces și la schimbarea hotărârii de condamnare pe acest aspect. Curtea de apel a constatat că susținerile condamnatului nu se înscriu printre împrejurările prevăzute în mod expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen. și nu pot conduce la o soluție de achitare, potrivit aceluiași text de lege, în condițiile în care apelantul face referire la situații și apărări de fond, care ar fi putut fi invocate și avute în vedere de instanțe la soluționarea în fond a cauzei.

Analizând dosarul cauzei, instanța de prim control judiciar a constatat că împotriva sentinței penale de condamnare s-au exercitat căile de atac ordinare, prevăzute de lege, sentința rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 2504 din 24 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că revizuentul a avut posibilitatea formulării tuturor apărărilor sale în fața instanțelor de apel și recurs. S-a mai reținut că revizuentul susține că martorii nu au fost întrebați cu privire la aspecte esențiale, iar la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri solicitate de la Oficiul Național pentru prevenirea și combaterea spălării banilor, or aceste aspecte nu pot constitui împrejurări noi, pe care instanța de fond să nu le fi cunoscut la momentul soluționării cauzei.

S-a avut în vedere că revizuirea unei hotărâri penale poate fi cerută când s-au descoperit fapte și împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, prin textul invocat cerându-se ca faptele și împrejurările să fie noi, iar nu mijloacele de probă. Totodată, s-a reținut că este inadmisibil ca, pe calea extraordinară a revizuirii, să se obțină o reapreciere a probatoriului administrat ori o readministrare a acestuia, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza. Cum revizuentul a susținut că martorii audiați în fondul cauzei nu au fost audiați în mod complet și nu au fost întrebați cu privire la aspecte esențiale, s-a constatat că aceste aspecte nu constituie împrejurări noi, în sensul art. 394 lit. a) C. proc.

pen., solicitându-se practic o readministrare a probatoriului, în condițiile în care inculpatul a avut posibilitatea de a adresa orice fel de întrebare martorilor, cu prilejul audierii, cu atât mai mult cu cât a fost asistat de apărător ales în toate stadiile procesuale. De asemenea, a fost avut în vedere că revizuentul solicită proba cu înscrisuri, referitoare la procedurile ce urmau a se efectua în cadrul băncii, însă și această probă putea fi administrată în cursul judecății în fond, niciunul dintre înscrisurile la care face referire în cerere nefîind nou, ci existent la data judecății în primă instanță, astfel că revizuentul avea posibilitatea de a solicita, prin apărătorul ales, administrarea acestei probe.

Astfel, s-a apreciat că tribunalul a constatat în mod corect că cererea formulată de condamnat este inadmisibilă, deoarece acesta a formulat exclusiv apărări specifice fondului cauzei, nefîind îndeplinite cerințele art. 394 C. proc. pen. În acest sens, s-a reținut că motivele susținute de apelant la data formulării cererii și în cursul judecării acesteia nu fac parte dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., astfel că în mod corect prima instanță a respins cererea ca inadmisibilă. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul condamnat D.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea orală a recursului, s-a susținut că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, aceasta fiind întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., făcăndu-se referire la o serie de înscrisuri, considerate ca având un rol important în dovedirea nevinovăției recurentului revizuent condamnat, dar și la împrejurarea că martorii audiați nu au fost întrebați cu privire la aspecte esențiale pentru lămurirea cauzei. Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele care urmează. Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când: a) S-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei: b) Un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) Un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) Un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) Când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În speța de față, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei, făcând referire la o serie de înscrisuri și la împrejurarea că martorii nu au fost audiați cu privire la aspecte esențiale, apreciind astfel că, printr-o reevaluare a acestor aspecte, s-ar putea demonstra nevinovăția sa. Verificând cererea de revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii cunoscută de instanță la momentul judecății. Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege, în speță, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de către instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi. în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În prezenta cauză, se constată că recurentul revizuent a urmărit, de fapt, o readministrare a probatoriului, având drept consecință pronunțarea unei soluții de achitare, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului. Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei.

Rezultă, așadar, că susținerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire fiind temeinică și legală. Pentru considerentele expuse, având în vedere că, în cauză, nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de revizuentul condamnat, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat D.G. împotriva Deciziei penale nr. 40 din 16 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare de stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2012.