ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2978/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2978/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 827 din 30

noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

temeiul art. 403 pct. 3 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de condamnatul.

A fost obligat petentul

condamnat la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că, prin cererea

înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, petentul condamnat D.G.

a solicitat revizuirea cauzei în care s-a pronunțat sentința penală nr. 705 din

13 iunie 2008 de către secția I penală, a Tribunalului București, întemeindu-și

cererea pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.

În motivarea

cererii, revizuentul a invocat faptul că, din materialul probator administrat

în cauză, nu a rezultat că ar fi încercat să adere, să sprijine activitatea

unui grup infracțional organizat.

De asemenea, a

solicitat ca probe noi listele cu personalul desemnat să participe la

instructajul lunar pe tema Legii nr. 656/2002, precum și o serie de rapoarte

transmise către O.N.P.C.S.B.

Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București a efectuat acte de

cercetare, finalizate cu întocmirea referatului nr. 1338/3/6/2011 și a înaintat

dosarul Tribunalului București în considerarea disp. art. 399 C. proc. pen., cu

mențiunea că cererea de revizuire este inadmisibilă, deoarece nu se indică

vreun motiv care se circumscrie prevederilor art. 394 C. proc. pen.,

limitându-se la a face un comentariu asupra temeiniciei celor trei hotărâri

judecătorești pronunțate în cauză.

Examinând

cererea de revizuire în condițiile art. 403 C. proc. pen., tribunalul a reținut

că dispozițiile art. 394 C. proc. pen. prevăd cazurile de revizuire, iar

motivele de revizuire invocate de petent nu se regăsesc printre cele prevăzute

de aceste dispoziții legale.

S-a reținut că

așa-zisele noi probe expuse de revizuent în cerere au fost deja analizate în

căile de atac, revizuentul nefăcând altceva decât să solicite extinderea

nejustificată a probatoriului deja administrat, ceea ce este inadmisibil pe

calea revizuirii.

Împotriva

sentinței penale menționate a declarat apel revizuentul D.G., arătând că

ancheta desfășurată de procuror a fost superficială și solicitând fie

trimiterea cauzei la procuror, fie la instanța de fond pentru ca aceasta să

administreze probatoriile.

Prin Decizia

penală nr. 40 din 16 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I

penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca

nefondat, apelul declarat de revizuentul apelant D.G. împotriva sentinței

penale nr. 827 din 30 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția

a II-a penală, în Dosarul nr. 70409/3/2011.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 700 lei,

cheltuieli judiciare către stat.

Examinând

cererea formulată de condamnat și dispozițiile legale, instanța de prim control

judiciar a constatat că apelul nu este fondat, în mod corect prima instanță

respingând cererea de revizuire, ca inadmisibilă, în temeiul art. 403 raportat

la art. 394 C. proc. pen.

A fost avut în

vedere că revizuentul afirmă faptul că, datorită volumului mare de activitate

și a documentelor de la dosar, au rămas neobservate aspectele pe care apărarea

a pus accent în momentul la care a fost audiat în fața procurorului asupra

cererii de revizuire.

S-a arătat că

au fost audiate multe persoane în calitate de martori - în calitate de

lucrători ai unității bancare - și, față de declarațiile acestora, nu s-a avut

în vedere elementul legat de conduita și de sarcina de serviciu a acestora și a

apelantului revizuent, legată de persoanele responsabile cu procedura de

sesizare a O.N.P.C.S.B.. S-a mai arătat că din declarațiile martorilor reiese

că nici unul nu este întrebat cu privire la aceste proceduri, iar acest aspect

este esențial în cauză și conduce în mod evident la schimbarea fundamentală a

situației de fapt.

De asemenea,

s-a subliniat că dovezile scrise ce trebuiau să sosească de la O.N.P.C.S.B. nu

au venit niciodată, iar declarațiile martorilor, coroborate cu faptul că înscrisurile

lipsesc de la dosar și cu necesitatea lămuririi cauzei sub aceste aspecte, sunt

suficient de importante pentru a duce la schimbarea situației în proces și la

schimbarea hotărârii de condamnare pe acest aspect.

Curtea de apel

a constatat că susținerile condamnatului nu se înscriu printre împrejurările

prevăzute în mod expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen. și nu pot

conduce la o soluție de achitare, potrivit aceluiași text de lege, în

condițiile în care apelantul face referire la situații și apărări de fond, care

ar fi putut fi invocate și avute în vedere de instanțe la soluționarea în fond

a cauzei.

Analizând

dosarul cauzei, instanța de prim control judiciar a constatat că împotriva

sentinței penale de condamnare s-au exercitat căile de atac ordinare, prevăzute

de lege, sentința rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 2504 din 24 iunie

2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că revizuentul a

avut posibilitatea formulării tuturor apărărilor sale în fața instanțelor de

apel și recurs.

S-a mai reținut

că revizuentul susține că martorii nu au fost întrebați cu privire la aspecte

esențiale, iar la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri solicitate de la

Oficiul Național pentru prevenirea și combaterea spălării banilor, or aceste

aspecte nu pot constitui împrejurări noi, pe care instanța de fond să nu le fi

cunoscut la momentul soluționării cauzei.

S-a avut în

vedere că revizuirea unei hotărâri penale poate fi cerută când s-au descoperit

fapte și împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei, prin textul invocat cerându-se ca faptele și împrejurările să fie noi,

iar nu mijloacele de probă. Totodată, s-a reținut că este inadmisibil ca, pe

calea extraordinară a revizuirii, să se obțină o reapreciere a probatoriului

administrat ori o readministrare a acestuia, pentru fapte și împrejurări deja

cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.

Cum revizuentul

a susținut că martorii audiați în fondul cauzei nu au fost audiați în mod

complet și nu au fost întrebați cu privire la aspecte esențiale, s-a constatat

că aceste aspecte nu constituie împrejurări noi, în sensul art. 394 lit. a) C.

proc. pen., solicitându-se practic o readministrare a probatoriului, în

condițiile în care inculpatul a avut posibilitatea de a adresa orice fel de

întrebare martorilor, cu prilejul audierii, cu atât mai mult cu cât a fost

asistat de apărător ales în toate stadiile procesuale.

De asemenea, a

fost avut în vedere că revizuentul solicită proba cu înscrisuri, referitoare la

procedurile ce urmau a se efectua în cadrul băncii, însă și această probă putea

fi administrată în cursul judecății în fond, niciunul dintre înscrisurile la

care face referire în cerere nefîind nou, ci existent la data judecății în

primă instanță, astfel că revizuentul avea posibilitatea de a solicita, prin

apărătorul ales, administrarea acestei probe.

Astfel, s-a

apreciat că tribunalul a constatat în mod corect că cererea formulată de

condamnat este inadmisibilă, deoarece acesta a formulat exclusiv apărări

specifice fondului cauzei, nefîind îndeplinite cerințele art. 394 C. proc. pen.

În acest sens,

s-a reținut că motivele susținute de apelant la data formulării cererii și în

cursul judecării acesteia nu fac parte dintre cele expres și limitativ

prevăzute de art. 394 C. proc. pen., astfel că în mod corect prima instanță a

respins cererea ca inadmisibilă.

Împotriva

deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs revizuentul

condamnat D.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

orală a recursului, s-a susținut că cererea de revizuire este admisibilă în

principiu, aceasta fiind întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., făcăndu-se referire la o serie de înscrisuri, considerate ca având

un rol important în dovedirea nevinovăției recurentului revizuent condamnat,

dar și la împrejurarea că martorii audiați nu au fost întrebați cu privire la

aspecte esențiale pentru lămurirea cauzei.

Examinând

recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta

Curte constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 394

alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) S-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei:

b) Un martor,

un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în

cauza a cărei revizuire se cere;

c) Un înscris

care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat

fals;

d) Un membru al

completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere;

e) Când două

sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În speța de

față, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei, făcând referire la

o serie de înscrisuri și la împrejurarea că martorii nu au fost audiați cu

privire la aspecte esențiale, apreciind astfel că, printr-o reevaluare a

acestor aspecte, s-ar putea demonstra nevinovăția sa.

Verificând

cererea de revizuire, instanța de fond și cea de prim control judiciar au

apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări

necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul

la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Din analiza

textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe

noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară

de atac în care s-ar putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în

calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta

probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada

existenței unei fapte probatorii cunoscută de instanță la momentul judecății.

Revizuirea unei

hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și

limitativ prevăzute de lege, în speță, condamnatul invocând prevederile art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări

noi, necunoscute de către instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar

fi. în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În prezenta

cauză, se constată că recurentul revizuent a urmărit, de fapt, o readministrare

a probatoriului, având drept consecință pronunțarea unei soluții de achitare,

făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor, acesta

făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii

de revizuire formulate în baza acestui temei - și mijloacele de probă care

servesc la aflarea adevărului.

Astfel, în mod

corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv

cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în

cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să

nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei.

Rezultă,

așadar, că susținerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispozițiile art.

394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi

primite, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire fiind

temeinică și legală.

Pentru

considerentele expuse, având în vedere că, în cauză, nu se identifică nici alte

motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de revizuentul condamnat,

ca nefondat.

În temeiul art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent condamnat va fi obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat D.G. împotriva Deciziei

penale nr. 40 din 16 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția I

penală.

Obligă recurentul

la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare de stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 septembrie 2012.