ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2037/2011

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 4 din 07 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de revizuentul-condamnat B.C.A.  de revizuire a Sentinței penale nr. 673/05 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 37015/3/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 3572/03 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul-condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 08 decembrie 2010, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală sub nr. 59305/3/2010, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 673/05 iunie 2008, pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 37015/3/2007, definitivă prin Decizia penală nr. 3572/03 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, formulată de către revizuentul-condamnat B.C.A., care a motivat că probatoriul administrat este insuficient pentru a justifica pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. d) și art. 41 alin. (2) C. pen.

Tribunalul a motivat că pentru ca o cerere de revizuire să fie admisibilă în principiu, este necesar, printre altele ca în susținerea sa să fie invocate motive care să poată fi încadrate în unul din cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., or în speță, revizuentul-condamnat a invocat că probatoriul administrat a fost insuficient pentru a se aplica pedeapsa la care a fost condamnat. Din analiza cazurilor de revizuire prevăzute de lege, Tribunalul a constatat că temeiul invocat de revizuentul-condamnat nu se încadrează în niciunul dintre acestea.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal (la data de 14 ianuarie 2011) condamnatul revizuent B.C.A., care reiterând motivele invocate în fața instanței de fond pentru susținerea cererii de revizuire dedusă judecății, a solicitat să se constate că aceasta este admisibilă, astfel încât se impune admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și pe fond admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia nr. 56/A din 24 februarie 2011a respins apelul ca nefondat.

Nemulțumit și de această hotărâre, condamnatul revizuent, în termen legal, a atacat-o cu recurs.

În motivarea recursului a arătat că a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare fără probe, fără audierea de martori, doar pentru bănuiala de a fi comis infracțiunea de trafic de droguri, astfel că se impune rejudecarea procesului.

Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că inculpatul B.C.A.  a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. d) din aceeași lege și art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 5 ani și respectiv 10 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. pedepsele au fost contopite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

În apel, prin Decizia penală nr. 291/A din 5 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie sentința a fost casată și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpatul B.C.A. a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. d) din aceeași lege și art. 41 alin. (2) C. pen.

Această hotărâre a fost casată prin Decizia nr. 3572/3 noiembrie 2009 pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a menținut sentința.

Potrivit art. 393 C. proc. pen. hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă.

Revizuirea poate fi cerută numai pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen.

Revizuentul nu a invocat niciunul din cazurile de revizuire arătate în art. 394 C. proc. pen., susținând fără nici un argument că probele administrate sunt insuficiente pentru a justifica o condamnare de 10 ani închisoare.

În mod corect instanța de apel a motivat că prin cererea de revizuire se contestă însăși temeiul condamnării - existența unor probe certe care să ateste în mod incontestabil vinovăția condamnatului or, acest aspect nu poate atrage incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen. deoarece, revizuirea nu se poate întemeia pe solicitarea readministrării unor probe sau a administrării unor probe noi referitoare la aspecte cunoscute deja, stabilite de instanță, ceea ce ar reprezenta o prelungire a probatoriului după pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, fapt inadmisibil în procedura revizuirii.

Așa fiind, Înalta Curte constată că hotărârea atacată cu recurs este legală și temeinică și urmează ca, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul să fie respins ca nefondat.

Văzând și art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.C.A. împotriva Deciziei penale nr. 56/A din 24 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 17 mai 2011.