ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1092/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1092/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

985 din data de 2 septembrie 2008,

pronunțată de Tribunalul București, secția l penală, a fost

respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire

formulată de petentul

condamnat P.G., cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut

următoarele:

Prin cererea sa,

petentul P.G. a solicitat revizuirea

sentinței penale nr. 477 din 06 mai 2003 a

Tribunalului București, secția

ll a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 544

din 29 ianuarie 2004

a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că s-au comis greșeli și abuzuri din

partea autorităților, arătând că este în măsură

să aducă probe noi pentru a dovedi această împrejurare.

Instanța de fond a reținut că, prin sentința

penală nr. 477 din 06 mai 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția ll-a

penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 544

din 29 ianuarie 2004 a

Înaltei Curți

de Casație și Justiție inculpatul P.G. a fost

condamnat, la pedeapsa

rezultantă de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

2 alin. (1) și (2) și art. 4 din

Legea nr. 143/2000

și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C.

pen., cu aplicabilă art. 71 C. pen. și art. 64 C. pen.

S-a arătat că, potrivit

art. 394 alin. (1) C. proc., revizuirea

poate fi cerută când: a) - s-au descoperit fapte

sau împrejurări ce nu

au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) - un martor, un expert sau un

interpret a săvârșit infracțiune a de mărturie

mincinoasă în cauza a cărei a revizuire se cere; c) - un înscris care a

servit

ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) - un

membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte

de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei

revizuire se cere; e) - când

două sau mai

multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Tribunalul a apreciat că nu există date pentru

admiterea în

principiu a cererii de

revizuire a hotărârii mai sus menționate, față de

faptul că revizuientul deși a susținut că s-au

comis greșeli și abuzuri

din partea autorităților, cu toate acestea, el

nu a indicat în mod concret care sunt aceste abuzuri, iar în fata instanței

învestite cu

soluționarea cererii de

revizuire a arătat că recunoaște fapta, dar

pedeapsa aplicată este prea

mare, însă aceste critici nu se

încadrează

în niciunul din cazurile de revizuire expres și limitativ

prevăzute de art.

394 C. proc pen.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat apel

condamnatul revizuient,

criticând-o sub aspectul greșitei respingeri a

cererii sale.

Examinând actele și

lucrările dosarului și sentința apelată în

raport cu toate motivele

invocate de condamnatul revizuient, precum

și din oficiu, conform

dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen.,

sub toate aspectele de fapt și

de drept ale cauzei, Curtea a constatat că apelul acestuia este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Instanța de fond,

respingând cererea de revizuire cu care a fost

sesizată, a pronunțat o

hotărâre legală și temeinică, întrucât motivele

invocate în susținerea acesteia

nu se încadrează în vreunul dintre

cazurile prevăzute în mod expres și limitativ de. dispozițiile art. 394

C. proc. pen., pentru care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale

definitive.

Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 394

alin. (1) și (2) C. proc. pen., a rezultat că solicitarea de revizuire a unei

hotărâri definitive de condamnare nu se poate întemeia pe critici

aduse probatoriului administrat în cursul

procesului penal, modului de

interpretare

a acestuia, conținutului situației de fapt stabilită pe baza

materialului

probator existent în cauză, ori modalității de individualizare a pedepsei și

nici pe solicitarea administrării unor probe noi sau a readministrării celor

deja administrate în timpul

procesului

penal, deoarece aceasta ar conduce la o prelungire ori,

după caz, la o

reapreciere a probatoriului după pronunțarea unei

hotărâri definitive de condamnare, ci trebuie să se fundamenteze pe

relevarea

fie a descoperirii unor fapte sau împrejurări noi (ce nu au

fost cunoscute de instanță la momentul judecării

fondului cauzei), fie a săvârșirii unor fapte penale în legătură cu cauza

respectivă, fie a existenței mai multor hotărâri judecătorești definitive care

nu se pot

concilia.

Însă, din analiza

motivelor pe care s-a întemeiat cererea de

revizuire promovată de condamnatul revizuient s-a

observat cu

ușurință că, în speța de față,

acesta nu a învederat nicio astfel de

împrejurare

care să facă admisibilă solicitarea de revizuire a sentinței

penale nr. 477 din 06 mai 2003 a Tribunalului, secția

ll-a penală, rămasă

definitivă prin

decizia penală nr. 544 din 29 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de

Casație

și Justiție prin care inculpatul P.G. a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă

de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin.

(1) și (2) și art. 4 din

Legea nr. 143/2000

și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C.

pen., cu aplicabilă art. 71 C. pen. și art. 64 C. pen.

, ci a făcut referire doar la aspectele ce au fost deja examinate de

către instanța care a pronunțat pe fond hotărârea de condamnare și de către

instanțele de control judiciar, care au confirmat legalitatea

și

temeinicia hotărârii date asupra fondului cauzei, sub aspectul stabilirii

situației de fapt ce a rezultat din probatoriul administrat în

cauză pe baza căruia a fost infirmată prezumția de

nevinovăție ce a

operat în favoarea petentului din speță, a încadrării

juridice dată

faptelor reținute în sarcina

sa în raport de situația de fapt reținută și

respective a

individualizării pedepselor aplicate.

Față de aceste considerente, întrucât cererea

de revizuire dedusă judecății nu a fost făcută în condițiile prevăzute de lege,

în

sensul că motivele invocate în

susținerea acesteia nu se încadrau în

niciunul dintre cazurile prevăzute

limitativ în art. 394 alin. (1) lit. a) – e)

C.

proc. pen., instanța de apel a constatat că exercitarea

acestei căi de

atac extraordinare nu este posibilă, considerând justificată respingerea

cererii, conform dispozițiilor art. 403 alin. (1) și (

3) C. proc. pen., și a respins, ca nefondat, apelul declarat de

către revizuentul condamnat P.G., obligându-l la

cheltuieli

judiciare către stat.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs

revizuentul condamnat P.G., care prin apărătorul

desemnat din oficiu a reiterat criticile aduse la

instanțele de fond și

apel, și a solicitat casarea hotărârilor cu

trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recursul declarat nu este fondat pentru

următoarele considerente:

Revizuirea unei hotărâri se poate cere numai

în cazurile și condițiile prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc.

pen.

Potrivit art. 394 lit. b)

C. proc. pen., se poate

cere revizuirea unei hotărâri atunci când un martor, un

expert sau un

interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a

cărei revizuire se cere.

Cu privire la motivul

invocat de revizuent vizând probatoriul

administrat în cauza a cărei revizuire se cere, Înalta Curte constată că

nici acest motiv nu se încadrează în dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Curtea constată că

revizuentul nu a

demonstrat în nici un fel susținerile că martora l.

A. a făcut afirmații

mincinoase, în cauză nepronunțându-se o

hotărâre

judecătorească sau o ordonanță a procurorului prin care să

se constate

că a fost comisă o infracțiune în cauza a cărei revizuire

se cere, așa cum prevăd dispozițiile art. 394 alin.

(1) lit. b) C. proc. pen.

În consecință, hotărârile pronunțate în cauză

sunt legale și temeinice.

Fată de considerentele

arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate și

nerezultând vreun motiv de casare din

cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care să

poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) din același cod, urmează a respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul condamnat P.G.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

, recurentul revizuent va fi obligat la

plata sumei de 400 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se

va

avansa din fondul Ministerului Justiției

și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuentul condamnat P.G., împotriva deciziei penale nr. 304 din

11 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția

l penală.

Obligă recurentul

revizuent condamnat inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 martie 2009.