ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3271/2012

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 221 din 22 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția l penală, s-a respins ca inadmisibilă, potrivit dispozițiilor art. 408 2 C. proc. pen., cererea de revizuire formulată de petentul - condamnat R.S. și a fost obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că motivul de revizuire invocat de petent nu face parte din cele prevăzute de art. 408 C. proc. pen. Împotriva sentinței a declarat apel revizuentul R.S., acesta solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Examinându-se sentința apelată în limitele și în conformitate cu dispozițiile art. 371, 372 și 378 C. proc.

pen. Curtea de apel București a constatat că apelul este nefondat. S-a reținut că din actele dosarului rezultă că apelantul R.S. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 863 din 5 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția l penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1979 din 13 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 C. pen. și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 74 alin. (2) rap.

la art. 76 C. pen. Potrivit dispozițiilor art. 408 2 alin. (1) C. proc. pen. "Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare". Din dispozițiile citate, rezultă faptul că pentru ca o astfel de cerere de revizuire să fie admisibilă este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții: - în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere să se fi invocat o excepție de neconstituționalitate, art. 408 2 alin. (1) C. proc.

pen. făcând trimitere clară la cauzele în care Curtea Constituțională a fost sesizată și s-a pronunțat; - dispozițiile criticate să fi fost declarate neconstituționale; - soluția dată în cauză să se fi întemeiat pe dispozițiile declarate neconstituționale sau pe alte dispoziții legate în mod necesar și evident de acestea. Pentru o mai bună înțelegere a condițiilor menționate mai sus, Tribunalul a apreciat necesar să precizeze contextul în care dispozițiile citate au fost introduse în C. proc. pen. Astfel, art. 408 2 C. proc. pen. a fost introdus prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a C. proc. civ.

și a C. proc. pen. Prin această lege a fost abrogat alin. (5) din art. 29 din Legea nr. 47/1992 care prevedea suspendarea soluționării unei cauze în care se invocase excepția de neconstituționalitate pe perioada soluționării acesteia de către Curtea Constituțională. Cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 408 2 C. proc. pen. apare, astfel, ca un remediu, aplicabil, evident, doar celor care au invocat o excepție de neconstituționalitate, pentru nesuspendarea soluționării cauzei prevăzută de fostul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Într-adevăr, prin Decizia nr. 1470/2011, publicată în M. Of. nr. . 853/02.12.2011, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. 320 1 din C. proc.

pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, în cuprinsul motivării deciziei Curții Constituționale arătându-se că dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Din analiza actelor Dosarului nr. 5783/3/2010 al Tribunalului București, secția I penală, în care s-a pronunțat Sentința penală nr. 863 din 15 noiembrie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1979 din 13 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a constatat că deși această cauză vizează o situație tranzitorie, totuși, pe parcursul soluționării sale, nu a fost invocată niciodată o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., nefiind astfel îndeplinită prima condiție menționată mai sus. Mai mult, petentul și apărătorii săi nu au solicitat la nici un moment aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., astfel încât să se poată afirma că hotărârea pronunțată în cauză s-a bazat pe dispozițiile declarate neconstituționale, remarcându-se și faptul că atitudinea sinceră a petentului a fost valorificată prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., mai favorabilă acestuia decât o eventuală reținere a art. 320 1 C. proc. pen. în concluzie, în prezenta cauză s-a reținut că nu sunt îndeplinite două dintre condițiile enumerate anterior, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond. Prin Decizia penală nr. 146 din 16 mai 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul R.S.

împotriva Sentinței penale nr. 221 din data de 22 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul penal nr. 6372/3/2012. Împotriva Deciziei penale nr. 146 din 16 mai 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat recurs revizuentul R.S. criticând-o pentru nelegalitate. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 6372/3/2012. Examinând decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, pentru următoarele considerente. Dispozițiile art. 408 2 C. proc.

pen., prevăd caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea și cu prevederile legale privind revizuirea în cazul deciziilor Curții Constituționale. Din aceleași dispoziții rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe cei condamnați pe nedrept. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea, în cauza de față, privește exclusiv hotărârile determinate de art. 408 2 C. proc.

pen. și numai pentru cazurile prevăzute de acest text de lege, singurul apt a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. Prin urmare, din analiza textului legal mai sus-enunțat, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii. În cauză revizuentul R.S. a formulat recurs, solicitând casarea hotărâri pronunțate în apel și, pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire, astfel cum a fost motivată și formulată în susținerea concluziilor orale de apărătorul desemnat din oficiu al recurentului susținând că deși a beneficiat de aplicarea disp. art. 320 1 C. proc. pen., aceste dispoziții nu au fot reținute în favoarea sa.

Înalta Curte constată că instanța de fond și instanța de apel au procedat corect atunci când au apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuent este inadmisibilă și respectiv apelul împotriva acesteia este nefondat și că prin motivele invocate de revizuent nu sunt întrunite două din cazurile de revizuire reglementate de art. 408 2 C. proc. pen., așa cum corect au reținut ambele instanțe. Pentru aceste considerente în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de de revizuentul R.S. împotriva Deciziei penale nr. 146 din 16 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga recurentul la cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul R.S. împotriva Deciziei penale nr. 146 din 16 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 11 octombrie 2012. Procesat de GGC - AA