ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3894/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 270 F din data de 11 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în temeiul art. 408 2 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 408 1 alin. (10) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 435 din 03 mai 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 54269/3/2010, definitivă prin decizia penală nr. 4238 din 13 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cerere formulată de revizuientul condamnat S.M.G.

Instanța de fond a avut în vedere că prin adresa din data de 28 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, a fost înaintată instanței, spre competentă soluționare, în conformitate cu dispozițiile art. 408 2 alin. (3) C. proc. pen., cererea de revizuire a sentinței penale nr. 435 din 03 mai 2011 pronunțate de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 54269/3/2010, cerere formulată de către revizuientul S.M.G. A reținut instanța că prin sentința penală nr. 435 din 03 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 54269/3/2010, definitivă prin decizia penală nr. 4238 din 13 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul S.M.G.

a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. Din conținutul cererii de revizuire, a reținut că motivele de fapt pentru care petentul a solicitat revizuirea hotărârii constau, în esență, în aceea că pedeapsa primită nu este dozată conform Deciziei nr. 1470/2011 a Curții Constituționale referitoare la aplicarea art. 320 1 alin. (1)-(7) C. proc. pen., solicitând, astfel, reindividualizarea cuantumului pedepsei. în drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 408 2 C. proc. pen. rap. la art. 13 și 15 C. pen. Instanța de fond a constatat că cererea de revizuire a fost formulată la data de 31 ianuarie 2012, respectiv în termenul legal de 3 luni calculat de la data publicării în M. Of.

al României, Partea I nr. 853/02.12.2011, a Deciziei nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curții Constituționale, cu respectarea dispozițiilor art. 408 2 alin. (4) C. proc. pen. Din dispozițiile art. 408 2 alin. (1) C. proc. pen., s-a reținut că hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare. Așadar, pentru a fi incident cazul de revizuire invocat de către petent, respectiv cel prevăzut de art. 408 2 C. proc.

pen., Tribunalul a arătat că este necesară întrunirea, în mod cumulativ, a două condiții: pe de o parte, în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere să fi fost ridicată o excepție de neconstituționalitate pe care Curtea Constituțională să o fi admis, iar pe de altă parte, soluția pronunțată în cauza respectivă să se fi întemeiată pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

Raportând aceste considerații teoretice în prezenta cauză, Tribunalul a constatat că niciuna dintre cele două condiții nu este îndeplinită, având în vedere în primul rând, atât din conținutul dosarului primei instanțe, cât și din cel al instanței de apel și cel al instanței de recurs, s-a observat, în mod cert faptul că, la niciunul dintre termenele de judecată care au fost acordate, nici revizuientul, nici reprezentantul Ministerului Public, nici alte părți și nici instanțele din oficiu nu au ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. invocate de revizuient în prezenta cauză. Prin urmare, s-a constatat că este lipsită de relevanță împrejurarea potrivit căreia prin Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate a textului de lege pe care revizuientul își întemeiază cererea, decizie a cărei aplicare o solicită în această cauză.

În al doilea rând, s-a reținut că, la pronunțarea sentinței penale nr. 435 din 03 mai 2011 a instanței de fond (sentință aflată la Dosarul nr. 54269/3/2010 al Tribunalului București, secția I penală), au fost avute în vedere dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., revizuientul fiind condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare, cuantum care se circumscrie limitelor speciale - minime și maxime - reduse cu o treime, respectiv 6 ani și 8 luni -13 ani și 4 luni. S-a constatat astfel, că, pe de o parte, revizuientul nu a dovedit existența vreunui interes real în promovarea prezentei cereri, iar pe de altă parte, în cadrul revizuirii nu se poate proceda la reindividualizarea pedepsei, prin redozarea cuantumului pedepsei aplicate, deoarece s-ar încălca principiul autorității de lucru judecat de care beneficiază sentințele penale rămase definitive.

În același timp, s-a constatat că, împrejurarea potrivit căreia sentința penală nr. 435 din 03 mai 2011 a primei instanțe a fost pronunțată ulterior introducerii în C. proc. pen. a prevederilor art. 320 1 nu conduce la aplicabilitatea în cauză, în mod obligatoriu, a Deciziei nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curții Constituționale care a declarat neconstituțional acest text de lege, deoarece nu este îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 408 2 alin. (1) C. proc. pen. Astfel, s-a reținut, atât din practicaua, cât și din considerentele sentinței, precum și din practicaua și considerentele deciziei instanței de apel și a deciziei instanței de recurs, faptul că în niciun moment procesual nu a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a art. 320 1 C. proc.

pen. În aceste condiții, s-a constatat că, implicit, nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție prevăzută de art. 408 2 C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal la data de 18 aprilie 2012, revizuientul condamnat S.M.G. și a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în sensul de a se constata incidența în cauza a cărei revizuire se solicită, a Deciziei Curții Constituționale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., considerând că in mod greșit instanța de fond a respins cererea de revizuire dedusă judecății ca fiind inadmisibilă in raport cu faptul că ambele condiții ale art. 408 2 alin. (1) C. proc.

pen. sunt îndeplinite. Prin decizia penală nr. 149/A din 17 mai 2012 Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul S.M.G. împotriva sentinței penale nr. 270/F din data de 11 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 10410/3/2012. A reținut instanța de apel că atât din considerentele sentinței sus­menționate, cât și din dispozitivul acesteia rezultă limpede că la stabilirea pedepsei s-a dat eficiență cauzei legale de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute în norma de încriminare pentru infracțiunile deduse judecății, reglementată prin dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., pedeapsa aplicată celui condamnat fiind situată înăuntrul acestor limite. Faptul că în cursul judecării pe fond a cauzei în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare contestată pe calea revizuirii, instanțele (de fond apel sau recurs), în procesul de individualizare a pedepsei nu au dat eficiența maximă așteptată, cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă prev. de art. 320 1 C. proc. pen., nu poate constitui un motiv legal care să prilejuiască revizuirea hotărârii definitive de condamnare, întrucât într-un asemenea caz s-ar aduce atingere principiului autorității lucrului definitiv judecat, ceea ce nu este permis în procedura acestei căi extraordinare de atac. Împotriva acestei decizii, la data de 11 iunie 2012, reviuientul S.M.G., în termen legal, a declarat recurs, și a solicitat, în esență, admiterea recursului arătând ca nu i-au fost aplicate disp.

art. 320 1 C. proc. pen. și reducerea pedepsei cu 1/3 nu se evidențiază. Examinând recursul declarat de reviuientul S.M.G., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Prin sentința penală nr. 435 din 03 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 54269/3/2010, definitivă prin decizia penală nr. 4238 din 13 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuientul S.M.G. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că instanța de fond, respingând ca inadmisibilă cererea de revizuire cu care a fost sesizată, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, întrucât actele și lucrările dosarului nu relevă împrejurarea că în cauză s-ar regăsi vreo situație care să se circumscrie ipotezei instituite prin dispozițiile art. 408 2 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este de observat și faptul că dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. a căror aplicabilitate revizuientul o invocă pe această cale au fost deja reținute în beneficiul revizuientului, prin însăși hotărârea de condamnare nr. 435 din 03 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 54269/3/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4238 din 13 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, criticile formulate de revizuientul S.M.G. nu se încadrează în disp. prev. de art. 408 2 C. proc. pen. În cadrul revizuirii nu se poate proceda la reindividualizarea pedepsei, prin redozarea cuantumului pedepsei aplicate, deoarece s-ar încălca principiul autorității de lucru judecat de care beneficiază sentințele penale rămase definitive. Totodată, la stabilirea pedepsei aplicate condamnatului, de 8 ani închisoare, s-a dat eficiență cauzei legale de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute în norma de încriminare pentru infracțiunile deduse judecății, reglementată prin dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., pedeapsa aplicată fiind situată înăuntrul acestor limite, respectiv 6 ani și 8 luni - 13 ani și 4 luni.

Înalta Curte constată că susținerile revizuientului nu cad sub incidența dispozițiilor art. 408 2 C. proc. pen. și în mod legal și temeinic prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul S.M.G., soluție menținută și de instanța de apel. În raport cu cele arătate, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reviuientul S.M.G. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul S.M.G. împotriva deciziei penale nr. 149/A din 17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 10410/3/2012. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 27 noiembrie 2012.