ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3894/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3894/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 270 F
din data de 11 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală,
în temeiul art. 408
2
alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 408
1
alin. (10) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de
revizuire a sentinței penale nr. 435 din 03 mai 2011, pronunțată de Tribunalul
București, secția I penală, în Dosarul nr. 54269/3/2010, definitivă prin
decizia penală nr. 4238 din 13 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, cerere formulată de revizuientul condamnat S.M.G.
Instanța de
fond a avut în vedere că prin adresa din data de 28 martie 2012 a Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial
București, a fost înaintată instanței, spre competentă soluționare, în
conformitate cu dispozițiile art. 408
2
alin. (3) C. proc. pen.,
cererea de revizuire a sentinței penale nr. 435 din 03 mai 2011 pronunțate de
Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 54269/3/2010, cerere
formulată de către revizuientul S.M.G.
A reținut instanța
că prin sentința penală nr. 435 din 03 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București,
secția I penală în Dosarul nr. 54269/3/2010, definitivă prin decizia penală nr.
4238 din 13 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul S.M.G.
a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.
art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen.
Din conținutul
cererii de revizuire, a reținut că motivele de fapt pentru care petentul a solicitat
revizuirea hotărârii constau, în esență, în aceea că pedeapsa primită nu este dozată
conform Deciziei nr. 1470/2011 a Curții Constituționale referitoare la aplicarea
art. 320
1
alin. (1)-(7) C. proc. pen., solicitând, astfel, reindividualizarea
cuantumului pedepsei. în drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 408
2
C. proc. pen. rap. la art. 13 și 15 C. pen.
Instanța de fond
a constatat că cererea de revizuire a fost formulată la data de 31 ianuarie 2012,
respectiv în termenul legal de 3 luni calculat de la data publicării în M. Of. al
României, Partea I nr. 853/02.12.2011, a Deciziei nr. 1470 din 08 noiembrie 2011
a Curții Constituționale, cu respectarea dispozițiilor art. 408
2
alin. (4) C. proc. pen.
Din dispozițiile
art. 408
2
alin. (1) C. proc. pen., s-a reținut că hotărârile definitive
pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate
pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția
legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care,
în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.
Așadar, pentru
a fi incident cazul de revizuire invocat de către petent, respectiv cel prevăzut
de art. 408
2
C. proc. pen., Tribunalul a arătat că este necesară întrunirea,
în mod cumulativ, a două condiții: pe de o parte, în cauza în care s-a pronunțat
hotărârea a cărei revizuire se cere să fi fost ridicată o excepție de neconstituționalitate
pe care Curtea Constituțională să o fi admis, iar pe de altă parte, soluția pronunțată
în cauza respectivă să se fi întemeiată pe dispoziția legală declarată neconstituțională
sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot
fi disociate de prevederile menționate în sesizare.
Raportând aceste
considerații teoretice în prezenta cauză, Tribunalul a constatat că niciuna dintre
cele două condiții nu este îndeplinită, având în vedere în primul rând, atât din
conținutul dosarului primei instanțe, cât și din cel al instanței de apel și cel
al instanței de recurs, s-a observat, în mod cert faptul că, la niciunul dintre
termenele de judecată care au fost acordate, nici revizuientul, nici reprezentantul
Ministerului Public, nici alte părți și nici instanțele din oficiu nu au ridicat
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320
1
C. proc.
pen. invocate de revizuient în prezenta cauză. Prin urmare, s-a constatat că este
lipsită de relevanță împrejurarea potrivit căreia prin Decizia nr. 1470 din 08
noiembrie 2011 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate
a textului de lege pe care revizuientul își întemeiază cererea, decizie a cărei
aplicare o solicită în această cauză. În al doilea rând, s-a reținut că, la pronunțarea
sentinței penale nr. 435 din 03 mai 2011 a instanței de fond (sentință aflată la
Dosarul nr. 54269/3/2010 al Tribunalului București, secția I penală), au fost avute
în vedere dispozițiile art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., revizuientul
fiind condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare, cuantum care se circumscrie limitelor
speciale - minime și maxime - reduse cu o treime, respectiv 6 ani și 8 luni -13
ani și 4 luni.
S-a constatat
astfel, că, pe de o parte, revizuientul nu a dovedit existența vreunui interes real
în promovarea prezentei cereri, iar pe de altă parte, în cadrul revizuirii nu se
poate proceda la reindividualizarea pedepsei, prin redozarea cuantumului pedepsei
aplicate, deoarece s-ar încălca principiul autorității de lucru judecat de care
beneficiază sentințele penale rămase definitive. În același timp, s-a constatat
că, împrejurarea potrivit căreia sentința penală nr. 435 din 03 mai 2011 a primei
instanțe a fost pronunțată ulterior introducerii în C. proc. pen. a prevederilor
art. 320
1
nu conduce la aplicabilitatea în cauză, în mod obligatoriu,
a Deciziei nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curții Constituționale care a declarat
neconstituțional acest text de lege, deoarece nu este îndeplinită prima condiție
prevăzută de art. 408
2
alin. (1) C. proc. pen. Astfel, s-a reținut, atât
din practicaua, cât și din considerentele sentinței, precum și din practicaua și
considerentele deciziei instanței de apel și a deciziei instanței de recurs, faptul
că în niciun moment procesual nu a fost ridicată excepția de neconstituționalitate
a art. 320
1
C. proc. pen. În aceste condiții, s-a constatat că, implicit,
nu este îndeplinită nici cea de-a doua condiție prevăzută de art. 408
2
C. proc. pen.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat apel, în termen legal la data de 18 aprilie 2012, revizuientul
condamnat S.M.G. și a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată
de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în sensul de a se constata incidența
în cauza a cărei revizuire se solicită, a Deciziei Curții Constituționale nr. 1470
din 08 noiembrie 2011, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile
art. 320
1
C. proc. pen., considerând că in mod greșit instanța de fond
a respins cererea de revizuire dedusă judecății ca fiind inadmisibilă in raport
cu faptul că ambele condiții ale art. 408
2
alin. (1) C. proc. pen. sunt
îndeplinite.
Prin decizia penală
nr. 149/A din 17 mai 2012 Curtea de Apel București, secția I penală, în baza
art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de
revizuientul S.M.G. împotriva sentinței penale nr. 270/F din data de 11 aprilie
2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 10410/3/2012.
A reținut instanța
de apel că atât din considerentele sentinței susmenționate, cât și din dispozitivul
acesteia rezultă limpede că la stabilirea pedepsei s-a dat eficiență cauzei legale
de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute în norma de încriminare
pentru infracțiunile deduse judecății, reglementată prin dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen., pedeapsa aplicată celui condamnat fiind situată înăuntrul acestor
limite.
Faptul că în cursul
judecării pe fond a cauzei în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare contestată
pe calea revizuirii, instanțele (de fond apel sau recurs), în procesul de individualizare
a pedepsei nu au dat eficiența maximă așteptată, cauzei legale de reducere a limitelor
de pedeapsă prev. de art. 320
1
C. proc. pen., nu poate constitui un motiv
legal care să prilejuiască revizuirea hotărârii definitive de condamnare, întrucât
într-un asemenea caz s-ar aduce atingere principiului autorității lucrului definitiv
judecat, ceea ce nu este permis în procedura acestei căi extraordinare de atac.
Împotriva acestei
decizii, la data de 11 iunie 2012, reviuientul S.M.G., în termen legal, a declarat
recurs, și a solicitat, în esență, admiterea recursului arătând ca nu i-au fost
aplicate disp. art. 320
1
C. proc. pen. și reducerea pedepsei cu 1/3 nu
se evidențiază.
Examinând recursul
declarat de reviuientul S.M.G., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului ca
fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Prin sentința
penală nr. 435 din 03 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală
în Dosarul nr. 54269/3/2010, definitivă prin decizia penală nr. 4238 din 13
decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuientul S.M.G. a fost
condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii
prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 37 lit. a)
C. pen. și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen.
Înalta Curte constată
că instanța de fond, respingând ca inadmisibilă cererea de revizuire cu care a fost
sesizată, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, întrucât actele și lucrările
dosarului nu relevă împrejurarea că în cauză s-ar regăsi vreo situație care să se
circumscrie ipotezei instituite prin dispozițiile art. 408
2
alin.
(1) C. proc. pen. Totodată, este de observat și faptul că dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen. a căror aplicabilitate revizuientul o invocă pe această cale au fost
deja reținute în beneficiul revizuientului, prin însăși hotărârea de condamnare
nr. 435 din 03 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul
nr. 54269/3/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4238 din 13
decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, criticile
formulate de revizuientul S.M.G. nu se încadrează în disp. prev. de art. 408
2
C. proc. pen. În cadrul revizuirii nu se poate proceda la reindividualizarea pedepsei,
prin redozarea cuantumului pedepsei aplicate, deoarece s-ar încălca principiul autorității
de lucru judecat de care beneficiază sentințele penale rămase definitive. Totodată,
la stabilirea pedepsei aplicate condamnatului, de 8 ani închisoare, s-a dat eficiență
cauzei legale de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute în norma
de încriminare pentru infracțiunile deduse judecății, reglementată prin dispozițiile
art. 320
1
C. proc. pen., pedeapsa aplicată fiind situată înăuntrul acestor
limite, respectiv 6 ani și 8 luni - 13 ani și 4 luni.
Înalta Curte constată
că susținerile revizuientului nu cad sub incidența dispozițiilor art. 408
2
C. proc. pen. și în mod legal și temeinic prima instanță a respins, ca inadmisibilă,
cererea de revizuire formulată de revizuientul S.M.G., soluție menținută și de instanța
de apel.
În raport cu cele
arătate, Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reviuientul S.M.G.
În conformitate
cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul la plata cheltuielilor
judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de revizuentul S.M.G. împotriva deciziei penale nr. 149/A din
17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul
nr. 10410/3/2012.
Obligă recurentul
revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,
se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi, 27 noiembrie 2012.