ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3638/2013

Asupra recursului

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din Camera de Consiliu

din 14 august 2012, Tribunalul București, secția a II-a penală, a constatat inadmisibilitatea

în principiu a cererii de revizuire formulată de petentul revizuent D.N.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat că prin referatul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial București

din 11 iulie 2011, s-a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuirea

formulată de petentul D.N. împotriva sentinței penale nr. 1154/F din 24

decembrie 2009 pronunțată de către Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul

nr. 32682/3/2009, definitivă prin decizia nr. 3037 din 7 septembrie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea referatului,

parchetul a arătat că solicitarea petentului revizuent D.N. ține de fondul cauzei,

care a fost deja avut în vedere de către instanțele de judecată care au procedat

la soluționarea acesteia, și, întrucât nu au fost invocate fapte sau împrejurări

noi, cererea de revizuire nu poate fi încadrată în cazul de revizuire prevăzut de

-

dispozițiile

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Analizând admisibilitatea

în principiu a cererii de revizuire în raport de ansamblul actelor și lucrărilor

dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința

penală nr. 1154/F din 24 decembrie 2009 pronunțată de către Tribunalul București,

secția I penală, în Dosarul nr. 32682/3/2009 s-a dispus condamnarea inculpatului

D.N. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de droguri de mare risc prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1), (2) din Legea

nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74 alin. ultim C. pen., art. 76

lit. a) și art. 80 C. pen. iar în temeiul dispozițiilor art. 86

1

și

art. 86

2

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

pe o durată de 6 ani ce reprezintă termen de încercare.

În fapt, s-a reținut

că: „în noaptea de 2 din 3 iunie 2009, inculpații I.R.M. și D.N. au organizat, condus

și coordonat preluarea de către inculpații N.C.L. și C.E. a cantității de aproximativ

3 kg de substanță despre care cunoșteau că este heroină, de la colaboratorul având

nume de cod „P.G.” și de la investigatorul sub acoperire cu nume de cod „P.S.”.

În privința inculpatului

N.C.L. s-a mai reținut că în noaptea de 2 din 3 iunie 2009, a condus pe drumurile

publice autoturismul marca X, fără a poseda permis de conducere.

Hotărârea a rămas

definitivă prin decizia penală nr. 3037 din 7 septembrie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție prin care s-au dispus următoarele:

„Înlătură cu privire

la inculpatul D.N. aplicarea art. 74 alin. ultim, art. 76 lit. a) și art. 80 C.

pen.

În temeiul

art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C.

pen., inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri.”.

Tribunalul a avut

în vedere la aprecierea admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac

faptul că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată

împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale;

având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să

revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de

atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea

cauzelor penale.

Revizuirea se

formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat,

în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe

o eroare judiciară.

Prin cererea de

față, formulată în data de 18 mai 2012, condamnatul D.N. invocă necesitatea reaprecierii

materialului probator aflat la dosarul cauzei și expertizarea înregistrărilor întrucât

alături de acesta au mai participat la săvârșirea infracțiunii și alte persoane,

cererea de revizuire astfel formulată nefiind întemeiată în drept de către petentul

revizuent.

Tribunalul a reținut

că pentru a se dispune revizuirea unei hotărâri penale definitive în temeiul

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este necesar să fie descoperite fapte sau

împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării

cauzei, care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei

hotărârii de condamnare, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse

celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Probele trebuie

să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute.

Nu se poate ajunge, astfel, pe cale revizuirii la reinterpretarea probatoriului

administrat în cauză sau la suplimentarea probațiunii, pe aspecte de fapt avute

în vedere de instanța sau instanțele ce au judecat cauza.

Tribunalul a constatat

că motivele de fapt invocate de petent nu se încadrează nici în cazul de revizuire

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și nici în vreun alt caz de

revizuire prevăzut de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei

încheieri a declarat apel, revizuientul-condamnat D.N., fără a indica motivele de

nelegalitate ori netemeinicie ale încheierii.

Prin decizia penală

nr. 102 din 19 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins, ca tardiv, apelul

declarat de revizuientul-condamnat D.N.

Revizuientul-condamnat

a fost obligat la plata sumei de 400 RON cu tiulu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON onorariul apărătorului din oficiu s-a dispus a fi

avansetă din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide

astfel instanța de control judiciar, la termenul de judecată din 19 aprilie 2013,

din oficiu, a invocat excepția tardivității căii de atac.

Analizând încheierea

apelată din perspectiva momentului declarării căii de atac, Curtea de Apel a constatat

că încheierea a fost pronunțată la data de 14 august 2012 și comunicată revizuientului

la aceeași dată.

Potrivit art.

363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de declarare al apelului este de 10 zile de

la comunicare, astfel că cererea de apel datată 27 martie 2013 a fost tardiv formulată.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, condamnatul revizuient a declarat recursul de față.

Examinând recursul

declarat în raport cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele

de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul formulat de condamnatul D.N. este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin încheierea

din Camera de Consiliu din 14 august 2012, Tribunalul, secția a II-a penală, a constatat

inadmisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de petentul revizuent

D.N., dată la care acestuia i-a și fost comunicată minuta încheierii.

La 29 ianuarie

2013, condamnatul a formulat o cerere către Tribunalul București prin care a solicitat

eliberarea unei copii de pe încheierea din Camera de Consiliu din 14 august 2012,

copie care i-a fost comunicată la 4 februarie 2013.

La 27 martie 2013

(data poștei) condamnatul a formulat cerere apel împotriva încheierii din Camera

de Consiliu din 14 august 2012, arătând în declarația olografă că „am primit Ia

camera de detenție minuta prin care mi s-a respins cererea de revizuire și mi s-a

spus că este definitivă, iar în urma cererii din 29 ianuarie 2013 când am primit

încheiere în integralitate, am observat că acesta nu este definitivă”.

Analizând decizia

recurată, Înalta Curte constată că în mod legal apelul condamnatului a fost respins

ca tardiv, întrucât acesta a exercitat calea de atac cu depășirea termenului de

10 zile prevăzut de art. 363 C. proc. pen., ultima zi în care acesta ar fi putut

declara apel fiind 27 august 2012.

Față de considerentele

ce precedă, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în

temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul

pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul condamnat D.N. împotriva deciziei penale nr. 102

din 19 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 20 noiembrie 2013.