ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1947/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 641/ C din 6 iunie 2007, Tribunalul Comercial Argeș a admis cererea precizată formulată de reclamanta SC A. SA LEREȘTI și a obligat-o pe pârâta SC S.M.G. SA Câmpulung Muscel să respecte clauzele cuprinse în art. 1.5 și 2.10 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 5 din 12 mai 2005, în sensul de a pune la dispoziția reclamantei certificatul de conformitate a proiectului de execuție a lucrării și certificatul de calitate, lucrării emise de un birou de expertiză autorizat, precum și să transfere reclamantei proprietatea obiectului acestui contract prin remiterea întregii documentații de execuție, atât cea prevăzută de lege cât și cea la care s-a obligat prin contract.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata unei amenzi civile în favoarea statului de 201ei/zi întârziere până la executarea obligațiilor prevăzute în hotărâre, precum și la plata către reclamantă a sumei de 1010 lei cheltuieli de judecată. Examinând sentința apelată în raport de criticile formulate în apel de pârâta SC S.M.G. SA Câmpulung Muscel, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 135/ A-C pronunțată la 16 noiembrie 2007, a admis apelul, schimbând în parte sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii așa cum a fost precizată, doar sub aspectul predării documentelor impuse de lege, necesare recepționării construcției în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/1995 și art. 2 pct. 10 din contract, sub sancțiunea unei amenzi civile în favoarea statului, de 20 RON/zi până la executarea obligațiilor și a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

S-a obligat intimata să plătească apelantei 10,3 RON cheltuieli de judecată în apel. Cererea pârâtei intimate SC S.M.G. SA de completare a deciziei pronunțate în apel a fost admisă, prin decizia nr. 142/ A-C din 12 decembrie 2007, obligând-o pe reclamanta- apelantă SC A.C. SA să-i plătească acesteia suma de 3000 RON, reprezentând onorariu de avocat. Împotriva deciziei prin care s-a soluționat pe fond apelul au introdus recurs ambele părți. Recurenta-reclamantă SC A.C. SA criticând soluția pronunțată în apel, a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., susținând în esență următoarele: - decizia este motivată contradictoriu, de îndată ce admițându-se primul motiv de apel ce se referea la faptul că instanța s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a solicitat instanța a menținut totuși obligarea pârâtei de a preda numai documentele impuse de lege, necesare recepționării construcției, în conformitate cu Legea nr. 10/1995.

Motivarea este contradictorie și în ceea ce privește cel de-al cincilea motiv de apel al pârâtei. - instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, atunci când 1-a calificat ca fiind un contract de vânzare-cumpărare bunuri viitoare prin trimiterea prin comparație, la art. 1413 alin. (5) C. civ. , ori părțile au înțeles să încheie un contract de antrepriză. Reclamanta a formulat recurs și împotriva deciziei nr. 142/ A-C din 12 decembrie 2007 pronunțată de aceeași instanță, prin care s-a admis cererea de completare a deciziei nr. 135/ A-C din 16 noiembrie 2007, în sensul obligării sale la 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea acestui recurs s-a invocat dispoziția prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că decizia atacată s-a dat de îndată ce instanța judecând în fond apelul s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată. Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și pârâta SC S. M.G. SA, criticând-o pentru nelegalitate, motivele fiind încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestor motive de recurs, recurenta a susținut următoarele: - decizia supusă recursului nu este motivată în fapt și în drept cu privire la menținerea sentinței, doar sub aspectul predării documentelor necesare recepționării construcției, înlăturând nejustificat probele administrate, dând relevanță doar susținerilor instanței reținute din concluziile scrise.

- instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/1995 și a art. 2 din contract, creând o confuzie între obligațiile contractuale și petitul acțiunii, deoarece SC S.M.G. SA prin contractul existent între părți, s-a obligat în principal, să execute și să furnizeze confecția metalică pentru hala industrială și în subsidiar, să asigure asistența, la operația de montaj a halei, ambele obligații fiind respectate. Prin decizia nr. 1092 din 1 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC A. SA Lerești împotriva deciziilor 135/ A-C din 16 noiembrie 2007 și nr. 142/ A-C din 12 decembrie 2007, ambele pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

A respins cererea de repunere în termen formulată de recurenta-pârâtă SC S.M.G. SA Câmpulung Muscel. A respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.M.G. SA Câmpulung Muscel împotriva aceleiași decizii, irevocabilă, nr. 135/ A-C din 165 noiembrie 2007. Analizând recursurile în limitele criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că acestea nu sunt întemeiate. În ceea ce privește critica subsumată art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a constatat că aceasta nu se înscrie în prevederile acestui text. A reținut astfel că: Din considerentele deciziei rezultă că instanța a respectat cerința ce rezultă din art. 261 alin. (5) C. proc. civ., aceea de a arătat motivele de fapt și în drept care au stat la baza admiterii apelului, făcându-se referire la probatoriul administrat, la limitele sesizării instanței de fond, în raport de care, pe care devolutivă a stabilit o nouă stare de fapt.

În acest context, s-a arătat în motivare că reclamanta deși s-a rezumat la a cere predarea obiectului contractului (obligație de a face) instanța i-a acordat mai mult decât a cerut, obligând-o pe pârâtă chiar la transmiterea dreptului de proprietate. S-a apreciat, prin urmare că s-a statuat fără temei legal asupra dreptului de proprietate, deși prin acțiunea precizată i se ceruse instanței să se pronunțe doar asupra predării obiectului contractului, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut. Examinând cea de a doua critică, Înalta Curte a reținut: Actul juridic dedus judecății, îl constituie contractul nr. 5/2005, încheiat de părți. În soluționarea cauzei, pentru stabilirea obligațiilor asumate de cocontractanți s-a pus în discuție, regimul juridic al contractului încheiat de părți.

Prima instanță, în raport de conținutul acestuia și a dispozițiilor art. 969 – art. 970 C. civ., a apreciat că părțile au încheiat un contract de antrepriză, deși l-au intitulat „de vânzare-cumpărare” deoarece prin clauzele stipulate, precum și pentru faptul că pârâta a încasat nu doar prețul pentru construcția metalică, ci și prețul pentru ansamblarea acesteia. Această calificare dată contractului de prima instanță așa cum just a statuat instanța de apel este greșită, actul dedus judecății fiind calificat în raport de voința părților, ce rezultă din convenție, ca un contract de vânzare-cumpărare de bunuri viitoare, respectiv construcția metalică ce urma a fi executată, rezultând astfel expres voința părților în sensul că „vânzătorul se obligă să vândă și cumpărătorul să cumpere” acest bun.

În atare situație și față de precizarea acțiunii, justificat a apreciat instanța de apel că, deși reclamanta s-a rezumat la a cere predarea bunurilor, instanța i-a acordat mai mult decât a cerut, obligând-o pe pârâtă chiar la transmiterea dreptului de proprietate, ignorând faptul că prin specificul acestui contract, transferul proprietății poate opera numai din momentul în care bunurile au fost executate, terminate, fiind în stare de a fi predate cumpărătorului. Critica privind modul contradictoriu în care s-a soluționat cel de-al cincilea motiv de apel formulat de pârâtă este lipsită de suport legal, reclamanta neavând abilitatea procesuală de a pune în discuție acest aspect, acest lucru stând numai în puterea pârâtei în raport de interesul pe care-l are.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei nr. 142/ A-C din 12 decembrie 2007, s-a apreciat că acesta este nefondat deoarece s-a făcut dovada că deși s-au solicitat cheltuieli de judecată, prin concluzii scrise, cheltuieli dovedite, nu s-au acordat astfel că s-a dat eficientă art. 281 C. proc. civ., completându-se decizia nr. 135/ A-C din 16 noiembrie 2007, în sensul că s-a obligat intimata. Cu privire la recursul declarat de pârâta SC S.M. G. SA a reținut următoarele: Cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, urmează a fi admisă, deoarece din lucrările cauzei rezultă că recursul a fost introdus în termen, deoarece conform Hotărârii de Guvern nr. 1511 din 12 noiembrie 2007 ziua de 24 decembrie 2007 a fost declarată liberă.

Pe fond recursul este nefondat, criticile dezvoltate, neîncadrându-se în temeiurile legale invocate, respectiv 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Prima critică vizează nemotivarea deciziei, or din considerentele acesteia rezultă, motivele de fapt și de drept pentru care a fost menținută sentința sub aspectul predării documentelor necesare recepționării construcției impuse de Legea nr. 10/1995. Și cea de-a doua critică privind aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/1995, este nefondată deoarece, așa cum au convenit prin contract și așa cum prevede acest act normativ, constructorul are obligația de a preda documentele necesare recepționării construcției. Așa fiind, pentru aceste considerente, Înalta Curte a respins recursurile, ca nefondate, în baza art. 312 C. proc.

civ. Împotriva deciziei nr. 1092 din 1 aprilie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a formulat contestație în anulare pârâta-recurentă SC S.M.G. SA Câmpulung Muscel solicitând admiterea contestației în anulare, anularea în parte a deciziei atacate, și rejudecând recursul pârâtei SC S.M.G. SA Câmpulung Muscel împotriva deciziei nr. 135/ A-C din 16 noiembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, să fie admis, să se modifice în parte decizia recurată, să fie admis apelul formulat SC S.M.G. SA împotriva sentinței nr. 641/ C din 6 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, să fie schimbată în tot această sentință și, pe fond, să fie respinsă în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A.C.

SA Lerești, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Contestatoarea, în motivarea contestației sale, susține în esență că decizia nr. 1092 din 1 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, este nelegală raportat la dispozițiile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., care prevăd că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că instanța de recurs nu a analizat conținutul înscrisurilor noi prezentate în dovedirea recursului, înscrisuri reprezentate de contractul de ipotecă nr. 125 din 5 februarie 2007, autentificat sub nr. 364 din 6 februarie 2007 la B.N.P.

Z.C., procesul-verbal de recepție nr. 3925 din 19 martie 2008, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1717 din 17 iunie 2008 la B.N.P.A. L.L., R.C., reținând în considerentele deciziei atacate că în cauză constructorul are obligația de a preda documentele necesare recepționării construcției, or, având în vedere actele mai sus arătate, menținerea obligației impuse de instanța de fond privind predarea documentelor necesare recepționării este lipsită de obiect, odată ce bunul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți a fost deja recepționat de către reclamantă, iar aceasta în calitate de vânzător-utilizator a transmis dreptul de proprietate asupra construcției C1 – Hala industrială către cumpărătorul SC R.L.

I.F.N. SA. Contestatoarea susține, de asemenea, în raport de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza II, că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind interpretarea eronată de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1292 C. civ., în condițiile în care odată transferat dreptul de proprietate asupra bunului viitor, actul juridic încheiat între părți este executat în tot din punctul de vedere al vânzătorului și, totodată, din perspectiva aceluiași motiv de recurs, instanța de recurs nu a analizat greșita aplicare a dispozițiilor art. 969 C. civ. Contestația în anulare nu este fondată. Primul motiv de contestație se întemeiază, astfel cum s-a arătat, pe art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc.

civ. Dispozițiile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., invocate de contestatoare, în fundamentarea primului motiv de contestație, potrivit cărora o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ca respingerea greșită a unui recurs considerat tardiv, anularea greșită a unui recurs ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale, iar instanța care soluționează contestația în anulare este ținută să verifice numai dacă există vreunul dintre motivele limitativ prevăzute de lege pentru retractarea deciziei, în raport de susținerile formulate în contestație și nu să examineze justețea soluției pronunțate.

În speță, contestatoarea susține că instanța de recurs, astfel cum rezultă din considerentele deciziei pronunțate, nu ar fi luat în considerare, respectiv analizat, înscrisurile noi prezentate în dovedirea recursului - înscrisuri care ar fi avut un caracter determinant în soluționarea cauzei, or, rezultă cu evidență că nu ne aflăm în prezența unor erori materiale de natura celor mai sus exemplificate care să poată fi circumscrise textului legal menționat și care să aibă vocația de a conduce la admisibilitatea contestației în anulare, sub acest aspect.

De altfel, caracterul determinant al acestor înscrisuri a fost deja analizat de Înalta Curte, prin decizia nr. 629 din 17 februarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 489/46/2009, în care s-a arătat că în ce privește contractul de ipotecă instanța de revizuire a reținut, cu justețe că acesta nu este determinant pentru soluționarea litigiului de către instanța de apel, având în vedere că prin decizia a cărei revizuire se solicită, s-a admis apelul pârâtei SC S.M.G. SA, cu consecința schimbării sentinței Tribunalului Argeș nr. 955 din 16 octombrie 2007, în sensul obligării pârâtei să predea reclamantei SC A.C.

SA, doar documentele impuse de lege, necesare recepționării construcției, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/1995 și art. 2.10 din contractul nr. 5 din 12 mai 2005, remarcându-se, deopotrivă, cu privire la acest act, că partea interesată, respectiv revizuienta, nu a făcut dovada actelor împrejurării de forță majoră mai presus de voința sa, care au împiedicat-o să prezinte acest înscris. Cu referire la celelalte două înscrisuri, invocate de revizuientă, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 1717 din 17 iunie 2008 și procesul-verbal de recepție nr. 3925 s-a arătat că instanța de revizuire a reținut corect că acestea nu îndeplinesc, pe lângă condiția de a fi determinante pentru soluționarea cauzei, nici condiția de a fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire a cere.

Astfel fiind, primul motiv de contestație în anulare se constată a fi neîntemeiat. În ce privește cel de-al doilea motiv de contestație, formulat prin raportare la dispozițiile art. 318 alin. (1) teza II C. proc. civ., potrivit căruia instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este, de asemenea, neîntemeiat, întrucât, așa cum rezultă din examinarea considerentelor deciziei atacate, acest motiv de recurs a fost analizat, instanța de recurs, concluzionând în ce privește cea de-a doua critică formulată de recurentă că este nefondată, deoarece așa cum au convenit prin contract părțile și așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 10/1995, constructorul are obligația de a preda documentele necesare recepționării construcției.

Se constată, totodată, că această concluzie la care a ajuns instanța de recurs în decizia atacată cu contestație în anulare este în acord cu cele reținute în decizia nr. 629 din 17 februarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, astfel cum s-a arătat cu ocazia examinării primului motiv de contestație în anulare. În consecință, contestația în anulare formulată de SC S.G. SA Câmpulung Muscel se va respinge, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC S.G. SA Câmpulung Muscel împotriva deciziei nr. 1092 din 1 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.