ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.11.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3968/2010

HOTĂRÂRE
18.11.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3968/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 16 aprilie 2007, reclamanta

SC L.C.O.C. SRL Arad, a promovat pe rolul Tribunalului Arad, secția comercială și

contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta SC E.P. SRL Pitești, o

acțiune, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 948 C. civ., prin care a

solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din

01 iunie 2006, pretins încheiat între părți, pentru lipsa consimțământului

reprezentantului său legal la perfectarea acestuia.

În motivare a arătat, că în luna

martie 2007, a primit din partea pârâtei o convocare pentru data de 17 aprilie 2007,

în vederea concilierii pe cale amiabilă a unui presupus litigiu având ca obiect

pretenții în sumă de 631.916,95 lei, reprezentând penalități de întârziere

pentru neplata la termen a unui debit în valoare de 985.707,35 lei, rezultând

din mai sus menționatul contract de vânzare - cumpărare. Despre contractul de

vânzare-cumpărare din 01 iunie 2006, reclamanta afirmă că acest înscris

constituie un fals, deoarece, nu a existat niciodată acordul său pentru

încheierea acestuia, semnătura aplicată pe contract în dreptul denumirii

societății, fiind o imitație a semnăturii administratorului, iar despre

ștampila aplicată, susține că seamănă cu ștampila sa, însă nu a fost aplicată de

reprezentantul său.

Reclamanta a mai precizat în petitul

acțiunii că, Tribunalul Arad este instanța competentă să soluționeze cauza, în

considerarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 C. proc. civ., în raport de natura

cererii, care este una neevaluabilă în bani și de obiectul său - constatarea

nulității unui contract, norme care, coroborate cu art. 343

4

alin. (2)

lit. b) C. proc. civ., atrag competența instanței de drept comun, ca și

consecință a ineficientei clauzei compromisorii înserate în art. IX.2 din

economia contractului, clauza arbitrală fiind nulă pentru aceleași argumente,

invocate în argumentarea nulității întregului contract.

Prin întâmpinarea depusă la termenul

din data de 15 mai 2007, pârâta SC E.P. SRL Pitești a invocat excepția

necompetenței materiale Tribunalului Arad, întemeiată pe prevederile art. IX.2

din contract, solicitând declinarea către Curtea de Arbitraj Comercial de pe

lângă Camera de Comerț și Industrie Argeș, și excepția prematurității

promovării acțiunii.

Cauza a format obiectul Dosarului nr.

1724/108/2007, pe rolul Tribunalului Arad, secția comercială și contencios

administrativ, care prin Sentința comercială nr. 1886 din 26 iunie 2007 a

declinat competența de soluționare a litigiului, în favoarea Tribunalului

Argeș, apreciind că sunt incidente în speță dispozițiile art. 7 alin. (1) C.

proc. civ.

Împotriva hotărârii mai sus amintite a

declarat recurs reclamanta SC L.C.O.C. SRL Arad, criticând-o pentru aplicarea

greșită a normelor legale în materia competenței, susținând că, în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 13 pct. 1 C. proc. civ.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 1094 din 2

octombrie 2007, a admis recursul, a casat hotărârea instanței de fond și a

trimis cauza spre soluționare aceleiași instanțe, Tribunalul Arad, secția

comercială și contencios administrativ.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a

reținut că - în speță, sentința atacată a fost pronunțată de tribunal cu

încălcarea principiului contradictorialității, al dreptului la apărare și al

disponibilității părților în procesul civil, ceea ce atrage nulitatea acesteia.

Soluția Curții de Apel s-a întemeiat

pe faptul că, Tribunalul Arad, încălcând principiile - susmenționate, a dispus

trimiterea cauzei, spre competentă soluționare Tribunalului Argeș, pentru un

motiv care nu a fost pus în discuția părților, întrucât, în ședința de

dezbateri din 26 iunie 2007, când s-au pus concluzii pe excepțiile ridicate de

pârâtă, nu a pus în discuția părților și nici nu a invocat din oficiu,

necompetența sa teritorială în soluționarea litigiului.

Curtea a consemnat că, norma cuprinsă

în art. 5 C. proc. civ., care stabilește competența teritorială a instanței de

la domiciliul pârâtului, nu este absolută, ci relativă, norma juridică incidență

având caracter dispozitiv și pe cale de consecință, numai pârâta putea invoca

încălcarea unei astfel de norme, instanța, neputându-și declina din oficiu

competența.

Prin sentința civilă nr. 392 din 26

martie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 1724.1/108/2007, în

fond după casare, a fost admisă acțiunea reclamantei SC L.C.O.C. SRL Arad,

împotriva pârâtei SC E.P. SRL Pitești, a fost constatată nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare din 01 iunie 2006 și obligată pârâta la plata

sumei de 3.103,45 lei reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, între părți s-au derulat relații comerciale având ca obiect

vânzarea-cumpărarea reciprocă de produse petroliere, că pe parcursul derulării

acestor relații comerciale între părți au apărut neînțelegeri determinate de

împrejurarea că, reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind

plata la termen a contravalorii produselor livrate de către pârâtă, sens în care,

între părți s-a purtat un litigiu arbitrai soluționat prin

hotărârea

arbitrală nr.7 din 16 noiembrie 2007 a Curții de Arbitraj Comercial din cadrul

Camerei de Comerț și Industrie Argeș în Dosar nr. 7/A/2007, prin care a fost

respinsă ca neîntemeiată excepția nulității contractului de vânzare cumpărare din

1 iunie 2006 și admisă în parte acțiunea SC E.P. SRL Pitești împotriva SC L.C.O.C.

SRL Păuliș, aceasta din urmă fiind obligată la plata sumei de 428.319 lei cu

titlu de penalități de întârziere la plata prețului către pârâtă.

Administrând în cadrul probatoriului o

expertiză grafoscopică, instanța de fond a reținut că, potrivit raportului de

expertiză criminalistică din 15 februarie 2008, întocmit de Institutul Național

de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean Timișoara, semnătura de

la poziția cumpărător de pe actul intitulat Contract de vânzare cumpărare din 1

iunie 2006, încheiat între părți, nu aparține numitului L.L., concluzii

necontestate de pârâtă, pe care le-a coroborat cu faptul că, aceasta din urmă

nu a dovedit că pentru semnarea contractului ar fi fost mandatat vreun alt

reprezentant al societății reclamante.

Urmare a celor consemnate, instanța de

fond a constatat că actul intitulat contract de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2006

este lovit de nulitate deoarece acesta a fost încheiat cu încălcarea

dispozițiilor art. 948 C. civ., care se referă la condițiile esențiale pentru

validitatea convențiilor, deoarece reclamanta nu și-a dat consimțământul

valabil la încheierea lui, nesemnând contractul.

Față de această împrejurare

necontestată, prima instanța a apreciat ca fiind lipsite de relevanță

susținerile pârâtei, formulate în apărare, potrivit cărora contractul a fost

deja executat în privința livrării produselor contractate, și că pe contract se

află aplicată ștampila societății reclamante, și ca atare acesteia îi aparține

culpa privind neexprimarea, în condiții legale, a consimțământului valabil al

societății reclamante.

Totodată, tribunalul a apreciat că,

deși între părți au existat raporturi comerciale stabilite prin acordul de

voință al părților, inclusiv al reclamantei, litigiul vizează constatarea

neîndeplinirii condițiilor esențiale de validitate pentru contractul din 1

iunie 2006, iar nu pentru raporturile contractuale dintre părți, iar pe de altă

parte, consimțământul valabil al reclamantei la încheierea contractului nu a

putut fi reținut ca fiind exprimat prin aplicarea ștampilei, ci doar prin

semnătura reprezentantului legal, argumente pentru care a admis acțiunea

reclamantei.

Împotriva Sentinței civile nr. 392 din

26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 1724.1/108/2007, a

declarat apel pârâtă SC E.P. SRL Pitești, solicitând admiterea acestuia, iar pe

fond, în principal casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre

competentă judecare Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț

și Industrie Argeș, iar în subsidiar, respingerea acțiunii promovate de

reclamantă.

Motivele de critică susținute în

instanța de apel au vizat următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1094/2007,

Curtea de Apel Timișoara nu ar fi stabilit competența materială a Tribunalului

Arad în soluționarea pe fond a cauzei, ci doar ar fi trimis cauza spre

soluționare în întregul ei, întrucât, peste ceea ce a fost solicitat de către pârâtă,

ar fi stabilit competența teritorială în sarcina unei alte instanțe de

judecată. Motivat de această susținere a considerat că, instanța de fond, cu

ocazia rejudecării, trebuia și avea obligația să se pronunțe asupra tuturor

capetelor de cerere formulate de reclamantă, precum și asupra tuturor

excepțiilor invocate de părți, inclusiv asupra excepțiilor sale din

întâmpinare, ceea ce nu a făcut, fapt pentru care, a solicitat casarea

sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Arbitraj Comercial

de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Argeș.

Pârâta a reluat susținerile din

întâmpinarea depusă în primul ciclu procesual asupra excepției de necompetență

materială a instanței de fond, întemeiate pe clauza cuprinsă în art. IX.2 din

contractul de vânzare-cumpărare.

Referitor la faptul că, semnătura

existentă pe contractul de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2006 în dreptul

cumpărătorului, nu ar aparține administratorului SC L.C.O.C. SRL - numitul L.L.,

fiind vorba de inexistența consimțământului persoanei juridice, viciu care

atrage nulitatea absolută a contractului, pârâta a învederat că, acordul,

consimțământul unei persoane juridice se apreciază, nu doar în funcție de

semnătura persoanei semnatare a actului juridic și în principal după ștampila

societății comerciale respective, acesta fiind elementul de identificare

principal al unei societăți comerciale române, arătând că reclamanta nu a

contestat niciodată valabilitatea ștampilei SC L.C.O.C. SRL, aplicată pe acest

contract de vânzare cumpărare, caz în care, în speța de față, s-ar regăsi

consimțământul valabil exprimat al persoanei juridice semnatare, prevederile

Legii nr. 31/1990, republicată fiind foarte clare în ceea ce privește situația

încălcării drepturilor de administrare ale administratorului societății, iar

faptul că reclamanta a derulat operațiuni comerciale în baza acestui contract

de vânzare-cumpărare, nu ar face altceva, decât să întărească susținerile

pârâtei-apelante în ceea ce privește valabilitatea consimțământului exprimat.

Pârâta a susținut și că, reclamanta a

avut cunoștință despre existența acestui contract, afirmația acesteia, precum

că, ar fi aflat , abia în luna martie 2007, cu ocazia comunicării convocării la

conciliere, fiind falsă și mincinoasă, fapt dovedit, în opinia sa, de procedura

executării silite începute împotriva reclamantei la începutul anului 2007,

procedură, în cursul căreia s-au recuperat debite generate de executarea

acestui contract de vânzare-cumpărare.

Referitor la reprezentarea societății

reclamante, a arătat că, apreciază ca fiind culpa administratorului SC L.C.O.C.

SRL faptul că, acest contract a fost

semnat de către o altă

persoană, decât reprezentantul legal, aspect, în raport de care a menționat

două aspecte importante:

- reclamanta încerca să facă abuz de

drept și să își invoce propria culpă pentru a obține nulitatea unui act juridic

recunoscut de către aceasta;

- în situația actelor juridice ale

unei societăți comerciale semnate de către persoane din societatea respectivă,

altele decât administratorul societății și tară a avea delegat dreptul de

reprezentare, Legea 31/1990 republicată, nu prevede nulitatea acestor acte în situația

în care, actul respectiv a fost executat de bună voie de către cealaltă parte

și s-au produs efecte juridice.

În asemenea situații, pârâta a

susținut că, legiuitorul dă posibilitatea societății respective, prin

administratorul său, să tragă la răspundere persoana vinovată de semnarea unui

act fără a avea drept de reprezentare și să își recupereze prejudiciul suferit

de la aceasta.

În drept, a invocat dispozițiile Legii

nr. 31/1990 republicată, ale Codului civil și Codului de procedură civilă.

Prin concluziile scrise depuse la

dosar, reclamanta SC L.C.O.C. SRL a solicitat respingerea apelului și

menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de

judecată.

Curtea de Apel Timișoara, învestită cu

judecarea apelului, prin Decizia nr. 161/ A din 22 septembrie 2008, a respins

apelul declarat de pârâta SC E.P. SRL, împotriva sentinței civile nr. 392 din

26 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 1274.1/108/2007, în

contradictoriu cu reclamanta SC L.C.O.C. SRL și a obligat apelanta să plătească

intimatei SC L.C.O.C. SRL suma de 2.380 lei reprezentând cheltuieli de judecată

în apel.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de apel a reținut următoarele:

nepronunțare a instanței de fond asupra excepției necompetenței sale materiale,

Curtea a respins această critică, având în vedere că, apelanta, deși a

beneficiat în mod constant de serviciile de specialitate ale unui avocat, nu a

invocat această excepție pe toată durata judecății pe fond a pricinii, nici în

concluziile scrise și nici în cuvântul pe fond, pe cale de consecință, Curtea,

ca instanță investită cu o cale devolutivă de atac, a apreciat că nu se poate

imputa instanței de fond această susținere și că, în mod corect, s-a apreciat de

prima instanță că este competentă să soluționeze litigiul.

Pe fond, s-a reținut că între părți

s-au derulat relații comerciale având ca obiect vânzarea-cumpărarea de produse

petroliere, că pe parcursul derulării acestor relații comerciale, au apărut

neînțelegeri determinate de împrejurarea că, reclamanta nu și-a îndeplinit

obligațiile contractuale privind plata la termen a contravalorii produselor

livrate de către pârâtă, sens în care, între părți s-a purtat un litigiu

arbitrai soluționat prin hotărârea arbitrală nr. 7 din 16

noiembrie 2007 a Curții de Arbitraj Comercial din cadrul Camerei de

Comerț și Industrie Argeș în Dosar nr.

7/A/2007, prin care a

fost respinsă ca neîntemeiată excepția nulității contractului de vânzare cumpărare

1 iunie 2006 și admisă în parte acțiunea SC E.P. SRL Pitești împotriva SC L.C.O.C.

SRL Păuliș, aceasta din urmă fiind obligată la plata sumei de 428.319 lei cu

titlu de penalități de întârziere la plata prețului către pârâtă.

Pentru considerente ce nu au putut fi

avute în vedere de instanța de fond, în cauză neoperând excepția puterii

lucrului judecat, instanța arbitrală a respins cererea privind efectuarea unei

expertize grafologice asupra semnăturii reprezentantului legal al reclamantei.

Judecând fondul cauzei, prima instanță

a administrat proba, constatându-se că, semnătura de la poziția cumpărător de

pe actul intitulat contract de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2006, încheiat

între părți, nu aparține numitului L.L., iar față de aceste concluzii ale

raportului de expertiză ce nu au fost contestate și văzând că pârâta nu a

susținut, și cu atât mai puțin nici nu a dovedit că pentru semnarea

contractului ar fi fost mandatat vreun alt reprezentant al societății

reclamante, instanța de fond a constatat că actul intitulat contract de

vânzare-cumpărare din 1 iunie 2006 este lovit de nulitate deoarece acesta a

fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 948 C. civ., întrucât reclamanta

nu și-a exprimat în mod valabil consimțământul la încheierea lui, nesemnând

contractul.

De asemenea, a mai reținut ca fiind

necontestată această chestiune, astfel că, instanța a apreciat ca fiind lipsite

de relevanță susținerile pârâtului formulate în apărare potrivit cărora

contractul a fost deja executat în privința livrării produselor contractate, și

că pe contract se află aplicată ștampila societății reclamante, și ca atare

acesteia îi aparține culpa privind neexprimarea, în condiții legale, a

consimțământului valabil al societății reclamante.

raporturi comerciale stabilite prin acordul de voință al părților, inclusiv al

reclamantei, litigiul vizează constatarea neîndeplinirii condițiilor esențiale

de validitate pentru contractul din 1 iunie 2006, iar nu raporturile

contractuale dintre părți, iar pe de altă parte, consimțământul valabil al

reclamantei la încheierea contractului nu s-a putut reține a fi fost exprimat

prin aplicarea ștampilei, ci doar prin semnătura reprezentantului legal.

Conform uzanțelor, comercianții nu sunt ținuți de semnarea unui contract pentru

a derula relații comerciale, însă, atunci când se încheie un astfel de script,

a cărui valoare concretizează acordul de voință al părților, toți semnatarii

trebuie sa­și manifeste valabil consimțământul, fapt nerealizat în speță.

Curtea, a respins apelul apreciind că,

în cadrul judecății în calea de atac, pârâta nu a dovedit contrariul celor

reținute de instanța de fond, neproducând dovezi din care să rezulte motive de

anulare, schimbare sau desființare a sentinței criticate, raportat la aspectele

de fapt și de drept mai sus menționate, fapt pentru care a menținut hotărârea

primei instanțe.

Împotriva Deciziei nr. 161/ A din 22

septembrie 2008 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a

declarat recurs pârâta SC E.P. SRL Pitești, invocând motivul de nelegalitate

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs formulată și

prin concluziile puse, prin apărător, în fața Înaltei Curți de Casație și

Justiție, pârâta SC L.C.O.C. SRL Pitești a solicitat admiterea recursului,

urmată de modificarea deciziei recurate, respectiv casarea Sentinței civile nr.

392 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad, secția comercială și contencios

administrativ, și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de

Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Argeș, în

principal și, în subsidiar respingerea acțiunii promovate de reclamantă, cu

cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

Motivele de recurs invocate de pârâtă,

reiterează practic, integral critici le formulate în fața instanței de apel și

se referă la următoarele aspecte:

asupra excepției necompetenței materiale, pe care pârâta a invocat-o prin

întâmpinarea depusă la Tribunalul Arad, în Dosarul nr. 1724/108/2007;

instanțele de fond și apel a probatoriilor administrate în ceea ce privește

manifestarea valabilă a consimțământului persoanei juridice la încheierea

actului juridic, despre care susține, că in speță, a fost valabil exprimat prin

simpla aplicare a ștampilei, ca element de identificare al societății, pe

înscrisul ce consemnează convenția părților, semnătura altei persoane decât cea

a reprezentantului societății cocontractante, nefiind de natură să atragă

nulitatea actului;

privind reprezentarea societății reclamante la încheierea prin corespondență a

contractului de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2006, despre care afirmă că :

"încearcă să facă abuz la lege și să își invoce propria culpă”, arătând

totodată că: „în situația actelor juridice ale unei societăți comerciale

semnate de către persoane din societatea respectivă, altele decât

administratorul societății și fără a avea delegat dreptul de reprezentare,

Legea 31/1990 republicată, nu prevede nulitatea acestor acte în situația în

care, actul respectiv a fost executat de bună voie de către cealaltă parte și

s-au produs efecte juridice.”

Pe fond, Înalta Curte va respinge

recursul declarat de pârâta SC L.C.O.C. SRL Pitești, pentru următoarele

considerente:

Referitor la primul motiv de critică,

potrivit căruia, pârâta susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra

excepției necompetenței materiale, pe care a invocat-o prin întâmpinare, Înalta

Curte apreciază că, în raport de dispozițiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ.,

în mod corect Curtea de Apel Timișoara a respins această critică, reținând că

nu se poate imputa instanței de fond această susținere,

în

contextul în care, pârâta, deși a beneficiat în mod constant de serviciile de

specialitate ale unui avocat, nu a invocat această excepție pe toată durata

judecății pe fond a pricinii, nici în concluziile scrise și nici în cuvântul pe

fond.

Soluția este justă și din perspectiva

faptului că, pârâta nu a atacat Sentința comercială nr. 1886 din 26 iunie 2007,

prin care Tribunalul Arad, secția comercială și contencios administrativ, i-a

respins această excepție, hotărârea devenind irevocabilă prin soluționarea

recursului reclamantei prin Decizia Civilă nr. 1094 din 2 octombrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, soluția dată excepției de necompetență

materială a Tribunalului Arad și cererii de declinare a judecății cauzei în

favoarea Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie

Argeș, intrând astfel, în ceea ce o privește pe pârâtă, în puterea lucrului

judecat.

Asupra celorlalte critici formulate de

pârâtă, în contextul în care, aceasta nu a menționat nici un text legal care să

nu fi fost aplicat sau care să fi fost greșit reținut ca incident de către

instanțele inferioare, Înalta Curte reține că, în mod corect, instanțele

inferioare au dat eficiență în speță, dispozițiilor art. 948 C. civ., care

statuează consimțământul ca fiind condiție esențială pentru formarea actului

juridic.

Totodată, întrucât interpretarea

probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică incidența în cauză a

motivului de recurs bazat pe lipsa temeiului legal ori pe încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., aprecierea situației de fapt, respectiv, manifestarea

valabilă a consimțământului reclamantei, așa cum rezultă din coroborarea

concluziilor raportului de expertiză grafoscopică privind semnătura

reprezentantului acesteia aplicată pe contract, concluzii, de altfel

necontestate de parte, cu existența ștampilei societății pe înscrisul -

contract de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2006, reprezintă motiv de

netemeinicie a deciziei recurate și nu de nelegalitate în sensul prevăzut de

art. 304 C. proc. civ.

Situația este similară și în ceea ce

privește susținerile vizând culpa reclamantei în asigurarea reprezentării sale

la perfectarea contractului, acestea fiind elemente ce țin exclusiv de

probatoriul administrat în cauză, constituind argumente de netemeinicie a

hotărârii, nu de nelegalitate; celelalte susțineri ale pârâtei privind analiza

fondului cauzei, se vor respinge, Înalta Curte, în calitate de instanță de

recurs, fiind ținută a se pronunța exclusiv asupra motivelor de nelegalitate și

nu asupra materialului probator existent la dosarul cauzei, această sarcină

revenind exclusiv instanțelor de fond.

Față de

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC L.C.O.C. SRL Pitești.

LEGII

Respinge

recursul declarat de pârâta SC E.P. SRL Pitești împotriva Deciziei nr. 161/ A

din 22 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

18 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-02-04
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 409/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, sub nr. 2458/280/2007, reclamanta SC A.G.M. SA a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta
ÎCCJ 2008-09-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2580/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1706 din 12 iunie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 207/108/2007 al Tribunalului Arad, secția comercială și de contencios admini
ÎCCJ 2008-12-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3768/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, reclamanta SC G.I. SRL Arad a solicitat obligarea pârâtei SC K. SRL Arad la plata crea
ÎCCJ 2009-05-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1358/2009
rea de apel și având în vedere și probele administrate în această fază procesuală, respectiv înscrisurile noi depuse de ambele părți, instanța de control judiciar constată că reclamanta nu a dovedit transmiterea către partea adversă a notif
ÎCCJ 2008-01-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 218/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 422 din 21 februarie 2007, Tribunalul Arad, secția comercială, a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta SC C.T.P. SA în contrad
Sursă