ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3968/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 16 aprilie 2007, reclamanta SC L.C.O.C. SRL Arad, a promovat pe rolul Tribunalului Arad, secția comercială și contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta SC E.P. SRL Pitești, o acțiune, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 948 C. civ., prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 01 iunie 2006, pretins încheiat între părți, pentru lipsa consimțământului reprezentantului său legal la perfectarea acestuia.

În motivare a arătat, că în luna martie 2007, a primit din partea pârâtei o convocare pentru data de 17 aprilie 2007, în vederea concilierii pe cale amiabilă a unui presupus litigiu având ca obiect pretenții în sumă de 631.916,95 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru neplata la termen a unui debit în valoare de 985.707,35 lei, rezultând din mai sus menționatul contract de vânzare - cumpărare. Despre contractul de vânzare-cumpărare din 01 iunie 2006, reclamanta afirmă că acest înscris constituie un fals, deoarece, nu a existat niciodată acordul său pentru încheierea acestuia, semnătura aplicată pe contract în dreptul denumirii societății, fiind o imitație a semnăturii administratorului, iar despre ștampila aplicată, susține că seamănă cu ștampila sa, însă nu a fost aplicată de reprezentantul său.

Reclamanta a mai precizat în petitul acțiunii că, Tribunalul Arad este instanța competentă să soluționeze cauza, în considerarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 C. proc. civ., în raport de natura cererii, care este una neevaluabilă în bani și de obiectul său - constatarea nulității unui contract, norme care, coroborate cu art. 343 4 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., atrag competența instanței de drept comun, ca și consecință a ineficientei clauzei compromisorii înserate în art. IX.2 din economia contractului, clauza arbitrală fiind nulă pentru aceleași argumente, invocate în argumentarea nulității întregului contract. Prin întâmpinarea depusă la termenul din data de 15 mai 2007, pârâta SC E.P. SRL Pitești a invocat excepția necompetenței materiale Tribunalului Arad, întemeiată pe prevederile art. IX.2 din contract, solicitând declinarea către Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Argeș, și excepția prematurității promovării acțiunii.

Cauza a format obiectul Dosarului nr. 1724/108/2007, pe rolul Tribunalului Arad, secția comercială și contencios administrativ, care prin Sentința comercială nr. 1886 din 26 iunie 2007 a declinat competența de soluționare a litigiului, în favoarea Tribunalului Argeș, apreciind că sunt incidente în speță dispozițiile art. 7 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva hotărârii mai sus amintite a declarat recurs reclamanta SC L.C.O.C. SRL Arad, criticând-o pentru aplicarea greșită a normelor legale în materia competenței, susținând că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 13 pct. 1 C. proc. civ. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 1094 din 2 octombrie 2007, a admis recursul, a casat hotărârea instanței de fond și a trimis cauza spre soluționare aceleiași instanțe, Tribunalul Arad, secția comercială și contencios administrativ.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că - în speță, sentința atacată a fost pronunțată de tribunal cu încălcarea principiului contradictorialității, al dreptului la apărare și al disponibilității părților în procesul civil, ceea ce atrage nulitatea acesteia. Soluția Curții de Apel s-a întemeiat pe faptul că, Tribunalul Arad, încălcând principiile - susmenționate, a dispus trimiterea cauzei, spre competentă soluționare Tribunalului Argeș, pentru un motiv care nu a fost pus în discuția părților, întrucât, în ședința de dezbateri din 26 iunie 2007, când s-au pus concluzii pe excepțiile ridicate de pârâtă, nu a pus în discuția părților și nici nu a invocat din oficiu, necompetența sa teritorială în soluționarea litigiului.

Curtea a consemnat că, norma cuprinsă în art. 5 C. proc. civ., care stabilește competența teritorială a instanței de la domiciliul pârâtului, nu este absolută, ci relativă, norma juridică incidență având caracter dispozitiv și pe cale de consecință, numai pârâta putea invoca încălcarea unei astfel de norme, instanța, neputându-și declina din oficiu competența. Prin sentința civilă nr. 392 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 1724.1/108/2007, în fond după casare, a fost admisă acțiunea reclamantei SC L.C.O.C. SRL Arad, împotriva pârâtei SC E.P. SRL Pitești, a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 01 iunie 2006 și obligată pârâta la plata sumei de 3.103,45 lei reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, între părți s-au derulat relații comerciale având ca obiect vânzarea-cumpărarea reciprocă de produse petroliere, că pe parcursul derulării acestor relații comerciale între părți au apărut neînțelegeri determinate de împrejurarea că, reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind plata la termen a contravalorii produselor livrate de către pârâtă, sens în care, între părți s-a purtat un litigiu arbitrai soluționat prin hotărârea arbitrală nr.7 din 16 noiembrie 2007 a Curții de Arbitraj Comercial din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Argeș în Dosar nr. 7/A/2007, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția nulității contractului de vânzare cumpărare din 1 iunie 2006 și admisă în parte acțiunea SC E.P.

SRL Pitești împotriva SC L.C.O.C. SRL Păuliș, aceasta din urmă fiind obligată la plata sumei de 428.319 lei cu titlu de penalități de întârziere la plata prețului către pârâtă. Administrând în cadrul probatoriului o expertiză grafoscopică, instanța de fond a reținut că, potrivit raportului de expertiză criminalistică din 15 februarie 2008, întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean Timișoara, semnătura de la poziția cumpărător de pe actul intitulat Contract de vânzare cumpărare din 1 iunie 2006, încheiat între părți, nu aparține numitului L.L., concluzii necontestate de pârâtă, pe care le-a coroborat cu faptul că, aceasta din urmă nu a dovedit că pentru semnarea contractului ar fi fost mandatat vreun alt reprezentant al societății reclamante.

Urmare a celor consemnate, instanța de fond a constatat că actul intitulat contract de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2006 este lovit de nulitate deoarece acesta a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 948 C. civ., care se referă la condițiile esențiale pentru validitatea convențiilor, deoarece reclamanta nu și-a dat consimțământul valabil la încheierea lui, nesemnând contractul. Față de această împrejurare necontestată, prima instanța a apreciat ca fiind lipsite de relevanță susținerile pârâtei, formulate în apărare, potrivit cărora contractul a fost deja executat în privința livrării produselor contractate, și că pe contract se află aplicată ștampila societății reclamante, și ca atare acesteia îi aparține culpa privind neexprimarea, în condiții legale, a consimțământului valabil al societății reclamante.

Totodată, tribunalul a apreciat că, deși între părți au existat raporturi comerciale stabilite prin acordul de voință al părților, inclusiv al reclamantei, litigiul vizează constatarea neîndeplinirii condițiilor esențiale de validitate pentru contractul din 1 iunie 2006, iar nu pentru raporturile contractuale dintre părți, iar pe de altă parte, consimțământul valabil al reclamantei la încheierea contractului nu a putut fi reținut ca fiind exprimat prin aplicarea ștampilei, ci doar prin semnătura reprezentantului legal, argumente pentru care a admis acțiunea reclamantei. Împotriva Sentinței civile nr. 392 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 1724.1/108/2007, a declarat apel pârâtă SC E.P.

SRL Pitești, solicitând admiterea acestuia, iar pe fond, în principal casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre competentă judecare Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Argeș, iar în subsidiar, respingerea acțiunii promovate de reclamantă. Motivele de critică susținute în instanța de apel au vizat următoarele: Prin decizia civilă nr. 1094/2007, Curtea de Apel Timișoara nu ar fi stabilit competența materială a Tribunalului Arad în soluționarea pe fond a cauzei, ci doar ar fi trimis cauza spre soluționare în întregul ei, întrucât, peste ceea ce a fost solicitat de către pârâtă, ar fi stabilit competența teritorială în sarcina unei alte instanțe de judecată.

Motivat de această susținere a considerat că, instanța de fond, cu ocazia rejudecării, trebuia și avea obligația să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere formulate de reclamantă, precum și asupra tuturor excepțiilor invocate de părți, inclusiv asupra excepțiilor sale din întâmpinare, ceea ce nu a făcut, fapt pentru care, a solicitat casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Argeș. Pârâta a reluat susținerile din întâmpinarea depusă în primul ciclu procesual asupra excepției de necompetență materială a instanței de fond, întemeiate pe clauza cuprinsă în art. IX.2 din contractul de vânzare-cumpărare.

Referitor la faptul că, semnătura existentă pe contractul de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2006 în dreptul cumpărătorului, nu ar aparține administratorului SC L.C.O.C. SRL - numitul L.L., fiind vorba de inexistența consimțământului persoanei juridice, viciu care atrage nulitatea absolută a contractului, pârâta a învederat că, acordul, consimțământul unei persoane juridice se apreciază, nu doar în funcție de semnătura persoanei semnatare a actului juridic și în principal după ștampila societății comerciale respective, acesta fiind elementul de identificare principal al unei societăți comerciale române, arătând că reclamanta nu a contestat niciodată valabilitatea ștampilei SC L.C.O.C.

SRL, aplicată pe acest contract de vânzare cumpărare, caz în care, în speța de față, s-ar regăsi consimțământul valabil exprimat al persoanei juridice semnatare, prevederile Legii nr. 31/1990, republicată fiind foarte clare în ceea ce privește situația încălcării drepturilor de administrare ale administratorului societății, iar faptul că reclamanta a derulat operațiuni comerciale în baza acestui contract de vânzare-cumpărare, nu ar face altceva, decât să întărească susținerile pârâtei-apelante în ceea ce privește valabilitatea consimțământului exprimat.

Pârâta a susținut și că, reclamanta a avut cunoștință despre existența acestui contract, afirmația acesteia, precum că, ar fi aflat , abia în luna martie 2007, cu ocazia comunicării convocării la conciliere, fiind falsă și mincinoasă, fapt dovedit, în opinia sa, de procedura executării silite începute împotriva reclamantei la începutul anului 2007, procedură, în cursul căreia s-au recuperat debite generate de executarea acestui contract de vânzare-cumpărare. Referitor la reprezentarea societății reclamante, a arătat că, apreciază ca fiind culpa administratorului SC L.C.O.C.

SRL faptul că, acest contract a fost semnat de către o altă persoană, decât reprezentantul legal, aspect, în raport de care a menționat două aspecte importante: - reclamanta încerca să facă abuz de drept și să își invoce propria culpă pentru a obține nulitatea unui act juridic recunoscut de către aceasta; - în situația actelor juridice ale unei societăți comerciale semnate de către persoane din societatea respectivă, altele decât administratorul societății și tară a avea delegat dreptul de reprezentare, Legea 31/1990 republicată, nu prevede nulitatea acestor acte în situația în care, actul respectiv a fost executat de bună voie de către cealaltă parte și s-au produs efecte juridice. În asemenea situații, pârâta a susținut că, legiuitorul dă posibilitatea societății respective, prin administratorul său, să tragă la răspundere persoana vinovată de semnarea unui act fără a avea drept de reprezentare și să își recupereze prejudiciul suferit de la aceasta.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 31/1990 republicată, ale Codului civil și Codului de procedură civilă. Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta SC L.C.O.C. SRL a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Timișoara, învestită cu judecarea apelului, prin Decizia nr. 161/ A din 22 septembrie 2008, a respins apelul declarat de pârâta SC E.P. SRL, împotriva sentinței civile nr. 392 din 26 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 1274.1/108/2007, în contradictoriu cu reclamanta SC L.C.O.C. SRL și a obligat apelanta să plătească intimatei SC L.C.O.C. SRL suma de 2.380 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele: 1. În ceea ce privește pretinsa nepronunțare a instanței de fond asupra excepției necompetenței sale materiale, Curtea a respins această critică, având în vedere că, apelanta, deși a beneficiat în mod constant de serviciile de specialitate ale unui avocat, nu a invocat această excepție pe toată durata judecății pe fond a pricinii, nici în concluziile scrise și nici în cuvântul pe fond, pe cale de consecință, Curtea, ca instanță investită cu o cale devolutivă de atac, a apreciat că nu se poate imputa instanței de fond această susținere și că, în mod corect, s-a apreciat de prima instanță că este competentă să soluționeze litigiul.

Pe fond, s-a reținut că între părți s-au derulat relații comerciale având ca obiect vânzarea-cumpărarea de produse petroliere, că pe parcursul derulării acestor relații comerciale, au apărut neînțelegeri determinate de împrejurarea că, reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind plata la termen a contravalorii produselor livrate de către pârâtă, sens în care, între părți s-a purtat un litigiu arbitrai soluționat prin hotărârea arbitrală nr. 7 din 16 noiembrie 2007 a Curții de Arbitraj Comercial din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Argeș în Dosar nr. 7/A/2007, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția nulității contractului de vânzare cumpărare 1 iunie 2006 și admisă în parte acțiunea SC E.P.

SRL Pitești împotriva SC L.C.O.C. SRL Păuliș, aceasta din urmă fiind obligată la plata sumei de 428.319 lei cu titlu de penalități de întârziere la plata prețului către pârâtă. Pentru considerente ce nu au putut fi avute în vedere de instanța de fond, în cauză neoperând excepția puterii lucrului judecat, instanța arbitrală a respins cererea privind efectuarea unei expertize grafologice asupra semnăturii reprezentantului legal al reclamantei.

Judecând fondul cauzei, prima instanță a administrat proba, constatându-se că, semnătura de la poziția cumpărător de pe actul intitulat contract de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2006, încheiat între părți, nu aparține numitului L.L., iar față de aceste concluzii ale raportului de expertiză ce nu au fost contestate și văzând că pârâta nu a susținut, și cu atât mai puțin nici nu a dovedit că pentru semnarea contractului ar fi fost mandatat vreun alt reprezentant al societății reclamante, instanța de fond a constatat că actul intitulat contract de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2006 este lovit de nulitate deoarece acesta a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 948 C. civ., întrucât reclamanta nu și-a exprimat în mod valabil consimțământul la încheierea lui, nesemnând contractul.

De asemenea, a mai reținut ca fiind necontestată această chestiune, astfel că, instanța a apreciat ca fiind lipsite de relevanță susținerile pârâtului formulate în apărare potrivit cărora contractul a fost deja executat în privința livrării produselor contractate, și că pe contract se află aplicată ștampila societății reclamante, și ca atare acesteia îi aparține culpa privind neexprimarea, în condiții legale, a consimțământului valabil al societății reclamante. 2. Chiar dacă între părți au existat raporturi comerciale stabilite prin acordul de voință al părților, inclusiv al reclamantei, litigiul vizează constatarea neîndeplinirii condițiilor esențiale de validitate pentru contractul din 1 iunie 2006, iar nu raporturile contractuale dintre părți, iar pe de altă parte, consimțământul valabil al reclamantei la încheierea contractului nu s-a putut reține a fi fost exprimat prin aplicarea ștampilei, ci doar prin semnătura reprezentantului legal.

Conform uzanțelor, comercianții nu sunt ținuți de semnarea unui contract pentru a derula relații comerciale, însă, atunci când se încheie un astfel de script, a cărui valoare concretizează acordul de voință al părților, toți semnatarii trebuie sa­și manifeste valabil consimțământul, fapt nerealizat în speță. Curtea, a respins apelul apreciind că, în cadrul judecății în calea de atac, pârâta nu a dovedit contrariul celor reținute de instanța de fond, neproducând dovezi din care să rezulte motive de anulare, schimbare sau desființare a sentinței criticate, raportat la aspectele de fapt și de drept mai sus menționate, fapt pentru care a menținut hotărârea primei instanțe. Împotriva Deciziei nr. 161/ A din 22 septembrie 2008 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a declarat recurs pârâta SC E.P.

SRL Pitești, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin cererea de recurs formulată și prin concluziile puse, prin apărător, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâta SC L.C.O.C. SRL Pitești a solicitat admiterea recursului, urmată de modificarea deciziei recurate, respectiv casarea Sentinței civile nr. 392 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad, secția comercială și contencios administrativ, și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Argeș, în principal și, în subsidiar respingerea acțiunii promovate de reclamantă, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

Motivele de recurs invocate de pârâtă, reiterează practic, integral critici le formulate în fața instanței de apel și se referă la următoarele aspecte: 1. Nepronunțarea instanței de fond asupra excepției necompetenței materiale, pe care pârâta a invocat-o prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Arad, în Dosarul nr. 1724/108/2007; 2. Aprecierea eronată de către instanțele de fond și apel a probatoriilor administrate în ceea ce privește manifestarea valabilă a consimțământului persoanei juridice la încheierea actului juridic, despre care susține, că in speță, a fost valabil exprimat prin simpla aplicare a ștampilei, ca element de identificare al societății, pe înscrisul ce consemnează convenția părților, semnătura altei persoane decât cea a reprezentantului societății cocontractante, nefiind de natură să atragă nulitatea actului; 3. Interpretarea greșită a situației privind reprezentarea societății reclamante la încheierea prin corespondență a contractului de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2006, despre care afirmă că : "încearcă să facă abuz la lege și să își invoce propria culpă”, arătând totodată că: „în situația actelor juridice ale unei societăți comerciale semnate de către persoane din societatea respectivă, altele decât administratorul societății și fără a avea delegat dreptul de reprezentare, Legea 31/1990 republicată, nu prevede nulitatea acestor acte în situația în care,

actul respectiv a fost executat de bună voie de către cealaltă parte și s-au produs efecte juridice.” Pe fond, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta SC L.C.O.C. SRL Pitești, pentru următoarele considerente: Referitor la primul motiv de critică, potrivit căruia, pârâta susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției necompetenței materiale, pe care a invocat-o prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că, în raport de dispozițiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ., în mod corect Curtea de Apel Timișoara a respins această critică, reținând că nu se poate imputa instanței de fond această susținere, în contextul în care, pârâta, deși a beneficiat în mod constant de serviciile de specialitate ale unui avocat, nu a invocat această excepție pe toată durata judecății pe fond a pricinii, nici în concluziile scrise și nici în cuvântul pe fond.

Soluția este justă și din perspectiva faptului că, pârâta nu a atacat Sentința comercială nr. 1886 din 26 iunie 2007, prin care Tribunalul Arad, secția comercială și contencios administrativ, i-a respins această excepție, hotărârea devenind irevocabilă prin soluționarea recursului reclamantei prin Decizia Civilă nr. 1094 din 2 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, soluția dată excepției de necompetență materială a Tribunalului Arad și cererii de declinare a judecății cauzei în favoarea Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Argeș, intrând astfel, în ceea ce o privește pe pârâtă, în puterea lucrului judecat.

Asupra celorlalte critici formulate de pârâtă, în contextul în care, aceasta nu a menționat nici un text legal care să nu fi fost aplicat sau care să fi fost greșit reținut ca incident de către instanțele inferioare, Înalta Curte reține că, în mod corect, instanțele inferioare au dat eficiență în speță, dispozițiilor art. 948 C. civ., care statuează consimțământul ca fiind condiție esențială pentru formarea actului juridic. Totodată, întrucât interpretarea probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică incidența în cauză a motivului de recurs bazat pe lipsa temeiului legal ori pe încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., aprecierea situației de fapt, respectiv, manifestarea valabilă a consimțământului reclamantei, așa cum rezultă din coroborarea concluziilor raportului de expertiză grafoscopică privind semnătura reprezentantului acesteia aplicată pe contract, concluzii, de altfel necontestate de parte, cu existența ștampilei societății pe înscrisul - contract de vânzare-cumpărare din 1 iunie 2006, reprezintă motiv de netemeinicie a deciziei recurate și nu de nelegalitate în sensul prevăzut de art. 304 C. proc. civ.

Situația este similară și în ceea ce privește susținerile vizând culpa reclamantei în asigurarea reprezentării sale la perfectarea contractului, acestea fiind elemente ce țin exclusiv de probatoriul administrat în cauză, constituind argumente de netemeinicie a hotărârii, nu de nelegalitate; celelalte susțineri ale pârâtei privind analiza fondului cauzei, se vor respinge, Înalta Curte, în calitate de instanță de recurs, fiind ținută a se pronunța exclusiv asupra motivelor de nelegalitate și nu asupra materialului probator existent la dosarul cauzei, această sarcină revenind exclusiv instanțelor de fond. Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC L.C.O.C.

SRL Pitești.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC E.P. SRL Pitești împotriva Deciziei nr. 161/ A din 22 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2010.