ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 409/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, sub nr. 2458/280/2007, reclamanta SC A.G.M. SA a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC S.C. SRL, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 6586,65 lei reprezentând debit, diferența la factura nr. 02206013 din 6 iulie 2005 și penalități de întârziere. Ulterior, reclamanta a precizat acțiunea, în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata debitului restant, renunțând la penalitățile contractuale. Pârâta-reclamantă SC S.C. SRL a formulat cerere reconvențională solicitând instanței să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 28 martie 2005, pentru neexecutarea obligațiilor contractuale de către reclamanta-pârâtă SC A.G.M.

SA. Prin sentința comercială nr. 7546 din 21 decembrie 2007 a Judecătoriei Pitești, a fost respinsă acțiunea principală, fiind admisă cererea reconvențională, instanța dispunând rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare din 28 martie 2005. Împotriva sentinței a formulat recurs, reclamanta SC A.G.M. SA, iar prin decizia nr. 73/ R-C din 15 mai 2008, Tribunalul Comercial Argeș a admis recursul, a casat sentința și a reținut cauza pentru judecată în primă instanță, apreciind că rezoluțiunea contractului, este o cerere neevaluabilă în bani, de competența exclusivă a tribunalului, competență care nu poate fi încălcată prin aplicarea dispozițiilor art. 17 C. proc. civ.

Tribunalul Comercial Argeș, judecând în primă instanță, prin sentința nr. 609/ C din 16 septembrie 2008, a respins acțiunea reclamantei și a admis cererea reconvențională, dispunând rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, din 28 martie 2005 cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1008 lei. În motivarea sentinței, instanța a reținut, în esență, că din probele administrate nu rezultă că reclamanta a eliberat certificatul de garanție și declarația de conformitate, astfel că în mod justificat pârâta nu a achitat în totalitate prețul mărfii. Totodată, s-a reținut îndeplinirea condițiilor pentru rezoluțiunea judiciară și incidența dispozițiilor art. 969.970, 1020 și 1021 C. civ.

Astfel, reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, fiind pusă în întârziere prin însăși cererea reconvențională. Împotriva sentinței, a formulat apel reclamanta SC A.G.M. SA, iar prin decizia comercială nr. 4 din 21 ianuarie 2009 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în dosarul nr. 419/1259/2008, a fost admis apelul formulat de reclamanta SC A.G.M. SA împotriva sentinței comerciale nr. 609 din 16 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, intimată fiind SC S.C. SRL. Instanța de apel a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a fost admisă cererea reclamantei-pârâte iar pârâta-reclamantă a fost obligată să plătească suma de 6586,65 lei diferența preț. Cererea reconvențională, formulată de pârâta reclamantă a fost respinsă ca neîntemeiată.

În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că părțile litigante au încheiat contractul nr. 325/110 din 28 martie 2005 având ca obiect vânzarea-cumpărarea unor produse potrivit cererii cumpărătorului. La art. 5 și 10 din contract, părțile au prevăzut că livrarea mărfii se consideră realizată la momentul ridicării acesteia de către delegatul cumpărătorului și că orice livrare de produse se face pe bază de factură însoțită de declarație de conformitate și certificat de garanție. Potrivit art. 20 și 21 din contract „mărfurile vor fi însoțite de factura fiscală, declarația de conformitate și certificatul de garanție”, trecând în „proprietatea cumpărătorului la data ridicării lor de către delegatul cumpărătorului prin recepția cantitativă efectuată la sediul vânzătorului”.

În afară de obligația de a transmite proprietatea asupra unor mărfuri, vânzătoarea nu și-a asumat și alte obligații, ori vânzarea s-a realizat, de vreme ce reprezentantul legal al cumpărătoarei pârâte - reclamante a ridicat marfa prevăzută în factura nr. 02206013 din 6 iulie 2005 de la vânzătoarea reclamantă - pârâtă, a primit factura, iar ulterior a achitat parțial prețul mărfii. Ca urmare, pârâta - reclamantă are obligația de a plăti contravaloarea mărfurilor ridicate iar predarea în sine a documentelor de calitate și garanție nu a fost prevăzută de părți ca o obligație esențială a vânzării. În privința cererii reconvenționale, instanța de apel a reținut că odată recepționată cantitativ marfa, primirea și semnarea facturii fără obiecțiuni referitoare la lipsa documentelor de calitate și garanție duce la prezumția că acestea au fost primite de către reprezentantul cumpărătoarei odată cu marfa și factura.

Faptul că, la data de 1 martie 2006, cumpărătoarea a încercat returnarea mărfurilor pentru lipsa tuturor documentelor de calitate, și pentru că marfa nu a fost livrată la termenul de comandă, nu este de natură să răstoarne prezumția că, la momentul recepționării mărfii și primirii facturii, s-au primit și actele de garanție și calitate, prezumție bazată pe dispozițiile contractului și pe acțiunile reprezentantului cumpărătoarei. În consecință, văzând dispozițiile art. 969 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, Curtea a reținut că nu există condițiile legale pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului și nici cauze de desființare a vânzării.

Împotriva deciziei comerciale nr. 4 din 21 ianuarie 2009 a Curții de Apel Pitești a declarat recurs pârâta reclamantă SC S.C. SRL solicitând admiterea recursului, desființarea deciziei și respingerea apelului, ca nefondat, în drept fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs, s-a arătat, în esență, că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 969 și 1322 C. civ., interpretând în mod eronat clauzele contractuale. Instanța a încălcat și dispozițiile art. 982 C. civ., în sensul că a făcut o interpretare fragmentată a contractului, iar legea stabilește că toate clauzele unui contract se interpretează unele prin altele. În acest sens, art. 10 din contract trebuie interpretat împreună cu art. 15, stabilind astfel în sarcina vânzătoarei o obligație esențială de predare a documentelor de calitate.

În cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte că documentele de garanție și calitate au fost predate societății cumpărătoare, instanța de apel încălcând și dispozițiile art. 1312 C. civ., astfel că orice clauză obscură sau îndoioasă se interpretează în contra vânzătorului. Intimata SC A.G.M. SA a solicitat, prin întâmpinarea formulată în cauză, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală întrucât instanța de apel a aplicat și interpretat corect atât dispozițiile legale invocate în cauză cât și clauzele contractuale. Examinând recursul prin prisma motivului invocat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat întrucât instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 969, 1322 C. civ., în raport de clauzele contractului de vânzare cumpărare încheiat de părți.

Este de necontestat că părțile au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 323 din 28 martie 2005 în condițiile art. 969 – art. 970 C. civ. Potrivit art. 969 C. civ., „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Nu se poate susține că instanța de apel a încălcat principiul ce se desprinde din dispozițiile art. 969 C. civ., în condițiile în care a dat eficiență clauzelor contractuale inserate de părți în contract. Clauzele contractului, respectiv dispozițiile art. 10 și 15 din contract nu sunt clauze îndoielnice pentru a putea duce la aplicarea dispozițiilor art. 1312 C. civ. Astfel, potrivit art. 10 din contract „orice livrare de produse de către cumpărător se face pe bază de factură, însoțită de Declarațiile de Conformitate și Certificat de Garanție, plata urmând a fi efectuată conform celor prevăzute la art. 5 din Contract”.

La art. 5 din contract se prevede că factura va fi achitată în maxim de 30 zile de la facturarea mărfii, facturarea mărfii ridicate fiind efectuată la data de 6 iulie 2005. Refuzul de plată al facturii din 6 iulie 2005, semnată fără obiecțiuni de reprezentantul pârâtei reclamante, a fost făcut la data de 1 martie 2006 când s-a încercat restituirea mărfii aspect reținut corect prin hotărârea recurată. Recepția mărfii a fost făcută fără obiecțiuni, în condițiile art. 13 – art. 16 din contract iar refuzul la plată nu a fost făcut în termenul de 10 zile prevăzut de art. 11, context în care nu se poate susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale întrucât în cauză au fost aplicate clauzele contractuale conform art. 969 – art. 970 C. civ., au fost interpretate clauzele în limitele prevăzute de art. 982, ținând cont de voința juridică exprimată de părți, nefiind vorba de clauze îndoielnice pentru a putea fi aplicate dispozițiile art. 1312 C. proc.

civ., invocate de recurentă. Nici critica vizând aplicarea dispozițiilor art. 1322 C. civ., nu este întemeiată întrucât predarea mărfurilor a fost făcută în condițiile capitolului IV din contract iar la art. 5 părțile au prevăzut termenul de plată. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate întrucât instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legal incidente în cauză sau indicate de pârâta recurentă. În consecință, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., recurenta aflată în culpă procesuală va fi obligată să plătească intimatei cheltuieli de judecată în cuantum de 1400 lei, reprezentând onorariu avocat conform actelor de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL Pașcani împotriva deciziei nr. 4/ AC din 21 ianuarie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 1.400 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC A.G.M. SA Mărăcineni. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 4 februarie 2010.