ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2693/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, reclamanta SC U.G.M.P. I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC P. ROMÂNIA SRL , solicită instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să fie obligată să-i plătească suma de 855.471 lei cu titlu de penalități pentru neplata în termen a unor facturi, să fie obligată la actualizarea acestei sume cu 3% pe zi până la data plății efective conform actului adițional, cu cheltuieli de judecată aferente. În motivarea demersului său judiciar, reclamanta a susținut că între părți a existat o relație comercială așa cum rezultă din conținutul contractului nr. 9 din 2003, în baza căruia a executat și livrat către pârâtă produse realizate prin turnare de precizie, însă facturile emise, începând cu luna noiembrie 2003, au fost plătite cu întârziere de aceasta.

Pentru această întârziere, au fost calculate penalități în sumă de 25.183 lei, pentru care s-a stabilit termen de plată la 27 februarie 2004. La data de 23 aprilie 2004, a mai arătat reclamanta, a existat și o întâlnire a reprezentanților celor două părți în cadrul procedurii de conciliere, întâlnire concretizată prin întocmirea unui proces-verbal, în care pârâta a recunoscut calculul penalităților și a propus o variantă de stingere a litigiului, însă propunerile au rămas fără finalitatea dorită. Pentru acest motiv, s-a solicitat obligarea pârâtei atât la plata sumei datorate cu titlu de penalități, cât și la actualizarea ei, conform angajamentului de plată din 12 iunie 2003. În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 720 1 , art. 2 pct. 1 lit. a) și art. 10 pct. 4 C. proc.

civ., art. 969 C. civ. și art. 43 C. com. Prin sentința comercială nr. 493/C din 7 mai 2007 pronunțată în dosarul nr. 303/1259/2007, Tribunalul Comercial Argeș a admis excepția prescripției invocată de pârâta SC P. ROMÂNIA SRL și a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantei SC U.G.M.P. I. SRL. S-a reținut în motivare, în esență, faptul că procesul-verbal de conciliere încheiat între părți la 23 martie 2004, prin care pârâta recunoștea debitul și propunea o variantă de stingere a lui, a fost semnat de o persoană care nu angaja în mod legal societatea, fapt ce nu a determinat întreruperea termenului de prescripție.

Această sentință a fost casată cu trimitere spre rejudecare prin decizia nr. 109/A-C din 17 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul cu același număr, cu reținerea faptului, că termenul de prescripție a fost întrerupt, prin semnarea procesului verbal de conciliere la data de 23 martie 2004 de către S.D., persoană care avea calitatea de reprezentant legal al pârâtei. Recursul formulat împotriva deciziei Curții de Apel Pitești, a fost respins prin decizia nr. 1667 din 15 mai 2008 pronunțată în dosarul nr. 303/1259/2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, la rândul său, a reținut că pârâta a fost legal reprezentată la încheierea actului de recunoaștere a datoriei, recunoaștere efectuată în interiorul termenului de prescripție și care a avut drept efect întreruperea cursului acesteia, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

La data de 21 iulie 2008, cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, în vederea rejudecării fondului după casare, sub nr. de dosar 958/1259/2008. Reclamanta SC U.G.M.P. I. SRL, aflată în procedura insolvenței, prin lichidatorul judiciar numit, și-a reafirmat poziția procesuală inițial exprimată, arătând că-și menține toate solicitările cuprinse în cererea inițială, precum și toate motivele și probele aflate la dosar. Prin sentința nr. 68/C din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, a fost admisă în parte acțiunea, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 23.543 lei cu titlu de penalități de întârziere, sumă ce urmează a fi actualizată în raport de rata inflației aplicată la data plății efective și a fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut , în esență, prin raportare la art. 969-970 C. civ.

și la izvorul raporturilor juridice derulate între părți că prin întârzierea la plată a șapte facturi emise în lunile decembrie 2003 – ianuarie 2004, pârâta datorează penalități de întârziere calculate în procent de 3% astfel cum au fost convenite prin actul adițional – fapt recunoscut și consemnat, în procesul verbal întocmit la data de 23 martie 2004. Mai reține instanța de fond că reclamanta a calculat însă la suma reprezentând penalități, alte penalități de 3% pentru perioada cuprinsă între 28 februarie 2004 și data prezentei acțiuni, ajungându-se la suma de 855.471 lei RON, pretinsă în principalul petit al acțiunii, că în cel de-al doilea petit al acțiunii, reclamanta solicită ca și suma de 855.471 lei ce reprezintă penalități calculate la penalități, să fie în continuare actualizată tot cu 3% pe zi până la data plății efective, făcându-se trimitere la același act adițional.

Analizând și raportul de expertiză efectuat în cauză, instanța constată că pretenția reclamantei, privind calculul de penalități la penalități excede însă conținutul convenției dintre păți, căci prin actul adițional la contract, s-a stipulat clauza plății de „penalizări 3% pe zi întârziere pentru suma datorată, pentru întârziere mai mare de 3 zile”, prin „suma datorată” înțelegându-se debitul propriu-zis, adică suma cuprinsă în facturi reprezentând prețul produselor livrate, căci trimiterea făcută la întârzierea mai mare de 3 zile, nu poate să aibă în vedere, decât sume pentru care s-au emis facturi conform contractului.

În ceea ce privește cel de-al doilea petit al cererii, prin care reclamanta a solicitat actualizarea sumei ce i se datorează, instanța a reținut, că actualizarea sumei, cuvenită cu titlu de penalități, nu se poate face tot prin aplicarea procentului de 3% prevăzut pentru calculul penalităților, așa cum pretinde reclamanta, căci aceasta ar excede convenției dintre părți. În continuare instanța a reținut că reclamanta nu poate să fie lipsită de actualizarea sumei ce i se datorează, însă această actualizare, se va face în condițiile art. 371 2 alin. (3) 3 C. proc.

civ., în funcție de rata inflației aplicabilă sumei datorate, la data plății ei efective și a concluzionat în sensul că suma datorată de pârâtă cu titlu de penalități de întârziere în plată, actualizată cu indicele de inflație, din care s-a scăzut ceea ce reclamanta a recuperat deja prin continuarea relațiilor comerciale cu pârâta, este de 22.543 lei, sumă la care urmează să o oblige pe pârâtă, dispunând în același timp actualizarea acestei sume în raport de rata inflației aplicabilă la data plății ei efective.

Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta a formulat apel în termen legal, invocând critici de nelegalitate sub următoarele aspecte : - soluția pronunțată ignoră convențiile intervenite între părți, precum și dispozițiile art. 969-970 C. civ.; - soluția pronunțată încalcă dispozițiile art. 1089 C. civ., care stipulează că dobânda se produce prin cerere de chemare în judecată și prin convenție specială, iar în ceea ce o privește, a îndeplinit ambele căi. Susține apelanta că a solicitat dobânda, atât prin procesul-verbal de conciliere din data de 23 martie 2003, cât și prin cererea de chemare în judecată, nefiindu-i aplicabilă excepția prevăzută la art. 1089 C. civ.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 51/A-C din 13 mai 2009, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentința în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 784.688 lei în loc de 23.543 lei, sumă ce va fi actualizată în funcție de rata inflației începând cu data de 7 februarie 2007 și până la data plății efective. În fundamentarea acestei soluții instanța de control judiciar a reținut, în esență, că sentința apelată încalcă convenția părților, neluând în considerare ultima înțelegere a acestora. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC P.I. ROMÂNIA SRL Mioveni, criticând-o pentru nelegalitate. Recurenta-pârâtă își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., argumentând în esență astfel: - instanța de apel a schimbat în mod vădit înțelesul actului juridic dedus judecății, dând o interpretare oneroasă clauzei penale și procesului verbal de conciliere, în defavoarea celui ce se obligă, făcând abstracție de art. 983 C. proc. civ., neținând seama de voința reală a părților exprimată cu privire la suma ce trebuia adăugată în vederea debitului. - din motivarea instanței de apel nu reiese care sunt temeiurile, de drept care au determinat soluția pronunțată și care au format convingerea instanței; - instanța de apel a dat o greșită interpretare și a făcut o eronată aplicare a clauzei penale, statuând asupra unui cuantum al penalităților mai mare decât debitul asupra căruia îi sunt aplicate fără a motiva temeiul care a stat la baza acestei soluții.

Recurenta conchide în sensul admiterii recursului, modificării în tot a deciziei în sensul respingerii apelului și menținerea instanței de fond ca legală și temeinică. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare solicitând pe fond, respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Izvorul raporturilor judiciare dintre părți este unul contractual, evoluția acestora fiind grefată pe cele trei convenții: contractul încheiat de părți la 12 iunie 2003, actul adițional la contract și procesul verbal de conciliere din 23 martie 2004. Instanța de control judiciar a examinat conținutul acestor convenții prin raportare la art. 982 C. civ.

în sensul interpretării clauzelor convențiilor din perspectiva înțelesului rezultat în urma corelării prevederilor celor trei convenții, acestea fiind analizate ca un tot unitar. Prin procesul verbal de conciliere din 23 martie 2004 părțile au completat conținutul contractului încheiat inițial cu o clauză care permite liberarea debitorului prin cumpărarea de la SC U.G.M.P. I. SRL a unei cantități de piese metalice la un preț și un termen ferme. În finalul acestei convenții părțile stipulează ca în situația în care nu se vor respecta dispozițiile anterior stabilite, reclamanta își rezervă dreptul de a recupera valoarea penalităților printr-o acțiune în justiție. Clauzele convenite de părți au caracter ferm, nelăsând loc de îndoială, astfel cum încearcă să sugereze recurenta - pârâtă, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 983 C. civ.

Instanța de control judiciar a făcut o corectă aplicare a legii, stabilind suma datorată cu titlu de penalități din perspectiva voinței reale a părților exprimată în cele trei convenții, cu respectarea principiului forței obligatorii a contractului, împrejurare față de care primele două critici apar ca fiind nefondate. Nici cea de-a treia critică, nu poate fi primită, întrucât hotărârea atacată reprezintă rezultatul examenului de nelegalitate și netemeinicie a sentinței apelate din perspectiva dispozițiilor care reglementează forța obligatorie a convențiilor legal făcute. Astfel, întreaga motivare a deciziei recurate se întemeiază pe dispozițiile legale ce reglementează convențiile și obligațiile ce derivă din acestea.

Ultima critică a recurentei este, de asemenea nefondată întrucât instanța de control judiciar a dat eficiență clauzelor convenite de părți, cu privire la cuantumul penalităților, aceasta neavând căderea de a face considerații asupra caracterului mai mult sau mai puțin oneros al înțelegerii părților cu privire la acest aspect. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC P.I. ROMÂNIA SRL MIOVENI împotriva deciziei nr. 51/A-C din 13 mai 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.