Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.11.2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3085/2009

HOTĂRÂRE
25.11.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3085/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 90 din 6 mai 2008, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. 409/2007, a fost admisă în parte acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, sub nr. 755 din 10 decembrie 2007, formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtului R.P., și, în consecință: A. A obligat pe pârât să plătească reclamantei următoarele sume: a) 18.380,67 lei, cu titlu de rest c/v lucrării contractate, executate, dar neachitate integral; b) 19.598,16 lei, cu titlu de penalități de întârziere; c) 17.682,44 lei, cu titlu de cheltuieli de arbitrare.

B. A constatat că pârâtul datorează reclamantei penalitățile de întârziere (de 0,15% pe zi) și după data de 29 februarie 2008, după cum urmează: a) Pentru intervalul 1 martie 2008- 15 aprilie 2008, penalitățile de întârziere se calculează la suma de (debitul) de 108.878,67 lei; b) Pentru intervalul 16 aprilie 2008 și până la data plății efective a restului de debit (18.380,67 lei), penalitățile de întârziere se calculează la c/v restului amintit (18.380,67 lei). Acțiunea în anulare formulată de pârâtul P.R. împotriva hotărârii arbitrale a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin sentința comercială nr. 32 din 17 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în dosarul nr. 5059/2/2008, a fost obligat petentul să plătească intimatei suma de 3.476,60 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței comerciale pronunțate în acțiunea în anulare a declarat recurs pârâtul P.R., în termenul legal. Cum recurentul nu a timbrat anticipat recursul, acesta a fost legal citat pentru termenul din 25 noiembrie 2009 (fila 8 dosar recurs) cu mențiunea de a timbra recursul cu 1180,21 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, obligație căreia nu s-a conformat. Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit prevederilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995 art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 25 noiembrie 2009, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului pârâtului.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante SC A. SRL Satu Mare suma de 3767,28 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Așa fiind,

D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâtul P.R. împotriva sentinței comerciale nr. 32 din 17 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca netimbrat. Obligă recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante SC A. SRL Satu Mare suma de 3767,28 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-04-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1680/2013
Deliberând asupra recursurilor, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de arbitrare înregistrată la Camera de Comerț și Industrie Brașov, reclamanta SC S. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC E. SA l
ÎCCJ 2008-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1182/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R., reclamanta SC T.T. SRL București a solicitat ca pârâta SC B
ÎCCJ 2008-05-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1520/2008
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 12160 din 22 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă în parte acțiunea pr
ÎCCJ 2010-09-30
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3069/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, la data de 2 septembrie 2008
ÎCCJ 2008-10-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3017/2008
. În ce privește penalitățile de întârziere formulate, se rețin următoarele: Conform art. 8 pct. 2 din contract, părțile de comun acord au stabilit plata unor penalități de întârziere, în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere. Reclamanta a f
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă