ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1520/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

12160 din 22 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SC

I.L. SA împotriva pârâtei SC I. SA și aceasta din urmă a fost obligată să

plătească celei dintâi suma de 15.333,74 euro, în echivalent lei la data

plății, cu titlu de penalități de întârziere și la cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat, în

termenul legal, apel împotriva acestei hotărâri solicitând admiterea acestuia

și schimbarea în tot a hotărârii în sensul respingerii acțiunii.

Prin decizia comercială nr. 290

din 1 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins

apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut în privința excepției de neexecutare a contractului

că aceasta trebuie raportată la termenele stabilite prin contract, în cauză,

părțile convenind un termen pentru predarea construcției, nerespectat de către

pârâtă, astfel că emiterea facturii spre plata acesteia la un an după ce însăși

pârâta nu și-a îndeplinit propria obligație nu mai poate constitui temei pentru

invocarea excepției de neexecutare.

Referitor la obligația de

punere în întârziere a pârâtei, s-a reținut că plata penalităților de

întârziere s-a solicitat în temeiul dispozițiilor contractuale, conform art. 969

C. civ., invocarea art. 1079 C. civ., neavând aplicare în materie comercială,

debitorul fiind pus de drept în întârziere, fără îndeplinirea vreunei

formalități.

S-a mai reținut, totodată,

că penalitățile de întârziere curg de la 15 decembrie 2004, așa cum a

recunoscut și pârâta, calculul fiind corect.

Pârâta a formulat recurs

împotriva acestei din urmă hotărâri invocând nelegalitatea pentru motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanța de apel a apreciat

greșit incidența în cauză a dispozițiilor art. 43 C. com., potrivit căruia

datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din

ziua când devin exigibile, textul de lege având în vedere doar obligațiile în

bani (de a da) și nu obligațiile de a face, cum este obligația dedusă

judecății, încât, potrivit legii civile, aplicabilă, respectiv art. 1081 C.

civ., daunele nu sunt debite decât atunci când debitorul este în întârziere de

a îndeplini obligația sa.

Or, neexistând o dovadă a

punerii sale în întârziere, conform art. 1079 C. civ., instanța de apel nu

putea menține soluția de obligare la plata penalităților de întârziere.

Intimata – reclamantă a

formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat cu

motivarea, de esență, că recurenta – pârâtă avea stabilit termen de execuție,

nerespectat încât, au devenit incidente dispozițiile din contract privind

clauza penală dar și dispozițiile art. 1079 alin. (3) C. civ. și art. 43 C.

com.

Recursul este nefondat.

Este de principiu că dacă

legea sau contractul nu stabilesc altfel, în materie comercială existând în

acest sens art. 43 C. com., în cazul datoriilor comerciale lichide și plătibile

în bani, simpla împlinire a scadenței nu operează, implicit, punerea în întârziere

a debitorului, deoarece se prezumă că, atât timp cât creditorul nu cere executarea

creanței sale, el nu este prejudiciat prin întârziere.

Potrivit contractului și

actelor adiționale recurenta – pârâtă a fost pusă însă în întârziere chiar prin

voința părților, stipulându-se că neexecutarea obligației de predare a

construcției la termenul de scadență fixat prin Cap. III atrage curgerea

penalităților de întârziere în 5 zile de la această dată, conform art. 7.1 lit.

b) din Capitolul VII din contract.

În această situație,

recurenta – pârâtă este considerată pusă în întârziere prin simpla împlinire a

termenului de scadență (dies interpellat pro hominem), cum legal a reținut și

instanța de apel prin raportare la art. 969 C. civ., nefiind încălcate, deci,

dispozițiile art. 1081 C. civ. și corect, reținându-se, totodată, neincidența,

în situația dată, a dispozițiilor art. 1709 C. civ., privind punerea în

întârziere prin intermediul executorului judecătoresc.

De asemenea, în aplicarea

clauzei penale intimata – reclamantă nu este ținută să facă dovada vreunui

prejudiciu, ceea ce rezultă și din dispozițiile art. 1087 C. civ.

Așa fiind, recursul

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat și, prin

aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi

respins.

Văzând, totodată, și

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta - pârâtă va fi obligată către

intimata - reclamantă la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC I.D.C. SA Voluntari, împotriva deciziei nr. 290 din 1 iunie 2007, pronunțată

de Curtea de Apel București, ca nefondat.

Obligă recurenta să

plătească intimatei SC I.L.I. SA București suma de 2.000 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 mai 2008.