ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2445/2011

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 24 august 2009, sub nr. 34195/3/2009, reclamanții M.C.G. și M.V. au chemat în judecată pe pârâta SC C.R. SA București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: obligarea pârâtei SC C.R. SA la plata de penalități de întârziere în cuantum de 51,64 Euro pe zi de întârziere, în lei, la cursul de schimb Euro/ leu comunicat de BNR din ziua plății, începând cu data de 24 august 2006 și până la îndeplinirea exactă a obligațiilor asumate de pârâtă prin contractul de antrepriză nr. 5221 din 23 decembrie 2003 și reținute în dispozitivul deciziei comerciale irevocabile nr. 148 din 07 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în dosarul nr. 6686/3/2006; cu obligarea pârâtei SC C.R.

SA la plata cheltuielilor de judecată. La data de 28 septembrie 2009, pârâta SC C.R. SA București a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei semnăturii reclamantei M.C.G. de pe cererea de chemare în judecată și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M.V. La termenul de judecată din data de 2 octombrie 2009, reclamanții M.C.G. și M.V. au depus la dosar precizare de acțiune, prin care au arătat că, din data de 24 august 2006 și până la data introducerii prezentei acțiuni, respectiv, 21 august 2009, au trecut 1092 de zile. La termenul de judecată din data de 12 martie 2010, Tribunalul a respins excepția lipsei semnăturii reclamantei M.C.G.

din cererea de chemare în judecată, constatând că acțiunea a fost semnată pentru reclamanta M.C.G. de apărătorul acesteia, avocat V.L.D., care, potrivit împuternicirii avocațiale aflate la fila 43 a dosarului, avea mandat în vederea redactării și semnării acțiunii, și a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M.V., argumentele fiind expuse în considerentele hotărârii. Prin sentința comercială nr. 3116, pronunțată la data de 12 martie 2010, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții M.C.G. și M.V., în contradictoriu cu pârâta SC C.R. SA București; a obligat pârâta la plata către reclamanții a sumei de 12.430,82 Euro, în echivalent lei la cursul B.N.R.

de la momentul plății, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 24 august 2006- 21 august 2009, precum și la plata penalităților de întârziere, calculate potrivit art. 8.1 din contractul de antrepriză nr. 5221 din 23 decembrie 2003, în continuare de la data de 21 august 2009 și până la împlinirea următoarelor obligații: turnarea betonului marca B 250 în planșeu, grinzi și stâlpi, realizarea scării de acces în construcție și realizarea jardinierelor pentru terasă, la imobilul din București, sector 1. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantului M.V., constatând că, potrivit dispozițiilor art. 30 C. fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre părți, sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților, noțiunea de bunuri dobândite în timpul căsătoriei cuprinzând și drepturile de creanță.

Reclamanții s-au căsătorit, potrivit certificatului de căsătorie depus la dosar, anterior perfectării contractului de antrepriză, astfel încât drepturile de creanță născute în temeiul acestui contract în beneficiul clientului sunt bunuri comune, chiar dacă în contractul de antrepriză nu figurează ambii soți. Pe fondul cauzei, s-a reținut că, în conformitate cu concluziile exprimate în cadrul raportului de expertiză contabilă, efectuat în dosarul nr. 6686/3/2006 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, opozabil reclamanților, valoarea lucrărilor neexecutate de pârâtă, astfel cum au fost reținute în considerentele deciziei Curții de Apel, se ridică la suma de 9.566 Euro fără TVA, respectiv 11.383,54 Euro, inclusiv TVA.

Clauza penală de care se prevalează reclamanții prin prezenta acțiune se referă la perceperea unor penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere aplicate la „valoarea obligației neexecutate” și nu la valoarea contractului, și în consecință, calculul corect al penalităților aferent perioadei 24 august 2006-21 august 2009 a fost efectuat de instanță prin aplicarea următoarei formule: 11.383,54 Euro x 0,1% x 1092 zile de întârziere = 12.430,82 Euro. În opinia instanței, s-a apreciat că decizia Curții de Apel București nr. 148 din 7 aprilie 2008 nu poate fi invocată ca având autoritate de lucru judecat, în prezenta cauză, referitor la modalitatea de calcul a penalităților.

Instanța de apel nu a oferit o interpretare a clauzei penale inserate în cuprinsul art. 8.1 din contract, în sensul că aceasta s-ar aplica la întreaga valoare a contractului (și nu la valoarea obligației neexecutate), reținând numai că pârâta nu a contestat suma solicitată de partea adversă în cuantum de 5.000 Euro și modul de calcul al acesteia. De asemenea, s-a mai reținut, că prezumția autorității de lucru judecat, conform art. 1201 C. civ., operează însă, cu privire la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale, prin decizia menționată stabilindu-se neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale referitoare la executarea lucrărilor de construcții (cele reținute de instanța de fond, precum și cele suplimentar relevate de instanța de apel), iar societatea pârâtă nefăcând dovada îndeplinirii acestor obligații, în conformitate cu prevederile art. 1169 C. civ.

până la momentul pronunțării prezentei hotărâri. Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen, reclamanții M.C.G. și M.V. și pârâta SC C.R. SA București. Reclamanții susțin în motivele de apel, în esență, că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală și invocă două motive și anume: 1) Penalitățile de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi trebuie calculate la valoarea obligației neexecutate de partea culpabilă și nu la valoarea lucrărilor rămase de executat. 2) Sentința limitează lucrările neexecutate de pârâtă numai la cele individualizate în dispozitivul deciziei comerciale nr. 148/2008, în condițiile în care acest dispozitiv arată foarte clar că aceste lucrări trebuie adăugate lucrărilor contractate și neexecutate reținute în dispozitivul sentinței comerciale nr. 5641/2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

În apelul pârâtei se susține, în esență, că pentru executarea lucrărilor dispuse prin decizia nr. 148/2008 era necesar ca reclamanții să obțină o autorizație de construire valabilă, deoarece autorizația nr. 440/51/B/16263 emisă la 3 iulie 2003 de Primăria Sectorului 1 București, pentru un termen de 12 luni expirase și în consecință trebuia fie prelungită fie obținută o nouă autorizație. În acest sens pârâta arată a formulat o contestație la executare împotriva deciziei nr. 148/2008 și în consecință s-a pronunțat sentința civilă nr. 7731 din 5 iunie 2009 a Judecătoriei Sectorului 1 București prin care s-a dispus anularea actelor de executare începute în baza deciziei nr. 148/2008 și suspendarea executării până la obținerea unei noi autorizații de construire.

De asemenea pârâta mai arată că în contractul de antrepriză nu sunt menționate și lucrările de construire a scării de acces în imobil și jardiniere la terasă și că penalitățile la care a fost obligată sunt nedatorate și calculate greșit, deoarece valoarea lucrărilor neexecutate este mai mică. Totodată pârâta susține că reclamanții nu au notificat-o în condițiile art. 720 1 C. proc. civ. privind penalitățile de întârziere astfel cum se prevedea în contract și în consecință acțiunea trebuia respinsă, ca prematur introdusă. Prin decizia comercială nr. 535, pronunțată la data de 09 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanții M.C.G., M.V.

și de pârâta SC C.R. SA București împotriva sentinței comerciale nr. 3116 din 12 martie 2010, pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în dosarul nr. 34195/3/2009. Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte: Tribunalul a reținut, pentru pronunțarea sentinței, concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în dosarul nr. 6686/3/2006, și clauza penală inserată în articolul 8.1 din contractul de antrepriză nr. 5221 din 23 decembrie 2003 încheiat între părți. A considerat instanța de apel că sintagma „valoarea obligației neexecutate” înseamnă că procentul de 0,1 % se aplică la valoarea lucrărilor care nu au fost executate (care au rămas de executat) și, în nici un caz nu trebuie avut în vedere neexecutarea de către societate a obligației de predare a lucrărilor contractate, astfel cum susțin apelanții-reclamanți.

Mai mult decât atât, prin decizia Curții de Apel București nu a fost interpretată această clauză penală în sensul că penalitatea s-ar aplica la întreaga valoare a contractului, ci s-a reținut numai că pârâta nu a contestat suma solicitată de partea adversă în cuantum de 5000 Euro și modul de calcul al acesteia. A mai apreciat curtea că instanța a reținut în mod corect că operează prezumția autorității de lucru judecat, conform dispozițiilor art. 1201 C. civ., cu privire la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale. Față de aceste considerente, curtea a apreciat criticile aduse sentinței de către reclamanți, cu privire la modul de calcul al penalităților, ca neîntemeiate. În ceea ce privește apelul SC C.R.

SA, curtea a reținut următoarele: La instanța de fond pârâta nu a invocat lipsa notificării la conciliere, au existat mai multe termene solicitate de părți, pentru soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, astfel că această critică, a prematurității acțiunii pentru lipsa concilierii prealabile, nu a putut fi primită. Este adevărat că, potrivit Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executări lucrărilor de construire, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire valabilă, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil, însă SC C.R. SA avea obligația să execute hotărârea judecătorească, respectiv, decizia comercială nr. 148/2008 a Curții de Apel București, prin această decizie stabilindu-se neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale referitoare la executarea lucrărilor de construcții de către aceasta.

Ca atare, a apreciat curtea, în mod corect tribunalul a obligat societatea la plata penalităților de întârziere calculate conform art. 8.1 din contractul de antrepriză nr. 5221 din 23 decembrie 2003. În ceea ce privește lucrările efectiv executate, despre care face vorbire apelanta SC C.R. SA, instanța de apel a constatat că nu s-a făcut nicio dovadă că vreuna din lucrările la care a fost obligată prin decizia comercială nr. 148/2008 a fost executată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, reclamanții M.C.G. și M.V. și pârâta SC C.R. SA București. În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reclamanții susțin, în esență, că instanța de apel a încălcat următoarele texte de lege.

- art. 977 C. civ. în conformitate cu care interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, intenție ce a fost în sensul aplicării daunelor la valoarea obligației de executare și predare a lucrărilor; - art. 1479 și art. 1483 C. civ., art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, art. 17 și art. 29 din Legea nr. 10/1995 și Regulamentul din 14 iunie 1994 care stabilesc obligația unitară a antreprenorului de executare și predare a lucrărilor contractate. Față de textele legale precitate, reclamanții susțin că penalitățile se calculează prin raportare la valoarea obligației neexecutate și nu la valoarea lucrărilor rămase de executat, cum în mod nelegal a interpretat curtea de apel dispozițiile art. 8.1 din contractul de antrepriză încheiat de părți.

Reclamanții precizează că potrivit art. 4.1. din Contractul de antrepriză nr. 5221 din 23 decembrie 2003 obligația pârâtei în calitate de antreprenor era aceea de a executa și a preda în termen toate lucrările ce făceau obiectul contractului, sub sancțiunea plății penalităților de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, stipulate la art. 8.1 din contract. În susținerea acestei opinii reclamanții invocă „sentința comercială nr. 8925 din 9 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, pronunțată în dosarul nr. 27729/3/2007, definitivă și irevocabilă, prin care instanța a obligat-o pe intimata – pârâtă SC C.R. S.A. să plătească suma de 100.575,86 lei, cu titlu de penalități de întârziere calculate până la data de 24 august 2006, raportat la valoarea întreagă a contractului și nu la valoarea lucrărilor rămase de executat”.

De asemenea, reclamanții critică decizia și pentru că nu a analizat motivul de apel privind limitarea de către instanța de fond a lucrărilor neexecutate de pârâtă, precizând că „sentința pronunțată în fond limitează aceste lucrări la cele individualizate în dispozitivul deciziei comerciale nr. 148 din 7 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în dosarul nr. 6686/3/2006, în condițiile în care aceasta arată foarte clar că lucrările trebuie adăugate celor contractate și neexecutate reținute prin dispozitivul sentinței comerciale nr. 5641 din 24 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială”.

Față de aceste motive, reclamanții solicită admiterea recursului și modificarea deciziei comerciale recurate în sensul admiteri apelului, schimbări în parte a sentinței comerciale nr. 3116 din 12 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, în sensul obligării intimatei – pârâte SC C.R. SA la plata de penalități de întârziere în cuantum de 51,64 Euro pe zi de întârziere, în lei, la cursul de schimb Euro/Leu comunicat de B.N.R. pentru ziua plății, începând cu data de 24 august 2006 și până la îndeplinirea exactă a obligaților asumate de aceasta prin contractul de antrepriză nr. 5221 din 23 decembrie 2003 și reținute în dispozitivul deciziei comerciale irevocabile nr. 148 din 7 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în dosarul nr.6686/3/2006.

Recursul pârâtei SC C.R. SA împotriva deciziei nr. 535 din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., în raport de care se solicită modificarea, în parte, a deciziei în sensul admiteri apelului formulat de pârâtă și mențineri dispoziției de respingere a apelului formulat de reclamanți, ca nefondat. În motivarea recursului, se susține, în esență că decizia este nelegală deoarece: - SC C.R.

SA se află în imposibilitate de a executa lucrările precizate în decizia comercială nr. 148/2008 din cauza nepredării de către reclamanți a documentației tehnice precum și datorită faptului că aceste lucrări nu au fost contractate; - Noua autorizație de construire nu conține mențiuni privind executarea a două lucrări și anume scara de acces în construcție și jardinierele de la terasă, care au fost dispuse a se executa prin decizia precitată, iar reclamanții nu au probat că au predat pârâtei un proiect modificat în sensul executării acestor lucrări. - În consecință, în lipsa unei autorizații de construire valabilă, pârâta nu datorează penalități.

- Calculul penalităților este incorect și s-a făcut și pentru lucrări care au fost executate, conform expertizei tehnice efectuată în cauză, în condițiile în care reclamanții nu au precizat temeiul legal al procentului de 51/64 Euro/zi; - Instanța nu era îndreptățită să aplice penalități de întârziere și la lucrările individualizate prin sentința comercială nr. 5641 din 24 aprilie 2007 a Tribunalul București, secția a VI-a comercială, deoarece această hotărâre nu a făcut obiectul acțiunii; - Curtea de apel nu a analizat toate înscrisurile dosarului ci doar raportul de expertiză întocmit de M.V.

De asemenea, pârâta susține că acțiunea reclamanților trebuia respinsă ca inadmisibilă și neîntemeiată, pentru toate aspectele și motivele invocate în prezentul recurs, aspecte ce au fost arătate și prin întâmpinare, cererea de apel, întâmpinarea la cererea de apel a reclamanților, calculație și concluziile scrise, deoarece: - prin sentința comercială nr. 8925 din 8 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost obligată la plata penalităților de întârziere pentru perioada 24 august 2004 – 24 august 2007; - sentința comercială sus menționată a rămas definitivă și irevocabilă; - SC C.R. SA, în baza art. 166 C. proc. civ., înțelege să invoce excepția puterii lucrului judecat cu privire la perioada 24 august 2006 – 24 august 2007, perioada solicitată prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 34195/3/2009 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele celor două recursuri, constată următoarele: În recursul reclamanților se critică decizia cu privire la modul de interpretare a clauzelor contractuale privind cuantumul penalităților, în sensul că în mod nelegal, instanța de apel a considerat că penalitățile trebuie calculate în raport de valoarea obligației rămase de executat, deși acest calcul trebuie făcut la valoarea obligaților neexecutate. În esență, reclamanții susțin că pârâta avea obligația realizării în totalitate a obiectului contractului de antrepriză nr. 5221 din 23 decembrie 2003 și anume lucrările structurii de rezistență la obiectivul „Imobil locuință unifamilială S + P + 2 E, prin realizarea lucrărilor din anexa nr. 1”, în valoare de 43.400 E plus T.V.A.

în termen de 4 luni de la data predării – primirii amplasamentului și achitării avansului inițial. Întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a preda în termen lucrarea, conform unui proces – verbal de recepție finală cum se stipulează în contract, reclamanții consideră că pârâta datorează penalități aplicate la valoarea obligației neexecutate. În afară de dispozițiile contractuale, pârâta își întemeiază cererea și pe dispozițiile din decizia nr. 148/2008 prin care pârâta, a fost obligată la plata sumei de 5.000 Euro cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada 23 mai 2004 – 23 august 2004, fără ca pârâta să conteste modul de calcul. Referitor la această critică, din analiza art.8.1 din contractul de antrepriză, rezultă în mod neechivoc că pentru neîndeplinirea obligațiilor partea în culpă va achita majorări de întârziere în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi de întârziere, aplicate la valoarea obligației neexecutate.

În consecință, cum în mod legal au apreciat atât tribunalul cât și curtea de apel calculul penalităților se raportează la valoarea obligației neexecutate, cu precizarea că pentru penalități obligația neexecutată se referă, la cazul în speță, la contravaloarea lucrărilor care mai trebuiau executate, în raport de probatoriile administrate în cauză. În decizia nr. 148/2008, precitată cuantumul sumei de 5.000 Euro acordat cu titlu de penalități a rezultat ca urmare a unor compensări pentru neîndeplinirea obligațiilor de către ambele părți contractante și nicidecum ca urmare a unui calcul raportat la valoarea integrală a contractului.

Astfel fiind, susținerile reclamanților privind aplicarea penalităților la valoarea întregului contract și nu la valoarea lucrărilor rămase de executat sunt nu numai nefondate ci și pro cauza deoarece reclamanții nu contestă că majoritatea lucrărilor au fost efectuate și că penalitățile au fost acordate ca urmare a unei compensări ci afirmă speculativ doar că s-au acordat penalități și că nu s-a întocmit proces – verbal de recepție finală. Din considerentele deciziei nr. 148/2008 rezultă indubitabil că suma de 5.000 Euro acordată cu titlu de penalități s-a făcut ca urmare a unei compensări a creanțelor reciproce în raport de procentul convenit în contract, adică 0,1 % pe zi de întârziere și nicidecum la valoarea întregului contract cum susțin reclamanții, în mod nelegal.

Dacă părțile ar fi intenționat să se aplice majorări de întârziere la valoarea totală a contractului, trebuiau să menționeze expres acest aspect, în contract, în caz contrar este evident că voința părților la data încheierii contractului a fost ca penalitățile să fie aplicate la valoarea obligației neexecutate. O altă critică a deciziei se referă la faptul că „instanța de apel nu a analizat critica referitoare la limitarea de către instanța de fond a lucrărilor neexecutate de SC C.R. SA”, în sensul că sentința de la fond limitează aceste lucrări la cele menționate în dispozitivul deciziei comerciale nr. 148 din 7 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, deși în acest dispozitiv se precizează că aceste lucrări trebuie adăugate celor contractate și neexecutate, precizate în dispozitivul sentinței comerciale nr. 5641 din 24 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Din analiza înscrisurilor dosarului Înalta Curte constată că prin sentința comercială nr. 5641 din 24 aprilie 2007 s-a dispus obligarea pârâtei să execute „următoarele lucrări contractate și neexecutate: turnare beton marca B 250 în rampa de acces garaj, montare armături OB 37 în strat pardoseli și terasă, piese metalice înglobate în beton la turnare”. Ca urmare a apelului formulat împotriva acestei sentințe, prin decizia nr. 148 din 7 aprilie 2008 s-a dispus obligarea pârâtei să execute” și următoarele lucrări contractate și neexecutate: turnare beton marca B 250 în planșeu, grinzi și stâlpi; realizarea scării de acces în construcție și realizarea jardinierelor pentru terasă”. În considerentele deciziei nr. 148 din 7 aprilie 2008 se arată că din probatoriile administrate a rezultat că în afara lucrărilor reținute de instanța de fond mai sunt și altele ce trebuie executate, respectiv cele precizate în dispozitiv.

Astfel fiind rezultă că instanța de apel, sesizată cu acest motiv, avea obligația să-l analizeze și să motiveze admiterea sau respingerea lui, însă în considerente curtea de apel nu face vorbire de acest motiv și nici nu se pronunță cu privire la el și în consecință în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. Înalta Curte urmează să admisă recursul și să caseze decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În recursul său pârâta critică decizia susținând că, în mod nelegal, curtea de apel a apreciat că datorează penalități pentru neexecutarea culpabilă a lucrărilor dispuse prin decizia comercială nr. 148/2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, deoarece în lipsa unei autorizații de construcție valabilă nu putea executa aceste lucrări, iar pentru emiterea unei noi autorizații reclamanții aveau obligația să întreprindă demersurile legale, însă aceștia nu au obținut o nouă autorizație.

În considerentele deciziei se arată că „este adevărat că potrivit Legii nr. 50/1991, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire valabilă, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil, însă SC C.R. SA avea obligația să execute hotărârea judecătorească, respectiv decizia comercială nr. 148/2008 a Curții de Apel București”. Prin această decizie s-a stabilit neîndeplinirea culpabilă a obligaților contractuale referitoare la executarea lucrărilor de construcții de către SC C.R. SA.

Față de textul precitat, Înalta Curte constată că în mod nelegal instanța de apel a considerat că pârâta nu a executat în mod culpabil dispozițiile deciziei nr. 148/2008 și în consecință datorează penalități de întârziere, deoarece chiar în același paragraf curtea reține că potrivit Legii nr. 50/1991 executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire valabilă, care se eliberează la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil, adică la solicitarea reclamanților. Potrivit art. 5.1 din contractul de antrepriză, beneficiarul (reclamanții) avea obligația să obțină toate autorizațiile și avizele prevăzute în legislația în vigoare (autorizația de construire pentru lucrările de bază și organizarea de șantier, certificatul de urbanism etc.).

La fila 29 dosar apel se află autorizația de construire nr. 659/49/A/26894 din 15 septembrie 2009 care autorizează finalizarea lucrărilor de construire pentru imobilul reclamanților, înscris contestat de pârâtă care susține că nu prevede executarea lucrărilor la care a fost obligată prin decizia nr. 148/2008. Curtea de apel nu a analizat acest înscris în care se face vorbire „de finalizarea lucrărilor de construire la imobil” deși trebuia să verifice, eventual administrând și alte probatorii (înscrisuri sau expertiză tehnică) pentru a stabili dacă această autorizație este valabilă pentru lucrările dispuse a fi executate prin sentința comercială nr. 5641/2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, precum și pentru cele dispuse, în completare, prin decizia nr. 148/2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

De asemenea, trebuia stabilit, în cazul în care autorizația era valabilă, la ce dată a fost predată pârâtei, care în această situație era obligată să execute lucrările precitate. După administrarea acestor probatorii curtea trebuia să oblige pe pârâtă la plata penalităților dacă rezulta culpa acesteia în neexecutarea lucrărilor.

Tot referitor la plata penalităților curtea de apel va trebui să aibă în vedere perioada pentru care se acordă penalități deoarece prin sentința civilă nr. 8925/2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, definitivă și irevocabilă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 100.575,86 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada 24 august 2004 – 24 august 2007, iar ulterior prin sentința comercială nr. 3116/2010 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pârâta a fost obligată la plata sumei de 12.430,82 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada 24 august 2006 – 21 august 2009 (soluție menținută de decizia nr. 535/2010 ce face obiectul acestui recurs), ceea ce înseamnă că pe perioada august 2006 – august 2007 pârâta a fost obligată de două ori la plata penalităților de întârziere, evident în mod nelegal.

(Deși a fost invocat ca motiv de apel, instanța de apel nu l-a analizat și nu s-a pronunțat asupra lui). Astfel fiind, curtea de apel trebuia să administreze probatorii pentru a verifica dacă pentru aceste lucrări reclamanții au obținut autorizație de construire valabilă și în caz afirmativ la ce dată au predat-o pârâtei ca aceasta să aibă temei legal de executare a dispozițiilor deciziei comerciale nr. 148/2008, iar în situația în care pârâta nu a executat aceste lucrări se puteau calcula penalități de întârziere. Este real faptul că executarea dispozițiilor deciziei nr. 148/2008 este obligatorie pentru pârâtă (această decizie a rămas definitivă prin respingerea recursurilor reclamanților și pârâtei, prin decizia nr. 17 din 13 ianuarie 2009 a Secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție) însă executarea în acest caz este condiționată de existența unei autorizații de construire valabilă pe care numai reclamanții aveau dreptul să o obțină.

În consecință, Înalta Curte constată că pentru soluționarea legală a cauzei este necesară administrarea de probe noi referitoare la autorizația de construire pentru lucrările dispuse a fi efectuate prin decizia nr. 148/2008, în raport de care să se stabilească dacă pârâta are vreo culpă în neexecutarea deciziei, după care să se calculeze sau nu penalități de întârziere, după cum s-a precizat mai sus. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că aceste motive de recurs sunt întemeiate și în consecință în temeiul dispozițiilor art. 312 (1) și (3) C. proc. civ. urmează să le admită și să dispună casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare, aceleiași instanțe, urmând ca la rejudecarea cauzei să se aibă în vedere și celelalte motive de recurs, formulate de pârâtă, ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții M.C.G. și M.V. și de pârâta SC C.R. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 535 din 09 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2011.