ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4120/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4120/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La data de 19 martie 2009
reclamanta SC O.M.V. R.
M. SRL, în prezent, SC
O.M.V. P.M. SRL București,
le-a chemat în judecată pe pârâtele SC B.C.S.
SRL Suceava și SC A. SRL Suceava, solicitând tribunalului ca prin hotărârea ce
o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de
86.368,19 lei, reprezentând contravaloare produse O.M.V. utilizate de pârâte și
neachitate, a sumei de 98.977,94 lei, reprezentând penalități de întârziere în
perioada 16 august 2007 - 11 martie 2009 și cheltuieli de judecată.
Tribunalul
București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei calității
procesuale pasive a pârâtei SC B.C.S. SRL Suceava, a admis în parte acțiunea
reclamantei și a obligat-o pe pârâta
SC A.
SRL Suceava să plătească acesteia suma de 86.368,19 lei,
reprezentând
contravaloare produse O.M.V., 98.977,94 lei, cu titlu de
penalități de întârziere și suma de 132.006,74
lei, reprezentând cheltuieli
de judecată; a respins acțiunea formulată
în contradictoriu cu pârâta SC B.C.S. SRL Suceava ca fiind introdusă împotriva
unei
persoane fără calitate procesuală
pasivă și a obligat-o pe reclamantă să~i
plătească acesteia cheltuielile
de judecată în sumă de 33.218,35 lei, așa cum rezultă din sentința comercială nr.
6672 din 1 iunie 2010.
Pentru a
pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că societatea reclamantă a
încheiat cu pârâta SC B.C.S. SRL Suceava contractul cârd O.M.V. cu funcție R.
înregistrat din 23 aprilie 2003 și cu pârâta SC A. SRL Suceava contractul cârd O.M.V.
cu funcție R. înregistrat din 23 aprilie 2003 și că ulterior Ț.E., persoana de
contact nominalizată în ambele contracte, a solicitat eliberarea a două cârduri
de rezervă și a două
cârduri de alimentare
R. pentru autocamioane
ale SC A. SRL Suceava; că din eroare au fost
emise cârdurile solicitate pe numele SC B.C.S. SRL Suceava și, fiind sesizată
greșeala, a solicitat reprezentantului comun ale celor două societăți blocarea
cârdurilor, acesta răspunzându-i că SC B.C.S. SRL Suceava va efectua plata,
astfel că reclamanta a emis facturi pentru suma de 86.370,53 lei, care a fost
achitata de această pârâtă și că, ulterior, același reprezentant i-a cerut să
storneze factura și să refactureze suma de 86.370,53 lei către pârâta SC A. SRL
Suceava, reclamanta procedând în consecință.
Invocând
răspunderea contractuală a pârâtei SC A. SRL Suceava, izvorâtă dintr-un raport
juridic convențional, tribunalul a apreciat, față de împrejurarea că
autovehiculele alimentate se află în proprietatea sa, că această pârâtă a
beneficiat de produsele care au făcut obiectul cârdurilor emise și că nu sunt
probate susținerile sale în sensul că persoanele care au condus autovehiculele
alimentate în baza cârdurilor ar fi prestat servicii în numele SC B.C.S. SRL
Suceava, motiv pentru care a constatat, conform art. 969 C. civ., că pârâta SC
A. SRL Suceava este cea care datorează reclamantei suma de 86.370,53 lei,
reprezentând contravaloare produse O.M.V.
Tribunalul a
reținut că pârâta SC A. SRL Suceava datorează reclamantei și penalități de
întârziere în cuantum de 98.977,94 lei aferente perioadei 16 august 2007 - 11
martie 2009, în temeiul art. 969, art. 1066 C. civ. și art. 43 C. com.,
raportate la clauza penală prevăzută de art. 11 din Anexa nr. 5 a contractului
din 23 aprilie 2003.
În acest context, tribunalul a constatat
că pârâta SC B.C.S. SRL Suceava nu beneficiază de legitimare procesuală pasivă,
întrucât raportul juridic care a generat obligația de plată s-a desfășurat
între reclamantă și pârâta SC A. SRL Suceava și ca nu există identitate între
pârâta SC B.C.S. SRL Suceava și subiectul
pasiv
din cadrul raportului juridic obligațional dedus judecații, acesteia
neputându-i-se
conferi calitate procesuală pasivă, nici în raport de temeiul delictual al
răspunderii, în măsura în care obligația de plată revenea altei societăți,
reclamanta invocându-și propria culpă în contextul în care aceasta a emis în
mod greșit cârdurile către SC B.C.S. SRL Suceava, a acceptat să storneze
facturile în baza cărora SC B.C.S. SRL Suceava a efectuat plata și a restituit
acestei societăți sumele plătite, astfel că a admis excepția lipsei calității
procesuale pasive a SC B.C.S. SRL Suceava.
Împotriva
acestei decizii au formulat apel, atât reclamanta, cât și pârâta SC A. SRL
Suceava.
Prin Decizia
comercială nr. 116 din 2 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a
comercială, a anulat ca netimbrat apelul reclamantei și a respins ca nefondat
apelul pârâtei SC A. SRL Suceava.
Instanța de
apel a constatat că reclamanta nu a timbrat apelul și în temeiul art. 20 alin.
(3) din Legea nr. 146/1997 a anulat apelul acesteia ca netimbrat.
În ceea
ce privește apelul pârâtei SC A. SRL Suceava, instanța a analizat cu prioritate
excepția inadmisibilității acțiunii principale invocată de aceasta în apel,
reținând că prevederile art. 720
1
C. proc. civ. privind efectuarea
concilierii prealabile sunt obligatorii
în
litigiile comerciale evaluabile în bani, în schimb termenele, condițiile,
locul,
mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței părților, cât și conținutul
concret al înscrisurilor sunt recomandate începând cu alin. (2) al art.
menționat și nu reprezintă condiții cerute imperios de lege, astfel că
nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii
prealabile ci, numai dacă partea dovedește o vătămare, și constatând că
apelanta pârâtă nu a făcut dovada vătămării, a respins ca neîntemeiată această
excepție.
Referitor la greșita soluționare a excepției lipsei calității
procesuale
pasive a
pârâtei SC B.C.S. SRL Suceava instanța a reținut temeinicia aprecierilor
instanței de fond, subliniind că între cele trei părți au existat raporturi
comerciale distincte, că cele două pârâte au avut același reprezentant în
relația cu reclamanta, astfel că eroarea rezultată din această împrejurare face
pe deplin aplicabilă teoria mandatului aparent și nu a reținut criticile
referitoare la imposibilitatea invocării propriei culpe și nici pe cele
referitoare la lipsa mandatului reprezentantului apelantei de a solicita
stornarea facturilor emise de reclamantă către pârâta SC B.C.S. SRL Suceava,
apreciind nefondată și susținerea nedatorării sumei de bani de către apelantă,
întrucât s-a făcut dovada că aceasta este cea care a consumat produsele și
serviciile facturate, neputând fi reținută voința certă și neechivocă a pârâtei
SC B.C.S. SRL Suceava de a achita contravaloarea
bunurilor și serviciilor achiziționate de apelanta SC A. SRL Suceava.
Instanța
de apel a apreciat, de asemenea, că în mod corect instanța
de fond a obligat-o pe pârâta SC A. SRL Suceava
la plata integrală a
onorariului de expertiză efectuat în cauză, precum
și la plata onorariului de avocat, reținând că prin prisma probatoriilor
necesar a fi administrate în cauză și față de poziția procesuală a apelantei,
suma reprezentând onorariul de avocat nu este vădit disproporționată față de
munca îndeplinită de acesta și valoarea pricinii.
Critica apelantei privind penalitățile de întârziere a fost analizată și
soluționată de instanța
de apel în sensul că prima instanță a limitat
penalitățile
acordate la valoarea debitului, obligând-o pe apelantă la plata
penalităților
actualizate cu indicele de inflație.
La data de 3
mai 2011 pârâta SC A. SRL Suceava a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art.
304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat modificarea în totalitate
a hotărârii
atacate, în sensul admiterii
apelului și respingerii acțiunii introductive.
Prin
primul motiv de recurs recurenta a invocat nelegalitatea hotărârii susținând că
aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a raportat susținerile sale
cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
, arătând, pe de-o parte, că instanța s-a limitat în a reda fapte, fără
a
argumenta în drept raționamentul care a dus la soluția pronunțată și
implicit la înlăturarea apărărilor sale, situație în care nu se poate aprecia
dacă temeiul juridic aplicat de judecători este
corect și, pe de altă parte, a
apreciat că motivarea deciziei este
sumară, insuficientă și lapidară, cu referire la soluționarea criticii din apel
referitoare la cheltuielile de judecată.
In ceea ce
privește cel de-al doilea motiv, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
recurenta a susținut că hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a
fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, vizând toate ipotezele
prevăzute de textul de lege precitat.
Lipsa de
temei legal a hotărârii atacate este apreciată în raport de art. 261 C. proc.
civ., în sensul că situația de fapt reținuta în considerente este insuficientă
pentru a se statua în drept, considerentele neavând claritatea și precizia
necesare pentru a permite instanței de recurs să verifice dacă legea a fost
aplicată corect sau nu, atât cu referire la art. 997 și urm. C. civ. cât și cu
privire la art. 1093 C. civ., în situația în care celelalte părți din proces
recunosc ca au agreat inițial ca plata facturilor emise de O.M.V. pentru
datorii ale SC A. SRL Suceava sa fie efectuate de către SC B.C.S. SRL Suceava,
acest aspect reprezentând chintesența înțelegerii de fapt reale și aplicarea
corelativă a legii.
Recurenta
susține că instanța de apel nu a indicat în ce constă aprecierea în sensul că
eroarea poate fi cauză a mandatului aparent, ce natură are această eroare și
nici temeiul juridic care să permită instanței să dea efect juridic acestei
erori, instanța evitând în a tranșa chestiunea de fapt a acestei erori,
esențială în justificarea dispozitivului hotărârii, opinia sa fiind aceea că nu
a existat nicio eroare, pârâta SC B.C.S. SRL Suceava angajându-se că va achita
facturile emise, respectiv prețul ce încorporează debitul produs din utilizarea
cârdurilor emise, iar O.M.V. a achiesat la aceasta.
A apreciat că
hotărârea este nelegală și față de dispozițiile art. 1093 C. civ., conform
căruia orice persoană poate face plata unor datorii ale unui terț, iar prin
acceptarea plății de către debitor, plata este considerată perfect valabilă,
rezultând că obligația de plată către O.M.V. a fost achitată, iar raportul
juridic privind acest debit a fost stins.
În ceea ce privește
soluționarea excepției inadmisibilății acțiunii principale, recurenta critică
hotărârea atacată apreciind că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a art. 720
1
alin. (3) C. proc. civ. referitor la considerarea termenului de 15 zile ca
fiind facultativ.
Recursul este
nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Conform art. 304
pct. 7 C. proc. civ. decizia atacată se poate modifica dacă nu cuprinde
motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii, străine
de natura pricinii.
Recurenta a
avut în vedere în declararea recursului prima ipoteză a art. 304 pct. 7 C.
proc. civ., care vizează situațiile când hotărârea nu cuprinde motivele pe care
se sprijină, în sensul că acestea lipsesc sau există o motivare insuficientă,
susținând că hotărârea atacată redă fapte însă nu argumentează în drept
raționamentul care a determinat soluția și înlăturarea apărărilor sale, dar nu
face referire concretă la o situație din multitudinea problemelor luate în
discuție analizate și motivate de instanță.
Este de
reținut că instanța de control judiciar nu este obligată să răspundă tuturor
argumentelor invocate de parte, ci poate să le analizeze global, printr-un
raționament juridic de sinteză, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit
argument sau o afirmație a recurentei nu deschide calea recursului pentru
motivele prevăzute de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.
În contextul în care critica deciziei privind
nemotivarea acesteia nu
vizează
o situație concretă Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în ansamblul ei
și din perspectiva art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constată ca
instanța de apel a analizat, motivat și soluționat atât excepția
inadmisibilității acțiunii principale în raport de art. 720
1
C.
proc. civ. cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC
B.C.S. SRL Suceava, motivarea excepțiilor având corespondent în dispozitivul
hotărârii și că modul de soluționare și motivare a criticilor privind lipsa
mandatului reprezentantului apelantei, a imposibilității invocării propriei
culpe, eroarea rezultată din falsa reprezentare a realității determinată de
existența unui singur reprezentant pentru cele două pârâte și care face
aplicabilă teoria mandatului aparent, precum și susținerile apelantei cu
privire la angajamentul de plată al cârdurilor emise eronat pentru SC B.C.S.
SRL Suceava, răspunde cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,
instanța de apel analizând criticile și apărările din apel și argumentându-și
soluția, considerentele deciziei susținând pe deplin dispozitivul.
Conform art.
304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea poate fi modificată dacă este lipsită de
temei legal ori a fost dară cu încălcarea sau aplicarea greșita a legi.
Recurenta critică hotărârea instanței de apel din
perspectiva primei
ipoteze,
respectiv lipsa de temei legal, care vizează situațiile când considerentele
hotărârii nu permit identificarea normelor juridice care susțin rezolvarea dată
litigiului sau când hotărârea nu este motivata în drept, solicitând instanței
de control judiciar, ca în raport de art. 261 C. proc. civ., să aprecieze
asupra corectitudinii aplicării legii raportului juridic dedus judecății, dar
să și verifice dacă art. 977 și urm. precum și art. 1093 C. civ. au fost corect
aplicate în analiza raporturilor dintre reclamantă și pârâte.
În ceea
ce privește verificarea, în speță, a soluției în raport de art. 977 și urm. C.
civ. și art. 1093 C. civ., Înalta Curte constată inexistența stipulației pentru
altul, textele legale precitate neconstituind fundament juridic al hotărârii
pronunțate și reține următoarele:
Art. 977 C.
civ. prevede ca interpretarea contractelor se face după intenția comună a
părților, nu după sensul literal al termenilor.
Această regulă
de interpretare constituie consecința directă a principiului prevăzut de art. 969
C. civ., conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între
părțile contractante.
Stipulația
pentru altul, numită și contractul în favoarea altuia, constă în acel contract
bilateral prin care stipulantul convine cu promitentul, ca acesta din urmă să
execute o prestație în favoarea unei terțe persoane numită terț beneficiar,
care nu ia parte la încheierea actului.
Examinând
raporturile juridice dintre părți se constată că, în ceea ce privește plata
datoriei pârâtei SC A. SRL Suceava către reclamantă, nu există nicio convenție
încheiată între părți, în sensul obligării pârâte SC B.C.S. SRL Suceava la
achitarea obligațiilor de plată ale SC A. SRL Suceava către reclamanta SC
O.M.V. P.M. SRL și, neexistând dovada unui contract încheiat între părți în
acest sens, art. 977 C. civ. nu-și găsește aplicare în speță, dispozițiile
acestui articol referindu-se expres la convențiile legal făcute. Susținerea
recurentei cum că „celelalte părți din proces recunosc că au agreat inițial ca
plata facturilor emise de către O.M.V. pentru datorii ale SC A. SRL Suceava să
fie efectuată de către SC B.C.S. SRL Suceava" nu este dovedită de probe,
așa cum corect a reținut instanța care a judecat apelul.
În ceea ce privește aplicarea art. 1093 C. civ., referitor la plată, se
constată că în reglementarea acestuia „obligația poate fi achitată de orice
persoană interesată, precum de un
coobligat sau de un fidejusor" și chiar de o persoană neinteresată, în
acest ultim caz persoana trebuind însă să „lucreze în numele și pentru
achitarea debitorului, sau de lucrează în nume propriu, să nu se subroge în
drepturile creditorului".
Într-adevăr
potrivit art. 1093 C. civ. obligația de plată poate fi achitată de orice
persoană interesată și chiar de o persoană neinteresată, manifestarea de voință
a celui care plătește exteriorizându-se prin însăși efectuarea plății.
Or, în speță,
pârâta SC B.C.S. SRL Suceava nu și-a
exprimat
voința de a face plata pentru pârâta SC A. SRL Suceava, în
condițiile art.
1093 C. civ.
Faptul
că această pârâtă a achitat factura emisă de O.M.V. anterior stomării acesteia
de către reclamantă și emiterii facturii către SC A. SRL Suceava, nu intră sub
incidența textului de lege precitat, întrucât în discuție este o operațiune
contabilă care corectează o eroare, iar, în speță, cele două instanțe au
reținut corect eroarea în care s-a aflat reclamanta emițând cele două cârduri
la cererea unei persoane care reprezenta ambele societăți în baza unor
convenții legal făcute cu acestea, având credința scuzabilă că mandatarul avea
puteri de reprezentare și pentru SC B.C.S. SRL Suceava.
Recurenta
critică hotărârea atacată și prin prisma celei de-a doua ipoteze a art. 304 pct.
9 C. proc. civ. referitoare la încălcarea sau
aplicarea
greșită a legii, susținând încălcarea dispozițiilor art. 720
1
alin.
(3)
C. proc. civ.
Conform art. 720
1
alin. (3) C. proc. civ. data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai
devreme de 15 zile de la primirea actelor comunicate potrivit alin. (1).
În
speță, pârâta SC A. SRL Suceava a invocat excepția inadmisibilității acțiunii
pe motiv că nu a fost îndeplinită procedura
prevăzută
de art. 720
1
alin. (3) C. proc. civ., nemulțumirea acesteia
fiind
determinată de nerespectarea termenului de 15 zile.
Referitor la
procedura concilierii directe este de reținut că dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ. sunt de ordine publică numai
în
ceea ce privește obligativitatea parcurgerii procedurii, nu și în privința
condițiilor
de formă privitoare la îndeplinirea acestora, a căror nerespectare nu atrage
automat nulitatea concilierii ci numai dacă parte dovedește o vătămare.
Constatând că
recurenta nu a invocat și nu a dovedit o vătămare în condițiile în care
nemulțumirea sa este determinată de nerespectarea termenului de 15 zile, care
este o condiție de formă, se constată că nerespectarea prevederilor art. 720
1
alin. (3) C. proc. civ. nu atrage automat nulitatea concilierii, așa cum corect
a reținut și instanța de apel.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează
a respinge recursul ca nefondat.
Pornind de la dispozițiile art. 274 C.
proc. civ. conform cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la
cerere, să plătească cheltuieli de judecată, Înalta Curte constată că acordarea
cheltuielilor de judecată presupune existența unor dovezi care să probeze
efectuarea lor în strânsă legătură cu cauza, incluzând numai pe cele strict
necesare pentru buna desfășurare a litigiului.
Intimata pârâtă SC B.C.S. SRL Suceava
a solicitat cheltuieli de judecată, depunand la dosar liste de cheltuieli și de
servicii, note de cost și facturi.
Aceste înscrisuri
nu justifică cheltuieli efectuate în litigiul de față și
nu fac dovada conexiunii lor cu
acesta, context în care Înalta Curte va respinge cererea intimatei de obligare a
recurentei la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a efectuat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de pârâta SC A. SRL Suceava împotriva Deciziei comerciale nr.
116 din 2 martie 2011, pronunțată de secția a VI-a comercială, a Curții de Apel
București, ca nefondat.
Respinge
cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata SC B.C.S.
SRL Suceava, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2011.