ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4120/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 19 martie 2009 reclamanta SC O.M.V. R. M. SRL, în prezent, SC O.M.V. P.M. SRL București, le-a chemat în judecată pe pârâtele SC B.C.S. SRL Suceava și SC A. SRL Suceava, solicitând tribunalului ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 86.368,19 lei, reprezentând contravaloare produse O.M.V. utilizate de pârâte și neachitate, a sumei de 98.977,94 lei, reprezentând penalități de întârziere în perioada 16 august 2007 - 11 martie 2009 și cheltuieli de judecată. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC B.C.S.

SRL Suceava, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâta SC A. SRL Suceava să plătească acesteia suma de 86.368,19 lei, reprezentând contravaloare produse O.M.V., 98.977,94 lei, cu titlu de penalități de întârziere și suma de 132.006,74 lei, reprezentând cheltuieli de judecată; a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC B.C.S. SRL Suceava ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a obligat-o pe reclamantă să~i plătească acesteia cheltuielile de judecată în sumă de 33.218,35 lei, așa cum rezultă din sentința comercială nr. 6672 din 1 iunie 2010. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că societatea reclamantă a încheiat cu pârâta SC B.C.S.

SRL Suceava contractul cârd O.M.V. cu funcție R. înregistrat din 23 aprilie 2003 și cu pârâta SC A. SRL Suceava contractul cârd O.M.V. cu funcție R. înregistrat din 23 aprilie 2003 și că ulterior Ț.E., persoana de contact nominalizată în ambele contracte, a solicitat eliberarea a două cârduri de rezervă și a două cârduri de alimentare R. pentru autocamioane ale SC A. SRL Suceava; că din eroare au fost emise cârdurile solicitate pe numele SC B.C.S. SRL Suceava și, fiind sesizată greșeala, a solicitat reprezentantului comun ale celor două societăți blocarea cârdurilor, acesta răspunzându-i că SC B.C.S. SRL Suceava va efectua plata, astfel că reclamanta a emis facturi pentru suma de 86.370,53 lei, care a fost achitata de această pârâtă și că, ulterior, același reprezentant i-a cerut să storneze factura și să refactureze suma de 86.370,53 lei către pârâta SC A. SRL Suceava, reclamanta procedând în consecință.

Invocând răspunderea contractuală a pârâtei SC A. SRL Suceava, izvorâtă dintr-un raport juridic convențional, tribunalul a apreciat, față de împrejurarea că autovehiculele alimentate se află în proprietatea sa, că această pârâtă a beneficiat de produsele care au făcut obiectul cârdurilor emise și că nu sunt probate susținerile sale în sensul că persoanele care au condus autovehiculele alimentate în baza cârdurilor ar fi prestat servicii în numele SC B.C.S. SRL Suceava, motiv pentru care a constatat, conform art. 969 C. civ., că pârâta SC A. SRL Suceava este cea care datorează reclamantei suma de 86.370,53 lei, reprezentând contravaloare produse O.M.V. Tribunalul a reținut că pârâta SC A. SRL Suceava datorează reclamantei și penalități de întârziere în cuantum de 98.977,94 lei aferente perioadei 16 august 2007 - 11 martie 2009, în temeiul art. 969, art. 1066 C. civ.

și art. 43 C. com., raportate la clauza penală prevăzută de art. 11 din Anexa nr. 5 a contractului din 23 aprilie 2003. În acest context, tribunalul a constatat că pârâta SC B.C.S. SRL Suceava nu beneficiază de legitimare procesuală pasivă, întrucât raportul juridic care a generat obligația de plată s-a desfășurat între reclamantă și pârâta SC A. SRL Suceava și ca nu există identitate între pârâta SC B.C.S. SRL Suceava și subiectul pasiv din cadrul raportului juridic obligațional dedus judecații, acesteia neputându-i-se conferi calitate procesuală pasivă, nici în raport de temeiul delictual al răspunderii, în măsura în care obligația de plată revenea altei societăți, reclamanta invocându-și propria culpă în contextul în care aceasta a emis în mod greșit cârdurile către SC B.C.S.

SRL Suceava, a acceptat să storneze facturile în baza cărora SC B.C.S. SRL Suceava a efectuat plata și a restituit acestei societăți sumele plătite, astfel că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC B.C.S. SRL Suceava. Împotriva acestei decizii au formulat apel, atât reclamanta, cât și pârâta SC A. SRL Suceava. Prin Decizia comercială nr. 116 din 2 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a anulat ca netimbrat apelul reclamantei și a respins ca nefondat apelul pârâtei SC A. SRL Suceava. Instanța de apel a constatat că reclamanta nu a timbrat apelul și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 a anulat apelul acesteia ca netimbrat. În ceea ce privește apelul pârâtei SC A. SRL Suceava, instanța a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii principale invocată de aceasta în apel, reținând că prevederile art. 720 1 C. proc.

civ. privind efectuarea concilierii prealabile sunt obligatorii în litigiile comerciale evaluabile în bani, în schimb termenele, condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței părților, cât și conținutul concret al înscrisurilor sunt recomandate începând cu alin. (2) al art. menționat și nu reprezintă condiții cerute imperios de lege, astfel că nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile ci, numai dacă partea dovedește o vătămare, și constatând că apelanta pârâtă nu a făcut dovada vătămării, a respins ca neîntemeiată această excepție. Referitor la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC B.C.S.

SRL Suceava instanța a reținut temeinicia aprecierilor instanței de fond, subliniind că între cele trei părți au existat raporturi comerciale distincte, că cele două pârâte au avut același reprezentant în relația cu reclamanta, astfel că eroarea rezultată din această împrejurare face pe deplin aplicabilă teoria mandatului aparent și nu a reținut criticile referitoare la imposibilitatea invocării propriei culpe și nici pe cele referitoare la lipsa mandatului reprezentantului apelantei de a solicita stornarea facturilor emise de reclamantă către pârâta SC B.C.S. SRL Suceava, apreciind nefondată și susținerea nedatorării sumei de bani de către apelantă, întrucât s-a făcut dovada că aceasta este cea care a consumat produsele și serviciile facturate, neputând fi reținută voința certă și neechivocă a pârâtei SC B.C.S.

SRL Suceava de a achita contravaloarea bunurilor și serviciilor achiziționate de apelanta SC A. SRL Suceava. Instanța de apel a apreciat, de asemenea, că în mod corect instanța de fond a obligat-o pe pârâta SC A. SRL Suceava la plata integrală a onorariului de expertiză efectuat în cauză, precum și la plata onorariului de avocat, reținând că prin prisma probatoriilor necesar a fi administrate în cauză și față de poziția procesuală a apelantei, suma reprezentând onorariul de avocat nu este vădit disproporționată față de munca îndeplinită de acesta și valoarea pricinii. Critica apelantei privind penalitățile de întârziere a fost analizată și soluționată de instanța de apel în sensul că prima instanță a limitat penalitățile acordate la valoarea debitului, obligând-o pe apelantă la plata penalităților actualizate cu indicele de inflație.

La data de 3 mai 2011 pârâta SC A. SRL Suceava a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii introductive. Prin primul motiv de recurs recurenta a invocat nelegalitatea hotărârii susținând că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a raportat susținerile sale cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. , arătând, pe de-o parte, că instanța s-a limitat în a reda fapte, fără a argumenta în drept raționamentul care a dus la soluția pronunțată și implicit la înlăturarea apărărilor sale, situație în care nu se poate aprecia dacă temeiul juridic aplicat de judecători este corect și, pe de altă parte, a apreciat că motivarea deciziei este sumară, insuficientă și lapidară, cu referire la soluționarea criticii din apel referitoare la cheltuielile de judecată.

In ceea ce privește cel de-al doilea motiv, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, vizând toate ipotezele prevăzute de textul de lege precitat. Lipsa de temei legal a hotărârii atacate este apreciată în raport de art. 261 C. proc. civ., în sensul că situația de fapt reținuta în considerente este insuficientă pentru a se statua în drept, considerentele neavând claritatea și precizia necesare pentru a permite instanței de recurs să verifice dacă legea a fost aplicată corect sau nu, atât cu referire la art. 997 și urm. C. civ. cât și cu privire la art. 1093 C. civ., în situația în care celelalte părți din proces recunosc ca au agreat inițial ca plata facturilor emise de O.M.V.

pentru datorii ale SC A. SRL Suceava sa fie efectuate de către SC B.C.S. SRL Suceava, acest aspect reprezentând chintesența înțelegerii de fapt reale și aplicarea corelativă a legii. Recurenta susține că instanța de apel nu a indicat în ce constă aprecierea în sensul că eroarea poate fi cauză a mandatului aparent, ce natură are această eroare și nici temeiul juridic care să permită instanței să dea efect juridic acestei erori, instanța evitând în a tranșa chestiunea de fapt a acestei erori, esențială în justificarea dispozitivului hotărârii, opinia sa fiind aceea că nu a existat nicio eroare, pârâta SC B.C.S. SRL Suceava angajându-se că va achita facturile emise, respectiv prețul ce încorporează debitul produs din utilizarea cârdurilor emise, iar O.M.V.

a achiesat la aceasta. A apreciat că hotărârea este nelegală și față de dispozițiile art. 1093 C. civ., conform căruia orice persoană poate face plata unor datorii ale unui terț, iar prin acceptarea plății de către debitor, plata este considerată perfect valabilă, rezultând că obligația de plată către O.M.V. a fost achitată, iar raportul juridic privind acest debit a fost stins. În ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilății acțiunii principale, recurenta critică hotărârea atacată apreciind că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a art. 720 1 alin. (3) C. proc. civ. referitor la considerarea termenului de 15 zile ca fiind facultativ. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Conform art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. decizia atacată se poate modifica dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii. Recurenta a avut în vedere în declararea recursului prima ipoteză a art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care vizează situațiile când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc sau există o motivare insuficientă, susținând că hotărârea atacată redă fapte însă nu argumentează în drept raționamentul care a determinat soluția și înlăturarea apărărilor sale, dar nu face referire concretă la o situație din multitudinea problemelor luate în discuție analizate și motivate de instanță.

Este de reținut că instanța de control judiciar nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor invocate de parte, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentei nu deschide calea recursului pentru motivele prevăzute de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. În contextul în care critica deciziei privind nemotivarea acesteia nu vizează o situație concretă Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în ansamblul ei și din perspectiva art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., constată ca instanța de apel a analizat, motivat și soluționat atât excepția inadmisibilității acțiunii principale în raport de art. 720 1 C. proc.

civ. cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC B.C.S. SRL Suceava, motivarea excepțiilor având corespondent în dispozitivul hotărârii și că modul de soluționare și motivare a criticilor privind lipsa mandatului reprezentantului apelantei, a imposibilității invocării propriei culpe, eroarea rezultată din falsa reprezentare a realității determinată de existența unui singur reprezentant pentru cele două pârâte și care face aplicabilă teoria mandatului aparent, precum și susținerile apelantei cu privire la angajamentul de plată al cârdurilor emise eronat pentru SC B.C.S. SRL Suceava, răspunde cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel analizând criticile și apărările din apel și argumentându-și soluția, considerentele deciziei susținând pe deplin dispozitivul.

Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dară cu încălcarea sau aplicarea greșita a legi. Recurenta critică hotărârea instanței de apel din perspectiva primei ipoteze, respectiv lipsa de temei legal, care vizează situațiile când considerentele hotărârii nu permit identificarea normelor juridice care susțin rezolvarea dată litigiului sau când hotărârea nu este motivata în drept, solicitând instanței de control judiciar, ca în raport de art. 261 C. proc. civ., să aprecieze asupra corectitudinii aplicării legii raportului juridic dedus judecății, dar să și verifice dacă art. 977 și urm. precum și art. 1093 C. civ. au fost corect aplicate în analiza raporturilor dintre reclamantă și pârâte.

În ceea ce privește verificarea, în speță, a soluției în raport de art. 977 și urm. C. civ. și art. 1093 C. civ., Înalta Curte constată inexistența stipulației pentru altul, textele legale precitate neconstituind fundament juridic al hotărârii pronunțate și reține următoarele: Art. 977 C. civ. prevede ca interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților, nu după sensul literal al termenilor. Această regulă de interpretare constituie consecința directă a principiului prevăzut de art. 969 C. civ., conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Stipulația pentru altul, numită și contractul în favoarea altuia, constă în acel contract bilateral prin care stipulantul convine cu promitentul, ca acesta din urmă să execute o prestație în favoarea unei terțe persoane numită terț beneficiar, care nu ia parte la încheierea actului.

Examinând raporturile juridice dintre părți se constată că, în ceea ce privește plata datoriei pârâtei SC A. SRL Suceava către reclamantă, nu există nicio convenție încheiată între părți, în sensul obligării pârâte SC B.C.S. SRL Suceava la achitarea obligațiilor de plată ale SC A. SRL Suceava către reclamanta SC O.M.V. P.M. SRL și, neexistând dovada unui contract încheiat între părți în acest sens, art. 977 C. civ. nu-și găsește aplicare în speță, dispozițiile acestui articol referindu-se expres la convențiile legal făcute. Susținerea recurentei cum că „celelalte părți din proces recunosc că au agreat inițial ca plata facturilor emise de către O.M.V. pentru datorii ale SC A. SRL Suceava să fie efectuată de către SC B.C.S.

SRL Suceava" nu este dovedită de probe, așa cum corect a reținut instanța care a judecat apelul. În ceea ce privește aplicarea art. 1093 C. civ., referitor la plată, se constată că în reglementarea acestuia „obligația poate fi achitată de orice persoană interesată, precum de un coobligat sau de un fidejusor" și chiar de o persoană neinteresată, în acest ultim caz persoana trebuind însă să „lucreze în numele și pentru achitarea debitorului, sau de lucrează în nume propriu, să nu se subroge în drepturile creditorului". Într-adevăr potrivit art. 1093 C. civ. obligația de plată poate fi achitată de orice persoană interesată și chiar de o persoană neinteresată, manifestarea de voință a celui care plătește exteriorizându-se prin însăși efectuarea plății.

Or, în speță, pârâta SC B.C.S. SRL Suceava nu și-a exprimat voința de a face plata pentru pârâta SC A. SRL Suceava, în condițiile art. 1093 C. civ. Faptul că această pârâtă a achitat factura emisă de O.M.V. anterior stomării acesteia de către reclamantă și emiterii facturii către SC A. SRL Suceava, nu intră sub incidența textului de lege precitat, întrucât în discuție este o operațiune contabilă care corectează o eroare, iar, în speță, cele două instanțe au reținut corect eroarea în care s-a aflat reclamanta emițând cele două cârduri la cererea unei persoane care reprezenta ambele societăți în baza unor convenții legal făcute cu acestea, având credința scuzabilă că mandatarul avea puteri de reprezentare și pentru SC B.C.S.

SRL Suceava. Recurenta critică hotărârea atacată și prin prisma celei de-a doua ipoteze a art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la încălcarea sau aplicarea greșită a legii, susținând încălcarea dispozițiilor art. 720 1 alin. (3) C. proc. civ. Conform art. 720 1 alin. (3) C. proc. civ. data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la primirea actelor comunicate potrivit alin. (1). În speță, pârâta SC A. SRL Suceava a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pe motiv că nu a fost îndeplinită procedura prevăzută de art. 720 1 alin. (3) C. proc. civ., nemulțumirea acesteia fiind determinată de nerespectarea termenului de 15 zile. Referitor la procedura concilierii directe este de reținut că dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ. sunt de ordine publică numai în ceea ce privește obligativitatea parcurgerii procedurii, nu și în privința condițiilor de formă privitoare la îndeplinirea acestora, a căror nerespectare nu atrage automat nulitatea concilierii ci numai dacă parte dovedește o vătămare. Constatând că recurenta nu a invocat și nu a dovedit o vătămare în condițiile în care nemulțumirea sa este determinată de nerespectarea termenului de 15 zile, care este o condiție de formă, se constată că nerespectarea prevederilor art. 720 1 alin. (3) C. proc. civ. nu atrage automat nulitatea concilierii, așa cum corect a reținut și instanța de apel. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează a respinge recursul ca nefondat. Pornind de la dispozițiile art. 274 C. proc. civ. conform cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, Înalta Curte constată că acordarea cheltuielilor de judecată presupune existența unor dovezi care să probeze efectuarea lor în strânsă legătură cu cauza, incluzând numai pe cele strict necesare pentru buna desfășurare a litigiului. Intimata pârâtă SC B.C.S. SRL Suceava a solicitat cheltuieli de judecată, depunand la dosar liste de cheltuieli și de servicii, note de cost și facturi. Aceste înscrisuri nu justifică cheltuieli efectuate în litigiul de față și nu fac dovada conexiunii lor cu acesta, context în care Înalta Curte va respinge cererea intimatei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a efectuat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SRL Suceava împotriva Deciziei comerciale nr. 116 din 2 martie 2011, pronunțată de secția a VI-a comercială, a Curții de Apel București, ca nefondat. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata SC B.C.S. SRL Suceava, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2011.