ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3069/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, la data de 2 septembrie 2008, reclamanta SC C. SA Segarcea cheamă în arbitraj pe pârâta A.D.S. București solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 597.524 lei, reprezentând plată nedatorată efectuată de aceasta cu titlu de redevență și penalități, respectiv 562.640 lei redevență, achitată dar nedatorată, și 34.884 lei penalități de întârziere nedatorată. La data de 8 mai 2009 reclamanta își precizează cererea solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 550.800 lei, din care 509.187,51 lei reprezentând redevență nedatorată și 41.612,49 lei reprezentând penalități de întârziere nedatorată.

Prin sentința arbitrală nr. 172 din 10 iulie 2009, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României admite acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată și obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 509.187,51 lei reprezentând redevență nedatorată, și suma de 41.612,49 lei reprezentând penalități de întârziere nedatorate, cu 36.973,23 lei cheltuieli de arbitrare în sarcina pârâtei către reclamantă. Împotriva sentinței arbitrale petenta pârâtă formulează acțiune în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., apreciind că s-au încălcat dispoziții legale imperative, respectiv prevederile art. 969 – art. 970 C. civ.

și implicit, ale contractului de concesiune dintre părți nr. 39 din 20 mai 2002. Prin sentința comercială nr. 34 din 17 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, respinge acțiunea în anulare formulată de petenta pârâtă, reținând că motivele invocate de aceasta nu se circumscriu dispozițiilor expres și limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ., ea urmărind de fapt reexaminarea hotărârii arbitrale sub aspectul soluționării fondului litigiului, petenta nefăcând dovada încălcării unor dispoziții imperative ale legii prin hotărârea arbitrală atacată, pentru a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ. Împotriva sentinței de mai sus petenta pârâtă declară recurs solicitând, cu invocarea art. 304 1 și a motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii în anulare formulate împotriva hotărârii arbitrale. În fundamentarea recursului său recurenta critică instanța de judecată pentru greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., prin ignorarea caracterului imperativ al prevederilor art. 969 – art. 970 C. proc. civ. și ale Legii nr. 381/2002 nerespectate de tribunalul arbitral, dar formulează mai ales critici privind modul de soluționare a fondului cauzei de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional, care, în opinia recurentei, a făcut o greșită apreciere a probelor, încălcând și prevederile contractului dintre părți, dar și ale Legii nr. 381/2002, în special art. 5 și art. 14, nereținând că reclamanta intimată putea fi despăgubită în temeiul Legii nr. 381/2002, evocată, și în baza contractului de asigurare încheiat.

Precizează recurenta, însă, că invocarea dispozițiilor Legii nr. 381/2002 a fost făcută doar pentru a evidenția faptul că reclamanta intimată a beneficiat deja de o despăgubire pentru starea de calamitate reclamată. Examinând recursul petentei pârâte prin prisma motivelor de recurs formulate și cu raportare la dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., se constată că acesta nu este fondat. Din economia art. 364 coroborat cu art. 366 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că instanța sesizată cu o acțiune în anulare a unei sentințe arbitrale nu poate relua examinarea fondului cauzei decât dacă, în prealabil, admite acțiunea și anulează hotărârea arbitrală în cauză, admitere posibilă numai pentru unul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 364. Cum recurenta și-a întemeiat acțiunea în anulare pe motivul avut în vedere de art. 364 lit. i) C. proc.

civ., fără însă a proba care sunt normele de ordine publică sau dispozițiile imperative de lege încălcate de tribunalul arbitral, art. 969 – art. 970 C. civ., vizate de recurentă, neavând un astfel de caracter față chiar de prevederea cuprinsă în art. 969 alin. (2) C. civ., conform căreia convențiile legal făcute între părțile contractante se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege, iar raportul juridic dintre părți dedus arbitrajului nu este reglementat de Legea nr. 381/2002, aspect recunoscut implicit de către recurentă chiar prin declarația de recurs, în mod întemeiat instanța judecătorească investită cu acțiunea în anulare a reținut judicios că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 364 lit. i) C. proc.

civ., criticile avansate în recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind, astfel, nefondate. Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul petentei recurente împotriva sentinței judecătorești atacate urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta

A.D.S. BUCUREȘTI

împotriva sentinței comerciale nr. 34 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010.