ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3069/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

României, la data de 2 septembrie 2008, reclamanta SC C. SA Segarcea cheamă în

arbitraj pe pârâta A.D.S. București solicitând obligarea pârâtei la plata sumei

de 597.524 lei, reprezentând plată nedatorată efectuată de aceasta cu titlu de

redevență și penalități, respectiv 562.640 lei redevență, achitată dar

nedatorată, și 34.884 lei penalități de întârziere nedatorată.

La data de 8 mai 2009 reclamanta își

precizează cererea solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 550.800 lei,

din care 509.187,51 lei reprezentând redevență nedatorată și 41.612,49 lei

reprezentând penalități de întârziere nedatorată.

Prin sentința arbitrală nr. 172 din

10 iulie 2009, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României admite acțiunea reclamantei, astfel cum a fost

precizată și obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 509.187,51 lei

reprezentând redevență nedatorată, și suma de 41.612,49 lei reprezentând

penalități de întârziere nedatorate, cu 36.973,23 lei cheltuieli de arbitrare

în sarcina pârâtei către reclamantă.

Împotriva sentinței arbitrale

petenta pârâtă formulează acțiune în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 364

lit. i) C. proc. civ., apreciind că s-au încălcat dispoziții legale imperative,

respectiv prevederile art. 969 – art. 970 C. civ. și implicit, ale contractului

de concesiune dintre părți nr. 39 din 20 mai 2002.

Prin sentința comercială nr. 34 din 17

februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, respinge

acțiunea în anulare formulată de petenta pârâtă, reținând că motivele invocate

de aceasta nu se circumscriu dispozițiilor expres și limitativ prevăzute de art.

364 C. proc. civ., ea urmărind de fapt reexaminarea hotărârii arbitrale sub

aspectul soluționării fondului litigiului, petenta nefăcând dovada încălcării

unor dispoziții imperative ale legii prin hotărârea arbitrală atacată, pentru a

fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Împotriva sentinței de mai sus petenta

pârâtă declară recurs solicitând, cu invocarea art. 304

1

și a

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia,

modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii în anulare

formulate împotriva hotărârii arbitrale.

În fundamentarea recursului său

recurenta critică instanța de judecată pentru greșita aplicare a legii,

respectiv a dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., prin ignorarea

caracterului imperativ al prevederilor art. 969 – art. 970 C. proc. civ. și ale

Legii nr. 381/2002 nerespectate de tribunalul arbitral, dar formulează mai ales

critici privind modul de soluționare a fondului cauzei de către Curtea de

Arbitraj Comercial Internațional, care, în opinia recurentei, a făcut o greșită

apreciere a probelor, încălcând și prevederile contractului dintre părți, dar

și ale Legii nr. 381/2002, în special art. 5 și art. 14, nereținând că

reclamanta intimată putea fi despăgubită în temeiul Legii nr. 381/2002, evocată,

și în baza contractului de asigurare încheiat.

Precizează recurenta, însă, că

invocarea dispozițiilor Legii nr. 381/2002 a fost făcută doar pentru a

evidenția faptul că reclamanta intimată a beneficiat deja de o despăgubire

pentru starea de calamitate reclamată.

Examinând recursul petentei pârâte

prin prisma motivelor de recurs formulate și cu raportare la dispozițiile art. 364

lit. i) C. proc. civ., se constată că acesta nu este fondat.

Din economia art. 364 coroborat cu art.

366 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că instanța sesizată cu o acțiune în

anulare a unei sentințe arbitrale nu poate relua examinarea fondului cauzei

decât dacă, în prealabil, admite acțiunea și anulează hotărârea arbitrală în

cauză, admitere posibilă numai pentru unul dintre motivele expres și limitativ

prevăzute de art. 364.

Cum recurenta și-a întemeiat

acțiunea în anulare pe motivul avut în vedere de art. 364 lit. i) C. proc. civ.,

fără însă a proba care sunt normele de ordine publică sau dispozițiile

imperative de lege încălcate de tribunalul arbitral, art. 969 – art. 970 C.

civ., vizate de recurentă, neavând un astfel de caracter față chiar de

prevederea cuprinsă în art. 969 alin. (2) C. civ., conform căreia convențiile

legal făcute între părțile contractante se pot revoca prin consimțământul

mutual sau din cauze autorizate de lege, iar raportul juridic dintre părți

dedus arbitrajului nu este reglementat de Legea nr. 381/2002, aspect recunoscut

implicit de către recurentă chiar prin declarația de recurs, în mod întemeiat

instanța judecătorească investită cu acțiunea în anulare a reținut judicios că

nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 364 lit. i) C. proc. civ.,

criticile avansate în recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., fiind, astfel, nefondate.

Astfel fiind, cu aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul petentei recurente

împotriva sentinței judecătorești atacate urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

A.D.S. BUCUREȘTI

împotriva sentinței comerciale nr. 34 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 septembrie 2010.