ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1569/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 13875 din 15

decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SN T.F.M.C.F.R.M. SA și s-a dispus

obligarea pârâtei SC T. SA la plata sumei de 369.608,29 lei cu titlu de debit

și penalități, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.890

lei.

La data de 26

februarie 2009, SC T. SA a declarat apel împotriva sentinței menționate mai sus

și a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 282 C. proc. civ. admiterea apelului

și schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii, ca

neîntemeiată.

Prin decizia

comercială nr. 351 din 8 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a reținut o situație de

fapt corectă în conformitate cu înscrisurile dosarului și concluziile

expertizei cu raportare la dispozițiile art. 969, art. 1066 și art. 1073 C.

civ., consemnând corect că pârâta trebuia obligată la plata contravalorii

serviciilor și la penalități de întârziere în baza scrisorilor de trăsură

confirmate de primire de către destinatari.

Pârâta a formulat

recurs, în termenul legal, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și ale art. 304

1

C. proc. civ., ulterior restrângându-și recursul

doar la temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind încălcarea

sau aplicarea greșită a legii, față de dispozițiile art. 299 C. proc. civ.

A arătat că

pretențiile reclamantei compuse din 43.688,86 lei, cu titlu de debit principal

și 319.103,20 lei penalități de întârziere pentru prestațiile servicii de

transport efectuate către SC U.E.G.B. SA în luna decembrie 2001 și 783,92 lei

cu titlu de debit principal și 6.032,98 lei penalități de întârziere pentru

prestațiile/ servicii de transport efectuate către fosta CET Reșița în luna

august 2001 - ambele fiind desprinse anterior din SC T. SA, nu au fost dovedite

cu înscrisuri din care să rezulte că au fost comunicate recurentei - pârâte sau

subunităților sale.

În acest sens,

scrisorile de trăsură și borderourile depuse sunt neconcludente, nefiind

semnate de reprezentanții acesteia ci de alți destinatari și unele nu au fost

traduse (filele 46- 52 dosar fond), încălcându-se art. 112 C. proc. civ. în materie

de probațiune care obliga partea să depună înscrisurile traduse în limba

română, ceea ce conduce la concluzia că pretențiile admise exced cadrului

Convenției din 10 aprilie 2000.

În ceea ce privește devizele aferente CET

Gura Barza, situația prezentată de intimata - reclamantă este confuză

prezentându-se date diferite ale scadenței plății cu consecințe asupra

calculului penalităților de întârziere.

Față de cele arătate,

a susținut referitor la raportul juridic reglementat între părți prin convenția

invocată că, instanța nu a avut în vedere că p

otrivit art. 3.1.1.1.

din Convenția nr. 187/2000, „Sumele de plată ale

SC T. SA

către

SN C.F.R.M.

SA

vor fi cele consemnate în borderourile întocmite conform

art. 2.1 ale

prezentei

convenții”.

Conform

art. 2.1 și 2.4 din Convenție, borderourile care cuprind transporturile

efectuate

pentru unitățile

SC T. SA

se

vor ștampila de către șeful stației și reprezentantul

(subunității - n.n.)

SC T. SA.

Potrivit art. 62.4.3 din Regulamentul de transport

feroviar „plata către calea ferată a tarifelor

de transport se

face:  prin facturarea periodică, atunci când între calea ferată și client

există

convenție

de plată centralizată a tarifelor de transport”.

Reclamanta nu a emis facturi de penalități,

conform propriului regulament.

Raportul obligațional la care participă

SC T. SA

prin

convenția de plată centralizată era sub condiție suspensivă depinzând de

îndeplinirea prestației de către

reclamantă numai către

sucursalele acesteia cât și de comunicarea borderourilor de plată centralizată,

după efectuarea unor punctaje, compensări între mai multe societăți (SC E. SA, SN

C.F.R.

SA

),

„evenimente” care nu s-au realizat.

Cât privește

răspunderea pentru plata penalităților de întârziere este aplicabil și art. 1088

C. civ., de asemenea, încălcat, prejudiciul invocat nefiind consecința directă

și imediată a culpei sale.

Intimata - reclamantă

a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul se

găsește nefondat.

În primul rând se

constată că, fără a invoca expres, recurenta - pârâtă face apărări pe excepția

lipsei calității procesuale, excepție soluționată irevocabil prin Decizia nr. 678/2006,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia casării cu

trimitere a cauzei spre rejudecare, astfel că nu mai poate face obiectul

recursului.

Referitor la criticile legate de modul de

apreciere al instanței asupra probelor sub aspectul concludenței acestora în

cauză, trebuie arătat că în limitele recursului, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., care se referă strict la încălcarea sau aplicarea

greșită a legii, acestea nu pot face obiectul analizei, constituindu-se în

apărări de fapt care scapă controlului de legalitate, iar privitor la pretinsa

încălcare a art. 122 C. proc. civ., referitor la nedepunerea unora dintre

înscrisuri traduse în limba română, prin raportare la art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., partea nu dovedește vătămarea în condițiile în care și-a formulat

apărări în toate ciclurile procesuale în legătură și cu aceste înscrisuri.

Cât privește raportul juridic având ca obiect

Convenția nr. 187/5.2 a/2000, recurenta - pârâtă nu face decât să reproducă

conținutul acesteia și actele normative aplicabile, cu referire la anumite

clauze, fără a preciza în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii, această

raportare ca și cea referitoare la art. 1088 C. civ., fiind de fapt legată tot

de aprecierea probelor din perspectiva opozabilității actelor cu valoare de

probă, a situației de fapt, privitoare la întinderea cuantumului pretențiilor

datorate cu titlu de prestații și penalități și a culpei sale contractuale,

ceea ce ar presupune reaprecierea acestor probe cu acte și expertiză la care

recurenta - pârâtă nici nu a formulat obiecțiuni, fundamentând astfel hotărârea

instanței din acest punct de vedere probator, iar temeiul legal îl constituie art.

969 C. civ., potrivit căruia convențiile au putere de lege între părți,

respectiv art. 1066 C. civ. și art. 1073 C. civ. cu privire la aplicarea cărora

nu a formulat nicio critică.

Așa fiind, recursul

urmează a fi respins, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de

pârâta

SC T. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 351 din 8 octombrie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

5 mai 2010.