ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1569/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 13875 din 15 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SN T.F.M.C.F.R.M. SA și s-a dispus obligarea pârâtei SC T. SA la plata sumei de 369.608,29 lei cu titlu de debit și penalități, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.890 lei. La data de 26 februarie 2009, SC T. SA a declarat apel împotriva sentinței menționate mai sus și a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 282 C. proc. civ. admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin decizia comercială nr. 351 din 8 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelul, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a reținut o situație de fapt corectă în conformitate cu înscrisurile dosarului și concluziile expertizei cu raportare la dispozițiile art. 969, art. 1066 și art. 1073 C. civ., consemnând corect că pârâta trebuia obligată la plata contravalorii serviciilor și la penalități de întârziere în baza scrisorilor de trăsură confirmate de primire de către destinatari. Pârâta a formulat recurs, în termenul legal, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și ale art. 304 1 C. proc. civ., ulterior restrângându-și recursul doar la temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. privind încălcarea sau aplicarea greșită a legii, față de dispozițiile art. 299 C. proc. civ. A arătat că pretențiile reclamantei compuse din 43.688,86 lei, cu titlu de debit principal și 319.103,20 lei penalități de întârziere pentru prestațiile servicii de transport efectuate către SC U.E.G.B. SA în luna decembrie 2001 și 783,92 lei cu titlu de debit principal și 6.032,98 lei penalități de întârziere pentru prestațiile/ servicii de transport efectuate către fosta CET Reșița în luna august 2001 - ambele fiind desprinse anterior din SC T. SA, nu au fost dovedite cu înscrisuri din care să rezulte că au fost comunicate recurentei - pârâte sau subunităților sale. În acest sens, scrisorile de trăsură și borderourile depuse sunt neconcludente, nefiind semnate de reprezentanții acesteia ci de alți destinatari și unele nu au fost traduse (filele 46- 52 dosar fond), încălcându-se art. 112 C. proc.

civ. în materie de probațiune care obliga partea să depună înscrisurile traduse în limba română, ceea ce conduce la concluzia că pretențiile admise exced cadrului Convenției din 10 aprilie 2000. În ceea ce privește devizele aferente CET Gura Barza, situația prezentată de intimata - reclamantă este confuză prezentându-se date diferite ale scadenței plății cu consecințe asupra calculului penalităților de întârziere. Față de cele arătate, a susținut referitor la raportul juridic reglementat între părți prin convenția invocată că, instanța nu a avut în vedere că p otrivit art. 3.1.1.1. din Convenția nr. 187/2000, „Sumele de plată ale SC T. SA către SN C.F.R.M. SA vor fi cele consemnate în borderourile întocmite conform art. 2.1 ale prezentei convenții”.

Conform art. 2.1 și 2.4 din Convenție, borderourile care cuprind transporturile efectuate pentru unitățile SC T. SA se vor ștampila de către șeful stației și reprezentantul (subunității - n.n.) SC T. SA. Potrivit art. 62.4.3 din Regulamentul de transport feroviar „plata către calea ferată a tarifelor de transport se face: prin facturarea periodică, atunci când între calea ferată și client există convenție de plată centralizată a tarifelor de transport”. Reclamanta nu a emis facturi de penalități, conform propriului regulament. Raportul obligațional la care participă SC T. SA prin convenția de plată centralizată era sub condiție suspensivă depinzând de îndeplinirea prestației de către reclamantă numai către sucursalele acesteia cât și de comunicarea borderourilor de plată centralizată, după efectuarea unor punctaje, compensări între mai multe societăți (SC E. SA, SN C.F.R.

SA ), „evenimente” care nu s-au realizat. Cât privește răspunderea pentru plata penalităților de întârziere este aplicabil și art. 1088 C. civ., de asemenea, încălcat, prejudiciul invocat nefiind consecința directă și imediată a culpei sale. Intimata - reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Analizând recursul se găsește nefondat. În primul rând se constată că, fără a invoca expres, recurenta - pârâtă face apărări pe excepția lipsei calității procesuale, excepție soluționată irevocabil prin Decizia nr. 678/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia casării cu trimitere a cauzei spre rejudecare, astfel că nu mai poate face obiectul recursului.

Referitor la criticile legate de modul de apreciere al instanței asupra probelor sub aspectul concludenței acestora în cauză, trebuie arătat că în limitele recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care se referă strict la încălcarea sau aplicarea greșită a legii, acestea nu pot face obiectul analizei, constituindu-se în apărări de fapt care scapă controlului de legalitate, iar privitor la pretinsa încălcare a art. 122 C. proc. civ., referitor la nedepunerea unora dintre înscrisuri traduse în limba română, prin raportare la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., partea nu dovedește vătămarea în condițiile în care și-a formulat apărări în toate ciclurile procesuale în legătură și cu aceste înscrisuri.

Cât privește raportul juridic având ca obiect Convenția nr. 187/5.2 a/2000, recurenta - pârâtă nu face decât să reproducă conținutul acesteia și actele normative aplicabile, cu referire la anumite clauze, fără a preciza în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii, această raportare ca și cea referitoare la art. 1088 C. civ., fiind de fapt legată tot de aprecierea probelor din perspectiva opozabilității actelor cu valoare de probă, a situației de fapt, privitoare la întinderea cuantumului pretențiilor datorate cu titlu de prestații și penalități și a culpei sale contractuale, ceea ce ar presupune reaprecierea acestor probe cu acte și expertiză la care recurenta - pârâtă nici nu a formulat obiecțiuni, fundamentând astfel hotărârea instanței din acest punct de vedere probator, iar temeiul legal îl constituie art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile au putere de lege între părți, respectiv art. 1066 C. civ.

și art. 1073 C. civ. cu privire la aplicarea cărora nu a formulat nicio critică. Așa fiind, recursul urmează a fi respins, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 351 din 8 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.