ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2214/2011

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la data de 20 octombrie 2005, reclamanta SC I. SRL a chemat în judecată pe pârâții SC C.C. SRL, SC C.D. SRL și C.C.A., solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora în solidar la plata sumei de 20.174,03 euro cu titlu de preț, 20.174,03 euro penalități de întârziere calculate de la 1 aprilie 2004 până la 20 septembrie 2005. Prin Sentința nr. 64 din 21 mai 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.C.A.

și a neîndeplinirii procedurii de conciliere conform art. 720 C. proc. civ. și s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare a Sentinței arbitrale nr. 103 din 17 mai 2007 dată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României prin care s-a respins acțiunea reclamantei S.C. I. SRL. Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta, iar prin Decizia nr. 2908 din 13 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins ca nefondat recursul.

Împotriva deciziei sus-menționate, a formulat contestație în anulare contestatoarea SC I. SRL București, iar prin Decizia nr. 1174 din 24 martie 2010, Înalta Curte a admis contestația în anulare și a anulat decizia atacată, stabilind termen de judecată a recursului la 17 iunie 2010. Prin Decizia nr. 2295 din 17 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de reclamanta SC I. SRL București împotriva Sentinței comerciale nr. 64 din 21 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care a modificat-o în sensul că a admis acțiunea în anulare, a anulat Hotărârea arbitrală nr. 103 din 17 mai 2007 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâții SC C.C.

SRL Constanța și C.C.A. în solidar la plata sumei de 20174,03 euro, preț produse livrate, și la 69.933,24 RON, penalități de întârziere. În argumentarea soluției pronunțate, s-a reținut în esență că instanța de apel a încălcat, în soluționarea acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale ordinea publică și dispozițiile imperative ale legii. Din conținutul contractului încheiat rezultă că plata prețului trebuia făcută de C.C.A., aceeași persoană care este reprezentant legal al SC C.C. SRL, întrucât art. 13 din contract prevede că plata se face de SC C.D. SRL prin C.C.A. În mod eronat, nu s-a ținut cont de încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 1042 C. civ., cât și art. 7 din contractul încheiat și s-a ignorat faptul că Addendumul din 10 august 2003 nu poate fi considerat decât cel mult un contract de fidejusiune din care s-ar înțelege că SC C.D.

SRL s-a obligat să facă plata datoriei către creditor, dacă debitorul nu o face și că din textul art. 13 din Contractul din 21 aprilie 2003 nu rezultă că SC C.D. SRL ar fi mandatată de creditoarea reclamantă să primească plata prețului de la pârâtă, societatea neavând calitatea de mandatar. Procedând la admiterea excepției lipsei caracterului arbitral al litigiului față de persoana fizică s-au încălcat dispozițiile art. 364 lit. f), iar pentru motivele mai sus arătate, lit. i), s-a admis recursul, s-a modificat Sentința nr. 64 din 21 mai 2009, în sensul admiterii acțiunii în anulare și s-a anulat hotărârea arbitrală nr. 103 din 17 mai 2007. Constatând că litigiul este în stare de judecată s-a trecut la soluționarea în fond a cauzei, în limitele convenției arbitrale, conform art. 366 C. proc.

civ. S-a reținut că prin precizările făcute la data de 9 mai 2007, reclamanta și-a stabilit cadrul procesual pasiv la SC C.C. SRL și pârâtul C.C.A., solicitând obligarea acestora în solidar la plata sumelor pretinse. În ceea ce privește clauza compromisorie, s-a reținut că opera și asupra persoanei fizice, potrivit art. 9.1 din Contractul din 21 aprilie 2003. Prin art. 7 raportat la art. 4 s-a stabilit că plata se face de cumpărător, adică de pârâta SC C.C. SRL către vânzător, adică către reclamanta SC I. SRL, iar prin art. 9.1 și art. 13 din contract, reprezentantul legal al pârâtei s-a obligat solidar cu pârâta să execute obligațiile. Ulterior, s-a constatat că pârâtul C.C.A. nu este reprezentant al SC C.D.

SRL, iar din conținutul Addendumului din 10 august 2003 rezultă caracterul de contract de fidejusiune, iar din textul art. 13 din contractul inițial încheiat nu rezultă că SC C.D. SRL ar fi mandatată de creditoarea reclamantă să primească prețul de la pârâtă. Prin art. 7 și art. 9.1 pârâții s-au obligat să facă plata prețului, iar clauza de la art. 13 nu poate fi de folos pârâtei atâta timp cât a afirmat că reprezentantul legal al SC C.D. SRL este C.C.A. Făcându-se dovada livrării cantității de semințe contractate, pârâții au fost obligați în solidar în baza art. 1361 C. civ. și art. 42 C. com. la plata prețului în sumă de 20.174,03 euro. De asemenea, pârâții, potrivit clauzei penale din contractul încheiat, au fost obligați și la plata penalităților de întârziere în sumă de 69.933,24 RON.

Împotriva Deciziei nr. 2295 din 17 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, au formulat contestație în anulare contestatorii SC C.C. SRL Constanța și C.C.A., pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 și art. 318 C. proc. civ. În argumentarea motivelor invocate, contestatorii au criticat soluția pronunțată, susținând că instanța a procedat la admiterea contestației în anulare și a soluționat recursul în mod nelegal, față de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Astfel, raportând prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. la speța dedusă judecății, instanța admițând recursul, trebuia să caseze în totalitate hotărârea recurată și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, Curtea de Apel București.

S-a mai susținut că potrivit art. 312 alin. (4) C. proc. civ., în caz de casare, doar curțile de apel și tribunalele vor judeca pricina în fond, astfel încât apreciază că Înalta Curte de Casație și Justiție nu avea competența să judece un recurs, să admită acțiunea în anulare și să anuleze sentința arbitrală, iar pe fond să admită cererea arbitrală. În continuare, au susținut contestatorii că decizia contestată a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la apărare, în raport de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că deși la dosarul cauzei exista o cerere de amânare din partea apărătorului ales prin care s-a solicitat comunicarea Hotărârii din 24 martie 2010, prin care a fost admisă contestația în anulare, instanța nu a dat curs acesteia.

Examinând motivele contestației în anulare, Înalta Curte reține următoarele: Motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență, iar potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. În ceea ce privește primul motiv al contestației în anulare, motivat de faptul că prin admiterea recursului, Înalta Curte trebuia să caseze în totalitate hotărârea recurată și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., se constată a fi nefondat. Astfel, este de observat că în recursul formulat în cauză, motivele de nelegalitate invocate au fost cele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., față de care instanța de recurs nu putea pronunța decât soluția prevăzută de art. 312 alin. (1) același cod, respectiv modificarea deciziei și nu casarea acesteia. Pentru aceleași considerente, nu poate fi reținută nici susținerea referitoare la încălcarea art. 312 alin. (4) C. proc. civ., având în vedere că dispozițiile legale enunțate statuează asupra competenței curților de apel și tribunalelor de a judeca pricina în fond în caz de casare, însă în speță, așa cum s-a arătat anterior, soluția a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs, constând în modificarea deciziei atacate.

În realitate, dezvoltarea motivelor contestației în anulare privește modul de aplicare a prevederilor art. 312 C. proc. civ., a căror analiză este însă exclusă din perspectiva dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Cu toate acestea, chiar și dacă s-ar admite incidența dispozițiilor primei teze a art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerea contestatorilor nu se încadrează în noțiunea de greșeală materială, în sensul dispozițiilor legale sus-menționate. Mai mult decât atât, nu se susține nici afirmația acestora conform căreia instanța nu ar fi dat curs cererii de amânare formulate, având în vedere că din practicaua deciziei contestate rezultă că această cerere a fost analizată și apreciată a fi neîntemeiată, astfel încât a fost respinsă, conform art. 156 alin. (1) C. proc.

civ., astfel încât nu se poate reține nici încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pe cale de consecință, față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 318 - 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta contestație în anulare și, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va obliga contestatorii, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimata SC l. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii SC C.C. SRL Constanța și C.C.A., împotriva Deciziei nr. 2295 din 17 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Obligă contestatorii, în solidar, la 4.000 RON, cheltuieli de judecată către intimata SC l. SRL București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2011.