ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2361/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2361/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând asupra
recursului de față, din actele și lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin sentința nr. 616/C din 17 iunie
2009, Tribunalul Argeș a respins acțiunea promovată de
reclamanta SC A.T. SRL formulată în contradictoriu cu pârâta SC S. SA
având ca obiect pretenții ca neîntemeiată.
În motivarea
sentinței se arată că părțile au încheiat contractul
de vânzare-cumpărare din 9 martie 2005 în baza căruia reclamanta a
livrat pârâtei produse petroliere conform facturilor de la dosar.
Neîndeplinindu-și
obligația de plată a prețului pârâta a fost obligată la
plata acestuia pe calea somației de plată, prin sentința nr. 1130/C/2007.
Obiectul litigiului
de față fiind penalitățile pentru plata cu întârziere a
prețului, instanța a reținut că niciuna din părți
nu a prezentat originalul contractului de vânzare și că pârâta contestă
realitatea clauzei penale situație în care în baza art. 116
9
C.
civ. a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Curtea de Apel
Pitești, secția comercială și de contencios administrativ
și fiscal, prin decizia nr. 93 din 7 octombrie 2009, a respins apelul
declarat de reclamantă ca nefondat.
Critica apelantei cu
privire la contradicția dintre încheierea din 6 mai 2009 și
sentință, lipsa rolului activ, sarcina probei în temeiul art. 116
9
C. civ., nepronunțarea asupra cererii de înscriere în fals au fost
înlăturate de instanța de apel.
În considerentele
deciziei se arată că prin încheiere și sentință
instanța de fond s-a referit la două situații diferite: în
încheiere a comparat originalul prezentat de apelantă cu adăugiri iar
în sentință s-a referit la convenția inițială
fără modificări, considerând că și pârâta trebuia
să aibă o convenție.
Cu privire la
neobligarea pârâtului la a prezenta propriul exemplar, critica a fost
înlăturată cu motivarea că reclamanta nu a precizat modalitatea
cu care pârâta ar fi putut fi obligată la acest lucru în condițiile
în care aceasta a declarat că nu mai deține propriul exemplar al
convenției.
A mai reținut
instanța de apel că n-au fost încălcate prevederile art. 129 alin.
(5) C. proc. civ. și că dispozițiile art. 116
9
C.
civ. au fost corect aplicate.
În contra deciziei
menționate a declarat recurs reclamanta SC A.T. SRL pentru motivul
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în a cărui dezvoltare se
invocă încălcarea rolului activ de către judecători,
instituit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., față de refuzul
intimatei de a prezenta originalul contractului sau o copie a acestuia;
greșita apreciere a neconcordanței dintre încheierea din 6 mai 2009
și sentință cu privire la prezentarea originalului contractului
de vânzare – cumpărare și reținerea greșită că nu
a făcut dovada clauzei penale.
Intimata SC S. SA a
depus întâmpinare la dosar prin care a invocat excepția
nulității recursului în temeiul art. 302
1
lit. c) C. proc.
civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate.
Pe fond a solicitat
respingerea recursului întrucât recurenta invocă aproape aceleași
motive ca și în fața instanței de fond. Arată intimata
că nu a refuzat să depună contractul, motivul nedepunerii lui
fiind faptul că nu-l mai are în posesie iar sarcina probei revine
reclamantei conform art. 116
9
C. civ. cu privire la clauza
penală.
Înalta Curte la
termenul din 11 mai 2010 a încuviințat proba cu înscrisuri în baza art. 305
C. proc. civ. respectiv cu declarația în formă autentică a
fostului director al intimatei N.E., din 10 mai 2010, semnatar și al contractului
de vânzare – cumpărare încheiat de părți, obiect al litigiului
de față.
Cu privire la
excepția nulității cererii de recurs invocată de
intimată, Înalta Curte constată netemeinicia acesteia motiv pentru
care o va respinge.
Potrivit art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității
cererea de recurs trebuie să conțină motivele de nelegalitate
și dezvoltarea lor.
Prin cererea de
recurs pe care a formulat-o recurenta a invocat ca motiv de recurs temeiul
prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ. în a cărui dezvoltare a invocat
nerespectarea prevederilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ. și implicit
ale art. 116
9
C. civ., astfel cum rezultă din expunerea de mai
sus, situație în raport cu care excepția invocată nu poate fi
primită, constatându-se îndeplinită exigența art. 302
1
lit. c) C. proc. civ.
Recursul este fondat
pentru următoarele considerente:
Obiectul cererii
de chemare în judecată îl formează obligarea la penalități
de întârziere în executarea plății unor facturi la scadență
conform contractului pe care părțile l-au încheiat și a cărui
realitate nu se contestă.
În susținerea
acțiunii sale, reclamantul a prezentat originalul contractului de vânzare
– cumpărare din 9 martie 2005 astfel cum se constată în încheierea
Tribunalului din 6 mai 2009 și care are inserată clauza penală,
înscrisul sub semnătură privată fiind semnat și parafat de
ambele părți contractante, cu mențiunea încheierii lui în
două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
Forma scrisă a
contractului se prezintă parțial imprimat la calculator cu
predilecție clauze standardizate și parțial scris de mână,
elementele de particularizare. Cu același caractere olografe este
scrisă și clauza penală care înlocuiește o altă
clauză de garanție imprimată la calculator, înlăturată
prin tăiere cu linii orizontale, subscrisă de reclamantă.
Pârâta nu
recunoaște inserarea clauzei penale, deși fostul reprezentant legal
al societății pârâte, semnatar al contractului din partea acesteia
prin declarație notarială confirmă realitatea și contextul
faptic al introducerii clauzei în contract, cât și rațiunea
inserării ei, anume înlocuirea clauzei de garanție ce a fost
radiată și susține că nu mai este în posesia contractului
(al 2-lea exemplar, pentru a-l prezenta spre confruntare).
Susținerea
pârâtei cum că nu ar fi în posesia celui de-al doilea exemplar al
contratului a fost primită de instanțe fără rezerve
deși acestea trebuiau să facă aplicarea prevederilor art. 172 alin.
(2) C. proc. civ. și să oblige pârâta la prezentarea înscrisului sub
sancțiunea prevăzută de art. 108 alin. (1) pct. 2 lit. e) C.
proc. civ. iar în caz contrar să facă aplicarea prevederilor art. 116
9
C. civ. cu privire la răsturnarea sarcinii probei: în excipiendo reus fit
actor.
Sistemul probator
în materia obligațiilor comerciale, cum este și obligația din
litigiul de față, este guvernat de principiul libertății
probelor instituit prin art. 46 C. com., restricțiile și
condiționările probatorii din materie civilă fiind în mare parte
înlăturate. În plus acest sistem probator cunoaște și mijloace
de probă specifice, cum sunt, de exemplu, registrele comerciale reglementate
atât de codul comercial
[
art. 22 – art. 34] cât și de Legea
contabilității nr. 82/1991, republicată.
La baza
înregistrărilor în contabilitate stau înscrisurile care consemnează
operațiunile comerciale și care au calitatea de documente
justificative angajând răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat
și aprobat ori le-au înregistrat în contabilitate, după caz.
Potrivit art. 25 din
Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, registrele de
contabilitate obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor
în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva
comercianților timp de 10 ani, iar în caz de pierdere, sustragere sau
distrugere a unor documente contabile se vor lua măsuri de reconstituire
în termen de maximum 30 de zile de la constatare (art. 26).
Așa fiind,
Înalta Curte constată că instanța de apel nu a dat dovadă
de rol activ în sensul art. 129 alin. (5) motiv pentru care în raport de
prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 312 alin. (3) C. proc.
civ. va admite recursul declarat, va casa decizia atacată și va
trimite cauza spre rejudecare pentru suplimentarea probelor cu o cercetare
locală sau o expertiză contabilă care să aibă ca
obiect verificarea registrelor contabilității și documentelor
justificative din contabilitatea societății pârâte sub aspectul
operațiunilor comerciale derulate între părți și care nu
s-au limitat numai la cele constatate prin facturile plătite cu
întârziere, conform art. 32 C. com.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
excepția nulității recursului invocată de intimată.
Admite recursul
declarat de reclamanta SC A.T. SRL Pitești împotriva deciziei nr. 93/A-C
din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o
casează și trimite cauza spre rejudecare a apelului aceleiași
instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.