ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2361/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2361/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 616/C din 17 iunie 2009, Tribunalul Argeș a respins acțiunea promovată de reclamanta SC A.T. SRL formulată în contradictoriu cu pârâta SC S. SA având ca obiect pretenții ca neîntemeiată. În motivarea sentinței se arată că părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 9 martie 2005 în baza căruia reclamanta a livrat pârâtei produse petroliere conform facturilor de la dosar. Neîndeplinindu-și obligația de plată a prețului pârâta a fost obligată la plata acestuia pe calea somației de plată, prin sentința nr. 1130/C/2007. Obiectul litigiului de față fiind penalitățile pentru plata cu întârziere a prețului, instanța a reținut că niciuna din părți nu a prezentat originalul contractului de vânzare și că pârâta contestă realitatea clauzei penale situație în care în baza art. 116 9 C. civ.
a respins acțiunea ca neîntemeiată. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 93 din 7 octombrie 2009, a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat. Critica apelantei cu privire la contradicția dintre încheierea din 6 mai 2009 și sentință, lipsa rolului activ, sarcina probei în temeiul art. 116 9 C. civ., nepronunțarea asupra cererii de înscriere în fals au fost înlăturate de instanța de apel. În considerentele deciziei se arată că prin încheiere și sentință instanța de fond s-a referit la două situații diferite: în încheiere a comparat originalul prezentat de apelantă cu adăugiri iar în sentință s-a referit la convenția inițială fără modificări, considerând că și pârâta trebuia să aibă o convenție.
Cu privire la neobligarea pârâtului la a prezenta propriul exemplar, critica a fost înlăturată cu motivarea că reclamanta nu a precizat modalitatea cu care pârâta ar fi putut fi obligată la acest lucru în condițiile în care aceasta a declarat că nu mai deține propriul exemplar al convenției. A mai reținut instanța de apel că n-au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și că dispozițiile art. 116 9 C. civ. au fost corect aplicate. În contra deciziei menționate a declarat recurs reclamanta SC A.T. SRL pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în a cărui dezvoltare se invocă încălcarea rolului activ de către judecători, instituit de art. 129 alin. (5) C. proc.
civ., față de refuzul intimatei de a prezenta originalul contractului sau o copie a acestuia; greșita apreciere a neconcordanței dintre încheierea din 6 mai 2009 și sentință cu privire la prezentarea originalului contractului de vânzare – cumpărare și reținerea greșită că nu a făcut dovada clauzei penale. Intimata SC S. SA a depus întâmpinare la dosar prin care a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate. Pe fond a solicitat respingerea recursului întrucât recurenta invocă aproape aceleași motive ca și în fața instanței de fond. Arată intimata că nu a refuzat să depună contractul, motivul nedepunerii lui fiind faptul că nu-l mai are în posesie iar sarcina probei revine reclamantei conform art. 116 9 C. civ.
cu privire la clauza penală. Înalta Curte la termenul din 11 mai 2010 a încuviințat proba cu înscrisuri în baza art. 305 C. proc. civ. respectiv cu declarația în formă autentică a fostului director al intimatei N.E., din 10 mai 2010, semnatar și al contractului de vânzare – cumpărare încheiat de părți, obiect al litigiului de față. Cu privire la excepția nulității cererii de recurs invocată de intimată, Înalta Curte constată netemeinicia acesteia motiv pentru care o va respinge. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității cererea de recurs trebuie să conțină motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor. Prin cererea de recurs pe care a formulat-o recurenta a invocat ca motiv de recurs temeiul prevăzut de art. 304.9 C. proc.
civ. în a cărui dezvoltare a invocat nerespectarea prevederilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ. și implicit ale art. 116 9 C. civ., astfel cum rezultă din expunerea de mai sus, situație în raport cu care excepția invocată nu poate fi primită, constatându-se îndeplinită exigența art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Obiectul cererii de chemare în judecată îl formează obligarea la penalități de întârziere în executarea plății unor facturi la scadență conform contractului pe care părțile l-au încheiat și a cărui realitate nu se contestă.
În susținerea acțiunii sale, reclamantul a prezentat originalul contractului de vânzare – cumpărare din 9 martie 2005 astfel cum se constată în încheierea Tribunalului din 6 mai 2009 și care are inserată clauza penală, înscrisul sub semnătură privată fiind semnat și parafat de ambele părți contractante, cu mențiunea încheierii lui în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte. Forma scrisă a contractului se prezintă parțial imprimat la calculator cu predilecție clauze standardizate și parțial scris de mână, elementele de particularizare. Cu același caractere olografe este scrisă și clauza penală care înlocuiește o altă clauză de garanție imprimată la calculator, înlăturată prin tăiere cu linii orizontale, subscrisă de reclamantă.
Pârâta nu recunoaște inserarea clauzei penale, deși fostul reprezentant legal al societății pârâte, semnatar al contractului din partea acesteia prin declarație notarială confirmă realitatea și contextul faptic al introducerii clauzei în contract, cât și rațiunea inserării ei, anume înlocuirea clauzei de garanție ce a fost radiată și susține că nu mai este în posesia contractului (al 2-lea exemplar, pentru a-l prezenta spre confruntare). Susținerea pârâtei cum că nu ar fi în posesia celui de-al doilea exemplar al contratului a fost primită de instanțe fără rezerve deși acestea trebuiau să facă aplicarea prevederilor art. 172 alin. (2) C. proc. civ. și să oblige pârâta la prezentarea înscrisului sub sancțiunea prevăzută de art. 108 alin. (1) pct. 2 lit. e) C. proc. civ. iar în caz contrar să facă aplicarea prevederilor art. 116 9 C. civ. cu privire la răsturnarea sarcinii probei: în excipiendo reus fit actor.
Sistemul probator în materia obligațiilor comerciale, cum este și obligația din litigiul de față, este guvernat de principiul libertății probelor instituit prin art. 46 C. com., restricțiile și condiționările probatorii din materie civilă fiind în mare parte înlăturate. În plus acest sistem probator cunoaște și mijloace de probă specifice, cum sunt, de exemplu, registrele comerciale reglementate atât de codul comercial [ art. 22 – art. 34] cât și de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată.
La baza înregistrărilor în contabilitate stau înscrisurile care consemnează operațiunile comerciale și care au calitatea de documente justificative angajând răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat ori le-au înregistrat în contabilitate, după caz. Potrivit art. 25 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, registrele de contabilitate obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva comercianților timp de 10 ani, iar în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile se vor lua măsuri de reconstituire în termen de maximum 30 de zile de la constatare (art. 26).
Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a dat dovadă de rol activ în sensul art. 129 alin. (5) motiv pentru care în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va admite recursul declarat, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare pentru suplimentarea probelor cu o cercetare locală sau o expertiză contabilă care să aibă ca obiect verificarea registrelor contabilității și documentelor justificative din contabilitatea societății pârâte sub aspectul operațiunilor comerciale derulate între părți și care nu s-au limitat numai la cele constatate prin facturile plătite cu întârziere, conform art. 32 C. com.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimată. Admite recursul declarat de reclamanta SC A.T. SRL Pitești împotriva deciziei nr. 93/A-C din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare a apelului aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.