ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2361/2010

Deliberând asupra

recursului de față, din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 616/C din 17 iunie

2009, Tribunalul Argeș a respins acțiunea promovată de

reclamanta SC A.T. SRL formulată în contradictoriu cu pârâta SC S. SA

având ca obiect pretenții ca neîntemeiată.

În motivarea

sentinței se arată că părțile au încheiat contractul

de vânzare-cumpărare din 9 martie 2005 în baza căruia reclamanta a

livrat pârâtei produse petroliere conform facturilor de la dosar.

Neîndeplinindu-și

obligația de plată a prețului pârâta a fost obligată la

plata acestuia pe calea somației de plată, prin sentința nr. 1130/C/2007.

Obiectul litigiului

de față fiind penalitățile pentru plata cu întârziere a

prețului, instanța a reținut că niciuna din părți

nu a prezentat originalul contractului de vânzare și că pârâta contestă

realitatea clauzei penale situație în care în baza art. 116

9

C.

civ. a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Curtea de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, prin decizia nr. 93 din 7 octombrie 2009, a respins apelul

declarat de reclamantă ca nefondat.

Critica apelantei cu

privire la contradicția dintre încheierea din 6 mai 2009 și

sentință, lipsa rolului activ, sarcina probei în temeiul art. 116

9

C. civ., nepronunțarea asupra cererii de înscriere în fals au fost

înlăturate de instanța de apel.

În considerentele

deciziei se arată că prin încheiere și sentință

instanța de fond s-a referit la două situații diferite: în

încheiere a comparat originalul prezentat de apelantă cu adăugiri iar

în sentință s-a referit la convenția inițială

fără modificări, considerând că și pârâta trebuia

să aibă o convenție.

Cu privire la

neobligarea pârâtului la a prezenta propriul exemplar, critica a fost

înlăturată cu motivarea că reclamanta nu a precizat modalitatea

cu care pârâta ar fi putut fi obligată la acest lucru în condițiile

în care aceasta a declarat că nu mai deține propriul exemplar al

convenției.

A mai reținut

instanța de apel că n-au fost încălcate prevederile art. 129 alin.

(5) C. proc. civ. și că dispozițiile art. 116

9

C.

civ. au fost corect aplicate.

În contra deciziei

menționate a declarat recurs reclamanta SC A.T. SRL pentru motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în a cărui dezvoltare se

invocă încălcarea rolului activ de către judecători,

instituit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., față de refuzul

intimatei de a prezenta originalul contractului sau o copie a acestuia;

greșita apreciere a neconcordanței dintre încheierea din 6 mai 2009

și sentință cu privire la prezentarea originalului contractului

de vânzare – cumpărare și reținerea greșită că nu

a făcut dovada clauzei penale.

Intimata SC S. SA a

depus întâmpinare la dosar prin care a invocat excepția

nulității recursului în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate.

Pe fond a solicitat

respingerea recursului întrucât recurenta invocă aproape aceleași

motive ca și în fața instanței de fond. Arată intimata

că nu a refuzat să depună contractul, motivul nedepunerii lui

fiind faptul că nu-l mai are în posesie iar sarcina probei revine

reclamantei conform art. 116

9

C. civ. cu privire la clauza

penală.

Înalta Curte la

termenul din 11 mai 2010 a încuviințat proba cu înscrisuri în baza art. 305

C. proc. civ. respectiv cu declarația în formă autentică a

fostului director al intimatei N.E., din 10 mai 2010, semnatar și al contractului

de vânzare – cumpărare încheiat de părți, obiect al litigiului

de față.

Cu privire la

excepția nulității cererii de recurs invocată de

intimată, Înalta Curte constată netemeinicia acesteia motiv pentru

care o va respinge.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității

cererea de recurs trebuie să conțină motivele de nelegalitate

și dezvoltarea lor.

Prin cererea de

recurs pe care a formulat-o recurenta a invocat ca motiv de recurs temeiul

prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ. în a cărui dezvoltare a invocat

nerespectarea prevederilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ. și implicit

ale art. 116

9

C. civ., astfel cum rezultă din expunerea de mai

sus, situație în raport cu care excepția invocată nu poate fi

primită, constatându-se îndeplinită exigența art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

de chemare în judecată îl formează obligarea la penalități

de întârziere în executarea plății unor facturi la scadență

conform contractului pe care părțile l-au încheiat și a cărui

realitate nu se contestă.

acțiunii sale, reclamantul a prezentat originalul contractului de vânzare

– cumpărare din 9 martie 2005 astfel cum se constată în încheierea

Tribunalului din 6 mai 2009 și care are inserată clauza penală,

înscrisul sub semnătură privată fiind semnat și parafat de

ambele părți contractante, cu mențiunea încheierii lui în

două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.

Forma scrisă a

contractului se prezintă parțial imprimat la calculator cu

predilecție clauze standardizate și parțial scris de mână,

elementele de particularizare. Cu același caractere olografe este

scrisă și clauza penală care înlocuiește o altă

clauză de garanție imprimată la calculator, înlăturată

prin tăiere cu linii orizontale, subscrisă de reclamantă.

recunoaște inserarea clauzei penale, deși fostul reprezentant legal

al societății pârâte, semnatar al contractului din partea acesteia

prin declarație notarială confirmă realitatea și contextul

faptic al introducerii clauzei în contract, cât și rațiunea

inserării ei, anume înlocuirea clauzei de garanție ce a fost

radiată și susține că nu mai este în posesia contractului

(al 2-lea exemplar, pentru a-l prezenta spre confruntare).

Susținerea

pârâtei cum că nu ar fi în posesia celui de-al doilea exemplar al

contratului a fost primită de instanțe fără rezerve

deși acestea trebuiau să facă aplicarea prevederilor art. 172 alin.

(2) C. proc. civ. și să oblige pârâta la prezentarea înscrisului sub

sancțiunea prevăzută de art. 108 alin. (1) pct. 2 lit. e) C.

proc. civ. iar în caz contrar să facă aplicarea prevederilor art. 116

9

C. civ. cu privire la răsturnarea sarcinii probei: în excipiendo reus fit

actor.

în materia obligațiilor comerciale, cum este și obligația din

litigiul de față, este guvernat de principiul libertății

probelor instituit prin art. 46 C. com., restricțiile și

condiționările probatorii din materie civilă fiind în mare parte

înlăturate. În plus acest sistem probator cunoaște și mijloace

de probă specifice, cum sunt, de exemplu, registrele comerciale reglementate

atât de codul comercial

[

art. 22 – art. 34] cât și de Legea

contabilității nr. 82/1991, republicată.

înregistrărilor în contabilitate stau înscrisurile care consemnează

operațiunile comerciale și care au calitatea de documente

justificative angajând răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat

și aprobat ori le-au înregistrat în contabilitate, după caz.

Potrivit art. 25 din

Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, registrele de

contabilitate obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor

în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva

comercianților timp de 10 ani, iar în caz de pierdere, sustragere sau

distrugere a unor documente contabile se vor lua măsuri de reconstituire

în termen de maximum 30 de zile de la constatare (art. 26).

Înalta Curte constată că instanța de apel nu a dat dovadă

de rol activ în sensul art. 129 alin. (5) motiv pentru care în raport de

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. va admite recursul declarat, va casa decizia atacată și va

trimite cauza spre rejudecare pentru suplimentarea probelor cu o cercetare

locală sau o expertiză contabilă care să aibă ca

obiect verificarea registrelor contabilității și documentelor

justificative din contabilitatea societății pârâte sub aspectul

operațiunilor comerciale derulate între părți și care nu

s-au limitat numai la cele constatate prin facturile plătite cu

întârziere, conform art. 32 C. com.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

excepția nulității recursului invocată de intimată.

Admite recursul

declarat de reclamanta SC A.T. SRL Pitești împotriva deciziei nr. 93/A-C

din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o

casează și trimite cauza spre rejudecare a apelului aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.