ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 992/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2007

pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, sub nr. 1241/1259/2007, reclamanta SC

R.F.I. SRL Stâlpeni a chemat în judecată pe pârâta SC A.X.M.P. SRL

București, solicitând instanței ca prin sentința ce o va

pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 258.316,05 lei

– reprezentând contravaloare marfă livrată și

neplătită, la 40.119,24 lei – reprezentând dobândă legală,

începând cu data de 20 noiembrie 2007 și până la achitarea

integrală a debitului, precum și la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a livrat pârâtei bunuri prefabricate din lemn, pe bază

de facturi, în perioada 25 octombrie – 14 decembrie 2005, că acestea au

fost recepționate fără a exista obiecțiuni din punct de

vedere cantitativ și calitativ, însă, cu toate acestea, pârâta a

refuzat să-i plătească contravaloarea mărfii, refuzând

să se prezinte și la procedura de conciliere.

Prin sentința nr. 346/C din 15

mai 2008 a Tribunalului Comercial Argeș a fost admisă acțiunea

reclamantei, a fost obligată pârâta la 258.316,05 lei – contravaloare

marfă, la 90.119,24 lei – dobândă legală, calculată

până la data de 20 noiembrie 2007 și la dobânda legală, în

continuare, până la achitarea integrală a debitului, precum și

la 27.173 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel

prima instanță a reținut că între părți au

existat relații contractuale, începând cu luna august 2005, pe bază

de comenzi, urmată de livrarea mărfurilor și pentru care pârâta

a achitat prețul.

Pentru marfa livrată în

perioada 25 octombrie – 14 decembrie 2005 reclamanta a livrat marfă

și a emis facturi, însă pârâta a refuzat să le

plătească.

În cauză s-a dispus efectuarea

unei expertize contabile, iar din concluziile raportului de expertiză

rezultă că facturile emise în perioada menționată au fost

înregistrate în contabilitatea pârâtei, fiind întocmite și note de

intrare-recepție, ceea ce înseamnă că mărfurile au fost

efectiv livrate și respectiv primite.

S-a mai reținut că în

cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 969 și art. 1361 C. civ.

și ale art. 46 C. com.

A fost acordată și dobânda

legală, calculată pe fiecare zi de întârziere, de la data

scadenței fiecărei facturi și până la 20 noiembrie 2007,

precum și în continuare până la achitarea integrală a debitului

restant.

S-a constatat că s-a efectuat

procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta, care a fost calificat ca apel.

În apel au fost administrate probele

cu acte și expertiză tehnică.

Prin decizia nr. 34/A-C din 3

aprilie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat,

apelul declarat de pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că este culpa pârâtei, pentru faptul

că nu a materializat convenția cu reclamanta printr-o formă

scrisă, în care să se prevadă cantitatea și calitatea

materialelor livrate, termenul de livrare, termenul de plată și alte

clauze necesare.

Nici pe parcursul derulării

convenției pârâta nu și-a preconstituit probe cu privire la

reclamațiile adresate reclamantei, fiind astfel imposibil de verificat

susținerile pârâtei cu privire la diferențele de calitate ale

mărfii livrate.

Dimpotrivă, din probele

administrate rezultă că pârâta a înregistrat în contabilitate marfa

livrată fără a face mențiuni despre cantitățile

ce prezentau deficiențe calitative, semnând și facturile emise,

fără a formula obiecțiuni, fapte ce conduc prezumția de

acceptare a mărfii, atât din punct de vedere calitativ și cantitativ

cât și al prețului.

Depozițiile martorilor sunt

contradictorii, aceștia fiind și salariații pârâtei și nu

se coroborează cu celelalte probe.

Pârâta apelantă nu a

reușit să dovedească faptul că toată cantitatea de

material lemnos a fost necorespunzător calitativ „că din acest motiv

a pierdut contractul cu firma din Canada”.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC A.X.M.P. SRL, aducându-i următoarele critici:

Hotărârea instanței de

apel conține o motivare contradictorie și străină de natura

cauzei, interpretând greșit actul juridic dedus judecății,

deoarece a reținut în sarcina pârâtei o culpă majoră prin aceea

că nu a încheiat cu reclamanta o convenție în formă scrisă

și că nu a preconstituit probe prin care să-și

dovedească susținerile.

Recurenta pârâtă susține

că nicio factură nu poartă semnătura și ștampila

sa, că nu s-au efectuat înregistrări în contabilitate ale mărfii

livrate de reclamantă și că din declarațiile martorilor

rezultă că marfa livrată nu a fost corespunzătoare

calitativ.

Instanța de apel, interpretând

greșit actul juridic dedus judecății, a trecut peste voința

clar exprimată a părților.

Recurenta pârâtă susține

că din corespondența purtată între părți, începând cu

luna august 2005, rezultă că reclamanta a recunoscut deficiența

calitativă a unor mărfuri livrate, exceptând numai plata

cantităților de marfă ce corespundeau din punct de vedere

calitativ.

Marfa livrată nu a putut fi

plătită în întregime deoarece partenerul canadian, din cauza unor

deficiențe calitative, nu a acceptat marfa livrată și nu a

făcut nici plăți, astfel că nici pârâta nu a plătit

marfa livrată de reclamantă, susținând că reclamanta poate

oricând să-și ridice marfa livrată.

Se mai susține că este

necesară administrarea de probe noi.

Instanța de apel a

pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a dispozițiilor O.G.

nr. 9/2000, punând semnul egalității între data emiterii

fiecărei facturi și data scadenței și neținând seama

de plățile efectuate.

Ar fi trebuit să se

țină seama de datele scadente propuse de pârâtă prin adresa din

20 ianuarie 2006 și acceptate de reclamantă, iar în funcție de

aceste date și de sumele acceptate la plată ar urma să se

calculeze dobânda legală.

Analizând decizia recurată,

prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Prima critică nu poate fi

reținută.

Motivarea instanței de apel nu

este contradictorie, dimpotrivă, explică în mod clar faptul că

prețurile pârâtei nu pot fi verificate din cauza faptului că nu

există o convenție scrisă, care să stipuleze clauze clare,

cu drepturile și obligațiile părților referitoare la toate

aspectele ce privesc derularea contractului.

Chiar dacă facturile nu

poartă semnătura de primire a pârâtei, din concluziile raportului de

expertiză rezultă în mod clar faptul că acestea au fost

înregistrate în contabilitatea pârâtei, deci au fost recunoscute, fiind

întocmite și note de recepție, care au fost depuse, în copii, la

dosarul de fond.

Atunci când pârâta critică

faptul că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic

dedus judecății, critică de fapt modul de interpretare a

probelor administrate în cauză or, sub acest aspect, al temeiniciei,

decizia recurată nu mai poate fi analizată în calea de atac

extraordinară a recursului, dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C.

proc. civ. fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Aspectele ce țin de stabilirea

situației de fapt, de interpretarea probelor administrate au fost

lămurite în fața primei instanțe și a instanței de

apel, în fața instanței de recurs urmând să se analizeze numai

aspectele de nelegalitate a hotărârii recurate.

Nici cea de a doua critică nu

poate fi reținută, instanța de apel făcând o corectă

aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 9/2000.

Atâta timp cât nu există o

clauză scrisă, sau măcar acceptată de părți, cu privire

la data scadenței fiecărei plăți, în mod corect a prezumat

atât instanța de apel, cât și prima instanță că data

scadenței fiecărei plăți este cea a emiterii fiecărei

facturi și a calculat dobânda datorată de pârâtă în funcție

de aceste date.

Având în vedere cele arătate

mai sus, Înalta Curte, constată că nici una dintre criticile

formulate nu sunt fondate, astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul, ca nefondat.

În ce privește cheltuielile de

judecată solicitate de intimata reclamantă, având în vedere că

aceasta nu a depus acte în vederea dovedirii lor, în baza art. 274 C. proc.

civ., va respinge cererea de acordare a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC A.X.M.P. SRL București împotriva deciziei nr. 34/A-C din 3 aprilie 2009

a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Respinge ca nefondată cererea

formulată de intimata SC R.F.I. SRL Stâlpeni privind cheltuielile de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 martie 2010.