ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 992/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 992/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2007
pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, sub nr. 1241/1259/2007, reclamanta SC
R.F.I. SRL Stâlpeni a chemat în judecată pe pârâta SC A.X.M.P. SRL
București, solicitând instanței ca prin sentința ce o va
pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 258.316,05 lei
– reprezentând contravaloare marfă livrată și
neplătită, la 40.119,24 lei – reprezentând dobândă legală,
începând cu data de 20 noiembrie 2007 și până la achitarea
integrală a debitului, precum și la plata cheltuielilor de
judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a
arătat că a livrat pârâtei bunuri prefabricate din lemn, pe bază
de facturi, în perioada 25 octombrie – 14 decembrie 2005, că acestea au
fost recepționate fără a exista obiecțiuni din punct de
vedere cantitativ și calitativ, însă, cu toate acestea, pârâta a
refuzat să-i plătească contravaloarea mărfii, refuzând
să se prezinte și la procedura de conciliere.
Prin sentința nr. 346/C din 15
mai 2008 a Tribunalului Comercial Argeș a fost admisă acțiunea
reclamantei, a fost obligată pârâta la 258.316,05 lei – contravaloare
marfă, la 90.119,24 lei – dobândă legală, calculată
până la data de 20 noiembrie 2007 și la dobânda legală, în
continuare, până la achitarea integrală a debitului, precum și
la 27.173 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel
prima instanță a reținut că între părți au
existat relații contractuale, începând cu luna august 2005, pe bază
de comenzi, urmată de livrarea mărfurilor și pentru care pârâta
a achitat prețul.
Pentru marfa livrată în
perioada 25 octombrie – 14 decembrie 2005 reclamanta a livrat marfă
și a emis facturi, însă pârâta a refuzat să le
plătească.
În cauză s-a dispus efectuarea
unei expertize contabile, iar din concluziile raportului de expertiză
rezultă că facturile emise în perioada menționată au fost
înregistrate în contabilitatea pârâtei, fiind întocmite și note de
intrare-recepție, ceea ce înseamnă că mărfurile au fost
efectiv livrate și respectiv primite.
S-a mai reținut că în
cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 969 și art. 1361 C. civ.
și ale art. 46 C. com.
A fost acordată și dobânda
legală, calculată pe fiecare zi de întârziere, de la data
scadenței fiecărei facturi și până la 20 noiembrie 2007,
precum și în continuare până la achitarea integrală a debitului
restant.
S-a constatat că s-a efectuat
procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs pârâta, care a fost calificat ca apel.
În apel au fost administrate probele
cu acte și expertiză tehnică.
Prin decizia nr. 34/A-C din 3
aprilie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială
și de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat,
apelul declarat de pârâtă.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de apel a reținut că este culpa pârâtei, pentru faptul
că nu a materializat convenția cu reclamanta printr-o formă
scrisă, în care să se prevadă cantitatea și calitatea
materialelor livrate, termenul de livrare, termenul de plată și alte
clauze necesare.
Nici pe parcursul derulării
convenției pârâta nu și-a preconstituit probe cu privire la
reclamațiile adresate reclamantei, fiind astfel imposibil de verificat
susținerile pârâtei cu privire la diferențele de calitate ale
mărfii livrate.
Dimpotrivă, din probele
administrate rezultă că pârâta a înregistrat în contabilitate marfa
livrată fără a face mențiuni despre cantitățile
ce prezentau deficiențe calitative, semnând și facturile emise,
fără a formula obiecțiuni, fapte ce conduc prezumția de
acceptare a mărfii, atât din punct de vedere calitativ și cantitativ
cât și al prețului.
Depozițiile martorilor sunt
contradictorii, aceștia fiind și salariații pârâtei și nu
se coroborează cu celelalte probe.
Pârâta apelantă nu a
reușit să dovedească faptul că toată cantitatea de
material lemnos a fost necorespunzător calitativ „că din acest motiv
a pierdut contractul cu firma din Canada”.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs pârâta SC A.X.M.P. SRL, aducându-i următoarele critici:
Hotărârea instanței de
apel conține o motivare contradictorie și străină de natura
cauzei, interpretând greșit actul juridic dedus judecății,
deoarece a reținut în sarcina pârâtei o culpă majoră prin aceea
că nu a încheiat cu reclamanta o convenție în formă scrisă
și că nu a preconstituit probe prin care să-și
dovedească susținerile.
Recurenta pârâtă susține
că nicio factură nu poartă semnătura și ștampila
sa, că nu s-au efectuat înregistrări în contabilitate ale mărfii
livrate de reclamantă și că din declarațiile martorilor
rezultă că marfa livrată nu a fost corespunzătoare
calitativ.
Instanța de apel, interpretând
greșit actul juridic dedus judecății, a trecut peste voința
clar exprimată a părților.
Recurenta pârâtă susține
că din corespondența purtată între părți, începând cu
luna august 2005, rezultă că reclamanta a recunoscut deficiența
calitativă a unor mărfuri livrate, exceptând numai plata
cantităților de marfă ce corespundeau din punct de vedere
calitativ.
Marfa livrată nu a putut fi
plătită în întregime deoarece partenerul canadian, din cauza unor
deficiențe calitative, nu a acceptat marfa livrată și nu a
făcut nici plăți, astfel că nici pârâta nu a plătit
marfa livrată de reclamantă, susținând că reclamanta poate
oricând să-și ridice marfa livrată.
Se mai susține că este
necesară administrarea de probe noi.
Instanța de apel a
pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a dispozițiilor O.G.
nr. 9/2000, punând semnul egalității între data emiterii
fiecărei facturi și data scadenței și neținând seama
de plățile efectuate.
Ar fi trebuit să se
țină seama de datele scadente propuse de pârâtă prin adresa din
20 ianuarie 2006 și acceptate de reclamantă, iar în funcție de
aceste date și de sumele acceptate la plată ar urma să se
calculeze dobânda legală.
Analizând decizia recurată,
prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că
recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Prima critică nu poate fi
reținută.
Motivarea instanței de apel nu
este contradictorie, dimpotrivă, explică în mod clar faptul că
prețurile pârâtei nu pot fi verificate din cauza faptului că nu
există o convenție scrisă, care să stipuleze clauze clare,
cu drepturile și obligațiile părților referitoare la toate
aspectele ce privesc derularea contractului.
Chiar dacă facturile nu
poartă semnătura de primire a pârâtei, din concluziile raportului de
expertiză rezultă în mod clar faptul că acestea au fost
înregistrate în contabilitatea pârâtei, deci au fost recunoscute, fiind
întocmite și note de recepție, care au fost depuse, în copii, la
dosarul de fond.
Atunci când pârâta critică
faptul că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic
dedus judecății, critică de fapt modul de interpretare a
probelor administrate în cauză or, sub acest aspect, al temeiniciei,
decizia recurată nu mai poate fi analizată în calea de atac
extraordinară a recursului, dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C.
proc. civ. fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Aspectele ce țin de stabilirea
situației de fapt, de interpretarea probelor administrate au fost
lămurite în fața primei instanțe și a instanței de
apel, în fața instanței de recurs urmând să se analizeze numai
aspectele de nelegalitate a hotărârii recurate.
Nici cea de a doua critică nu
poate fi reținută, instanța de apel făcând o corectă
aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 9/2000.
Atâta timp cât nu există o
clauză scrisă, sau măcar acceptată de părți, cu privire
la data scadenței fiecărei plăți, în mod corect a prezumat
atât instanța de apel, cât și prima instanță că data
scadenței fiecărei plăți este cea a emiterii fiecărei
facturi și a calculat dobânda datorată de pârâtă în funcție
de aceste date.
Având în vedere cele arătate
mai sus, Înalta Curte, constată că nici una dintre criticile
formulate nu sunt fondate, astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., va respinge recursul, ca nefondat.
În ce privește cheltuielile de
judecată solicitate de intimata reclamantă, având în vedere că
aceasta nu a depus acte în vederea dovedirii lor, în baza art. 274 C. proc.
civ., va respinge cererea de acordare a acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta
SC A.X.M.P. SRL București împotriva deciziei nr. 34/A-C din 3 aprilie 2009
a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de
contencios administrativ, ca nefondat.
Respinge ca nefondată cererea
formulată de intimata SC R.F.I. SRL Stâlpeni privind cheltuielile de
judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 11 martie 2010.