ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 992/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, sub nr. 1241/1259/2007, reclamanta SC R.F.I. SRL Stâlpeni a chemat în judecată pe pârâta SC A.X.M.P. SRL București, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 258.316,05 lei – reprezentând contravaloare marfă livrată și neplătită, la 40.119,24 lei – reprezentând dobândă legală, începând cu data de 20 noiembrie 2007 și până la achitarea integrală a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a livrat pârâtei bunuri prefabricate din lemn, pe bază de facturi, în perioada 25 octombrie – 14 decembrie 2005, că acestea au fost recepționate fără a exista obiecțiuni din punct de vedere cantitativ și calitativ, însă, cu toate acestea, pârâta a refuzat să-i plătească contravaloarea mărfii, refuzând să se prezinte și la procedura de conciliere. Prin sentința nr. 346/C din 15 mai 2008 a Tribunalului Comercial Argeș a fost admisă acțiunea reclamantei, a fost obligată pârâta la 258.316,05 lei – contravaloare marfă, la 90.119,24 lei – dobândă legală, calculată până la data de 20 noiembrie 2007 și la dobânda legală, în continuare, până la achitarea integrală a debitului, precum și la 27.173 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că între părți au existat relații contractuale, începând cu luna august 2005, pe bază de comenzi, urmată de livrarea mărfurilor și pentru care pârâta a achitat prețul. Pentru marfa livrată în perioada 25 octombrie – 14 decembrie 2005 reclamanta a livrat marfă și a emis facturi, însă pârâta a refuzat să le plătească. În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, iar din concluziile raportului de expertiză rezultă că facturile emise în perioada menționată au fost înregistrate în contabilitatea pârâtei, fiind întocmite și note de intrare-recepție, ceea ce înseamnă că mărfurile au fost efectiv livrate și respectiv primite. S-a mai reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 969 și art. 1361 C. civ.

și ale art. 46 C. com. A fost acordată și dobânda legală, calculată pe fiecare zi de întârziere, de la data scadenței fiecărei facturi și până la 20 noiembrie 2007, precum și în continuare până la achitarea integrală a debitului restant. S-a constatat că s-a efectuat procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, care a fost calificat ca apel. În apel au fost administrate probele cu acte și expertiză tehnică. Prin decizia nr. 34/A-C din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că este culpa pârâtei, pentru faptul că nu a materializat convenția cu reclamanta printr-o formă scrisă, în care să se prevadă cantitatea și calitatea materialelor livrate, termenul de livrare, termenul de plată și alte clauze necesare.

Nici pe parcursul derulării convenției pârâta nu și-a preconstituit probe cu privire la reclamațiile adresate reclamantei, fiind astfel imposibil de verificat susținerile pârâtei cu privire la diferențele de calitate ale mărfii livrate. Dimpotrivă, din probele administrate rezultă că pârâta a înregistrat în contabilitate marfa livrată fără a face mențiuni despre cantitățile ce prezentau deficiențe calitative, semnând și facturile emise, fără a formula obiecțiuni, fapte ce conduc prezumția de acceptare a mărfii, atât din punct de vedere calitativ și cantitativ cât și al prețului. Depozițiile martorilor sunt contradictorii, aceștia fiind și salariații pârâtei și nu se coroborează cu celelalte probe.

Pârâta apelantă nu a reușit să dovedească faptul că toată cantitatea de material lemnos a fost necorespunzător calitativ „că din acest motiv a pierdut contractul cu firma din Canada”. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.X.M.P. SRL, aducându-i următoarele critici: Hotărârea instanței de apel conține o motivare contradictorie și străină de natura cauzei, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, deoarece a reținut în sarcina pârâtei o culpă majoră prin aceea că nu a încheiat cu reclamanta o convenție în formă scrisă și că nu a preconstituit probe prin care să-și dovedească susținerile. Recurenta pârâtă susține că nicio factură nu poartă semnătura și ștampila sa, că nu s-au efectuat înregistrări în contabilitate ale mărfii livrate de reclamantă și că din declarațiile martorilor rezultă că marfa livrată nu a fost corespunzătoare calitativ.

Instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a trecut peste voința clar exprimată a părților. Recurenta pârâtă susține că din corespondența purtată între părți, începând cu luna august 2005, rezultă că reclamanta a recunoscut deficiența calitativă a unor mărfuri livrate, exceptând numai plata cantităților de marfă ce corespundeau din punct de vedere calitativ. Marfa livrată nu a putut fi plătită în întregime deoarece partenerul canadian, din cauza unor deficiențe calitative, nu a acceptat marfa livrată și nu a făcut nici plăți, astfel că nici pârâta nu a plătit marfa livrată de reclamantă, susținând că reclamanta poate oricând să-și ridice marfa livrată. Se mai susține că este necesară administrarea de probe noi.

Instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 9/2000, punând semnul egalității între data emiterii fiecărei facturi și data scadenței și neținând seama de plățile efectuate. Ar fi trebuit să se țină seama de datele scadente propuse de pârâtă prin adresa din 20 ianuarie 2006 și acceptate de reclamantă, iar în funcție de aceste date și de sumele acceptate la plată ar urma să se calculeze dobânda legală. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. Prima critică nu poate fi reținută. Motivarea instanței de apel nu este contradictorie, dimpotrivă, explică în mod clar faptul că prețurile pârâtei nu pot fi verificate din cauza faptului că nu există o convenție scrisă, care să stipuleze clauze clare, cu drepturile și obligațiile părților referitoare la toate aspectele ce privesc derularea contractului.

Chiar dacă facturile nu poartă semnătura de primire a pârâtei, din concluziile raportului de expertiză rezultă în mod clar faptul că acestea au fost înregistrate în contabilitatea pârâtei, deci au fost recunoscute, fiind întocmite și note de recepție, care au fost depuse, în copii, la dosarul de fond. Atunci când pârâta critică faptul că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, critică de fapt modul de interpretare a probelor administrate în cauză or, sub acest aspect, al temeiniciei, decizia recurată nu mai poate fi analizată în calea de atac extraordinară a recursului, dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ. fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Aspectele ce țin de stabilirea situației de fapt, de interpretarea probelor administrate au fost lămurite în fața primei instanțe și a instanței de apel, în fața instanței de recurs urmând să se analizeze numai aspectele de nelegalitate a hotărârii recurate.

Nici cea de a doua critică nu poate fi reținută, instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 9/2000. Atâta timp cât nu există o clauză scrisă, sau măcar acceptată de părți, cu privire la data scadenței fiecărei plăți, în mod corect a prezumat atât instanța de apel, cât și prima instanță că data scadenței fiecărei plăți este cea a emiterii fiecărei facturi și a calculat dobânda datorată de pârâtă în funcție de aceste date. Având în vedere cele arătate mai sus, Înalta Curte, constată că nici una dintre criticile formulate nu sunt fondate, astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de intimata reclamantă, având în vedere că aceasta nu a depus acte în vederea dovedirii lor, în baza art. 274 C. proc.

civ., va respinge cererea de acordare a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.X.M.P. SRL București împotriva deciziei nr. 34/A-C din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Respinge ca nefondată cererea formulată de intimata SC R.F.I. SRL Stâlpeni privind cheltuielile de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.