ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2182/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 21 decembrie 2007,

creditoarea SC T.B.D. SRL a solicitat emiterea ordonanței de somație

de plată față de debitoarea SC T. SRL pentru suma de 72.317,6

lei, compusă din 56.208,28 lei rest contravaloare marfă și

16.109,3 lei dobânzi legale calculate pentru perioada 24 decembrie 2008 - 11

decembrie 2007.

În motivarea cererii

reclamanta-creditoarea arătat că este beneficiara unei creanțe

certe, lichide și exigibile ce decurge dintr-un raport contractual între

părți, în derularea căruia creditoarea a livrat marfă

debitoarei, marfa ce a fost acceptată prin semnarea și

ștampilarea facturii, urmând ca plata să se efectueze parțial

prin girarea a două file C.E.C., care la data introducerii nu au putut fi

onorate datorită lipsei de disponibil bănesc.

La 11 februarie 2008, creditoarea

și-a precizat cererea în sensul că suma pentru care se solicită

emiterea somației de plată este de 119.500,8 lei, la care se

adaugă dobânda legală de 34.272,8 lei.

Prin solicitarea de la dosarul de  fond,

aceeași creditoare și-a modificat cererea,în sensul că suma

totală solicitată de 153.773,6 lei are la bază raportul

contractual dintre părți, solicitându-se nu emiterea unei

somații de plată, așa cum s-a arătat inițial, ci aplicarea

cerințelor răspunderii civile contractuale, așa cum sunt ele

enunțate în art. 969 și art. 970 C. civ., reținându-se că

reclamanta a livrat marfă, pe care pârâta a primit-o, dar pe care

însă nu a achitat-o, iar faptul girării unor C.E.C.-uri nu este de

natură să o exonereze pe cumpărătoare de achitarea prețului

datorat, câtă vreme nu s-a reușit încasarea acestuia.

Prin sentința comercială nr.

3685/2008, secția a VI-a comercială a Tribunalului București,

și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Vâlcea,

reținând că din punct de vedere teritorial acestei instanțe îi

revine sarcina soluționării pricinii.

Prin sentința  nr. 341 din 2 martie

2009, Tribunalul Vâlcea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei reținând

că este învestit cu o acțiune cauzală, așa cum este ea

reglementată de dispozițiile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 59/1934,

acțiune ce nu poate fi însă exercitată decât cu îndeplinirea

unor condiții printre care și conservarea acțiunilor de regres,

cerință care nu a fost îndeplinită.

Prin decizia nr. 84/A-C din 9

septembrie 2009, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate de

tribunal.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut că:

Pentru ca reclamanta, titulara unei

acțiuni derivată din raportul fundamental, adică a unei

acțiuni cauzale, să o poată exercita cu succes trebuie să

îndeplinească două cerințe majore: să restituie sau să

depună C.E.C.-urile și să justifice îndeplinirea

formalităților necesare pentru conservarea acțiunilor de regres.

Conservarea acestor acțiuni se

face în condițiile art. 43, adică prin protest, prin declarația

trasului dată și scrisă pe C.E.C. și, în sfârșit,

printr-o declarație „datată a unui oficiu de compensațiune,

constatatoare că C.E.C.-ul i-a fost remis în termen util și nu a fost

plătit".

Așa cum corect a reținut

tribunalul, reclamanta nu a fost în măsură sa justifice conservarea

acțiunii de regres pentru că C.E.C.-ul a fost retras de la plată,

iar C.E.C.-ul a fost refuzat la plată la 12 aprilie 2006, în

condițiile în care le a fost emis la 5 ianuarie 2005.

În această ordine de idei a

apreciat că este fără relevanță motivul pentru care C.E.C.

ul s-a retras de la plată și faptul că s-a făcut plângere

penală de către apelantă împotriva propriei angajate, care a

luat o astfel de măsură.

În ceea ce privește cel de-al

doilea C.E.C., a considerat că este real că el a fost prezentat la

plată, însă art. 43 alin. (1) cere ca aceasta să se facă în

termen util, termenul util fiind cel la care se referă art. 30 din

aceeași lege, respectiv în 15 zile ce încep să curgă „din ziua

arătată în C.E.C. ca dată a emiterii". Or, C.E.C.-ul s-a

emis la 5 ianuarie 2005, iar refuzul de plată s-a dresat la 12 aprilie

2006, deci mult în afara termenului util la care se referă legea.

Pentru aceste rațiuni, a

concluzionat că reclamanta-apelantă, deși avea acces la o

acțiune cauzală, cea cu care, de altfel, a învestit instanța, nu

a dovedit îndeplinirea formalităților necesare pentru conservarea

față de debitor a acțiunilor de regres ce-i puteau

aparține.

În absența îndeplinirii

cerințelor de admisibilitate a acțiunii cauzale a apreciat că,

în mod corect, tribunalul a hotărât respingerea acțiunii, atât sub

aspectul cererii principale, cât și al dobânzilor pretinse în

condițiile O.G. nr. 9/2000.

Împotriva deciziei curții de

apel a declarat recurs reclamanta SC T.B.D. SRL Otopeni, întemeindu-se pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând

instanței să dispună:

a)admiterea recursului, modificarea

deciziei atacate, în sensul admiterii apelului său și schimbării

în tot a sentinței tribunalului, cu consecința admiterii

acțiunii sale și obligării intimatei la plata sumei de 153.773,6

ron, compusă din:

-119500,8 ron, debit principal,

reprezentând contravaloarea mărfurilor (țigarete) livrate către SC

T. SRL, conform facturii din 23 decembrie 2004

-34.272,8 ron, reprezentând dobânda

legală datorată până la data depunerii cererii modificatoare,

calculată conform dispozițiilor O.G. nr. 9/2000 privind nivelul

dobânzii legale pentru obligații bănești (O.G. nr. 9/2000)

și în continuare, până la achitarea debitului;

b) obligarea intimatei la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, reclamanta

arată următoarele:

Hotărârea atacată este

lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii. Astfel, soluția instanței de

apel ignoră faptul că temeiul juridic al acțiunii introductive

îl reprezintă dispozițiile Codului Civil, respectiv art. 969 C. civ

și art. 970 C. civ., iar nu dispozițiile art. 56 din Legea nr. 59/1934,

deoarece reclamanta nu s-a prevalat de existența celor două cecuri,

solicitând suma indicată în cuprinsul acestora, ci de contractul de

vânzare-cumpărare (negotium) încheiat cu intimata, suma solicitată

reprezentând contravaloarea facturii, la care se adaugă dobânda

legală aferentă. Consideră că se impune obligarea pârâtei

la plata prețului indicat în factură întrucât, în speță,

sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii contractuale a

acesteia.

În subsidiar, decizia recurată

ignoră dispozițiile art. 56 din Legea nr. 59/1934, raportat la art. 30

și art. 43 din aceeași lege, în conformitate ca care reclamanta a

demonstrat că SC T. SRL nu a pierdut vreun drept de regres, precum și

incidența art. 19 din Legea nr. 59/1934, potrivit căreia SC T. SRL

răspunde pentru efectuarea plății către reclamantă,

indiferent de motivul neachitării sumei datorate.

Recursul este fondat și va fi

admis pentru considerentele ce vor fi arătate.

Sintetizând motivele de recurs

formulate de reclamantă împotriva deciziei curții de apel se

constată că acestea se referă la două aspecte și

anume:

A.acțiunea reclamantei este o

acțiune de drept comun și nu o acțiune cauzală și, ca

urmare, art. 56 din Legea nr. 59/1934 nu este aplicabil.

Chiar dacă art. 56 din Legea nr.

59/1934 ar fi fost aplicabil, reclamanta ar fi îndeplinit toate condițiile

prevăzute de acest text legal, impunându-se a fi fost avută în vedere

și incidența dispozițiilor art. 19 din aceeași Lege.

În ce privește primul aspect

relevat de recurenta-reclamantă se constată că la data de 14

februarie 2008, în temeiul dispozițiilor art. 132 C. proc. civ.,

reclamanta creditoare și-a modificat cererea inițială, în sensul

că suma totală pe care o solicită are la bază raportul

contractual dintre părți, că temeiul juridic al acțiunii îl

reprezintă dispozițiile art. 969 C. civ. și art. 970 C. civ.,

considerându-se a fi îndeplinite condițiile atragerii răspunderii

civile contractuale a pârâtei, precum și cele care o

îndreptățesc pe reclamantă să solicite dobânzile legale, în

temeiul art. 43 C. com. și art. 2 și art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000.

Examinând actele dosarului,

rezultă că prima instanță în mod evident a ignorat cererea

modificatoare a acțiunii, depusă de reclamantă la dosar,

apreciind eronat, cu încălcarea principiului disponibilității,

că această cerere nu poate reprezenta decât o cerere cauzală

prevăzută de art. 56 alin. (1) din Legea nr. 59/1934 care derivă

din raportul fundamental, de drept comun dintre girant și giratar,

respectiv acela de vânzare-cumpărare.

Drept urmare, se constată

că instanța de fond a soluționat practic o altă cerere

decât cea cu care a fost investită, iar instanța de apel, se poate

spune că, în raport de dispozițiile art. 297 C. proc. civ., a preluat

o cauză cu un alt obiect și a judecat apelul în limitele greșit

stabilite de prima instanță.

În consecință, primul

motiv (aspect) relevat în recurs se reține a fi întemeiat și va fi

admis, context în care examinarea celui de-al doilea motiv (aspect) exprimat în

recurs devine inutilă, excluzându-se prin admiterea celui dintâi.

Astfel fiind, se va admite recursul

reclamantei, va fi modificată decizia atacată în sensul că se va

admite apelul aceleiași părți împotriva sentinței

tribunalului, care va fi desființată și se va trimite cauza

aceleiași instanțe în vederea judecării pe fond a acțiunii,

astfel cum a fost modificată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC T.B.D. SRL Otopeni împotriva deciziei nr. 84/A-C din 9 septembrie

2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, modifică decizia atacată în

sensul că admite apelul aceleiași părți împotriva

sentinței nr. 341 din 2 martie 2009 a Tribunalului Vâlcea, secția comercială

și de contencios administrativ, pe care o desființează și

trimite cauza aceleiași instanțe în vederea judecării pe fond a

acțiunii astfel cum a fost modificată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 iunie 2010.