ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 381/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 235 pronunțată la data de 21 noiembrie 2011, Tribunalul arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a respins excepțiile prescripției dreptului material la acțiune cu privire la plata sumelor în cuantum de 80.156 Euro, 25.000 Euro, 9.996 RON, a respins excepția prescripției dreptului material, la acțiune cu privire la plata sumei în cuantum de 17.433,93 EURO reprezentând dobânda legală calculată până la data de 7 iulie 2011 și aferentă sumei de 80.156 EURO, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la plata dobânzii legale aferentă sumei de 80.156 EURO și solicitată pentru perioada 7 iulie 2011 și momentul plății integrale a debitului, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la plata dobânzii legale aferentă sumei de 25.000 EURO și solicitată până la momentul plății integrale a debitului, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la plata sumei în cuantum de 2.336,7 RON reprezentând dobânda legală calculată până la data de 7 iulie 2011 și aferentă sumei de 9.996 RON,

a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la plata dobânzii legale aferentă sumei de 9.996 RON și solicitată pentru perioada 7 iulie 2011 și momentul plății integrale a debitului, a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC T.C. SRL, împotriva pârâtei SC M.F. SRL și a constatat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare comercială nr. 59 din 18 aprilie 2008, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.462.469,5 RON reprezentând contravaloare avans, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 241,039 lei RON reprezentând cheltuieli de arbitrare, a respins cererea reconvențională formulată de pârâta SC M.F.

SRL, împotriva reclamantei SC T.C. SRL. Nu s-a dat curs procedurii arbitrale cu privire la pretenția pârâtei de obligare a reclamantei la plata dobânzii legale aferente sumei de 80.156 EURO și solicitată pentru perioada 7 iulie 2008 și momentul plății integrale a debitului. Nu s-a dat curs procedurii arbitrale cu privire la pretenția pârâtei de obligare a reclamantei la plata dobânzii legale aferente sumei de 25.000 EURO și solicitată pentru perioada 7 iulie 2008 și momentul plății integrale a debitului. Nu s-a dat curs procedurii arbitrale cu privire la pretenția pârâtei de obligare a reclamantei la plata dobânzii legale aferente sumei de 9.996 RON și solicitată pentru perioada 7 iulie 2008 și momentul plății integrale a debitului.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat acțiune în anulare ambele părți. Reclamanta SC T.C. SRL a solicitat anularea în parte a sentinței arbitrale și pe fond obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând dobânda și indice de inflație. Reclamanta a invocat motivele de anulare prevăzute de art. 364, lit. f) și i) C. proc. civ., arătând că tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, pârâta-reclamantă reconvențională nesolicitând a se constata și/sau a se dispune respingerea solicitării de aplicare a dobânzii legale pe fundamentul dispozițiilor art. 1082 C. civ. și a fortiori pe o cauză exoneratoare de răspundere ca fapta terțului privită ca o „formă” de forță majoră sau ca un caz fortuit.

S-a arătat că tribunalul arbitral a încălcat și dispozițiile de ordine publică, imperative, ale art. 973 C. civ., inducând teza că, pretinsul contract (asupra căruia, de altfel, nici măcar nu s-a făcut dovada încheierii sale) perfectat între SC M.F. SRL și L.B.S. ar produce efecte și față de petentă, având o înrâurire crucială în cadrul contractului încheiat între petentă și SC M.F. SRL. SC M.F. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, arătând că toate aspectele invocate de reclamanta SC T.C. SRL vizează fondul cauzei, respectiv încălcarea de către instanță a art. 973, 966, 1082 și 1088 C. civ., neputând fi încadrate în motivele prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc.

civ. Reclamanta SC M.F. SRL a solicitat anularea sentinței arbitrale și pe fond respingerea cererii reclamantei și admiterea cererii reconvenționale, invocând motivele prevăzute de art. 364, lit. g) și i) C. proc. civ. Petenta a arătat că motivarea unei hotărâri trebuie să aibă în vedere argumente prezentate de instanță, cu raportare la cele prezentate de părți, care să conducă la adoptarea sau nu a unei soluții, or „raționamentul” tribunalului arbitral care să justifice o motivare a soluției nu poate să reprezinte niște motive în accepțiunea art. 364 lit. g) C. proc. civ., ci doar niște simple afirmații menite să alcătuiască „motivarea” hotărârii arbitrale. Reclamanta precizează sub acest aspect că prin încheierea pronunțată în data de 8 noiembrie 2011, moment la care instanța arbitrală a și rămas în pronunțare cu privire la fondul cauzei, instanța arbitrală a respins solicitarea de administrare a probei testimoniale, fără a motiva în nici un fel soluția adoptată.

S-a arătat și că hotărârea arbitrală încalcă și dispozițiile imperative ale art. 1020 C. civ., referitoare la rezoluțiune. Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 52 din 2 mai 2012, a respins, ca nefondate, ambele acțiuni în anulare. În pronunțarea acestei hotărâri instanța a reținut cu privire la acțiunea în anulare formulată de reclamanta SC T.C. SRL, că motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc. civ., nu se regăsește în cauza de față, în care acțiunea principală și ce reconvențională au fost analizate în limitele în care părțile au sesizat instanța arbitrală, și că, raportat la motivul de anulare reglementat de art. 364 lit. f) C. proc.

civ., soluția de respingere a capetelor de cerere privind dobânda și indicele de inflație nu a fost întemeiată pe dispozițiile invocate de reclamantă, ci pe cele prevăzute de art. 1082 C. civ., iar prin acțiunea în anulare se critică raționamentul instanței de a asimila fapta terțului cu o cauză exoneratoare de răspundere, deci un aspect ce ține de temeinicia hotărârii. Cu privire la acțiunea în anulare formulată de SC M.F. SRL instanța a reținut că motivele pe care se întemeiază soluția au fost expuse pe larg, după cum cererea de administrare a probei cu declarațiile martorilor a fost respinsă motivat, pentru considerentul că nu prezintă utilitate și că în ceea ce privește cel de-al doilea motiv de nulitate, nerespectarea dispozițiilor convenționale nu constituie motiv de desființare a hotărârii arbitrale potrivit art. 364 lit. i) C. proc.

civ., iar situația de fapt reținută de tribunalul arbitral și modalitatea de interpretare a prevederilor contractuale nu sunt supuse controlului judiciar pe calea acțiunii în anulare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC M.F. SRL Arad solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii în anulare și anulării sentinței arbitrale nr. 235 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și în fond, față de faptul că este necesară administrarea de probe, casarea hotărârii primei instanțe în vederea soluționării în fond a cauzei și trimiterea cauzei către aceasta pentru soluționare în primă instanță, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept recurenta își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 366 alin. (2), art. 304 1 , art. 364 lit. g) și i) C. proc. civ. Într-o primă critică recurenta-reclamantă reproșează instanței că în mod greșit a considerat ca motivată hotărârea arbitrală în raport de motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. g) C. proc. civ. indicat, întrucât, faptul că într-o sentință arbitrală se regăsesc considerații care „justifică” o soluție pronunțată, nu înseamnă că mențiunile din hotărârea respectivă pot echivala cu o motivare, întrucât motivarea unei hotărâri trebuie să aibă în vedere argumente prezentate de instanță, cu raportare la cele prezentate de părți, care să conducă la adoptarea sau nu a unei soluții.

Raportându-se strict la hotărârea arbitrală recurenta-reclamantă reiterează criticile din acțiunea în anulare întemeiate pe art. 364 lit. g) C. proc. civ., reproșând instanței arbitrale că, fără a analiza materialul probator și susținerile sale, a pornit de la premise greșite, raționamentul juridic al acesteia neputând fi echivalentul unei motivări în accepțiunea art. 364 lit. g) C. proc. civ. Mai arată recurenta-reclamantă că prin încheierea pronunțată în data de 8 noiembrie 2011, moment la care instanța arbitrală a și rămas în pronunțare cu privire la fondul cauzei, instanța arbitrală a respins solicitarea recurentei de administrare a probei testimoniale, fără a motiva în nici un fel soluția adoptată, reținând doar faptul ca „tribunalul arbitral, urmează să respingă proba cu martori ca nefiind utilă soluționării cauzei”.

Consideră recurenta-reclamantă că această încheiere este nemotivată, instanța de anulare reținând în mod eronat că tribunalul arbitral și-a motivat măsura luată. Conchide recurenta-reclamantă în sensul că în lipsa motivării soluției hotărârea arbitrală trebuie anulată, instanța de anulare urmând a se pronunța și pe fondul cauzei. Înalta Curte, examinând sentința recurată din perspectiva criticilor formulate, și a texturilor de lege invocate cu luarea în considerare a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Prin criticile formulate recurenta-reclamantă reiterează practic motivele invocate în cadrul acțiunii în anulare, raportându-se mai mult la hotărârea instanței arbitrale și într-o foarte mică proporție la sentința recurată.

Recurenta-reclamantă reproșează instanței care a soluționat acțiunea în anulare că a reținut motivarea sentinței arbitrale și a încheierii din 8 noiembrie 2011 deși în raport de art. 364 lit. g) C. proc. civ., acestea nu cuprindeau argumentele care au stat la baza soluției pronunțate. Acestea sunt criticile de nelegalitate aduse de recurenta-reclamantă sentinței recurate ce pot fi circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care sunt nefondate întrucât instanța de anulare a analizat din perspectiva motivului reglementat de art. 364 lit. g) C. proc. civ., îndeplinirea de către tribunalul arbitral a cerinței motivării hotărârilor luate. Art. 366 C. proc. civ., pe care, de asemenea, l-a invocat recurenta nu este incident recursului de față deoarece sentința atacată nu este rezultatul anulării hotărârii arbitrale pentru motivul prevăzut de art. 364 C. proc.

civ., nefiind o hotărâre subsecventă admiterii acțiunii în anulare și soluționării fondului. Așadar, întrucât motivele de anulare invocate de recurenta-reclamantă au primit o amplă și legală dezlegare de către instanță, Înalta Curte, în temeiul art. 274 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta să plătească intimatei suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta SC M.F. SRL împotriva sentinței civile nr. 52 din 2 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 4000 lei reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 5 februarie 2013.