ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 381/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

arbitrală nr. 235 pronunțată la data de 21 noiembrie 2011, Tribunalul arbitral

din cadrul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României a respins excepțiile prescripției dreptului

material la acțiune cu privire la plata sumelor în cuantum de 80.156 Euro,

25.000 Euro, 9.996 RON, a respins excepția prescripției dreptului material, la

acțiune cu privire la plata sumei în cuantum de 17.433,93 EURO reprezentând

dobânda legală calculată până la data de 7 iulie 2011 și aferentă sumei de

80.156 EURO, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune cu

privire la plata dobânzii legale aferentă sumei de 80.156 EURO și solicitată

pentru perioada 7 iulie 2011 și momentul plății integrale a debitului, a respins

excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la plata

dobânzii legale aferentă sumei de 25.000 EURO și solicitată până la momentul

plății integrale a debitului, a respins excepția prescripției dreptului

material la acțiune cu privire la plata sumei în cuantum de 2.336,7 RON

reprezentând dobânda legală calculată până la data de 7 iulie 2011 și aferentă

sumei de 9.996 RON, a respins excepția prescripției dreptului material la

acțiune cu privire la plata dobânzii legale aferentă sumei de 9.996 RON și

solicitată pentru perioada 7 iulie 2011 și momentul plății integrale a

debitului, a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de

reclamanta SC T.C. SRL, împotriva pârâtei SC M.F. SRL și a constatat

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare comercială nr. 59 din 18 aprilie

2008, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.462.469,5 RON reprezentând

contravaloare avans, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 241,039

lei RON reprezentând cheltuieli de arbitrare, a respins cererea reconvențională

formulată de pârâta SC M.F. SRL, împotriva reclamantei SC T.C. SRL. Nu s-a dat

curs procedurii arbitrale cu privire la pretenția pârâtei de obligare a

reclamantei la plata dobânzii legale aferente sumei de 80.156 EURO și

solicitată pentru perioada 7 iulie 2008 și momentul plății integrale a

debitului. Nu s-a dat curs procedurii arbitrale cu privire la pretenția pârâtei

de obligare a reclamantei la plata dobânzii legale aferente sumei de 25.000

EURO și solicitată pentru perioada 7 iulie 2008 și momentul plății integrale a

debitului. Nu s-a dat curs procedurii arbitrale cu privire la pretenția pârâtei

de obligare a reclamantei la plata dobânzii legale aferente sumei de 9.996 RON

și solicitată pentru perioada 7 iulie 2008 și momentul plății integrale a

debitului.

Împotriva acestei hotărâri,

au declarat acțiune în anulare ambele părți.

Reclamanta SC T.C. SRL

a solicitat anularea în parte a sentinței arbitrale și pe fond obligarea pârâtei

la plata sumelor reprezentând dobânda și indice de inflație.

Reclamanta a invocat

motivele de anulare prevăzute de art. 364, lit. f) și i) C. proc. civ., arătând

că tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut,

pârâta-reclamantă reconvențională nesolicitând a se constata și/sau a se

dispune respingerea solicitării de aplicare a dobânzii legale pe fundamentul

dispozițiilor art. 1082 C. civ. și a fortiori pe o cauză exoneratoare de

răspundere ca fapta terțului privită ca o „formă” de forță majoră sau ca un caz

fortuit.

S-a arătat că tribunalul

arbitral a încălcat și dispozițiile de ordine publică, imperative, ale art. 973

C. civ., inducând teza că, pretinsul contract (asupra căruia, de altfel, nici

măcar nu s-a făcut dovada încheierii sale) perfectat între SC M.F. SRL și L.B.S.

ar produce efecte și față de petentă, având o înrâurire crucială în cadrul

contractului încheiat între petentă și SC M.F. SRL.

SC M.F. SRL a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca

inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, arătând că toate aspectele

invocate de reclamanta SC T.C. SRL vizează fondul cauzei, respectiv încălcarea

de către instanță a art. 973, 966, 1082 și 1088 C. civ., neputând fi încadrate în

motivele prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Reclamanta SC M.F.

SRL a solicitat anularea sentinței arbitrale și pe fond respingerea cererii

reclamantei și admiterea cererii reconvenționale, invocând motivele prevăzute

de art. 364, lit. g) și i) C. proc. civ.

Petenta a arătat că

motivarea unei hotărâri trebuie să aibă în vedere argumente prezentate de instanță,

cu raportare la cele prezentate de părți, care să conducă la adoptarea sau nu a

unei soluții, or „raționamentul” tribunalului arbitral care să justifice o

motivare a soluției nu poate să reprezinte niște motive în accepțiunea art. 364

lit. g) C. proc. civ., ci doar niște simple afirmații menite să alcătuiască „motivarea”

hotărârii arbitrale.

Reclamanta precizează

sub acest aspect că prin încheierea pronunțată în data de 8 noiembrie 2011, moment

la care instanța arbitrală a și rămas în pronunțare cu privire la fondul

cauzei, instanța arbitrală a respins solicitarea de administrare a probei

testimoniale, fără a motiva în nici un fel soluția adoptată.

S-a arătat și că hotărârea

arbitrală încalcă și dispozițiile imperative ale art. 1020 C. civ., referitoare

la rezoluțiune.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 52 din 2 mai 2012, a respins, ca nefondate, ambele acțiuni în anulare.

În pronunțarea

acestei hotărâri instanța a reținut cu privire la acțiunea în anulare formulată

de reclamanta SC T.C. SRL, că motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. f) C.

proc. civ., nu se regăsește în cauza de față, în care acțiunea principală și ce

reconvențională au fost analizate în limitele în care părțile au sesizat

instanța arbitrală, și că, raportat la motivul de anulare reglementat de art. 364

lit. f) C. proc. civ., soluția de respingere a capetelor de cerere privind dobânda

și indicele de inflație nu a fost întemeiată pe dispozițiile invocate de

reclamantă, ci pe cele prevăzute de art. 1082 C. civ., iar prin acțiunea în

anulare se critică raționamentul instanței de a asimila fapta terțului cu o

cauză exoneratoare de răspundere, deci un aspect ce ține de temeinicia hotărârii.

Cu privire la acțiunea

în anulare formulată de SC M.F. SRL instanța a reținut că motivele pe care se întemeiază

soluția au fost expuse pe larg, după cum cererea de administrare a probei cu

declarațiile martorilor a fost respinsă motivat, pentru considerentul că nu

prezintă utilitate și că în ceea ce privește cel de-al doilea motiv de

nulitate, nerespectarea dispozițiilor convenționale nu constituie motiv de

desființare a hotărârii arbitrale potrivit art. 364 lit. i) C. proc. civ., iar

situația de fapt reținută de tribunalul arbitral și modalitatea de interpretare

a prevederilor contractuale nu sunt supuse controlului judiciar pe calea acțiunii

în anulare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC M.F. SRL Arad solicitând admiterea

recursului, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii

în anulare și anulării sentinței arbitrale nr. 235 din 21 noiembrie 2011

pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României și în fond, față de faptul că este necesară

administrarea de probe, casarea hotărârii primei instanțe în vederea

soluționării în fond a cauzei și trimiterea cauzei către aceasta pentru

soluționare în primă instanță, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de

judecată.

În drept recurenta

își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 366 alin. (2), art. 304

1

,

art. 364 lit. g) și i) C. proc. civ.

Într-o primă critică

recurenta-reclamantă reproșează instanței că în mod greșit a considerat ca

motivată hotărârea arbitrală în raport de motivul de anulare prevăzut de art. 364

lit. g) C. proc. civ. indicat, întrucât,

faptul că într-o sentință arbitrală se

regăsesc considerații care „justifică” o soluție pronunțată, nu înseamnă că

mențiunile din hotărârea respectivă pot echivala cu o motivare, întrucât motivarea

unei hotărâri trebuie să aibă în vedere argumente prezentate de instanță, cu

raportare la cele prezentate de părți, care să conducă la adoptarea sau nu a

unei soluții.

Raportându-se strict

la hotărârea arbitrală recurenta-reclamantă reiterează criticile din acțiunea

în anulare întemeiate pe art. 364 lit. g) C. proc. civ., reproșând instanței

arbitrale că, fără a analiza materialul probator și susținerile sale, a pornit

de la premise greșite, raționamentul juridic al acesteia neputând fi

echivalentul unei motivări în accepțiunea art. 364 lit. g) C. proc. civ.

Mai arată

recurenta-reclamantă că prin

încheierea pronunțată în data de 8 noiembrie 2011, moment

la care instanța arbitrală a și rămas în pronunțare cu privire la fondul

cauzei, instanța arbitrală a respins solicitarea recurentei de administrare a

probei testimoniale, fără a motiva în nici un fel soluția adoptată, reținând

doar faptul ca „tribunalul arbitral, urmează să respingă proba cu martori ca

nefiind utilă soluționării cauzei”.

Consideră

recurenta-reclamantă că această încheiere este nemotivată, instanța de anulare

reținând în mod eronat că tribunalul arbitral și-a motivat măsura luată.

Conchide

recurenta-reclamantă în sensul că în

lipsa motivării soluției hotărârea arbitrală

trebuie anulată, instanța de anulare urmând a se pronunța și pe fondul cauzei.

Înalta Curte,

examinând sentința recurată din perspectiva criticilor formulate, și a

texturilor de lege invocate cu luarea în considerare a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor

arăta.

Prin criticile

formulate recurenta-reclamantă reiterează practic motivele invocate în cadrul

acțiunii în anulare, raportându-se mai mult la hotărârea instanței arbitrale și

într-o foarte mică proporție la sentința recurată.

Recurenta-reclamantă

reproșează instanței care a soluționat acțiunea în anulare că a reținut

motivarea sentinței arbitrale și a încheierii din 8 noiembrie 2011 deși în

raport de art. 364 lit. g) C. proc. civ., acestea nu cuprindeau argumentele

care au stat la baza soluției pronunțate.

Acestea sunt

criticile de nelegalitate aduse de recurenta-reclamantă sentinței recurate ce pot

fi circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care sunt nefondate întrucât

instanța de anulare a analizat din perspectiva motivului reglementat de art. 364

lit. g) C. proc. civ., îndeplinirea de către tribunalul arbitral a cerinței

motivării hotărârilor luate.

Art. 366 C. proc.

civ., pe care, de asemenea, l-a invocat recurenta nu este incident recursului

de față deoarece sentința atacată nu este rezultatul anulării hotărârii

arbitrale pentru motivul prevăzut de art. 364 C. proc. civ., nefiind o hotărâre

subsecventă admiterii acțiunii în anulare și soluționării fondului.

Așadar, întrucât

motivele de anulare invocate de recurenta-reclamantă au primit o amplă și

legală dezlegare de către instanță, Înalta Curte, în temeiul art. 274 C. proc.

civ., va respinge recursul, ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ.,

va obliga recurenta să plătească intimatei suma de 4000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta SC M.F. SRL împotriva sentinței civile nr. 52 din 2 mai

2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta să

plătească intimatei suma de 4000 lei reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 5 februarie 2013.