ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1491/2016

Decizia nr. 1491/2016

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința arbitrală nr. 47 din 12 martie 2013, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis în parte acțiunea arbitrală formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtelor SC B. SA și SC C. SRL și cererea reconvențională formulată de pârâte; a constatat rezilierea unilaterală a contractelor încheiate de părți la 20 iulie 2006, precum și a actelor adiționale la acestea, începând cu data de 19 decembrie 2008 și a obligat pârâtele-reclamante la plata către reclamanta-pârâtă a următoarelor sume: 1.236.000 euro la care se adaugă T.V.A., reprezentând 1/2 din remunerația aferentă contractului de proiectare generală; 472.217 euro la care se adaugă T.V.A., reprezentând remunerația din contractul de prestări servicii; 59.333,31 euro și 11.093,31 euro la care se adaugă T.V.A., cu titlu de cheltuieli aferente perioadei 15 august 2007 - 24 martie 2008, în executarea contractului de prestări servicii, precum și la plata dobânzii legale aferente fiecărei sume, calculată de la 19 martie 2008; a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâtele-reclamante a sumei de 756.836,50 euro, aferentă contractului de dezvoltare și a sumei de 935.387,50 euro, conform contractului de proiectare, reprezentând în total 1.692.224,00 euro, precum și la plata dobânzii legale aferente fiecăreia, calculate cu începere de la data de 19 decembrie 2008, până la achitarea efectivă; a compensat cheltuielile arbitrale efectuate de părți, mai puțin onorariul de succes, încasat anticipat la 18 ianuarie 2013, în sumă de 7.625.648,98 lei și a respins ca nefondată acțiunea principală și cererea reconvențională în ceea ce privește sumele pretinse cu titlu de beneficiu nerealizat.

Împotriva acestei sentințe, SC B. SA și SC C. SRL au formulat acțiune în anulare, criticând dispozițiile privind obligarea lor la plata către reclamanta-pârâtă a sumelor de bani menționate mai sus.

Prin Decizia nr. 78 din 23 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea în anulare.

Prin Decizia nr. 398 din 10 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul declarat de SC B. SA și de SC C. SRL, prin lichidator judiciar D. S.P.R.L., împotriva hotărârii sus-menționate, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut, în esență, că motivarea curții de apel este expeditivă, cu referire strictă la considerentele expuse de tribunalul arbitral, netrecând prin filtrul propriei rațiuni argumentele reclamantelor din acțiunea în anulare.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a pronunțat Sentința civilă nr. 238 din 03 decembrie 2015, prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare, reținând, în esență, că raționamentul logico-juridic cuprins în sentința arbitrala a fast unul corect și întemeiat, că tribunalul arbitral nu a încălcat dispozițiile legale privind motivarea soluției, întrucât a răspuns în mod global argumentelor invocate de reclamante, dar și că nu există nicio contradicție între considerentele și dispozitivul sentinței arbitrale în privința sumei la care au fost obligate pârâtele în temeiul contractului de prestări servicii de închiriere.

Împotriva acestei sentințe, SC C. SA și SC B. SA, prin lichidator judiciar D. S.P.R.L. au declarat recurs, solicitând modificarea sa în tot, în sensul admiterii acțiunii în anulare și desființării sentinței arbitrale nr. 47 din 12 martie 2013, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

În motivare, au reiterat istoricul litigiului și au arătat că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, astfel că se impune admiterea recursului, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs sus-menționat, au arătat că, deși prima instanță fusese învestită cu verificarea mai multor elemente concrete din care rezulta că valoarea prejudiciului stabilit de tribunalul arbitral în temeiul contractului de prestări servicii închiriere era greșit determinată, aceasta nu le-a analizat argumentele, limitându-se să rețină că adoptarea unui raționament logico-juridic diferit în privința contractului de prestări servicii închiriere nu echivalează cu nemotivarea soluției.

În continuare, au evocat dispozițiile art. 311 - 312 C. proc. civ. și au susținut că analiza acestora, precum și a deciziei de casare, relevă că instanța supremă a intenționat să dispună o casare totală.

Așa fiind, în rejudecare, se impunea analiza sub toate aspecte invocate a acțiunii în anulare.

În acest context, au susținut că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., subliniind că instanța de fond nu a avut în vedere limitele casării, conform art. 312 C. proc. civ. și nu a analizat principalele aspecte invocate în ceea ce privește nedatorarea T.V.A.

În final, au prezentat pe larg argumentele pentru care consideră că și în ceea ce privește contractul de închiriere trebuia adoptat același raționament logico-juridic, respectiv determinarea răspunderii contractuale prin raportare la culpa comună a părților în rezilierea contractului, dar și cele pentru care, în opinia lor, nu datorează T.V.A. pentru sumele la plata cărora au fost obligate.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pe care îl va examina cu prioritate, Înalta Curte reține următoarele:

Conform prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În speță, instanța a fost sesizată cu acțiunea în anulare formulată de SC B. SA și SC C. SRL împotriva Sentinței arbitrale nr. 47 din 12 martie 2013, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Înalta Curte constată că prin Sentința civilă nr. 5487 din 28 mai 2014, Tribunalul București, secția a VII-a Civilă a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva SC B. SA, iar prin Sentința civilă nr. 5488 din 28 mai 2014, aceeași instanță a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a SC C. SRL.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal."

Art. 36, citat mai sus, consacră procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 caracterul său de procedură colectivă și concursuală. Toți creditorii care au creanțe anterioare deschiderii procedurii trebuie să se înscrie la masa credală pentru acoperirea creanțelor lor, fiindu-le interzis să încerce sau să continue urmăriri individuale asupra debitorului. Cu atât mai mult, după data deschiderii procedurii, legea nu mai îngăduie creditorilor să se îndrepte împotriva debitorilor lor în mod individual, altfel decât în cadrul procedurii colective reglementate de Legea nr. 85/2006.

În speță, prin acțiunea în anulare, petentele-recurente, care au avut calitatea de pârâte-reclamante în fața instanței arbitrale, au criticat doar dispozițiile privind obligarea lor la plata către partea adversă a unor sume de bani.

Așa fiind, acțiunea se circumscrie celor privind realizarea unor creanțe asupra unor societăți aflate în procedura concursuală reglementată de Legea nr. 85/2006, astfel că, față de dispozițiile art. 36 din actul normativ sus-menționat, curtea de apel era obligată să suspende judecata, fiind vorba despre o suspendare de drept, legală.

Prin urmare, pronunțând Sentința civilă nr. 238 din 03 decembrie 2015, ulterior deschiderii procedurii reglementate de Legea r. 85/2006 împotriva SC B. SA și SC C. SRL, curtea de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

De aceea, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se dovedește a fi fondat, astfel că se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei primei instanțe, pentru a face aplicarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza primei instanțe, pentru a face aplicarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentele SC C. SA, prin administrator judiciar D. S.P.R.L. și SC B. SA, prin administrator judiciar D. S.P.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 238 din 03 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează sentința atacată și trimite cauza primei instanțe, pentru a face aplicarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2016.

Procesat de GGC - GV