ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2055/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Arbitraj Comercial Internațional sub nr. 488/1020, reclamanta SC A.C.N. SRL a

solicitat obligarea pârâtei A.S. la plata sumei de 136.400 RON cheltuieli de

judecată, respectiv suma de 110.000 RON plus TVA aferent de 26.400 RON

cheltuieli efectuate în Dosarul de arbitraj nr. 67/2009, cu cheltuielile de

judecată aferente.

S-a învederat, în

motivarea cererii că în dosarul de arbitraj menționat tribunalul arbitral a

pronunțat o sentință favorabilă, reclamanta rezervându-și dreptul de a solicita

cheltuielile de judecată pe cale separată.

Ulterior pronunțării

sentinței favorabile, reclamanta a achitat onorariul avocațial datorat

avocatului ce a reprezentat interesele societății în cauză.

Prin întâmpinarea

formulată, A.D.S. a invocat necompetența tribunalului arbitral, apreciind că

litigiul nu se circumscrie clauzei compromisorii convenite de părți;

inadmisibilitatea acțiunii pentru același raționament; pe fondul cauzei s-a

solicitat diminuarea onorariului practicat la o sumă rezonabilă, proporțională

activității prestate.

Prin Sentința

arbitrală nr. 60 din 15 martie 2011, tribunalul arbitral a respins excepția de

necompetență și inadmisibilitate; a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta

la plată către reclamantă a sumei de 100.000 RON cu titlul de cheltuieli de

judecată, cu cheltuieli aferente prezentului litigiu în cuantum de 17.249,02

RON.

Pentru a hotărî

astfel, instanța arbitrală a reținut că litigiul își are temeiul în raportul

juridic dintre reclamantă și pârâtă, reglementat de contractul de concesiune

nr. x/2002, în care părțile au stipulat clauza arbitrală, faptul că litigiul

privind fondul dreptului izvorând din derularea defectuoasă a contractului a

fost soluționat prin Sentința arbitrală pronunțată în Dosarul nr. 67/2007, fără

ca instanța să se fi pronunțat și asupra cheltuielilor arbitrale.

S-a reținut, în

considerarea caracterului accesoriu, competența tribunalului arbitral.

Pe fondul cauzei,

tribunalul arbitral a apreciat, în considerarea dispozițiilor art. 274 alin.

(1) C. proc. civ. și a Regulilor de Procedură Arbitrală aplicabile că pârâta a

căzut în pretenții, astfel că datorează cheltuieli de judecată, în limita

pretențiilor admise și a implicării relative a apărătorului, care nu a

reprezentat pârâta la toate termenele de judecată.

Împotriva acestei

sentințe a formulat acțiune în anulare A.D.S. invocând incidența dispozițiilor

art. 364 lit. i) C. proc. civ.

În motivarea acțiunii

s-a susținut raportat la art. 274 C. proc. civ. faptul că, în mod greșit tribunalul

arbitral a reținut propria competență, în soluționarea unei cereri ce nu avea

ca temei o clauză arbitrală.

Cea de a doua critică

a purtat asupra nelegalității hotărârii pronunțate față de cele cuprinse în

sentința arbitrală pronunțată în fondul cauzei, sentința prin care instanța s-a

pronunțat inclusiv asupra cheltuielilor de judecată, obligând A.D.S. la plata

sumei de 93.325 RON reprezentând 66.697 RON taxe arbitrale, 24.500 RON onorariu

de expert și 2.128 RON alte cheltuieli de judecată, față de acestea acordarea

pe cale separată a onorariului de avocat contravenind dispozițiilor legale, cu

riscul creării unui precedent judiciar greșit, constând în recunoașterea

eficienței juridice a unor contracte de asistență judiciară încheiate ulterior

încheierii procesului, acordarea unor cheltuieli de judecată neefectuate în

cursul procesului.

Prin întâmpinarea

formulată la 23 iunie 2011, intimata SC A.C.N. SRL a solicitat respingerea

acțiunii în anulare ca nefondată.

Prin Sentința

comercială nr. 107 din 30 iunie 2011, Curtea de Apel București a admis

acțiunea; a anulat Sentința arbitrală nr. 60 din 15 martie 2011 și rejudecând

cauza a respins acțiunea ca inadmisibilă.

A avut în vedere

instanța dispozițiile art. 364 lit. b) C. proc. civ. raportat la art. 366 alin.

(1) C. proc. civ.

Prin Decizia civilă

nr. 623 din 10 februarie 2012, Înalta Curte de Casație a admis recursul

declarat, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a apreciat că judecarea cererii având ca obiect acordarea

cheltuielilor de judecată izvorând dintr-un litigiu ce a făcut obiectul unei

proceduri arbitrale, în considerarea principiului accesorium sequitur

principalem este de competența aceluiași tribunal arbitral.

Casarea s-a dispus în

considerarea faptului că, în soluționarea acțiunii în anulare Curtea s-a

raportat la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 364 lit. b) C. proc. civ.,

urmând a fi supus analizei și cel de al doilea motiv întemeiat pe dispozițiile

art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 84 din 3 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a civilă, s-a respins ca nefondată acțiunea în anulare împotriva Sentinței

arbitrale nr. 60 din 15 martie 2011 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial

Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în Dosarul

nr. 488/2010 în contradictoriu cu SC A.C.N. SRL.

Pentru a se pronunța

astfel prima instanță a reținut în principal că nu sunt întrunite dispozițiile

art. 364 lit. i) C. proc. civ. deoarece onorariul de succes astfel convenit nu

contravine dispozițiilor Legii nr. 51/1995, fiind negociat de client și avocat

și opozabil părții care cade în pretenții, astfel că se circumscrie

cheltuielilor de judecată efectuate în cursul procesului, cheltuieli ce intră

sub incidența dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Împotriva Sentinței

nr. 84 din 3 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat

recurs Agenția Domeniilor Statului arătând că a fost dată cu aplicarea greșită

a legii, respectiv art. 100 din Regulile de procedură arbitrală și art. 274

alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta mai arată

că instanța care a pronunțat decizia recurată a apreciat eronat atunci când a

decis că onorariul de succes încalcă dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. având în vedere aspectele particulare ale cauzei. De altfel, chiar

tribunalul arbitral a apreciat că este necesară diminuarea cuantumului

acestuia, însă reducerea dispusă prin Sentința arbitrală nr. 60/2011 a fost

însă una total nesemnificativă și în totală contradicție cu afirmațiile

aceluiași tribunal care a reținut aportul minor adus de avocat ales de

reclamantă, la succesul de altfel parțial, al acțiunii, ce a constituit

obiectul Dosarului nr. 67/2009.

Analizând actele și lucrările

dosarului în funcție de criticile recurentei Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea în

anulare petenta a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ. în sensul că a fost obligată la plata unor cheltuieli viitoare în baza

unui eventual contract de asistență juridică sau a unor plăți făcute în temeiul

acestuia.

Este adevărat că prin

contractul de asistență juridică din 20 mai 2009 părțile au stabilit că

onorariul este în cuantum de 5% din suma admisă de Tribunal, însă această

clauză nu încalcă prevederile legale ale art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză onorariul de

avocat pentru serviciile prestate în Dosarul nr. 67/2009 își are temeiul în

același raport juridic contractual și anume contractul de concesiune din 10

aprilie 2002, soluționare care în Dosarul nr. 67/2009 a privit o parte din

cheltuielile arbitrare.

Cu alte cuvinte,

criticile recurentei referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată sunt

neîntemeiate, instanța reținând corect că onorariul stabilit în contractul de

asistență juridică din 20 mai 2009 se circumscrie în cheltuielile de judecată

efectuate în cursul procesului, cheltuieli care intră sub incidența

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Potrivit art. 274

alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere

să plătească cheltuielile de judecată.

Așa cum rezultă din

dispozițiile legale menționate fundamentul juridic al acordării cheltuielilor

de judecată este reprezentat de culpa procesuală care cade în pretenții.

În cauza de față

pârâta (recurenta) a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, culpa

procesuală a acesteia reieșind din faptul că prin Sentința arbitrală nr. 12 din

22 ianuarie 2010 a fost admisă în parte acțiunea în pretenții formulată de

reclamantă împotriva sa.

Într-adevăr art. 274

alin. (3) C. proc. civ. prevede că judecătorii au dreptul să mărească sau să

micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul

onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de

mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat,

însă în prezenta speță cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat

au fost acordate în mod corect în condițiile în care pe de o parte, s-a

constatat culpa procesuală a pârâtei în litigiul în cauză, iar pe de altă parte

față de obiectul cererii cuantumul lor este real și rezonabil.

În ceea ce privește

critica recurentei referitoare la aplicarea greșită a art. 100 din regulile de

procedură arbitrală, Înalta Curte de Casație și Justiție o va înlătura deoarece

recurenta nu arată din ce perspectivă hotărârea a fost dată cu încălcarea

acestor norme juridice.

Având în vedere

considerentele arătate Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Agenția Domeniilor Statului împotriva Sentinței

civile nr. 84 din 3 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 mai 2013.

Procesat de GGC - AS