ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1288/2019

Ședința publică din data de 11 iunie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată la 24 mai 2013 pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x/2013, reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., să se constate incidența excepției de neexecutare a contractelor nr. x din 15 ianuarie 2008, nr. 2 din 7 aprilie 2008 și nr. 3 din 22 iulie 2008, încheiate între părți, să fie repuse părțile în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei la restituirea sumelor plătite de către reclamante cu titlu de avans și de preț, conform contractelor menționate, sume actualizate la data plății cu indicele prețurilor de consum și să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ce se vor efectua cu acest proces.

Prin sentința arbitrală nr. 57 din 14 mai 2015, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a respins excepția inadmisibilității și lipsei de interes, invocate de pârâta C. S.R.L., a admis cererea arbitrală și, în consecință, a fost obligată pârâta în favoarea reclamantelor, după cum urmează: 1.138.851 RON, cu titlu de restituire de preț către reclamanta B. S.R.L., 484.330 RON către reclamanta A. S.R.L., cu același titlu; 28.167,17 RON, cheltuieli arbitrale către reclamanta B. S.R.L. și 65.331,05 RON către reclamanta A. S.R.L., cu același titlu.

Împotriva acestei hotărâri arbitrale, C. S.R.L a formulat acțiune în anulare, care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2015 și a fost soluționată prin sentința civilă nr. 31F/2016 din 27 ianuarie 2016, în sensul respingerii ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 31F/2016 din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, recurenta-reclamantă C. S.R.L. a declarat recurs.

În memoriul depus la dosar, recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, în sensul admiterii acțiunii în anulare, iar pe fond respingerea acțiunii ca inadmisibilă, ca lipsită de interes sau ca neîntemeiată.

Prima dintre criticile dezvoltate de recurentă vizează lipsa analizei curții de apel asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, excepție pe care a invocat-o în fața primei instanței. Din această perspectivă, a susținut că reclamantele din cererea arbitrală, intimate în prezentul recurs, au învestit tribunalul arbitral la aproape 5 ani de la data semnării contractelor de vânzare-cumpărare, cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Următoarea critică formulată se referă la soluția dată de curte excepției inadmisibilității capătului de cerere, prin care B. S.R.L. și A. S.R.L. au cerut tribunalului arbitral "să constate incidența excepției de neexecutare a contractelor nr. x din 15 ianuarie 2008, nr. 2 din 7 aprilie 2008 și nr. 3 din 22 iulie 2008 încheiate între părți."

Detaliind, autoarea căii de atac a arătat că excepția de neexecutare a contractului determină doar suspendarea efectelor acestuia, neînscriindu-se între cauzele de desființare a contractului legal încheiat, spre deosebire de instituțiile compensației sau rezoluțiunii, care prin excelență au un caracter extinctiv în privința obligațiilor părților.

Totodată, a susținut că în mod greșit curtea de apel a apreciat că nu poate fi reținut în speță existența unui caz de extra petita și a invocat existența unor motive străine de natura cauzei, dar și greșita aplicare a dispozițiilor legale care reglementează excepția de neexecutare a contractului și efectele pe care aceasta le poate produce în planul raporturilor juridice contractuale, precum și în plan procesual, sub aspectul admisibilității primului capăt de cerere, acțiune în constatare.

De asemenea, a susținut că pronunțarea hotărârii atacate s-a făcut cu încălcarea motivelor de nulitate prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. f) și h) C. proc. civ.

O altă critică formulată de recurentă privește soluția curții de apel asupra celui de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamantele au solicitat repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării sale la restituirea sumelor încasate cu titlu de avans și de preț, în baza contractelor anterior evocate, actualizate la data plății cu indicele prețurilor de consum.

Concretizând, recurenta a criticat înlăturarea excepției inadmisibilității acestui petit, arătând că nu s-a solicitat rezoluțiunea contractului, ci doar repunerea părților în situația anterioară, măsura neputând fi dispusă independent, ci doar subsecvent rezoluțiunii contractului.

Cea de-a patra critică formulată de C. S.R.L. privește soluția dată excepției lipsei de interes, a cărei motivare a apreciat-o ca fiind străină de ceea ce s-a solicitat în fața instanței arbitrale și departe de situația reținută de însăși Curtea de Apel București. Totodată, autoarea a susținut că argumentele reținute de curtea de apel încalcă reglementările legale în materie.

Detaliind, a arătat că a acordat intimatelor, potrivit contractelor de vânzare-cumpărare nr. x din 15 ianuarie 2008, nr. 2 din 7 aprilie 2008 și nr. 3 din 22 iulie 2008, bilete la ordin avalizate în favoarea cumpărătorului în valoare de 500.000 RON, de 260.000 RON și de 200.753 RON (conform art. 6 din fiecare contract), ce urmau să fie executate în condițiile în care "vânzătorul nu depozitează în silozurile proprii cantitatea de grâu ecologic prevăzută în biletul la ordin, în caz contrar biletul la ordin va fi depus la bancă pentru a fi executat", argumente care au fost înlăturate nemotivat.

În continuare, autoarea căii de atac a susținut că sentința atacată, ca și hotărârea arbitrală, a fost motivată sumar, fără să facă referire la toate actele și probele administrate și fără să menționeze argumentele în considerarea cărora i-au fost înlăturate apărările. De asemenea, a arătat că în considerentele deciziei recurate nu se regăsesc motivele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate.

A mai arătat recurenta și că sentința curții de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ.

Următoarea dintre criticile dezvoltate de recurentă privește competența tribunalului arbitral în soluționarea litigiului dintre părți, în condițiile în care, conform art. 10 din protocolul nr. 1 din 25 mai 2010, acestea au renunțat la soluționarea litigiului de către Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă Camera de Comerț și Industrie al României, notând că orice neînțelegeri decurgând din evocatele contracte de vânzare-cumpărare vor fi deduse judecății instanțelor judecătorești competente din București.

Ultima critică, amplu dezvoltată de recurentă, vizează aspecte care țin de fondul și de dinamica raporturilor juridice contractuale ale părților.

În considerarea celor mai sus expuse, recurenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, în sensul admiterii acțiunii în anulare, iar pe fond respingerea acțiunii ca inadmisibilă ori ca lipsită de interes sau ca neîntemeiată.

Recursul a fost comunicat intimatelor, care la 24 mai 2016 au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat în principal constatarea nulității recursului pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

La 13 iunie 2016, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea intimatelor, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, arătând că în cererea de recurs a dezvoltat critici pe care le-a subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 11 octombrie 2016 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar recurenta, la 25 octombrie 2016, a depus punct de vedere la raport, în cuprinsul căruia a invocat excepția neconstituționalității prevederilor art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 decembrie 2016, instanța supremă a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a evocatelor texte legale și, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Pe rolul instanței de contencios constituțional cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017 și a fost soluționată prin decizia nr. 862 din18 decembrie 2018, publicată în M. Of. nr. 239 din 28 martie 2019, în sensul respingerii excepției ca neîntemeiate.

Urmare a soluționării excepției de neconstituționalitate, cauza a fost repusă pe rol la termenul din 11 iunie 2019, așa cum s-a arătat în practicaua prezentei decizii.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul ca inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Preliminar, se reține că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Calea extraordinară de atac dedusă judecății are ca obiect sentința civilă nr. 31F/2016 din 27 ianuarie 2016, prin care Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 57 din 14 mai 2015, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2013.

Pentru verificarea admisibilității căii de atac a recursului, urmează a se avea în vedere însuși obiectul căii extraordinare de atac, care în speță rezidă într-o hotărâre pronunțată într-o acțiune în anulare a unei sentințe arbitrale.

Astfel, având în vedere că sentința atacată a fost pronunțată în calea acțiunii în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri arbitrale, verificarea admisibilității căii de atac a recursului se va face prin raportare la următoarele texte legale:

Potrivit art. 608 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare, pentru unul din motivele prevăzute la lit. a) - i) ale aceluiași alineat.

Conform art. 613 alin. (3) C. proc. civ., admițând acțiunea în anulare, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și va trimite cauza spre judecată instanței competente să o soluționeze, potrivit legii sau spre rejudecare tribunalului arbitral, după caz, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Din interpretarea per a contrario a alin. (4) al art. 613 C. proc. civ., rezultă că hotărârile curții de apel, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare, sunt definitive.

Este de remarcat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ., în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., raportat la 27 ianuarie 2016, data pronunțării sentinței recurate, în conformitate cu dispozițiile art. 24 C. proc. civ.

De asemenea, este de reținut că legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, constituind una dintre garanțiile unui proces echitabil.

A recunoaște căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 31F/2016 din 27 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2019.