ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1849/2020

Ședința publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17 noiembrie 2016 pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței arbitrale, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata penalităților de întârziere în cuantum de 254.902,68 RON, pentru achitarea cu întârziere a sumelor datorate în baza contractului de vânzare de input-uri nr. 2925 din 24 martie 2014 și a facturii fiscale nr. x/12.05.2016.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1270 și 1535 alin. (1) C. civ., dispozițiile contractului de vânzare nr. 2925 din 24 martie 2014 și ale condițiilor generale A. 2014, precum și prevederile art. 571 și urm. C. proc. civ.

În ședința publică din 13 decembrie 2017, reclamanta și-a precizat cererea introductivă, în sensul reducerii pretențiilor deduse judecății la suma de 249.168,97 RON, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză contabilă, administrat în cauză.

Prin sentința arbitrală nr. 2 din 11 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.R.L., astfel cum a fost precizată și, în consecință, a obligat-o pe pârâtă în favoarea reclamantei la plata sumei de 249.168,97 RON, reprezentând penalități de întârziere și a sumei de 22.750,65 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta B. S.R.L. a formulat, în baza art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., acțiune în anulare, solicitând și suspendarea executării acesteia și susținând că tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri ce nu s-au cerut, respectiv că a dat mai mult decât s-a cerut.

Cererea a fost înregistrată la 27 martie 2018, sub nr. x/2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, care a respins-o, ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 62 din 11 mai 2018.

Împotriva sentinței mai sus evocate, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea în totalitate a sentinței arbitrale nr. 2 din 11 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2016.

În memoriul depus la dosar, recurenta a indicat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În motivare, recurenta a prezentat istoricul litigiului, după care a subliniat că sentința recurata a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fără să indice însă care ar fi acestea.

Autoarea recursului a vizat majoritar, prin susținerile sale, sentința arbitrală, exprimându-și nemulțumirea față de soluția curții de arbitraj și doar într-o măsură irelevantă s-a referit la sentința curții de apel, care constituie obiectul căii extraordinare de atac exercitate.

Prin notele de ședință depuse la 30 iulie 2018, recurenta și-a exprimat acordul privind soluționarea recursului în completul de filtru, potrivit art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situația în care va fi admis în principiu.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei, la 3 august 2018, așa cum confirmă dovada de înmânare aflată la dosar.

La 29 august 2018 intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului, motivat de nedepunerea taxei judiciare de timbru și a împuternicirii avocațiale date avocatului semnatar al cererii de recurs, precum și pentru faptul că dezvoltarea criticilor formulate de recurentă nu permite încadrarea lor în motivul de nelegalitate indicat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Astfel, a solicitat, în principal, anularea recursului și în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 3 septembrie 2018, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosar, fără ca aceasta să formuleze răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Intimata-reclamantă a depus punct de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Prezentul recurs este formulat împotriva sentinței civile nr. 62 din 11 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care s-a respins acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 2/11.01.2018 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Dispozițiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., raportat la alin. (3) al aceluiași articol, forma în vigoare la data introducerii acțiunii arbitrale, prevăd că numai hotărârea prin care curtea de apel a admis acțiunea în anulare și a anulat hotărârea arbitrală este supusă recursului, în acest sens apreciind și Curtea Constituțională în decizia nr. 100/2017 din 07.03.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 532 din 07 iulie 2017, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, care a intrat în vigoare la data de 24 martie 2017, a fost modificat art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că "(4) Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului".

Conform prevederilor art. 24 din C. proc. civ., "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar potrivit art. 27 din același cod, "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Raportat la faptul că cererea arbitrală a fost înregistrată 17 noiembrie 2016 pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, la momentul înregistrării acțiunii fiind în vigoare dispozițiile art. 613 alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile curții de apel sunt supuse recursului numai în cazul admiterii acțiunii în anulare, împotriva sentinței nr. 62 din 11 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Așa fiind, decizia ce formează obiectul prezentei cauze are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din noul C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Pentru aceste motive, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 62 din 11 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 62 din 11 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca inadmisibil.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2020.