Decizia nr. 343/2020 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin cererea înregistrată sub nr. x la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj la data de 23 decembrie 2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 148.620,76 RON reprezentând penalități aferente achitării cu întârziere a contravalorii lucrărilor executate conform situației de lucrări nr. x din 17 decembrie 2015 - factura fiscală nr. x/28.12.2015 - și stabilite conform prevederilor contractului de antrepriză generală nr. 2876 din 30 iulie 2013, în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere, astfel: - suma de 27.769,5 RON aferentă perioadei începând cu data de 13 ianuarie 2016 și până la data de 21 ianuarie 2016 - diferență dintre penalitățile datorate efectiv pentru această perioadă și penalități pentru care a fost emis deja titlu executoriu - ordonanța nr. 645/2016 a Tribunalului Specializat Cluj (5.904,19 RON); - suma de 89.112,11 RON aferentă perioadei începând cu data de 22 ianuarie 2016 și până la data de 17 februarie 2016 - anterior datei în care s-a plătit parțial debitul - diferență dintre penalitățile datorate efectiv pentru această perioadă și penalitățile pentru care a fost emis deja titlu executoriu - ordonanța nr. 645/2016 a Tribunalului Specializat Cluj (11.908,97 RON); - suma de 31.739,15 RON aferentă perioadei începând cu data de 18 februarie 2016 - data plății parțiale a debitului și până la data de 26 februarie 2016 - data plății integrale a debitului; cu cheltuieli de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1350, art. 1469, art. 1477, art. 1480 și următoarele, art. 1488, art. 1495, art. 1497, art. 1499 și următoarele, art. 1516, art. 1523, art. 1535, art. 1538 C. civ., art. 617 și următoarele C. proc. civ. Prin încheierea de ședință nr. 1 din 23 februarie 2017, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj a respins excepția autorității de lucru judecat, a unit cu fondul excepția puterii de lucru judecat și a obligat părțile să depună note de ședință privind momentul stingerii creanței și graficul de plăți, până la data de 3 martie 2017.

Prin sentința arbitrala nr. 11 din 12 aprilie 2017 a Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj s-a admis în parte acțiunea arbitrală promovată de reclamantă, pârâta fiind obligată la plata sumei de 72.022,39 RON cu titlu de penalități de întârziere convenționale pentru perioada 13 ianuarie 2016 - 26 februarie 2016. Au fost compensate onorariile de avocat, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 3.861,72 RON reprezentând jumătate din taxa de arbitraj. În motivarea acestei sentințe, s-a reținut, în esență, că nu sunt fondate susținerile reclamantei că s-ar datora penalități de întârziere aferente sumei de 143.298,94 RON pentru perioada cuprinsă între 22 ianuarie 2016 - data emiterii biletului la ordin x și totodată data girului către C. S.R.L. și 18 februarie 2016 - data scadenței biletului la ordin, având în vedere natura juridică a biletului la ordin, respectiv obligația de plată a sumei menționate în cuprinsul acestuia, este o obligație abstractă, autonomă și necondiționată. Tribunalul arbitral a analizat problema autorității de lucru judecat, raportat la pretenția reclamantei de plată a sumei de 148.620,76 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente plăților efectuate de pârâtă pentru factura nr. x/2016 corespunzătoare situației de lucrări nr. x, în considerarea celor statuate prin ordonanța civilă nr. 645 din 9 martie 2016 a Tribunalului Specializat Cluj, pronunțată în procedura ordonanței de plată. În acest sens, s-a apreciat că nu există o dezlegare în drept dată de instanță în procedura ordonanței de plată asupra consecințelor juridice ale înființării sechestrului asigurător, asupra relațiilor tripartite dintre părți și creditorul reclamantei care a înființat sechestrul și nici asupra condițiilor în care curg sau nu penalități ulterior înființării sechestrului asigurător, care să poată fi opusă cu putere de lucru judecat în procedura de drept comun. În consecință, tribunalul arbitral a respins ca neîntemeiată excepția ridicată de pârâtă în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ. A reținut că debitoarea pârâtă datorează dobândă convențională penalizatoare și după 19 ianuarie 2016 - data notificării, întrucât nu a consemnat sumele de bani datorate creditorului la dispoziția executorului judecătoresc. Prin urmare, s-a constatat că pârâta datorează suma de 18.633,47 RON cu titlu de dobândă convențională penalizatoare pentru întârzierea plății sumei de 1.817.604,12 RON timp de 9 zile. Totodată, tribunalul arbitral a reținut că că nu are relevanță formula de calcul propusă de către reclamantă, având în vedere că debitorul nu se mai afla în întârziere după data de 17 februarie 2016, iar la 26 februarie 2016 debitul a fost stins integral, în limitele termenului suspensiv acordat, motiv pentru care a respins capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat dobândă penalizatoare pentru perioada 18 februarie 2016 - 26 februarie 2016.

Împotriva încheierii de ședință nr. 1 din 23 februarie 2017 și a sentinței arbitrale nr. 11 din 12 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj, pârâta Societatea B. S.R.L. a formulat acțiune în anulare. Prin sentința civilă nr. 3/2018 din 3 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a fost admisă acțiunea în anulare formulată de pârâtă și, în consecință, s-a dispus anularea hotărârilor atacate. Rejudecând cauza, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L. și a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., care a fost obligată să achite pârâtei suma de 5650,88 RON reprezentând cheltuieli de judecată. În considerentele acestei decizii, instanța a reținut că, în speță, se invocă puterea de lucru judecat a ordonanței civile nr. 645/2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Specializat Cluj, având ca obiect ordonanța de plată prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată, pentru pretenții în cuantum de 2.059.656,69 + TVA conform facturii fiscale nr. x/2015 și a situației de lucrări nr. x, la care s-au adăugat penalități de întârziere de 0,15% conform contractului, de la momentul scadenței și până la plata efectivă a debitului. Petitul principal a fost respins, având în vedere plata debitului realizată de pârâtă, iar în privința penalităților de întârziere calculate de reclamantă la suma de 166.433,85 RON, potrivit modificării acțiunii din 9 martie 2016, instanța le-a încuviințat în parte. Astfel, curtea de apel a reținut că prin respingerea parțială a solicitării reclamantei din procedura ordonanței de plată s-a dezlegat o chestiune de drept, privind suportarea penalităților de întârziere pentru perioada în care a fost instituită măsura popririi asigurătorii. Tribunalul a tranșat această problemă stabilind că pârâta S.C. B. S.R.L. nu poate fi obligată la plata penalităților de întârziere aferente creanței reclamantei, pentru intervalul de timp în care a fost în vigoare măsura popririi asigurătorii și în limita sumelor pentru care s-a dispus această măsură. Prin urmare, s-a apreciat că pretențiile reclamantei reprezentând penalități sunt neîntemeiate, având în vedere puterea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalul Specializat Cluj. Pe fondul litigiului, s-a reținut că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate având în vedere că debitul principal rămas de achitat din factura nr. x/28.12.2015 - factură pe care reclamanta își întemeiază pretențiile - nu este de 2.059.656,69 RON, ci debitul real al facturii nr. x din 28 decembrie 2015 este de 1.817.604,12 RON, sumă care rezultă chiar din procesele-verbale de compensare semnate de creditoare. Totodată, s-a constatat că la calculul penalităților nu prezintă nicio relevanță momentul emiterii facturii storno avans nr. 554 din 22 februarie 2016, deoarece această sumă a fost achitată încă din 30 octombrie 2015, iar motivul emiterii acestei facturi la 22 februarie 2016 ține exclusiv de faptul că la acea dată au fost finalizate lucrările pentru care a fost achitat avansul. Instanța a mai constatat că reclamanta a calculat penalități de întârziere pentru sume care au fost achitate în avans, ceea ce atrage netemeinicia acestor pretenții. În consecință, s-a stabilit că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile contractuale, neexecutarea obligației pârâtei S.C. B. S.R.L. fiind rezultatul instituirii măsurii popririi asigurătorii asupra tuturor sumelor de bani pe care pârâta le datora societății A. S.R.L. La 12 ianuarie 2016, Tribunalul Specializat Cluj a pronunțat în dosarul nr. x/2016 încheierea civilă nr. 83/2016 prin care s-a dispus înființarea popririi asigurătorii asupra tuturor sumelor de bani pe care pârâta le datora în calitate de terț poprit societății debitoare S.C. A. S.R.L., până la concurența sumei de 2.057.000 RON, ca urmare a admiterii cererii creditoarei D. S.R.L. Astfel, s-a constatat că S.C. B. S.R.L. nu putea să efectueze o plată valabilă către S.C. A. S.R.L., ci exclusiv către creditorul său, D. S.R.L.

La data de 17 septembrie 2018, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 3/2018 din 3 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel. Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a precizat că, în speță, considerentele privind fondul pretențiilor formulate prin acțiunea arbitrală au fost reținute de instanță cu încălcarea normelor de drept procesual prevăzute la art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. care reglementează limitele judecății, raportat și la prevederile art. 608 lit. h) C. proc. civ. În acest sens, s-a învederat că pârâta S.C. B. S.R.L. a învestit instanța de judecată exclusiv cu verificarea soluției pronunțate de tribunalul arbitral asupra excepției autorității de lucru judecat. S-a mai arătat că pârâta nu a învestit instanța să rejudece și să se pronunțe asupra fondului acțiunii arbitrale, niciuna dintre criticile pârâtei privind hotărârea arbitrală nu a vizat soluția pronunțată de tribunalul arbitral cu privire la fondul raporturilor litigioase dintre părți. Astfel, s-a arătat că în mod greșit instanța a procedat la analizarea pe fond a raporturilor juridice dintre părți, ulterior admiterii excepției autorității de lucru judecat, reținând în considerente aspecte care depășesc obiectul acțiunii, astfel cum acesta a fost fixat și limitat de pârâtă, nesocotindu-se principiul disponibilității. Totodată, recurenta a precizat că, instanța s-a pronunțat asupra unor chestiuni care nu au fost invocate prin acțiunea în anulare, în acest sens susținându-se că în procedura arbitrală tribunalul a respins în parte pretențiile reclamantei, cu toate că nu avea niciun interes să le conteste și să formuleze acțiune în anulare. În schimb, prin sentința recurată s-a procedat inclusiv la rejudecarea acestora, fără a fi învestită. Că urmare a analizării pe fond a cauzei, recurenta a precizat că în conținutul hotărârii au apărut o serie de statuări suplimentare ce nu sunt în concordanță cu soluția pronunțată în dispozitivul hotărârii, motiv pentru care se impune a fi înlăturate. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a învederat că hotărârea recurată este doar aparent motivată, în realitate, fiind preluate întocmai argumentele expuse de intimată în cuprinsul concluziilor scrise depuse în fața tribunalului arbitral, fără a efectua o analiză proprie și fără a-i cerceta apărările. Astfel, s-a arătat că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Preluarea argumentelor uneia dintre părți, în absența unei analize proprii a aspectelor de fapt și de drept relevante, nu corespunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar nemotivarea hotărârii atacate constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii și face practic imposibilă exercitarea controlului judiciar. Motivul de recurs întemeiat de recurenta-reclamantă pe art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. vizează împrejurarea că prin sentința recurată instanța a aplicat greșit prevederile art. 430 - 431 C. proc. civ. recunoscând efectul puterii de lucru judecat unor chestiuni care nu au fost dezbătute și dezlegate de Tribunalul Specializat Cluj în procedura ordonanței de plată nr. x/2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016. Totodată, s-a subliniat că instanța a încălcat dispozițiile art. 1022 alin. (2) C. proc. civ. care garantează creditorului accesul la judecată pe calea dreptului comun în ipoteza admiterii doar în parte a pretențiilor lui, în procedura ordonanței de plată.

La data de 14 decembrie 2018, intimata-pârâtă Societatea B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. În esență, pârâta a susținut că, în mod corect, instanța a reținut efectul puterii de lucru judecat a ordonanței civile nr. 645/2016 a Tribunalului Specializat Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2016. Totodată, s-a mai învederat că hotărârea recurată nu contravine prevederilor art. 1022 alin. (2) C. proc. civ., aceasta fiind motivată în mod corespunzător, în conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. La data de 14 ianuarie 2019, recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată. Cererea de recurs a fost timbrată cu 50 RON taxă judiciară de timbru, conform art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, dovada aflându-se la dosar. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 4 iunie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Recurenta-reclamantă a depus la dosar punct de vedere la raport, prin care au susținut că recursul este admisibil în principiu. Prin încheierea din 19 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la 11 februarie 2020.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente: Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că prin cererea înregistrată la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 148.620,76 RON reprezentând penalități pentru achitarea cu întârziere a contravalorii lucrărilor executate potrivit situației de lucrări nr. x din 17 decembrie 2015, și care au fost stabilite conform prevederilor contractului de antrepriză generală nr. 2876 din 30 iulie 2013, în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere. Tribunalul arbitral prin încheierea de ședință nr. 1 din 23 februarie 2017 a respins excepția autorității de lucru judecat și a unit cu fondul excepția puterii de lucru judecat, iar pe fond a admis în parte acțiunea reclamantei, cu consecința obligării pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 72.022,39 RON cu titlu de penalități de întârziere convenționale pentru perioada 13 ianuarie 2016 - 26 februarie 2016. În temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., pârâta a formulat o cerere prin care a solicitat anularea încheierii din 1 februarie 2017 și a hotărârii arbitrale cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă, invocând încălcarea autorității de lucru judecat a Ordonanței nr. 645/2016 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, susținând că, deși sunt întrunite condițiile autorității de lucru judecat, respectiv tripla identitate de părți, obiect și cauză, acestea au fost ignorate de instanța arbitrală. Acțiunea în anulare a fost admisă prin sentința civilă nr. 3/2018 din 3 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, dispunându-se anularea încheierii nr. 1 din 23 februarie 2017 și a hotărârii arbitrale nr. 11 din 12 aprilie 2017, pronunțate în dosarul nr. x/2016 al Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Cluj. Prin această hotărâre, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L. și rejudecând cauza a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ., care pot fi invocate atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat. În esență s-a invocat încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 608 lit. h) C. proc. civ., a limitelor învestirii, raportat la solicitarea părții din acțiunea în anulare, precum și lipsa motivării hotărârii atacate din perspectiva obiectului acțiunii în anulare și apărărilor formulate de reclamantă, instanța preluând exclusiv argumentele părții adverse, fără a efectua o analiză proprie. Motivul de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări, printre aceste reguli regăsindu-se și cele care vizează acțiunea în anularea hotărârii arbitrale. Examinând acest motiv de recurs, Înalta Curte apreciază că este fondat, având în vedere că instanța a depășit limitele în care a fost învestită prin acțiunea în anulare. În speță, acțiune în anularea hotărârii arbitrale a fost formulată în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., care reglementează desființarea hotărârii arbitrale în ipoteza în care aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii. Pârâta a solicitat instanței să cenzureze hotărârea tribunalului arbitral din perspectiva modului de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, a hotărârii pronunțate în procedura ordonanței de plată însă instanța nu s-a limitat doar la această chestiune, ci a procedat în mod greșit la rejudecarea cauzei, în sensul analizării fondului litigiului. Astfel, Curtea de Apel Cluj, a admis excepția autorității de lucru judecat, a hotărârii anterior menționată cu motivarea că respingerea parțială a pretențiilor reclamantei în procedura ordonanței de plată s-a datorat dezlegării unei chestiuni de drept, în senul că tribunalul a tranșat această problemă stabilind că pârâta nu poate fi obligată la plata penalităților de întârziere aferente creanței reclamantei, pentru perioada în care a fost în vigoare măsura popririi asiguratorii, și în limita sumelor pentru care s-a dispus această măsură. Totodată, s-a reținut pe fondul litigiului că pretențiile sunt neîntemeiate, având în vedere puterea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în dosarul nr. x/2016 a Tribunalului Specializat Cluj, precum și prin raportare la o serie de considerente care depășesc obiectul acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, astfel cum acesta a fost fixat de către pârâtă, sens în care au fost arătate și înscrisurile din care rezultă această concluzie. În cauză, prin acțiunea în anularea hotărârii arbitrale pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat respingerea cererii reclamantei ca fiind inadmisibilă, având în vedere întrunirea cerințelor autorității de lucru judecat, respectiv tripla identitate de părți, obiect și cauză, susținând că aceasta a fost ignorată de către instanța arbitrală. În acest context, Înalta Curte constată că este fondată critica recurentei în sensul că, procedând astfel, prin sentința recurată a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut la art. 13 C. proc. civ., care reprezintă un principiu constituțional, consacrat în art. 24 din Constituția României, fiind încălcate totodată și dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, precum și alin. (6) care dispune că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii. De asemenea, a fost încălcat și art. 9 alin. (2) C. proc. civ. care prevede că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Din această perspectivă, hotărârea recurată va fi casată, iar instanța va proceda la analizarea acțiunii în anulare în limitele stabilite prin această acțiune, în conformitate cu dispozițiile art. 608 lit. h) C. proc. civ. având în vedere că pârâta nu a învestit Curtea de Apel Cluj să se pronunțe asupra fondului acțiunii arbitrale, motiv pentru care instanța nu putea să încalce limitele învestirii sale și să se pronunțe asupra acestor chestiuni. Prin urmare, nesocotind principiul disponibilității și trecând peste limitele trasate de pârâtă prin acțiunea în anulare, Curtea de Apel Cluj, după ce a admis excepția autorității de lucru judecat, a procedat la o veritabilă analiză pe fond a raporturilor civile dintre părți, reținând în conținutul hotărârii o serie de considerente care depășesc obiectul acțiunii, astfel cum acesta a fost fixat și limitat de pârâtă. Sentința recurată a fost criticată și din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. S-a susținut, printr-o altă critică formulată de recurenta-reclamantă că, instanța s-a limitat a prelua întocmai argumentele expuse de intimată în cuprinsul concluziilor scrise depuse în fața tribunalului arbitral, fără a efectua o analiză proprie și fără a-i cerceta apărările formulate, încălcând exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Recurenta a mai susținut că nemotivarea hotărârii atacate constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii și face practic imposibilă exercitarea controlului judiciar. Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța nu a examinat acțiunea în anulare din perspectiva dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., ci a procedat la judecarea pe fond a litigiului, după ce a reținut că este întemeiată excepția autorității de lucru judecat. Considerentele expuse mai sus impun concluzia că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Astfel, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde în considerente obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile apărările părților, în mod evident în limitele învestirii sale în conformitate cu dispozițiile art. 608 lit. h) C. proc. civ. Totodată, respectarea garanțiilor date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, impune instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților. Motivarea hotărârii este întotdeauna atașată de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, deoarece numai printr-o motivare clară și precisă, din care să rezulte justețea soluției pronunțate, se poate înlătura arbitrariul și se poate efectua controlul judiciar. În consecință, Înalta Curte constată că decizia recurată nu îndeplinește aceste cerințe, nefiind posibilă în aceste condiții, analiza criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., motiv de recurs prin care s-a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 430 - 431 C. proc. civ., recurenta susținând că prin hotărârea pronunțată instanța a recunoscut efectul puterii de lucru judecat unor chestiuni care nu au fost dezbătute și dezlegate în procedura ordonanței de plată. Pentru identitate de rațiune nu este posibilă nici analiza criticilor de nelegalitate derivate din încălcarea dispozițiilor art. 1022 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează condițiile în care creditorul poate formula cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun, pentru a obține obligarea debitorului la plata restului datoriei. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată nu îndeplinește aceste cerințe, nefiind posibilă, în aceste condiții, exercitarea controlului judiciar în privința criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., motiv pentru care urmează să admită recursul reclamantei S.C. A. S.R.L., cu consecința casării sentinței civile nr. 3/2018 din 3 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă și trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.