ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1926/2025

Ședința publică din data de 11 decembrie 2025

Asupra cererii de recurs de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 23 decembrie 2022 sub nr. x/2020 reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L. (fostă C. S.R.L.) solicitând obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 533.844,08 RON, reprezentând contravaloarea debitului restant, conform facturilor fiscale emise în temeiul contractelor de prestări servicii nr. x/30 iunie 2015, nr. 1134/30 iunie 2015, nr. 1136/30 iunie 2015, nr. 1137/30 iunie 2015, nr. 1138/30 iunie 2015, sumei de 414.348,2 RON, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate conform art. 7.13 din contractele de prestări servicii nr. x/30 iunie 2015, nr. 1134/30 iunie 2015, nr. 1136/30 iunie 2015, nr. 1137/30 iunie 2015, nr. 1138/30 iunie 2015, de la scadența obligației de plată și până în luna septembrie 2020, a penalităților de întârziere în cuantum de 0.25%/zi, datorate conform art. 7.13 din contractele de prestări servicii nr. x/30 iunie 2015, nr. 1134/30 iunie 2015, nr. 1136/30 iunie 2015, nr. 1137/30 iunie 2015, nr. 1138/30 iunie 2015 în continuare, până la data achitării integrale a debitului principal și a cheltuielilor de judecată.

La 18 ianuarie 2021, reclamanta a formulat cerere precizatoare, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 441.523,60 RON, reprezentând contravaloarea debitului restant conform facturilor fiscale emise în temeiul contractelor de prestări servicii nr. x/30 iunie 2015, nr. 1134/30 iunie 2015, sumei de 437.525,24 RON, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate conform art. 7.13 din contractele de prestări servicii nr. x/30 iunie 2015, nr. 1134/30 iunie 2015, nr. 1136/30 iunie 2015, nr. 1137/30 iunie 2015, nr. 1138/30 iunie 2015, de la scadența obligației de plată și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, a penalităților de întârziere în cuantum de 0.25%/pe zi, datorate conform art. 7.13 din contractele de prestări servicii nr. x/30 iunie 2015, nr. 1134/30 iunie 2015, nr. 1136/30 iunie 2015, nr. 1137/30 iunie 2015, nr. 1138/30 iunie 2015 în continuare, până la achitărea integrală a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

Odată cu întâmpinarea, pârâta-reclamantă B. S.R.L., a formulat cerere reconvențională în contradictoriu cu A. S.A., prin intermediul căreia a solicitat obligarea reclamantei - pârâte la plata sau, în temeiul art. 1616 C. civ., compensarea judiciară a sumei de 286.821,07 RON, plus dobânda legală de la data fiecărui incident reprezentând neexecutarea obligației de a repara prejudiciul cauzat in urma celor doua incidente petrecute în cadrul locației din Sărulești pentru care s-a încheiat contractul de prestări servicii de pază nr. x din 30 iunie 2015 cu valoarea debitului pretins de reclamanta - pârâta, obligarea reclamantei - pârâte la plata și compensarea penalităților aferente acestei sume începând cu data scadenței si până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

La 22 aprilie 2021, reclamanta A. S.A. a formulat cerere de chemare în garanție a D.(în prezent E.) prin care a solicitat ca, în ipoteza admiterii cererii reconvenționale formulate de pârâta-reclamantă B. S.R.L., să se dispună obligarea chematului în garanție la plata sumei de 129.162,8143 RON + TVA, plus dobânda legală calculată de la data producerii incidentului din 28 iulie 2019 din locația Sărulești pentru care s-a încheiat contractul de prestări servicii de pază nr. x/30 iunie 2015, a penalităților aferente sumei de 129.162,8143 RON + TVA, începând de la data scadenței și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 940/12.04.2023, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă A. S.A. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. S.R.L, astfel cum a fost precizată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 363.033,43 RON, cu titlu de contravaloare facturi, a sumei de 446.595,44 RON cu titlu de penalități de întârziere calculate până la 31 decembrie 2020, precum și la plata, în continuare, a penalităților de întârziere în cuantum de 0.25% pe zi, până la achitarea efectivă a debitului principal. A admis în parte cererea reconvențională și a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 139.514,25 RON și a sumei de 132.951,11 RON, cu titlu de contravaloare despăgubiri, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume, de la 24 martie 2021, până la achitarea efectivă a debitului principal, a respins cererea pârâtei-reclamante privind compensația, ca rămasă fără obiect. A obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 18.806,28 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxe timbru și onorariu expert, a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 7.659,30 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru aferentă pretențiilor admise. De asemenea a admis cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă și a obligat chemata în garanție la plata către reclamantă a despăgubirii compuse din: 139.514,25 RON-prejudiciu pentru incidentul din 28 iulie 2019, dobânda legală penalizatoare aferente sumei de 139.514,25, de la 24 martie 2021, până la încasarea de către pârâta-reclamantă a acestei sume, 3.895,25 RON- cheltuieli de judecată și a cheltuielilor de judecată aferente prezentului litigiu, în cuantum de 3.895,25 RON și a respins cererea chematei în garanție, de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Apelanta-chemată în garanție E. S.A. (fostă D.), a formulat cerere de apel principal împotriva încheierilor de ședință din datele de 10 septembrie 2021, 08 octombrie 2021 și 11 martie 2022 și sentinței civile nr. 940/12.04.2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020, solicitând admiterea apelului principal, schimbarea în parte a hotărârilor apelate în sensul respingerii cererii reconvenționale cu privire la evenimentul din data de 28 iulie 2019, respingerea cererii de chemare în garanție ca rămasă fără obiect și, în subsidiar, ca neîntemeiată, precum și plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, a formulat cerere de apel incident și apelanta - reclamantă - pârâtă A. S.A., solicitând admiterea apelului incident, schimbarea în parte a hotărâri atacate în sensul respingerii cererii reconvenționale ca neîntemeiată și obligării intimatei - pârâte - reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1939 din 17 decembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins apelul principal formulat de apelanta - chemată în garanție E. S.A. (fostă D.) împotriva încheierilor de ședință din datele de 10 septembrie 2021, 08 octombrie 2021 și 11 martie 2022 și sentinței civile nr. 940/12.04.2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020 și apelul incident formulat de apelanta - reclamantă - pârâtă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 940/12.04.2023 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020 în contradictoriu cu intimata - pârâtă - reclamantă B. S.R.L. ca nefondate; a respins ca neîntemeiată cererea apelantei - reclamante - pârâte A. S.A. având ca obiect plata cheltuielilor de judecată din apel constând în taxa judiciară de timbru; a luat act de faptul că apelanta - reclamantă - pârâtă A. S.A. și-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată din apel constând în onorariu de avocat și că apelanta - chemată în garanție E. S.A. și intimata - pârâtă - reclamantă B. S.R.L. și-au rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată din apel.

Reclamanta-pârâtă A. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, prin care a solicitat casarea parțială a acesteia, iar în rejudecare, schimbarea în parte a sentinței civile 940/12.04.2023 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în sensul respingerii cererii reconvenționale formulate de B. S.R.L ca neîntemeiată, cu acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

Recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Un prim motiv de recurs a vizat aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind răspunderea civilă contractuală.

Recurenta a susținut că instanța de apel, a reținut în mod eronat faptul că simpla producere a unor furturi în locația aparținând B. S.R.L. ar echivala cu o neexecutare culpabilă a obligațiilor contractuale asumate de aceasta.

Producerea unui eventual incident de furt nu ar fi condus automat la reținerea răspunderii contractuale, în condițiile în care recurenta și-a asumat obligații de mijloace, constând în diligența agenților de pază angajați și nu de rezultat.

În opinia recurentei în cauză sunt incidente prevederile art. 1481 C. civ., neputând fi reținută în sarcina sa o prezumție de neexecutare, atât timp cât prevederile art. 7.1 din contract stabilesc faptul că prejudiciul pe care trebuie să-l repare prestatorul trebuie "cauzat în mod direct/indirect de neîndeplinirea de către prestator a obligațiilor sale contractuale"

Un alt motiv de recurs a vizat încălcarea dispozițiilor privind sarcina probei.

Nemulțumirea recurentei derivă din faptul că instanța de apel a inversat sarcina probei prin aplicarea eronată a dispozițiilor referitoare la răspunderea contractuală, reținând că existența prejudiciului echivalează cu răspunderea sa.

Conform recurentei, B. S.R.L. este cea care ar fi trebuit să probeze neîndeplinirea obligațiilor contractuale, în conformitate cu prevederile art. 249 C. proc. civ.

S-a solicitat, ca în rejudecare instanța de recurs să analizeze condițiile răspunderii civile delictuale prin raportare la fapta ilicită, prejudiciu, vinovăție și legătura de cauzalitate. Sunt de asemenea solicitate cheltuieli de judecată pentru recurs.

Intimata-pârâtă B. S.R.L., a formulat întâmpinare la 24 iunie 2025 prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond, respingerea acestuia ca neîntemeiat cu acordarea cheltuielilor de judecată. .

Intimata-chemată în garanție E. S.A., a formulat la rândul său întâmpinare la 02 iulie 2025, prin care a solicitat admiterea recursului recurentei-reclamante și respingerea cererii privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din 11 decembrie 2025, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului pârâtei și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Instanța constată că recurenta-reclamantă A. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, solicitând casarea parțială a acesteia și în rejudecare, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 940/12.04.2023 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în sensul respingerii cererii reconvenționale formulate de B. S.R.L. ca neîntemeiată, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Recurenta își întemeiază cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând, în esență, aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă contractuală, precum și încălcarea regulilor privind sarcina probei.

Potrivit dispozițiilor cu caracter imperativ ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, precum și argumentarea acestora ori, după caz, mențiunea expresă că dezvoltarea motivelor va fi realizată printr-un memoriu distinct.

Conform prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., nerespectarea cerinței încadrării motivelor invocate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același act normativ atrage sancțiunea nulității recursului.

Din interpretarea dispozițiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că instanța de control judiciar are obligația de a verifica dacă criticile formulate de recurent se circumscriu motivelor de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar în ipoteza în care această condiție nu este îndeplinită, recursul este lovit de nulitate.

Prin urmare, pentru a se reține că recursul este în mod legal motivat, autorul căii de atac trebuie să indice în concret elementele de nelegalitate ale hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor presupunând în mod necesar raportarea acestora la unul dintre cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

În consecință, limitele controlului judiciar exercitat în recurs sunt determinate atât de criticile formulate prin cererea de recurs, cât și de cadrul legal aplicabil, neputând fi supuse analizei instanței de recurs simplele nemulțumiri ale părții față de soluția pronunțată, modul de administrare ori de apreciere a probatoriului sau o expunere sumară a situației de fapt, în absența încadrării acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Trebuie subliniat că instanța de apel, în calitate de instanță devolutivă, beneficiază de plenitudine de jurisdicție în aprecierea probelor administrate în cauză, având competența exclusivă de a decide asupra necesității și oportunității administrării acestora, prin raportare la criteriile de utilitate, pertinență și concludență. În acest context, instanța de recurs nu este abilitată să procedeze la o nouă evaluare a probatoriului sau la reconsiderarea situației de fapt reținute de instanța de apel.

De asemenea, recursul constituie o cale extraordinară și nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi examinate critici ce privesc temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei față de modul de analiză a probelor.

În consecință, exercitarea controlului judiciar în recurs este posibilă exclusiv în măsura în care recurentul formulează critici concrete de nelegalitate la adresa hotărârii atacate și indică în mod clar erorile de drept pretins săvârșite de instanță, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Or, din examinarea motivelor de recurs invocate de recurenta A. S.A. rezultă că, deși este indicat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate vizează, în realitate, modul în care instanța de apel a apreciat probele administrate și a stabilit existența și întinderea răspunderii contractuale, precum și aspecte referitoare la sarcina probei și la situația de fapt reținută, solicitându-se practic reaprecierea condițiilor răspunderii civile și a probatoriului administrat în cauză.

Astfel, susținerile recurentei privind caracterul obligației asumate, inexistența unei prezumții de neexecutare, aplicarea dispozițiilor art. 1481 C. civ., precum și pretinsa inversare a sarcinii probei de către instanța de apel, așa cum au fost formulate, nu constituie critici de nelegalitate în sensul art. 488 C. proc. civ., ci exprimă nemulțumiri față de modul de soluționare a cauzei sub aspectul temeiniciei, aspecte ce nu pot fi supuse analizei instanței de recurs.

În aceste condiții, instanța constată că motivele de recurs invocate nu se încadrează în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., fiind incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului .

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1939 din 17 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L. și cu intimata-chemată în garanție E. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2025.