Decizia nr. 1473/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 03.02.2023 sub nr. x/2023 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 428.400 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria x nr. x/30.12.2019, a penalităților în cuantum de 0,05 %/zi din sumele neplătite, pentru fiecare zi de întârziere peste termenele de 31.01.2020, până la data plății integrale a debitului precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezenta cauză.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1020 din data de 29.04.2024, Tribunalul a admis cererea în parte, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 428.400 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/30.12.2019, a obligat pârâta să plătească reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 0,05%/zi de întârziere calculate asupra debitului principal de 428.400 RON, începând cu data de 31.01.2021 până la data plătii integrale a debitului, fără a se putea depăși valoarea creanței principale, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 28.338,45 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel pârâta B. S.R.L., solicitând, în principal, admiterea apelului, reformarea hotărârii pronunțată de către instanța de fond, în sensul respingerii în tot a cererii introductive ca fiind nefondată, iar în subsidiar, respingerea cererii în partea privitoare la acordarea penalităților de întârziere. Prin decizia civilă nr. 222 din 18.02.2025 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta pârâtă B. S.R.L. în contradictoriu cu intimata reclamanta A. S.R.L., ca nefondat. Totodată a obligat apelanta pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 17.850 RON, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat.

Recursul formulat în cauză Împotriva acestei decizii civile, în data de 14.04.2025 a declarat recurs pârâta B. S.R.L. solicitând admiterea recursului cu consecința casării hotărârii, raportat la motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a indicat faptul că instanța de apel a depășit limitele efectului devolutiv al apelului, fiind încălcate dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. și art. 481 C. proc. civ. A precizat recurenta că prin apelul promovat împotriva sentinței civile nr. 1020/2024 a contestat hotărârea în partea privitoare la considerentele și dispozitivul ce vizau prestarea de către reclamantă a serviciilor de asistență tehnică pe durata de execuție a contractului de achiziție publică nr. 4080/2019. Așadar, sentința civilă nr. 1020/20247 nu a fost apelată sub aspectul întinderii obiectului contractului nr. x/2019, de către nicio parte, iar în lipsa învestirii, instanța de apel nu mai putea modifica, prin procedeul de substituire a considerentelor, considerentele ce vizau chestiuni litigioase tranșate prin hotărârea instanței de fond, în caz contrar fiind încălcate, printre altele, și principiul disponibilității, consacrat de art. 9 și art. 22 alin. (6) C. proc. civ. Instanța de apel era obligată să statueze numai în limitele motivelor de apel, fără a putea depăși obiectul stabilit de apelanta pârâtă. Or, contrar prevederilor legale, instanța de apel a soluționat cauza prin raportare la prevederile art. 476 C. proc. civ., în sensul devoluțiunii totale, cu încălcarea prevederilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1020/2024, în partea privitoare la chestiunile litigioase tranșate și neapelata, iar prin procedeul de substituire a considerentelor sentinței civile nr. 1020/2024 a înrăutățit situația apelantului în propria cale de atac. Din perspectiva motivului de casare circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. II 2, II.3, art. III.5, art. IV.6 și 7, V.9 și art. X 24 din contractul de prestări servicii nr. x/2019, precum și art. 1267 - 1269 C. civ., art. 1350 C. civ.., art. 1516 și implicit art. 1556 C. civ. A susținut recurenta că instanța de apel a plecat de la premisa greșită că acele clauze contractuale ce determină obiectul contractului și implicit drepturile și obligațiile părților din perspectiva prestațiilor sunt lipsite de echivoc, aplicând prevederile art. 1270 și art. 1266, cu interpretarea contractului în funcție de voința concordantă a părților și nu sensul literal al termenilor, astfel cum apreciază recurenta că rezultă din prev.art. II.2, II.3, IV.6 din contract. Clauza contractuală ce constituie temeiul juridic al pretenției judiciare a reclamantei intimate, art. IV.6 alin. (1) lit. b), ce) stă la baza emiterii facturii fiscale x/31.12.2019, este echivocă, părțile percepând diferit obiectul contractului din perspectiva prestațiilor. Aceasta a arătat că și-a exprimat consimțământul prin prisma faptului că se includea serviciul de asistență tehnică pe durata de derulare a contractului de achiziție publică nr. 4080/2019. Valoarea contractului de prestări servicii nr. x/2019 de 446.250 RON cu TVA inclus reprezintă mai mult de jumătate din profitul asociaților, precum și realizarea proiectului investițional, astfel că nu puteau accepta acest preț pentru serviciul ce ar fi constat doar în întocmirea și predarea ofertei tehnice de participare la licitație publică. Activitatea pe care a avut reprezentarea că o contractează, respectiv asistența tehnică pe parcursul derulării contractului de achiziție publică nr. x, se justifica atât din modul de redactare a art. II.2 alin. (1) din perspectiva prețului contractului, ținând seama de valoarea substanțială a acestuia și ponderea, prin raportare la profitul realizat de membrii asocierii, formată din proiectant și executant, dar și față de dispozițiile legale ce prevăd această posibilitate. Recurenta a redat și explicat clauzele contractului privind tarifele stabilite și momentul achitării acestora, în raport de fazele de execuție ale contractului, solicitând să se remarce că, pe de o parte instanța de apel a stabilit că plata prețului stabilit unitar la suma de 375.000 RON fără TVA se plătea etapizat pe durata unui termen de 36 de luni de la semarea contractului de achiziție publică, iar pe de altă parte, a menținut temeinicia sentinței privind scadența obligației de plată a întregii valori în data de 12.01.2021 + 15 zile, confor, art. 7 din contract, anterior împlinirii termenului de 36 de luni.

Apărările formulate în cauză La data de 27.05.2025 intimatul A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 24.04.2025 și a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fișa Ecris. În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 16.06.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 16.10.2025, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 16.10.2025, după dezbateri contradictorii, instanța a rămas în pronunțare asupra recursului declarat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin decizia recurată a fost respins apelul declarat de pârâta B. S.R.L., fiind menținută soluția dispusă de prima instanță, în sensul admiterii în parte a cererii formulate de reclamanta A. S.R.L., obligării pârâtei la plata sumei de 428.000 RON reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/30.12.2019 și la plata penalităților de întârziere. În esență, instanța de apel a reținut că, în fapt, părțile au încheiat contractul de prestări servicii nr. x/08.04.2019, având ca obiect prestarea de către intimata-reclamantă A. S.R.L., în favoarea apelantei-pârâte B. S.R.L. a serviciilor de inginerie și asistență tehnică în domeniul construcțiilor civile. De asemenea, instanța de apel a reținut, în considerarea normelor legale referitoare la interpretarea contractului și analizând clauzele înscrise în convenția părților, că din cuprinsul Contractului rezultă fără putință de tăgadă că serviciile tehnice contractate vizau exclusiv etapa preliminară încheierii Contractului cu autoritatea publică și constau în întocmirea documentației ce urma să fie depusă de către beneficiar în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru care se încărcase anunțul de către autoritatea contractantă în sistemul SICAP sub nr. x din 02.04.2019. Nicăieri în cuprinsul contractului nu se menționează că serviciile tehnice contractate vizau și etapa ulterioară finalizării procedurii de achiziție publică, respectiv pe durata executării contractului cu autoritatea publică contractantă. Dimpotrivă, dispozițiile art. 3 din convenția părților exclud, în mod expres, din obiectul contractului prestarea oricăror servicii de către prestator (intimatul-reclamant) privind întocmirea oricăror acte/documente cu referire la execuția lucrărilor și serviciilor ce urmează să fie executate/prestate și decontate de către beneficiar (apelantul-pârât) (art. 3 lit. c) din Contract. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.R.L. invocând încălcarea unor dispoziții de drept procesual și a unor dispoziții de drept material, urmărind să obțină casarea hotărârii atacate și constatarea netemeiniciei pretențiilor deduse judecății. Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate. Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate și nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de dispozițiile art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. În concret, recurenta pârâtă a invocat faptul că instanța de apel a depășit limitele efectului devolutiv al apelului, fiind încălcate dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. și art. 481 C. proc. civ. și, de asemenea, a încălcat principiul disponibilității, respectiv dispozițiile art. 9 și art. 22 alin. (6) C. proc. civ. A susținut recurenta că prin apelul promovat împotriva sentinței civile nr. 1020/2024 a contestat hotărârea în partea privitoare la considerentele și dispozitivul ce vizau prestarea de către reclamantă a serviciilor de asistență tehnică pe durata de execuție a contractului de achiziție publică nr. x, sentința civilă nefiind apelată sub aspectul întinderii obiectului contractului nr. x/2019. Potrivit principiului disponibilității, care este reglementat de art. 9 C. proc. civ. și care guvernează procesul civil, părțile pot determina nu numai existența procesului, ci și conținutul acestuia, prin stabilirea cadrului procesual, în privința obiectului și participanților la proces. În strânsă legătură cu acest principiu, art. 22 alin. (6) C. proc. civ. prevede că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, regulă dezvoltată și în art. 397 alin. (1) C. proc. civ. care stipulează că instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății, neputând acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut. Pe de altă parte, art. 476 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel analizând cauza atât în fapt, cât și în drept. De regulă, devoluțiunea este totală, însă apelul este limitat, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum appellatum) și, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecății la prima instanță (tantum devolutum quantum iudicatum). Așadar, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt și de drept deduse judecății, ci numai pe cele care sunt criticate, expres sau implicit, de către apelant, cu respectarea principiului disponibilității, astfel cum se prevede la art. 477 alin. (1) C. proc. civ., conform cu care: "instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată". Potrivit textului legal indicat, chiar dacă apelantul nu a formulat critici prin motivele de apel decât cu privire la o parte dintre soluțiile din dispozitiv sau dintre considerentele hotărârii atacate, instanța de apel va fi ținută să analizeze și dezlegările date de prima instanță care se află în dependență cu partea din hotărâre pe care apelantul o supune controlului judiciar în mod explicit. Înalta Curte constată că această conduită a fost urmată de instanța de apel, iar dacă în urma raționamentului judiciar pe care aceasta l-a expus în cuprinsul considerentelor deciziei atacate, a ajuns la altă concluzie decât cea dezvoltată de recurenta-pârâtă, nu înseamnă că s-a produs o încălcare a prevederii procesual civile mai sus enunțate, câtă vreme analiza instanței s-a circumscris susținerilor și apărărilor, așa cum au fost ele inserate în motivele deduse judecății apelului. Cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., aceste susțineri nu pot fi primite. Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și de ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanței a chestiunii litigioase deja rezolvate. În acest sens, conform art. 430 din C. proc. civ.: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă". În continuare, potrivit art. 431 din Cod: "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Plecând de la aceste dispoziții legale, se reține că efectul de "lucru judecat" al hotărârii judecătorești are două accepțiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorității de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și pentru aceeași cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorității de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea judecătorească beneficiază de prezumția irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre judecătorească. Ca atare, este necesar să se facă distincție între efectul negativ al autorității de lucru judecat, care are drept consecință respingerea cererii de chemare în judecată în temeiul acestei excepții, atunci când este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, prevăzută la art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, consacrat la art. 431 alin. (2) din același Cod, care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile juridice dintre părți. Astfel, în opinia recurentei, din cuprinsul deciziei civile nr. 222/18.02.2025 rezultă că instanța s-a considerat învestită și s-a pronunțat cu privire la întreaga situație dedusă judecății, în ansamblul ei, deși sentința civilă nr. 1020/2024 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a stabilit că între părți s-au derulat relații contractuale, materializate prin Contractul de prestări servicii nr. x/08.04.2019, ce are ca obiect prestarea de către reclamantă, în calitate de prestator a serviciilor de asistență tehnică, constând în elaborarea documentației tehnice și asistența tehnică pe durata de execuție a lucrărilor aferente contractului de execuție lucrări încheiat cu pârâta. Se constată că recurenta a solicitat, în principal, admiterea apelului, reformarea hotărârii pronunțată de către instanța de fond, în sensul respingerii în tot a cererii introductive ca fiind nefondată, iar în subsidiar, respingerea cererii în partea privitoare la acordarea penalităților de întârziere. Având în vedere solicitările în apel, criticile formulate, raportat la relațiile contractuale derulate între părți, Înalta Curte apreciază că nu se susțin alegațiile recurentei, nefiind încălcate dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., prin faptul că instanța de apel a procedat la o analiză completă a relațiilor contractuale În raport de cele arătate, rezultă că instanța de apel a avut în vedere în mod corect prevederile art. 431 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., efectuând propria verificare cu privire la relațiile contractuale derulate între părți, în privința cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită, nefiind încălcate dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. Un ultim aspect invocat de către recurentă se referă la agravarea situației sale în propria cale de atac, recurenta apreciind că prin substituirea considerentelor instanței de fond, instanța de apel a privat-o de beneficiul dreptului contractual stabilit prin efectul hotărârii instanței de fond. Nici această susținere nu poate fi reținută de Înalta Curte, dispozițiile art. 481 C. proc. civ., care stipulează că apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege, nefiind incidente speței. Astfel, câtă vreme prima instanță a admis în parte cererea formulată de reclamantă A. S.R.L., hotărârea fiind atacată de apelantă pârâtă, iar prin decizia pronunțată prima instanță de control judiciar, analizând cauza pe fond, a respins apelul declarat, este evident că nu se pune problema înrăutățirii situației acesteia în propria cale de atac, nemulțumirea părții fiind dată de modul în care instanța devolutivă a analizat probatoriul și a soluționat cererile respingându-i, motivat, solicitările. Față de cele arătate, Înalta Curte constată că dispozițiile de drept procesual indicate de recurenta reclamantă nu au fost nesocotite de către instanța de apel, astfel încât, nefiind încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, primul motiv de casare invocat este nefondat. Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În esență, recurenta pârâtă a invocat pretinsa încălcare de către instanța de apel a prevederilor art. II 2, II.3, art. III.5, art. IV.6 și 7, V.9 și art. X 24 din contractul de prestări servicii nr. x/2019, precum și art. 1267 - 1269 C. civ., art. 1350 C. civ., art. 1516 și implicit art. 1556 C. civ. Înalta Curte reține că încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a legii. Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar și precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris). Dacă interpretarea greșită a legii presupune că textul legal incident speței este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată, instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului, aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și/sau de apel. Înalta Curte constată că, prin criticile dezvoltate partea tinde la o reapreciere a situației de fapt, susținând că părțile au perceput diferit obiectul contractului din perspectiva prestațiilor, iar interpretarea contractului a fost făcută în funcție de voința concordantă a părților și nu sensul literal al termenilor, astfel cum apreciază recurenta că rezultă din contract. Potrivit art. 1.266 alin. (1) C. civ., contractele se interpretează după voința concordantă a părților și nu după sensul literal al termenilor, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1.267 din același cod, clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului. Aceste critici nu susțin încălcarea de către prima instanță devolutivă a prevederilor art. 1267 - 1269 C. civ., art. 1350 C. civ.., art. 1516 și art. 1556 C. civ., referitor la interpretarea contractului, în condițiile în care, instanța de apel, în considerarea normelor legale referitoare la interpretarea contractului și analizând clauzele înscrise în convenția părților, a constatat că din cuprinsul Contractului rezultă fără putință de tăgadă că serviciile tehnice contractate vizau exclusiv etapa preliminară încheierii Contractului cu autoritatea publică și constau în întocmirea documentației ce urma să fie depusă de către beneficiar în cadrul procedurii de atribuire a contractului pentru care se încărcase anunțul de către autoritatea contractantă în sistemul SICAP sub nr. x din 02.04.2019, reținând totodată că dispozițiile art. 3 din convenția părților excludeau, în mod expres, din obiectul contractului prestarea oricăror servicii de către prestator (intimatul-reclamant) privind întocmirea oricăror acte/documente cu referire la execuția lucrărilor și serviciilor ce urmează să fie executate/prestate și decontate de către beneficiar (apelantul-pârât) (art. 3 lit. c) din Contract. În plus, criticile ce vizează interpretarea eronată a unor clauze contractuale, respectiv a prevederilor art. II 2, II.3, art. III.5, art. IV.6 și 7, V.9 și art. X 24 din contractul de prestări servicii nr. x/2019 nu pot fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru încadrarea recursului în dispozițiile pct. 8 fiind necesar a se invoca greșita interpretare și aplicare a unei dispoziții de drept material. Aspectele invocate de recurentă și care privesc modul de derulare a relațiilor contractuale dintre părți nu pot fi analizate în cadrul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, întrucât vizează situația de fapt reținută de instanța de apel, iar nu legalitatea deciziei atacate. Toate susținerile recurentei sunt insuficiente pentru a reține caracterul fondat al motivului de casare invocat de către aceasta, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se constata vreo încălcare sau greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept material indicate prin cererea de recurs. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 222 din 18 februarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ținând seama de soluția de respingere a recursului și reținându-se astfel culpa procesuală a recurentei pârâte, Curtea va obliga pe acesta să plătească intimatului reclamant A. S.R.L. suma de 35.685,72 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial, achitat, în temeiul facturii fiscale nr. x/15.05.2025, Conform tranzacției cu referința nr. 8280/16.05.2025, fiind probat caracterul real, necesar și rezonabil al acestor cheltuieli.