ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1880/2024

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Cadrul procesual:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 11 martie 2021 sub nr. x/2021 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 479.107,71 RON + TVA reprezentând debit restant din factura seria x nr. x/03.01.2029 emisă în baza contractului de antrepriză nr. x/23-259 încheiat la data de 23.10.2018, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,5% pe zi calendaristică, începând de la momentul scadenței de plată - 04.03.2019 până la achitarea integrală a debitului.

Prin sentința civilă nr. 119 din 21 ianuarie 2019 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea reclamantei și a dispus obligarea pârâtei la plata debitului principal + TVA, în cuantumul restrâns precizat de reclamantă, urmare a unor plăți parțiale.

Prin sentința civilă nr. 1374 din 4 august 2020 instanța de fond a admis cererea de completare formulată de reclamantă și a dispus obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, calculate de la 4 martie 2019 până la plata integrală a debitului.

Ultima sentință a fost recurată de pârâta B. S.R.L., iar prin decizia civilă nr. 34R din 15 ianuarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis calea extraordinară de atac, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2019*.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. x/2020 reclamanta B. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L. solicitând instanței declararea ca nescrisă a clauzei penale cuprinse în art. 1.2 paragraful final din contractul de antrepriză nr. x/23-259; în subsidiar a solicitat reducerea clauzei penale.

Tribunalul Ilfov, prin sentința civilă nr. 1097 din 26 martie 2021, a admis excepția de conexitate și s-a dispus reunirea cauzei cu care a fost investit cu cea aflată în rejudecare pe rolul Tribunalului București.

La data de 05.11.2022 C. S.R.L. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea B. S.R.L., solicitând respingerea acțiunii în pretenții formulată de A. S.R.L.; cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu în ședința publică din data de 30 martie 2023.

Soluția primei instanțe:

Prin sentința civilă nr. 911/2022 pronunțată la data de 27 aprilie 2022 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cerere principală formulată de reclamanta A. S.R.L. și a obligat pârâta B. S.R.L. la plata sumei de 1.020.547,02 RON, cu titlu de penalități de întârziere; a respins, totodată, ca neîntemeiată cererea conexă formulată de reclamanta B. S.R.L..

Apelul:

Sentința de fond a fost atacată de pârâta B. S.R.L. care a solicitat în principal anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar schimbarea hotărârii și respingerea în tot sau în parte a cererii de obligare la plata penalităților de întârziere.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub același număr unic de dosar.

Prin decizia civilă nr. 1267 din 21 septembrie 2023 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat în cauză.

Recursul:

Decizia de apel a fost recurată de pârâta B. S.R.L., care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare de instanța de casație și stabilirea unui termen pentru evocarea fondului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub același număr unic.

După o amplă prezentare a contextului contractual dintre părți și a parcursului procesual, recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte:

Sub imperiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6, recurenta-pârâtă a criticat decizia de apel din perspectiva considerentelor potrivit cărora penalitatea de întârziere nu poate fi redusă în cazul unor plăți parțiale efectuate după momentul scadenței, susținând nelegalitatea hotărârii prin inexistența unor considerente care să conducă la concluzia că pentru a fi utile creditorului acele plăți trebuiau să fie făcute anterior momentului scadenței. În acest context a arătat că instanța de apel a făcut motivare necorespunzătoare, neindicând dispoziția legală pe care și-a întemeiat raționamentul.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că a invocat în fața instanței caracterul vădit disproporționat al penalității contractuale, prin raportare la dobânda bancară anuală, în mod nelegal instanța de control devolutiv apreciind asupra penalității ca fiind proporțională, raportându-se la faptul că nu reprezintă nici măcar dublul debitului principal, ignorând total raționamentul expus prin motivele de apel.

Tot subsumat acelorași motive de casare, recurenta-pârâtă a susținut nelegalitatea deciziei de apel ca urmare a omisiunii analizării susținerilor din memoriul de apel referitoare la necesitatea stabilirii penalității prin raportare la graficul de plăți din e-mailul din aprilie 2019 agreat de ambele părți litigante în ce privește prorogarea termenelor de plată.

Concluziv, recurenta-pârâtă a arătat că toate aceste apărări relevante pentru buna soluționare a cauzei neanalizate de instanța de apel atrag nelegalitatea deciziei pronunțate, invocând în acest context jurisprudența CEDO. A susținut, astfel că hotărârea recurată nu răspunde exigențelor de motivare prevăzute de art. 425 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat decizia de apel sub aspectul modului de soluționare a cererii vizând caracterul nescris al clauzei contractuale ce prevedea penalitatea aplicată raportului juridic dintre părți.

Arătând că a invocat nelegalitatea clauzei contractuale prin care s-a stabilit că penalitatea va fi stabilită prin raportare la valoarea întregului contract, chiar dacă au fost făcute plăți parțiale, a susținut că instanța de apel analizat strict aspectul acestor plăți parțiale - dacă au profitat creditorului. În acest context, a susținut că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 1541 alin. (3) C. civ., stabilind implicit că textul legal este aplicabil doar în măsura în care este incident cazul de reducere a penalității prevăzut la alin. (1) lit. a) din același articol, adăugând o condiționare care nu există.

A criticat, totodată, greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1541 alin. (1) lit. a) C. civ., apreciind nelegalitatea raționamentului instanței care a înlăturat textul legal motivat de plata făcută ulterior termenului de scadență al obligației de plată. A reiterat susținerile expuse anterior vizând inexistența unei asemenea condiționări în textul legal pe care instanța de apel a refuzat să îl aplice.

În final, a apreciat greșita aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 1541 alin. (1) lit. b) C. civ., criticând modul în care instanța a apreciat că nu există o vădită disproporționalitate a penalității contractuale, în condițiile în care aceasta nu depășește dublul debitului datorat. A susținut că instanța de apel, în analizarea caracterului vădit disproporționat al penalităților de întârziere, trebuia să se raporteze la prejudiciul preconizat, iar nu la debitul neachitat.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității și inadmisibilitatea recursului, solicitând în final respingerea acestuia ca nefondat, precum și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Excepția nulității a fost invocată prin raportare la aprecierea intimatei-reclamante că în memoriul de recurs nu se regăsesc critici de nelegalitate, ci doar aspecte de netemeinicie sau care vizează modalitatea de apreciere de către instanța de apel a probatoriului administrat.

Excepția inadmisibilității a fost motivată de intimata-reclamantă prin raportare la considerentele sentinței civile nr. 119/2020 care a tranșat aspectul debitului principal, hotărâre rămasă definitivă prin neatacare și prin care s-a statuat, cu autoritate de lucru judecat că recurenta-pârâtă nu a achitat la scadență factura de plată, aspect recunoscut de aceasta chiar anterior primului termen de judecată, că părțile s-au înțeles contractual ca plata să fie făcută integral într-o singură tranșă, termen nerespectat. Inadmisibilitatea este susținută în ceea ce privește graficul de plăți invocat în memoriul de recurs nu numai raportat la autoritatea de lucru judecat a sentinței prin care s-a dispus obligarea părții la plata debitului principal, ci și raportat la caracterul omisso medio al acestor critici, prin chiar cererea de chemare în judecată, conexată la litigiul inițial, recurenta-pârâtă a arătat că nu a putut achita la termenul scadent factura emisă în baza contractului de antrepriză.

Pe fondul cererii de recurs, intimata-reclamantă a arătat că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, recurenta/pârâtă solicitând, de fapt, un răspuns detaliat la fiecare din apărările formulate în calea devolutivă de atac. A apreciat, totodată corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză, susținând legalitatea deciziei de apel din această perspectivă, argumentând suplimentar pe fondul litigiului, cu referiri la conduita contractuală a părților.

Recurenta-pârâtă a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în fața instanței de recurs.

În ședința publică din data de 17 octombrie 2024 Înalta Curte a respins excepția nulității cererii de recurs, reținând că se identifică critici care por fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În aceeași ședință, având în vedere cele susținute prin întâmpinare, a apreciat că nu se invocă o veritabilă excepție de inadmisibilitate, cele susținute reprezentând, de fapt, apărări pe fondul cererii de recurs.

Examinarea recursului:

Analizând legalitatea deciziei de apel, raportat la criticile formulate și la apărările invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Se reține că prin memoriul de recurs recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar în memoriul de recurs nu se regăsesc critici care să vizeze motivul de casare invocat. În consecință, apreciază că acest motiv de casare a fost invocat formal, fără a atrage o examinare a legalității deciziei de apel din această perspectivă.

Sunt nefondate criticile subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Instanța supremă reține că recurenta-pârâtă invocă punctual un număr de trei apărări formulate prin memoriu de apel la care pretinde că nu a răspuns instanța de control devolutiv, susținând, astfel că ar fi o motivare necorespunzătoare sau insuficientă.

Sub un prim aspect, Înalta Curte că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., are ca ipoteze de incidență nemotivarea hotărârii (nu cuprinde motivele pe care se întemeiază), motivarea contradictorie sau motivarea străină de natura cauzei. Analiza criticilor expuse în memoriul de recurs relevă faptul că o parte consistentă a acestora nu se încadrează în ipotezele textului legal, reprezentând, de fapt, nemulțumiri ale părții față de raționamentul expus de instanța de apel. De asemenea, aceleași susțineri nu determină, prin modalitatea de prezentare, examinarea legalității deciziei de apel, ci impun o analiză a modului în care instanța devolutivă a apreciat asupra situației de fapt prin prisma probatoriului administrat.

Nu este fondată nici critica vizând nelegalitatea deciziei de apel din prisma exigențelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Textul legal invocat de recurenta-pârâtă este unul de principiu, care statuează asupra conținutului hotărârii judecătorești. Or, în speță este evident că deciziei de apel nu îi lipsește conținutul, recurenta-pârâtă fiind, de fapt, nemulțumită de modul în care instanța de apel a expus considerentele care susțin soluția pronunțată. Din perspectiva exigențelor de motivare ale unei hotărâri judecătorești, Înalta Curte reține că jurisprudența națională și europeană nu impun ori sancționează acea motivare care nu răspunde direct și expres fiecărui argument invocat de părțile unui proces. Ceea ce se impune pentru a fi respectat dezideratul de motivare este prezentarea unor argumente clare, logice, cursive care să facă înțeles raționamentul instanței de judecată, fiind suficient ca instanța să răspundă chiar și printr-un considerent unic celor susținute de părți.

În consecință, Înalta Curte nu reține o lipsă de motivare dedusă, așa cum pretinde recurenta-pârâtă din lipsa argumentării cu privire la anumite susțineri ale acesteia.

Critica întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizând greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1541 alin. (3) C. civ. nu va fi analizată, întrucât sub aparența nelegalității, recurenta-pârâtă impune, în fapt, un control al temeiniciei deciziei de apel. Se observă, din această perspectivă, că prin chiar cererea de constatare a caracterului nescris al clauzei penale contractuale recurenta-pârâtă impune instanțelor analiza dispoziției legale incidente prin raportare la norma înscrisă la art. 1541 alin. (1) lit. a) C. civ., fiind interesată sub acest aspect prin prisma plăților parțiale făcute ulterior scadenței obligației de plată. Interesul său este reprezentat, în special, de ignorarea sau neobservarea modalității în care părțile s-au înțeles să fie făcută plata contractuală (într-o singură tranșă).

În consecință, aspectul sesizat de recurenta-pârâtă nu presupune analiza abstractă a normei legale pretins greșit aplicată de instanța de apel în raport de clauza contractuală solicitată a fi constatată ca nescrisă, ci presupune analiza situației de fapt.

De altfel, analiza clauzei contractuale, raportat strict la sancțiunea prevăzută de art. 1541 alin. (3) C. civ., relevă caracterul legal al acesteia, conținutul normei contractuale nefiind de natură a exclude posibilitatea reducerii cuantumului penalităților, doar motivat de modalitatea în care este stabilită. Simpla trimitere de calculare a procentului de penalitate de 0,5 % la valoarea facturată nu are semnificația, prin ea însăși a unei stipulații prin care să se interzică posibilitatea de reducere a cuantumului penalității contractuale.

Înalta Curte reține, de asemenea, că și criticile vizând greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1541 alin. (1) lit. a) și b) C. civ. nu determină examinarea legalității deciziei de apel, susținerile recurentei-pârâte conducând spre o analiză a considerentelor expuse de instanța devolutivă din perspectiva situației de fapt. Practic, deși se invocă greșita interpretare a normelor de drept indicate anterior, dezvoltarea criticilor din memoriul de recurs se bazează pe situația particulară a speței, dedusă din situația de fapt reținută de instanța devolutivă.

În ceea ce privește singura critică de nelegalitate, respectiv cea a interpretării dispoziției art. 1541 alin. (1) lit. a) C. civ. sub aspectul momentului executării parțiale a obligației principale, Înalta Curte reține caracterul legal al deciziei de apel, instanța devolutivă de atac apreciind corect asupra intenției legiuitorului la redactarea acestei norme legale, în sensul că pentru a fi în ipoteza enunțată legal, este necesar ca acea executare parțială să fie efectuată în termenul contractual stabilit de părți.

Având în vedere considerentele expuse și constatând legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 497 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

În considerarea prevederilor art. 451 si urm. C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de intimata-reclamantă, constând în onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1267 din 21 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. și intimata-intervenientă C. S.R.L.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 11.841,69 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2024.