ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 699/2019

Ședința publică din data de 28 martie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 18 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 458.262,78 RON, debit principal și 70.112,25 RON, penalități de întârziere în cuantum de 0,06%/zi din plata nefacturată, calculate de la 3 septembrie 2015 până la 13 mai 2016, conform art. 11.2 din contractul x din 3 iulie 2015.

Prin sentința civilă nr. 7332 din 21 noiembrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A..

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 458.262,78 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,06%/zi de întârziere de la data introducerii cererii - 18 mai 2016 - la data plății debitului.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 11.695 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta B. S.A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 638/2018 din 21 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 7332 din 21 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat intimata-reclamantă A. S.R.L. la plata sumei de 5348 RON cheltuieli de judecată în apel (reprezentând taxă timbru) către apelanta pârâtă B. S.A..

Împotriva deciziei nr. 638/2018 din 21 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta A. S.R.L. a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În susținerea recursului, recurenta arată că instanța de apel în mod neîntemeiat și nefondat a înlăturat o probă încuviințată și administrată în mod legal de instanța de fond, probă ce a intrat în puterea de lucru judecat și anume Raportul de expertiză întocmit de dl expert C., raport de expertiză de care intimata-pârâtă a înțeles să se folosească în cadrul probei cu înscrisuri și care nu a fost contestat de reclamantă sub aspectul existenței lucrărilor executate.

În acest sens, recurenta susține că în fața celor două instanțe, intimata-pârâtă B. S.A. nu a contestat încheierea/valabilitatea contractului x din 3 iulie 2015, acesta fiind un contract valabil încheiat, invocând doar apărări în sensul că lucrările prevăzute în devizele anexate acestui contract nu au fost executate.

În continuare, recurenta face o prezentare a situației de fapt și indică în mod cronologic etapele privind încheierea contractelor și executarea lucrărilor, cu referire la valoarea totală a proiectului și a devizelor parțiale, menționând concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză și, totodată aducând critici instanței de apel, întrucât nu a avut în vedere corespondența dintre părți.

Într-o altă critică, recurenta susține că instanța de apel nu a dat eficiență juridică înscrisurilor depuse de aceasta la dosarul de fond și în apel, în principal nu a dat eficiență juridică devizelor lucrărilor și proceselor-verbale semnate fără obiecțiuni aferente Contractului nr. x din 3 iulie 2015, precum și corespondenței purtate pe e-mail cu intimata-pârâtă.

Mai susține recurenta că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., cu privire la faptul că instanța de apel a reținut că la fond nu s-a contestat încheierea/valabilitatea contractului, fiind evident faptul că, atâta timp cât intimata-pârâtă nu a contestat încheierea/valabilitatea contractului x din 3 iulie 2015, acesta este un contract valabil încheiat, iar faptul că ulterior este denunțat unilateral nu poate conduce la concluzia că acesta nu a fost valabil încheiat, această denunțare reconfirmând valabilitatea contractului.

Prin întâmpinarea depusă de pârâta B. S.A. la 6 august 2018 s-a solicitat constatarea nulității recursului, întrucât motivele evocate de recurentă nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe fondul cauzei respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată, depus la 22 august 2018, recurenta A. S.R.L. a solicitat înlăturarea susținerilor intimatei ca nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 octombrie 2018, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 2 noiembrie 2018, pârâta B. S.A. depunând la 22 noiembrie 2018 punct de vedere, prin care susține concluziile raportorului.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Principala critică a recurentei, formulată în cererea de recurs, vizează faptul că instanța de apel în mod neîntemeiat a înlăturat o probă încuviințată și administrată în mod legal de instanța de fond, probă care a intrat în puterea de lucru judecat și anume Raportul de expertiză dispus în cauză.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

În speță, recurenta-reclamantă, nu formulează critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Așadar, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici la adresa deciziei atacate, recurenta făcând doar o prezentare a situației de fapt indicând în mod cronologic etapele privind încheierea contractelor și executarea lucrărilor, cu referire la valoarea totală a proiectului și a devizelor parțiale, menționând concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Totodată, recurenta susține că instanța de apel nu a dat eficiență juridică înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, devizelor lucrărilor și a proceselor-verbale semnate fără obiecțiuni aferente Contractului nr. x din 3 iulie 2015, precum și corespondenței purtate pe e-mail cu intimata-pârâtă

În acest context, se constată că recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel.

Simpla nemulțumire a părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecință, se constată că recurenta-reclamantă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel prin admiterea apelului pârâtei și respingerea acțiunii reclamantei.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din Noul C. proc. civ. va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 638/2018 din 21 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 638/2018 din 21 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2019.