ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1042/2019

Ședința publică din data de 15 mai 2019

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 04.02.2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței să oblige pârâta la plata sumei de 364.538,56 RON, reprezentând penalități de întârziere, calculate conform dispozițiilor contractuale, de la data de 29.10.2014 și până la data de 29.01.2016. A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la plata sumei de 124.134,91 RON, reprezentând prejudiciu stabilit prin activarea clauzei penale inserate în pactul cambial încheiat între părți și la plata dobânzii legale aferente sumei de 124.134,91 RON, de la data de 16.07.2015 și până la data de 05.02.2016, respectiv 6.761,24 RON, precum și în continuare, până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 6548 din 19 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 124.134,91 RON, reprezentând despăgubiri conform clauzei penale inserate în pactul cambial și au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenții; a fost obligând pârâta la plata sumei de 3.587,69 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4485 din 06 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 6548 din 19 octombrie 2016, în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 124.134,91 RON, calculată începând cu data de 16 iulie 2015 și până la achitarea integrală a debitului.

Prin decizia civilă nr. 1055A din 21 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 6548 din 19 octombrie 2016 și a sentinței civile nr. 4485 din 06 decembrie 2017. A fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 6548 din 19 octombrie 2016. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantei penalități de întârziere în cuantum de 9.672, 96 euro, în echivalent în RON la data plății. A fost menținută sentința apelată în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, în cuantum de 124.134,91 RON și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.587,69 RON. A fost obligată apelanta-pârâtă să plătească apelantei-reclamante cheltuieli de judecată în cuantum de 2.880 RON.

Pârâta a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivele fiind, în esență, următoarele:

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților.

Instanța de apel a interpretat în mod eronat prevederile contractuale, înscrisurile depuse la dosar și prevederile art. 1530 C. civ. în ceea ce privește primul capăt de cerere de chemare în judecată, respectiv obligarea recurentei la plata sumei de 364.538,56 RON penalități de întârziere, calculate conform art. 5 1 lit. a) din contractul nr. x

Curtea de apel a reținut, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, că recurenta datorează penalități de întârziere în cuantum total de 9.672 euro inclusiv T.V.A., deși penalitățile de întârziere nu cad sub incidența plății acestei taxe conform Codului de procedură fiscală.

Daca instanța ar fi analizat raportul de lucru depus la dosar, s-ar fi observat că întârzierea nu s-a produs din vina exclusivă a recurentei, așa cum a reținut în mod greșit curtea de apel, intimata neasigurând frontul de lucru.

Probarea prejudiciului sau a neexecutării culpabile nu îi incumbă recurentei, care are calitatea de pârâtă, așa cum a concluzionat instanța de apel.

De asemenea, în mod eronat instanța de apel a înlăturat valoarea probatorie a înscrisurilor depuse în apărare de recurentă și reținute de prima instanță, care probează lipsa frontului de lucru.

Cât privește capătul doi al cererii de chemare în judecată, instanța de apel a constatat în mod eronat că prezintă relevanță poziția intimatei-reclamante, în sensul invocării excepției de neexecutare, făcând referire strict la notificarea nr. x din 27.11.2014, fără să coroboreze această probă cu celelalte probe încuviințate și administrate.

De asemenea, instanța de apel s-a pronunțat fără să i se solicite, încălcând dispozițiile aplicabile în materie, precum și probele/înscrisurile care atestă că s-au înregistrat atât în contabilitatea recurentei, cât și în contabilitatea pârâtei facturile nr. x, 123 și 124, că facturile enunțate au fost contestate de intimată, deși nu exista nici o probă în acest sens.

În ceea ce privește capătul trei de cerere, instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile O.G. nr. 13/2011, fără să precizeze și articolul incident în cauză, biletul la ordin nu este purtător de dobândă, nu există un prejudiciu cert, lichid și exigibil care să dea naștere la penalități de întârziere, nu există un debit principal care să dea naștere la accesorii.

Curtea de apel nu a cercetat dacă sunt sau nu îndeplinite cerințele cumulative prevăzute de art. 1530 C. civ., fiind interpretate de către instanța de apel doar o parte din condițiile contractuale și prima pagina a notificării nr. 161, fiind omisă pagina doi a acestei notificări, de unde rezultă expres că termenul de finalizare a lucrărilor a fost decalat la data de 08.12.2014.

Instanța de apel nu a cercetat dacă sunt întrunite condițiile acordării de despăgubiri, intimata-reclamantă nearătând care este prejudiciul concret suferit și nedovedind existența acestuia.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Părțile nu au depus asemenea puncte de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurentă.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) statuând sancțiunea nulității pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul legii de procedură anterioare sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Recurenta, în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu a indicat agumente concrete, ci exclusiv teoretice, așa încât încadrarea criticilor prezentate în ipoteza normativă rămâne doar aparentă.

Casarea unei hotărâri, conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se mai poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greșită a normei corespunzătoare situației de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte constată că, deși recurenta, în susținerea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocă interpretarea greșită a dispozițiilor art. 1350 și art. 1530 C. civ., precum și a prevederilor O.G. nr. 13/2011, în expunerea argumentelor face trimitere la situația de fapt, la probele administrate în cauză, precum și la modul în care acestea au fost interpretate de către instanța de apel.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced și având în vedere că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1055A din 21 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2019.