ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 435/2018

Ședința publică din data de 20 februarie 2018

Deliberând asupra cererilor de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a civilă, la data de 29 decembrie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 786.626,09 RON reprezentând contravaloarea mărfii livrate și neachitate și a sumei de 39.504,53 RON reprezentând penalități de întârziere.

La data de 6 martie 2015, reclamanta a depus la dosar o precizare a cererii, prin care a arătat că valoarea penalităților de întârziere solicitate este de 468.769,15 RON.

Prin sentința civilă nr. 3271/2015 din 10 iunie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamantă și, în consecință, a obligat pârâta la plata sumei de 786.626,09 RON cu titlu de debit principal, precum și a sumei de 468.769,15 RON, cu titlu de penalități de întârziere. De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 20.471,31 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L., care a fost soluționat prin decizia civilă nr. 1748 din 28 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în sensul admiterii acestuia, cu consecința schimbării în parte a sentinței nr. 3271/10.06.2015 a Tribunalului București, admiterea în parte a cererii precizatoare și obligarea pârâtei la plata sumei de 580.581,87 RON.

Prin aceeași decizie, a fost respinsă, în rest, ca neîntemeiată acțiunea introductivă atât cu privire la debitul principal, cât și cu privire la penalitățile de întârziere.

Totodată, a fost respins capătul de cerere privitor la cheltuielile de judecată formulat de către intimată.

La data de 20 martie 2017, respectiv 24 martie 2017, atât reclamanta, cât și pârâta au formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1748 din 28 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Recurenta-reclamantă C. (România) S.A. (societate absorbantă a D. S.A., fostă A. SA) și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și ulterior precizată și obligarea pârâtei B. la plata sumei totale de 1.255.395,24 RON compusă din 786.626,09 RON reprezentând contravaloare mărfii livrate și neachitate și 468.769,15 RON reprezentând penalități de întarziere calculate până la data formulării acțiunii, respectiv 23 decembrie 2014 inclusiv.

În cuprinsul recursului, recurenta-reclamantă a arătat că, hotărârea instanței de apel încalcă dispozițiile art. 1270 alin. (1) C. civ.. În plus, potrivit dispozițiilor art. 4.6 din contractul încheiat între părți, pârâtei îi revenea obligația sesizării oricărui refuz calitativ sau cantitativ de marfă în termen de maxim 48 de ore de la recepție, acesta fiind un termen de decădere, de comun acord agreat de părți.

Sub acest aspect, s-a mai învederat că pârâta a recunoscut că sesizarea cu privire la pretinsele "lipsuri considerabile" a formulat-o la data de 29 noiembrie 2013 prin adresa nr. x, la două luni de la data ulimei livrări, respectiv 29 septembrie 2013, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 4.6 din contract, potrivit cărora, orice sesizare trebuia făcută în scris în termen de 48 de ore de la recepția mărfii loco șantier.

În acest context, s-a susținut că, neînregistrarea facturilor în evidența contabilă a pârâtei nu putea fi interpretată ca un refuz de înregistrare generat de obiecții implicite, atâta timp cât aceasta nu a făcut dovada formulării unui astfel de refuz la plată în termenul de comun acord stabilit de părți prin dispozițiile art. 4.6 din contract.

De asemenea, recurenta-reclamantă a susținut că, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1270 alin. (1) C. civ., lipsind de eficacitate toate clauzele contractuale prin interpretarea potrivit căreia modificarea tacită a unora dintre acestea, respectiv a celor privind locul livrării, are drept consecință inaplicabilitatea clauzei referitoare la existența, întinderea și aplicarea penalităților de întârziere în contextul nerespectării obligațiilor de plată la termenul convenit de părți.

În opinia recurentei-reclamante, conform dispozițiilor art. 1270 alin. (2) C. civ., era atributul exclusiv al părților să modifice sau să înceteze contractul. Însă, a susținut că, prin comportamentul părților, raportat la modul de livrare a mărfurilor, acestea au înțeles să modifice doar aceste prevederi contractuale în mod tacit și nicidecum nu au înțeles să valideze în totalitate dispozițiile contractuale.

Mai mult decât atât, s-a învederat că, în măsura în care argumentarea instanței de apel ar fi corectă, atunci, în derularea contractului nu și-ar fi găsit aplicabilitatea nici dispozițiile contractuale referitoare la acordarea discounturilor de preț și nici cele referitoare la termenul de plată a mărfurilor.

În consecință, recurenta-reclamantă a susținut că, în măsura în care, în cauză, nu se mai puteau percepe penalități de întârziere, motivat de faptul că temeiul contractual nu ar fi existat, instanța ar fi trebuit să facă aplicarea dispozițiilor art. 1495 alin. (1) teza I raportat la art. 1489 C. civ.

Recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În cuprinsul recursului, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei, câtă vreme, în mod greșit, instanța de apel nu și-a fundamentat soluția pronunțată pe expertiza tehnică judiciară specialitatea contabilitate și nu a motivat înlăturarea acestei probe, fiind incident astfel motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susținut că, nu doar înlăturarea expertizei judiciare contabile fără o motivare prealabilă arată că decizia recurată nu este susținută de către materialul probator administrat în cauză, ci, chiar faptul că instanța de apel a înlăturat din cadrul probatoriului necesitatea prezentării scrisorilor CMR.

Recurenta S.C. B. S.R.L. a mai arătat că, reținerile instanței de apel conform cărora raportul juridic existent între părți ar fi fost modificat în mod tacit, sunt contrare manifestării de voință a părților exprimată la momentul încheierii contractului, care au înțeles să excludă orice modificare tacită a acordului lor inițial de voință.

Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a normelor care reglementează excepția de neexecutare a contractului, precum și a normelor de drept material care reglementează obligația de livrare a bunului de către vânzător și a obligației transportatorului de a deține documentele de transport ale bunurilor livrate, respectiv dispozițiile art. 1556, art. 1671, art. 1961 și 1976 din C. civ., art. 39 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a O.G. nr. 27/2011, art. 3 pct. 14, art. 24 alin. (1) și art. 77 alin. (1) din O.G. nr. 27/2011, art. 39 alin. (1) și (2) din Ordinul nr. 980 din 30 noiembrie 2011 emis de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În continuare, recurenta-pârâtă a prezentat detaliat împrejurările care arată că reclamanta nu a respectat obligațiile pe care și le-a asumat prin contract, astfel încât, pârâta apreciază că este îndreptățită să invoce excepția de neexecutare, fiind incidente dispozițiile art. 1556 C. civ.

O altă critică a recurentei-pârâte vizează împrejurarea că, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale care reglementează obligația reclamantei de a deține toate documentele care atestă transportul mărfii, considerând în mod greșit că, în lipsa acestora, s-ar putea reține că reclamanta CRH și-a executat obligația de predare a mărfii.

Recurenta-pârâtă a susținut că, în lipsa scrisorii de transport tip CMR, transportul facturat de către C. S.A. și marfa pretins a fi livrată nu sunt dovedite de către societatea reclamantă.

S-a învederat că, avizul de însoțire a mărfii nu face dovada transportului sau a faptului că marfa a fost livrată, întrucât această dovadă putea fi efectuată doar prin intermediul scrisorii de transport tip CMR. Nu există procese-verbale de recepție semnate de persoanele împuternicite de către pârâta B., astfel încât, obligațiile asumate de către reclamantă referitoare la cantitatea produselor livrate nu au fost executate corespunzător.

Prin urmare, s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

La data de 31 mai 2017, recurenta-reclamantă C. (România) S.A. (societate absorbantă a D. S.A., fostă A. SA) a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., să se constate nulitatea recursului formulat de pârâtă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de această parte nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

S-a susținut sub acest aspect că, motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă reprezintă, în esență, motive de netemeinicie, și nu de nelegalitate în sensul prevăzut de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., și prin urmare a solicitat să se constate că recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. este nul.

La data de 31 mai 2017, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, în temeiul dispozițiilor art. 489 din C. proc. civ., anularea recursului promovat de către reclamanta C. (România) S.A., având în vedere că acesta nu este motivat, întrucât nu cuprinde detalierea motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În această privință, s-a arătat că recurenta-reclamantă, în cadrul recursului formulat, nu a dezvoltat niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., reclamanta rezumându-se doar la a relua aspectele menționate de către instanța de apel, neindicând care sunt motivele de nelegalitate care ar fi incidente în cauză, respectiv în ce modalitatea instanța de apel ar fi aplicat în mod greșit dispozițiile de drept material care i-ar fi creat un prejudiciu.

În subsidiar, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea recursul promovat de către reclamantă, ca neîntemeiat, întrucât acesta a fost formulat cu încălcarea dispozițiilor art. 496-497 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 28 iunie 2017, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de reclamanta C. (România) S.A. ca neîntemeiate, având în vedere că recursul promovat de pârâtă a fost formulat cu respectarea dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.

Totodată, recurenta-pârâtă a mai arătat că, în cadrul cererii de recurs a detaliat pe larg care sunt motivele care ar trebui să atragă casarea deciziei civile nr. 1748/2016 pronunțată la data de 28 octombrie 2016 de către Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă.

Prin rezoluțiile aflate la dosar, Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.176,57 RON, iar în sarcina recurentei-pârâte o taxă judiciară de timbru în valoare de 4705,41 RON, recurentele depunând la dosar dovezile de achitare, în cuantumurile datorate.

Prin raportul întocmit la data de 21 iulie 2017 s-a constatat că, recursurile declarate de reclamanta C. (România) S.A. și de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1748 din 28 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă nu sunt admisibile în principiu, având în vedere valoarea litigiului și dispozițiile art. 98 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 4 decembrie 2017, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus la dosarul cauzei punct de vedere asupra raportului, prin care a susținut că recursul său este admisibil în principiu, raportat la valoarea totală a litigiului de 1.255.395,24 RON, din care 786.626,09 RON reprezentă debit principal, iar 468.769,15 RON penalități de întârziere. În consecință, s-a solicitat admiterea recursului pârâtei astfel cum a fost formulat în scris.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 20 februarie 2018.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căilor extraordinare de atac, urmează să respingă recursurile ca inadmisibile, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursurile pendinte au ca obiect decizia civilă nr. 1748 din 28 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care instanța de apel a admis apelul pârâtei S.C. B. S.R.L., a schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul admiterii în parte a cererii precizatoare și obligarea pârâtei la plata sumei de 580.581,87 RON. Prin aceeași decizie, a fost respinsă, în rest, ca neîntemeiată acțiunea introductivă atât cu privire la debitul principal, cât și cu privire la penalitățile de întârziere.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 786.626,09 RON reprezentând contravaloarea mărfii livrate și neachitate și a sumei de 39.504,53 RON reprezentând penalități de întârziere.

Ulterior, la data de 6 martie 2015, reclamanta a depus la dosar o cerere precizatoare, prin care a arătat că valoarea penalităților de întârziere solicitate este de 468.769,15 RON.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. "competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere", iar potrivit alin. (2) "pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății".

Având în vedere dispozițiile legale evocate, în speță, valoarea litigiului se raportează la capătul principal al cererii de chemare în judecată, care este în cuantum de 786.626,09 RON.

Recursul este o cale extraordinară de atac și poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În cauză, decizia atacată nu este susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului, având în vedere următoarele considerente:

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede că: "(1) dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Din analiza cererii de chemare în judecată, rezultă că instanța a fost învestită cu o acțiune în pretenții, valoarea capătului principal al cererii de chemare în judecată fiind în cuantum de 786.626,09 RON, aceasta situându-se astfel sub limita valorii prag de 1.000.000 RON prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Raportat la dispozițiile legale anterior evocate, se impune a fi făcută precizarea că, în speță, admisibilitatea în principiu a recursului nu se raportează la decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reținut că, efectul constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Decizia civilă nr. 1748 din 28 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, atacată cu recurs, a fost pronunțată anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, respectiv 20 iulie 2017.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, având în vederea valoarea litigiului și dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în forma în vigoare la momentul pronunțării deciziei recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibile recursurile declarate de reclamanta C. (România) S.A. (societate absorbantă a D. S.A., fostă A. SA) și de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1748 din 28 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de reclamanta C. (România) S.A. și de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1748 din 28 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2018.