ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 587/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 52.860,63 euro, reprezentând penalități contractuale calculate conform art. 4.1 din contractul încheiat la 23 septembrie 2008 și cheltuieli de judecată.

B. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 5547 din 22 septembrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis acțiunea astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a obligat pârâta B. S.R.L. la plata sumei de 51.718,08 euro reprezentând penalități de întârziere contractuale și 19.790,93 RON cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. S.R.L., arătând că sentința apelată și încheierea de ședință prin care prima instanță a dispus asupra excepției prescripției sunt netemeinice și nelegale.

D. Hotărârea instanței de apel

Prin Decizia civilă nr. 1666A din 24 octombrie 2017 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul formulat de pârâta B. S.R.L.; a schimbat în parte încheierea de ședință din 23 aprilie 2015 în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 3 noiembrie 2011; a păstrat celelalte dispoziții ale încheierii de ședință din 23 aprilie 2015; a schimbat sentința atacată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. având ca obiect penalități de întârziere anterioare datei de 3 noiembrie 2011 ca fiind prescrisă; a admis în parte cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. având ca obiect penalități de întârziere aferente perioadei 3 noiembrie 2011 - 31 august 2012; a obligat pârâta B. S.R.L. la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 11.074,30 euro, echivalent în RON la data plății, curs BNR, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 3 noiembrie 2011 - 31 august 2012; a obligat pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 16.086,72 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. - prin hotărârea atacată s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, excepția prescripției fiind soluționată definitiv și anterior de către Tribunalul București în Dosarul nr. x/2014 prin hotărârea din 24 septembrie 2014 pronunțată în acest dosar. Hotărârea Tribunalului București nu a fost atacată cu apel.

Prin hotărârea Curții de Apel a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 3 noiembrie 2011.

Recurenta consideră că în acest mod a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinței pronunțată de tribunal în 2014.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța de apel a considerat în mod greșit, că demararea procedurilor de insolvență a debitoarei B. S.R.L. nu a afectat dreptul creditoarei de a se adresa instanței judecătorești pentru recuperarea penalităților de întârziere.

Față de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 și ale art. 13 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, recurenta consideră că orice cerere de chemare în judecată formulată de creditor pentru realizarea creanței sale, cerere formulată după deschiderea procedurii de insolvență, ar fi fost suspendată de drept, acest caz împiedicând creditorul să facă acte de întrerupere.

Se arată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 977 și urm. C. civ., apreciind că dispoziția contractuală prevăzută de art. 4.1 din contract este interpretabilă, putând fi privită din două puncte de vedere:

Clauza contractuală prevede că intimata va plăti o penalitate pentru întârzierea la plată, dar nu mai mult de 15% din valoarea facturii aferente întârzierii.

Instanța de apel a considerat că formularea contractuală "din valoarea facturii aferente întârzierii" este susceptibilă de două interpretări:

Instanța de apel a optat pentru a doua variantă, înlăturând cuvântul "factură" din contract. Astfel, interpretarea dată de instanța de apel aduce atingere dreptului reclamantei de a primii penalități de întârziere conform clauzei contractuale agreate cu intimata.

Instanța a considerat în mod greșit că se aplică dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 care prevăd că totalul penalităților pentru întârziere în decontare, nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a prevăzut contrariul.

Recurenta consideră că atâta timp cât prin contract s-a prevăzut un anumit cuantum, o limită maximă până la care părțile pot pretinde penalități de întârziere, această înțelegere trebuie respectată. Așadar, dacă prin contract este prevăzut un alt cuantum decât cel prevăzut de Legea nr. 469/2002, acest cuantum trebuie acordat.

F. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.:

"Motivele prevăzute de alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

În speță, intimata-pârâtă a invocat în fața instanței de fond excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Recurenta-reclamantă nu a invocat excepția autorității de lucru judecat nici în fața instanței de fond și nici în apel.

Pe de altă parte, în Dosarul nr. x/2009 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, s-a solicitat numai plata debitului principal rezultat din cele trei facturi în litigiu și nu plata penalităților de întârziere.

Astfel, în respectivul dosar s-a solicitat obligarea B. S.R.L. la plata sumei de 302.175,04 RON reprezentând contravaloare lucrări executate și facturate până în luna aprilie 2009 pentru șantierul din București - C.

Așa fiind, pentru penalitățile de întârziere neexistând nici un act începător de executare, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 16 lit. c) din Decretul nr. 167/1958.

În mod legal a reținut instanța de apel că sunt prescrise pretențiile reprezentând penalități de întârziere anterioare datei de 3 noiembrie 2011.

Criticile privind interpretarea greșită a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței sunt nefondate.

Cursul prescripției dreptului la acțiune poate fi suspendat doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 13 și art. 14 din Decretul nr. 167/1958.

Dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 prevăd că "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare, sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale".

Legea însă oferă posibilitatea creditorilor de a formula cereri de înscriere la masa credală, însă recurenta nu a formulat o astfel de cerere.

Sunt nefondate și criticile privind încălcarea voinței părților contractante.

Astfel, părțile au limitat penalitățile de întârziere la un maxim de 15% din valoarea facturii aferente întârzierii.

Părțile nu au decis prin contractul încheiat în sens contrar dispozițiilor Legii nr. 469/2002, ci au limitat penalitățile la acest maxim de 15% din suma achitată cu întârziere.

Așadar, cuantumul de 15% se raportează la suma restantă, achitată cu întârziere și nu la valoarea întregii lucrări. Expresia utilizată în contract este "valoarea facturii aferente întârzierii".

Așa fiind, instanța de apel nu a interpretat în mod greșit convenția părților și a reținut în mod legal dispozițiile art. 969 și respectiv art. 1087 C. civ. - 1864.

Părțile nu au prevăzut în contract un alt cuantum al penalităților, astfel că nu au înțeles să înlăture de la aplicare dispozițiile Legii nr. 469/2002.

În niciun caz, nu s-au prevăzut în contract penalități de întârziere care să depășească suma asupra căreia sunt calculate, nefiind menționat contrariul celor reglementate prin art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002.

Având în vedere aceste considerente, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 1666/A din 24 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 martie 2019.

Procesat de GGC - NN