ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 894/2020

Ședința publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 19.05.2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat in judecata pe parata B. S.R.L., solicitând ca aceasta să fie obligată la plata sumei de 325.741 RON cu titlu de contravaloare a lucrărilor de construcție realizate conform situației de lucrări nr. 3.

In drept, reclamanta a indicat prevederile art. 14, art. 1170, art. 1851 si urm. C. civ.

Parata a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat obligarea reclamantei parate la plata sumei de 119.097,75 RON cu titlu de contravaloare lucrari executate necorespunzator si achitate de parata in baza situatiilor de lucrari nr. x si nr. 2, la plata penalitatilor de intarziere in cuantum de 9.964,08 EURO.

Prin sentința civilă nr. 1076/12.04.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L.. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L. împotriva reclamatei pârâte S.C. A. S.R.L..

Împotriva sentinței civile nr. 1076/12.04.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a declarat apel S.C. A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 410 din 4 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1076/12.04.2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. A. S.R.L.., susținându-se că aceasta este nelegală prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea aspectelor reținute în cuprinsul sentinței tribunalului și a propriilor aprecieri cu privire la cele dezlegate prin hotărârile anterioare, recurenta a susținut, în esență, următoarele:

Prin punctul 6 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat situația nemotivării hotărârii, motivare care ar trebui să respecte dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea trebuie să creeze convingerea părții din respectivul litigiu că are sau nu dreptate, motivarea fiind oglindirea în integralitate a părerii judecătorului cu privire la dreptul/raportul juridic litigios ce a fost analizat de instanța de judecată.

Or, a susținut recurenta, deși a invocat dispozițiile art. 1420 C. civ., nici Curtea de Apel și nici Tribunalul nu și-au exprimat opinia cu privire la acest aspect, subliniind că este consemnat acest lucru în practicaua deciziei recurate.

Practic, a susținut recurenta, instanța de apel a reluat motivarea tribunalului, fără a o convinge că nu are dreptate, lăsând pârâta să scape de plata activităților/serviciilor deja prestate și recunoscute de aceasta.

În opinia recurentei, instanța de apel nu a motivat hotărârea recurată nici prin raportare la dispozițiile art. 1851 și următoarele C. civ.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că instanța de apel a interpretat în mod eronat minuta nr. 184/2016, însă aceasta nu trebuie apreciată ca fiind interpretarea greșită a unei probe, deoarece potrivit art. 1270 C. civ. contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, astfel încât Minuta în litigiu poate fi apreciată drept lege între părți.

Decizia recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 1420 C. civ., precum și ale art. 1851 și următoarele C. civ. judecătorul nemotivându-și hotărârea cu privire la aceste texte legale invocate în cauza pendinte, discutate în contradictorialitate, sens în care apreciază recurenta că omisiunea motivării hotărârii prin raportare la acestea echivalează chiar cu încălcarea acestor texte legale.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil din perspectiva valorii litigiului.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părților, față de care niciuna dintre părți nu a depus punct de vedere.

Prin încheierea din 5 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis, în principiu, recursul și a acordat termen la data de 28 mai 2020, pentru judecata acestuia.

Analizând recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. raportat la temeiurile juridice invocate și motivele de recurs expuse, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipoteza avută în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea atacată, susținându-se din această perspectivă că decizia recurată nu a fost motivată prin raportare la dispozițiile legale pe care le-a invocat, respectiv art. 1420 C. civ., art. 1851 și urm. din același cod și că, practic, instanța de apel a reluat motivarea tribunalului, fără a o convinge pe recurentă că nu are dreptate.

Este indiscutabil faptul că instanța de apel poate să-și însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speță. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuție faptele, instanța de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Însușirea argumentată a raționamentului juridic al primei instanțe de către instanța de apel nu poate fi apreciată ca o lipsă a propriului raționament juridic, iar raportările pe care instanța le-a făcut în calea de atac a apelului cu privire la hotărârea tribunalului atunci când a cenzurat dezlegările în raport de motivele de apel formulate nu pot fi considerate o nemotivare a propriei decizii.

În speță, aspectele în legătură cu care se invocă nemotivarea sunt în realitate argumente în susținerea motivelor de apel.

Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanța nefiind ținută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a CEDO s-a apreciat că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecații a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc toate susținerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Or, analizând decizia atacată din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanța a răspuns tuturor motivelor de apel cu care a fost învestită și, prin urmare, nu se poate reține că instanța ar fi omis să se pronunțe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză, câtă vreme instanța de apel a examinat problema de fond supusă judecații, analizând în mod efectiv motivele de apel formulate în cauză.

În speță, nu poate fi primită susținerea recurentei vizând lipsa unei motivări prin raportare la dispozițiile art. 1420 C. civ., art. 1851 și urm. din același cod, câtă vreme, astfel cum reiese din considerentele hotărârii atacate, instanța a răspuns argumentat motivelor de apel care au fost formulate de apelantă în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, aspectele în legătură cu care se invocă nemotivarea fiind în realitate argumente în susținerea motivelor de apel analizate.

Privită ca o garanție a imparțialității instanței și ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, motivarea trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară și concisă și să se constituie într-o analiză riguroasă și concretă a problemelor esențiale ce au făcut obiectul judecății, chiar dacă nu este necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părți.

În aceeași măsură, hotărârea trebuie să cuprindă o analiză concretă și coroborată a probelor administrate, stabilirea împrejurărilor esențiale în cauză și normele incidente.

În cauză, instanța de apel a respectat aceste exigențe, motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția la care s-a oprit instanța, astfel că nu se poate susține cu temei că este vorba de nemotivarea hotărârii.

Atâta timp cât în considerente, instanța de apel analizează probele ce au fost administrate și face aprecieri concrete cu privire la acestea și cât se motivează pentru care anume considerente a luat în considerare probele administrate, decizia este la adăpost de orice critică din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referitoare la ipoteza lipsei motivelor pe care se sprijină.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Aceste dispoziții vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Aspectele de nelegalitate din perspectiva interpretării minutei nr. 184/2016 prin raportare la dispozițiile art. 1270 C. civ. nu pot fi reținute. Recurenta tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a interpretării minutei nr. 184/2016 de către instanța de apel, din perspectiva aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Așa cum s-a arătat deja, criticile recurentei nu susțin nemotivarea, instanța de apel efectuând o analiză logico-juridică de sinteză care reflectă răspunsul la toate motivele de apel invocate, aceasta nefiind ținută să răspundă fiecărui argument în parte, astfel încât criticile recurentei, potrivit cărora decizia a fost dată cu încălcarea art. 1420 C. civ., art. 1851 și urm. din același cod, sunt neîntemeiate.

Pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 410/2019 din 4 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară în sensul că:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 410/2019 din 4 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2020.

Opinie separată

În dezacord cu opinia majoritară, consider că recursul ar fi trebuit să fie admis, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat că hotărârea adoptată de instanța de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină. În argumentarea acestui motiv de casare recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a reluat motivarea din hotărârea pronunțată de prima instanță, fără ca instanța de apel să analizeze incidența, în cauză, a prevederilor art. 1420 C. civ., asupra cărora s-au purtat dezbaterile contradictorii în apel, practicaua deciziei ilustrând acest aspect. Recurenta consideră că instanța de apel nu și-a exprimat opinia asupra temeiniciei sau netemeiniciei acțiunii prin raportare la prevederile art. 1420 C. civ., situație față de care hotărârea apare nemotivată.

Examinarea deciziei atacate, prin prisma motivelor invocate, pune în evidență faptul că decizia adoptată de instanța de apel conține în cuprinsul considerentelor redarea motivelor de fapt reținute de prima instanță în hotărârea pronunțată, prezentarea apărărilor intimatei-pârâte, aprecierea asupra acestor apărări, ca fiind fondate și, prin raportare la aceste apărări, constatarea instanței de prim control judiciar că, "până în prezent, apelanta-reclamantă nu a fost prejudiciată (...)".

Considerentele care fundamentează hotărârea adoptată nu cuprinde o statuare a instanței de apel, în fapt și în drept, în legătură cu judecata realizată în apel, în limitele devoluțiunii determinate de ceea ce s-a criticat.

În cuprinsul deciziei adoptate de instanța de apel nu se face nicio referire la criticile invocate de reclamantă prin cererea de apel, lipsind analiza acestora și confirmând critica recurentei-reclamante referitoare la lipsa motivelor pe care se sprijină decizia recurată.

De aceea, nu poate fi cenzurată critica recurentei referitoare la încălcarea prevederilor art. 1420 C. civ. și art. 1851 C. civ., întrucât lipsa motivării în drept, nu permite o evaluare a deciziei adoptate de instanța de apel, din această perspectivă.

Pentru aceste motive, am exprimat opinia că recursul se impunea a fi admis.