ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2529/2020

Ședința publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de arbitraj înregistrată la 06 iunie 2017 pe rolul Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și A. sub nr. de dosar x/2017, reclamanta S.C. B. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., a formulat acțiune arbitrală, având ca obiect pretenții.

Pârâta S.C. C. S.A. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 501.621,64 RON.

Prin sentința arbitrală nr. 62 din 02 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și A. în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepția nulității absolute parțiale a contractului nr. x/AP/22.03.2013. De asemenea, a fost respinsă excepția tardivității formulării cererii de arbitrare precizate; a fost respinsă, în tot, cererea de arbitrare precizată, formulată de către reclamanta-pârâtă S.C. B. S.A., lider al Asocierii B. S.A. Totodată, a fost admisă, în parte, cererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamantă S.C. C. S.A. A fost obligată reclamanta-pârâtă să-i plătească pârâtei-reclamante, cu titlu de penalități de întârziere, suma de 155.966,39 RON, iar reclamanta-pârâtă a fost obligată să îi plătească pârâtei-reclamante reconvenționale cheltuieli de arbitraj, în sumă totală de 3.081,65 RON, reprezentând o parte din taxa de arbitraj, precum și suma de 8.550 RON, cu titlu de cheltuieli de deplasare și hrană, d-lui. arbitru dr. D..

Prin sentința civilă nr. 2 din 27 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost respinsă acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 62 din 02 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și A. în dosarul nr. x/2017, formulată de către reclamanta S.C. B. S.A., împotriva pârâtei S.C. C. S.A.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.A. a declarat recurs.

În susținerea cererii de recurs, recurenta arată că, prin hotărârea recurată, a fost restrânsă în mod nejustificat sfera de aplicare a dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., considerându-se că analiza criticilor de legalitate față de o hotărâre arbitrală se poate face doar în contextul invocării încălcării unor norme imperative și care (cumulativ) au natura unor norme de ordine publică.

Recurenta susține că indiferent de tipul de interese protejate, publice sau private, caracterul imperativ al normei față de care se solicită analiza unei potențiale încălcări impune exercitarea controlului de legalitate, pe calea acțiunii în anulare, fiind invocată, în acest sens, decizia nr. 1227 din 28 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În esență, recurenta arată că principala încălcare pe care a invocat-o în cadrul acțiunii în anulare vizează dispozițiile imperative ale art. 13 alin. (1) și (2), art. 22 lit. a), c) și g), art. 23 lit. g), art. 24, art. 36 pct. I lit. d) și g), art. 36 pct. II lit. e) din Legea nr. 10/1995, art. 15 lit. a) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 273/1994, raportat la art. 1.236 alin. (1) și (2), art. 1.237, art. 1.238 alin. (2), art. 1.247 alin. (1) C. civ.

Totodată, potrivit recurentei, curtea de apel nu a analizat deloc criticile sale privind încălcarea și a altor norme imperative, indicate ca atare în cuprinsul acțiunii în anulare, iar din acest punct de vedere, hotărârea atacată nu este motivată, critică ce se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta arată că a ridicat problema încălcării regulilor privind exonerarea sa de răspundere pentru fapta unui terț, față de care C. răspunde, și anume proiectantul E., în raport de dispozițiile art. 1.352 C. civ., art. 36 pct. I lit. d) și g), art. 36 pct. II lit. e) din Legea nr. 10/1995.

În acest context, potrivit recurentei, se ridică inclusiv problema neadministrării unui probatoriu solicitat în fața curții de apel, asupra căruia instanța nu s-a pronunțat, și anume aceea al depunerii de către C. a contractului încheiat cu E., pentru o examinare probatorie a întinderii atribuțiilor acestuia, în calitate de proiectant.

Totodată, recurenta susține că dispozițiile art. 23 lit. g) din Legea nr. 10/1995 stabilesc răspunderea proiectanților la întocmirea cărții tehnice. Prin urmare, existența acestei obligații este reglementată de lege, iar întinderea și modul de conformare față de aceasta, ca standard și exigența probatorie, rezultă din contractul încheiat între C. și E., contract la care C. s-a referit în cadrul actelor procedurale arbitrale.

Recurenta arată că a adus critici de nelegalitate privind încălcarea dispozițiilor referitoare la regulile răspunderii civile contractuale, respectiv a art. 1.350 C. civ., art. 1.530 - art. 1.531 C. civ., care au vizat nelegala respingere a costurilor aferente prelungirii duratei de execuție, însă aceste critici nu au fost analizate de curtea de apel.

Recurenta susține că a adus și critici privind greșita respingere a costurilor aferente refacerii celor trei foraje - art. 558 C. civ., precum și a pretenției constând în profitul nerealizat, față de faptul prelungirii duratei de execuție cu o perioadă de (cel puțin) 363 de zile, acceptată ca atare prin actul adițional nr. x, incidente fiind art. 1.530 - art. 1.531 C. civ., critici care, de asemenea, nu au fost analizate de curtea de apel.

Totodată, recurenta arată că, în privința aplicării restrictive a caracterului de ordine publică a normei imperative, motivarea instanței este contradictorie, întrucât, în această calificare intră atât obiectul raportului juridic, cât și subiecții acestuia.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 10 iunie 2020, comunicarea acestuia părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Recurenta a depus punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 14 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen la 9 decembrie 2020, în ședință publică.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat în cauză este fondat, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru considerentele care urmează:

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Înalta Curte reține că acțiunea în anulare este un instrument juridic de realizare a unui control de legalitate asupra hotărârii arbitrale, iar controlul judecătoresc se declanșează prin mijloacele procedurale puse la îndemână de art. 608 C. proc. civ., astfel că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai pentru unul din motivele strict și limitativ prevăzute de acest text de lege.

Înalta Curte constată că, soluționând acțiunea în anulare, instanța a apreciat că textul care fundamentează juridic cererea reclamantei (art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.) impune ca încălcarea pe care instanța arbitrală a făcut-o să se refere la două aspecte, respectiv să fie în discuție o normă imperativă, dar și o a doua cerință, norma încălcată să fie de ordine publică.

Astfel, instanța a apreciat că, deși normele invocate de către reclamantă sunt unele imperative, și de această componentă se leagă și reglementarea unui regim contravențional pentru încălcarea unei anume dispoziții, acestea nu sunt de ordine publică în înțelesul art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., în contextul în care textul de lege se adresează unor subiecți individuali, identificați în cuprinsul normei.

Plecând de la definiția normei imperative și de la premisa că normele juridice se clasifică după caracterul conduitei prescrise sau, mai precis, după modul cum părțile pot sau nu să deroge de la ele, în norme dispozitive și norme imperative, Înalta Curte apreciază că distincția făcută de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în soluționarea acțiunii în anulare, reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Astfel, în acest caz, legiuitorul, a statuat că hotărârea arbitrală poate fi desființată prin acțiune în anulare, atunci când aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.

Așadar, distincția instanței, în sensul că, în raport de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., norma imperativă trebuie să fie de ordine publică este greșită, această cerință nefiind impusă de legiuitor, scopul normei imperative putând viza protejarea ordinii publice sau a celei private.

Critica invocată în susținerea aceluiași motiv de recurs, care vizează nepronunțarea în privința adminstrării probatoriului, nu poate face obiecul analizei, întrucât, prin sențința recurată, instanța s-a pronunțat exclusiv pe aspectul admisibilității acțiunii în anulare. De altfel, motivat de aceleași considerente, nu pot face obiectul analizei nici criticile invocate în susținerea motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte apreciază că, întrucât se impune casarea hotărârii, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., analiza criticilor invocate în susținerea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu se mai impune a fi efectuată.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de de recurenta S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2 din 27 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2 din 27 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Casează sentința civilă nr. 2 din 27 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2020.