ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 314/2024

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat la 30.03.2023, sub nr. x/2023, reclamanta arbitrală A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta arbitrală B. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 13.055,78 RON reprezentând diferența de despăgubire neachitată aferentă dosarului de daună nr. x; obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu 05.12.2019 până la data plății efective a creanței principale; precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 132/2017, Norma A.S.F. 18/2017, Norma A.S.F. 20/2017, art. 541 și urm. C. proc. civ.

Prin hotărârea arbitrală nr. 136 din 17 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat a admis în parte acțiunea reclamantei A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.A. sub aspectul perioadei privind calculul penalităților de întârziere, sens în care a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 13.055,78 RON reprezentând diferență de despăgubire aferentă dosarului de daună x, precum și penalități de întârziere de 0,2%/zi de întârziere raportat la debitul de 13.055,78 RON, calculate începând cu 05.12.2020 și până la plata integrală a debitului principal. Totodată, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 3.406,67 RON reprezentând taxe arbitrale în sumă de 3.106,67 RON și taxă de înregistrare dosar în sumă de 300 RON.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă la 21.07.2023, reclamanta B. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., anularea hotărârii arbitrale nr. 136/17.05.2023 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. civ.

Pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile insuficienței timbrări, tardivității și inadmisibilității acțiunii în anulare, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii în anulare ca nefondată și netemeinică, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin încheierea din 28.09.2023, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția insuficientei timbrări și excepția tardivității formulării acțiunii în anulare.

Prin sentința nr. 64 din 28 septembrie 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis acțiunea în anulare, a anulat hotărârea arbitrală nr. 136/17.05.2023 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul arbitral nr. x/2023, și a trimis cauza spre soluționare Judecătoriei Sector 1 București.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta arbitrală A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii în anulare formulate de către intimată; cu cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu de avocat) pe cale separată.

Prin memoriul de recurs, recurenta a susținut, în esență, că reținerile instanței de fond nu au niciun fundament juridic, întrucât legiuitorul, atât cel european, cât și cel național, a prevăzut ca oricare dintre părți să se poată adresa, pentru soluționarea diferendului dintre acestea, unei instanțe de soluționare alternativă a litigiului, alegând, în funcție de situație, fie procedura SAL-FIN, fie arbitrajul.

În argumentare, a făcut trimitere la Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 18/2017, despre care a afirmat că este o lege specială, ale cărei dispoziții au prioritate față de normele generale, respectiv față de dispozițiile art. 548 C. proc. civ.

În fine, a învederat că, atât timp cât legiuitorul a pus un semn al egalității formei juridice între cererea de sesizare a instanței statale și cea a instanței alternative, este greșită interpretarea instanței jurisdicționale potrivit căreia, în lipsa unui acord privind judecarea litigiului pe cale alternativă, între părți nu poate exista arbitraj.

Prin rezoluția de primire a dosarului, s-a constatat că recursul formulat de reclamanta arbitrală A. S.R.L. nu este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 1.347,72 RON, conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

În aceste condiții, prin adresa emisă la 13 decembrie 2023, comunicată recurentei la 22 decembrie 2023, Înalta Curte i-a pus în vedere, sub sancțiunea anulării cererii, să achite taxa judiciară de timbru datorată, cu mențiunea că are posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, o astfel de cerere nefiind formulată de către recurentă.

Prin rezoluția din 22 ianuarie 2024, s-a fixat termen de judecată la 13 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția netimbrării recursului și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Articolul 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru instituie regula caracterului timbrabil al oricărei acțiuni, excepțiile fiind de strictă interpretare și aplicare. Prin jurisprudența constantă a Curții Constituționale (spre exemplu, Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, Decizia nr. 401 din 13 iunie 2017, Decizia nr. 169 din 29 martie 2018, Decizia nr. 27 din 17 ianuarie 2019, Decizia nr. 432 din 4 iulie 2019, Decizia nr. 260 din 22 aprilie 2021) s-a statuat, cu valoare de principiu, că accesul liber la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și, implicit, nici realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit.

Accesul la justiție presupune, așadar, respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru, condiție prealabilă și extrinsecă actului de procedură (cererea de recurs), fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal învestită.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, în vreme ce alin. (3) al aceluiași articol instituie sancțiunea nulității recursului pentru neîndeplinirea acestei cerințe, regimul juridic fiind similar celui aplicabile cererii de chemare în judecată reglementat de art. 197 C. proc. civ.

Cuantumul taxelor judiciare de timbru este reglementat pentru etapa recursului de dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, alin. (1) instituind o taxă fixă în cuantum de 100 RON pentru invocarea motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ., în vreme ce alin. (2) instituie o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50% din taxa datorată în raport de suma contestată, pentru acțiunile evaluabile în bani, în situația invocării motivului de recurs prevăzut de pct. 8.

Dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

În speță, față de motivele de casare invocate de către recurentă, art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8, calea extraordinară de atac trebuia timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.347,72 RON, conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin rezoluția de primire din 13 decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a stabilit că recurenta A. S.R.L. datorează pentru soluționarea recursului o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.347,72 RON, conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin actul de procedură comunicat recurentei la 22 decembrie 2023, dosar, Înalta Curte i-a pus în vedere, sub sancțiunea anulării cererii, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru mai sus arătate, cu mențiunea că are posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, o astfel de cerere nefiind formulată de către recurentă.

Totodată, prin citația comunicată la 26 ianuarie 2024, dosar, recurenta a fost înștiințată asupra termenului de judecată acordat în cauză, fiind reiterată mențiunea cu privire la obligativitatea achitării taxei de timbru datorate, sub sancțiunea anulării cererii.

Având în vedere că plata taxelor judiciare de timbru este o condiție impusă pentru accesul la justiție în raport de fiecare fază procesuală, obligația de achitare anticipată a acestora dar și sancțiunea anulării cererii în caz de neplată, sunt justificate, așa cum s-a apreciat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că accesul liber la justiție nu este un drept absolut, iar în legătură cu stabilirea taxelor judiciare de timbru, instanța de contencios european a reținut că, deși instituirea taxei judiciare de timbru reprezintă o ingerință în exercitarea dreptului de acces la justiție, prin aceasta se urmărește un scop legitim, vizând, în esență, buna administrare a justiției. Astfel, s-au reafirmat coordonatele dreptului de acces la o instanță, în sensul că dreptul de a sesiza tribunalul, ca un element esențial al dreptului la un tribunal, nu este absolut, ci poate fi limitat prin lege, statele bucurându-se de o largă marjă de apreciere în acest sens.

Reținând că partea nu a dat curs solicitării instanței, neachitând taxa judiciară de timbru datorată până la termenul de judecată acordat în cauză, 13 februarie 2024, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurenta A. S.R.L. nu îndeplinește una dintre condițiile extrinseci prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sens în care devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ. raportat la art. 486 alin. (2) din același cod.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 64 din 28 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 64 din 28 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2024.