ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 308/2024

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat la 07.04.2023, sub nr. x/2023, reclamanta arbitrală A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta arbitrală B. S.A., obligarea acesteia la plata creanței principale în cuantum 7.132,90 RON reprezentând diferența de despăgubire neachitată aferentă dosarului de daună nr. x; obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,2% pe zi de întârziere calculate începând cu 25.11.2020 până la data plății efective a creanței principale; precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 132/2017, Norma A.S.F. 18/2017, Norma A.S.F. 20/2017, art. 541 și urm. C. proc. civ.

Prin hotărârea arbitrală nr. 182 din 22 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat a admis în parte acțiunea reclamantei A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.A. sub aspectul perioadei privind calculul penalităților de întârziere, sens în care a obligat pârâta să achite reclamantei:

- suma de 7.132,90 RON reprezentând diferență de despăgubire aferentă dosarului de daună x, precum și

- penalități de întârziere de 0,2%/zi de întârziere raportat la debitul de 7.132,90 RON, calculate începând cu 26.01.2021 și până la plata integrală a debitului principal;

- suma de 1.898,70 RON reprezentând taxe arbitrale în sumă de 1.598,71 RON și taxă de înregistrare dosar în sumă de 300 RON.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă la 27.07.2023, reclamanta B. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu C.., a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 182 din 22 mai 2023 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. civ.

Pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile insuficientei timbrări, tardivității și inadmisibilității acțiunii în anulare, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia ca nefondată și netemeinică, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În ședința publică din 26.09.2023, Curtea a respins ca neîntemeiată atât excepția insuficientei timbrări, cât și excepția tardivității acțiunii în anulare și a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității.

Prin sentința nr. 52 din 26 septembrie 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea în anularea hotărârii arbitrale nr. 182/22.05.2023 pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul nr. x/2023, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta B. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu C.., în temeiul dispozițiilor art. 486, art. 488 alin. (1) pct. 8, coroborate cu cele art. 613 alin. (4) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, anularea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.

În argumentarea memoriul de recurs, recurenta a susținut că instanța, nesocotind cele statuate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 100 din 7 martie 2017, a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material ce guvernează materia arbitrajului.

Astfel, recurenta a învederat că Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat este abilitat să judece litigiile civile, în care sunt implicate persoane juridice sau fizice, cu condiția ca acestea să fi încheiat, în prealabil, o convenție arbitrală scrisă, însă între societatea recurentă și societatea A. S.R.L. nu există o convenție arbitrală, în vederea soluționării pe cale amiabilă.

Autoarea căii de atac a mai apreciat că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 542 alin. (1) C. proc. civ. și a art. 7 alin. (3) și (4) din Norma A.S.F. nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare-reasigurare și brokerilor de asigurare, rezultă, pe de o parte, că litigiile din materia asigurărilor nu sunt excluse domeniului arbitrajului, iar pe de altă parte, că, în aceste litigii, consumatorul are opțiunea de a solicita soluționarea pe calea arbitrajului, fără ca această posibilitate să fie condiționată de acordul societăților de asigurare sau de inserarea unei clauze contractuale prealabile în contractul de asigurare.

În opinia titularei memoriului de recurs, interpretarea este eronată, fiind eludate prevederile C. proc. civ. care reglementează instituția arbitrajului, condiția existenței unei convenții arbitrale fiind esențială pentru sesizarea legală a instanței arbitrale și atragerea competenței acesteia în soluționarea litigiului.

În opinia recurentei, o interpretare contrară a acestor dispoziții, prin adăugarea la lege, în sensul includerii litigiilor dintre terțul păgubit și asigurătorul RCA în categria litigiilor ce pot fi soluționate pe calea arbitrajului, ar avea ca efect încălcarea în mod flagrant a principiului autonomiei de voință.

În încheiere, a susținut că instanța trebuia să constate incidența dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și să dispună anularea hotărârii arbitrale atacate, deoarece a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor obligatorii ale C. proc. civ. și principiilor avute în vedere de legiuitor.

Prin întâmpinarea înaintată la dosarul cauzei la 22 decembrie 2023, intimata-pârâtă A. S.R.L. a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare comunicat instanței la 18 ianuarie 2024, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepțiilor invocate și a apărărilor formulate de intimata-pârâtă, precum și admiterea recursului.

Examinând recursul în raport cu excepțiile procesuale invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la excepția tardivității recursului, invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar art. 487 din același cod statuează că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.

În speță, hotărârea atacată a fost comunicată reclamantei la 06 octombrie 2023 (astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la fila x verso a dosarului curții de apel), dată de la care a început să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru exercitarea și motivarea recursului, iar calea de atac a fost transmisă de această parte, prin poștă electronică, la 19 octombrie 2023, ora 15:49, astfel cum atestă înscrisul aflat la dosarul Înaltei Curți.

În condițiile în care termenul de recurs, calculat conform dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-ar fi împlinit la 06 noiembrie 2023, luni, zi lucrătoare, iar cererea de recurs a fost formulată la 19 octombrie 2023, joi, zi lucrătoare, Înalta Curte urmează să respingă excepția tardivității recursului, reținând că termenul de recurs prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. a fost respectat de către reclamantă, calea de atac fiind exercitată în termenul legal.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă, Înalta Curte reține că aceasta nu poate fi primită, pentru considerentele ce succed.

Cauza are ca obiect recursul declarat împotriva sentinței nr. 52 din 26 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 182 din 22 mai 2023 a Tribunalului Specializat Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul arbitral nr. x/2023

Întrucât litigiul are ca obiect contestarea unei hotărâri pronunțate în procedura arbitrajului, instanța supremă reține că incidente sunt normele prevăzute în C. proc. civ., Cartea a IV-a, "Despre Arbitraj", iar potrivit dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.".

În raport de data începerii procesului, data introducerii acțiunii arbitrale, respectiv 07.04.2023, se constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data pornirii procesului, potrivit căruia "Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului."

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Examinând în continuare, excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte amintește că recursul, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurenta să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Așadar, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile părții ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii atacate care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

Prin recursul formulat, întemeiat în mod formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a se raporta la considerentele hotărârii atacate și fără a indica, punctual, nelegalitatea săvârșită de către Curtea de Apel în soluționarea cererii cu care a fost învestită, recurenta învederează faptul că, între aceasta și societatea pârâtă nu a fost încheiată o convenție arbitrală în vederea soluționării diferendului pe cale amiabilă, că instanța a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 542 alin. (1) coroborate cu art. 7 alin. (3) și (4) din Norma A.S.F. nr. 18/2017, fără a avea în vedere dispozițiile C. proc. civ. care reglementează instituția arbitrajului, respectiv faptul că, prin includerea litigiilor dintre terțul păgubit și asigurătorul RCA în categoria litigiilor ce pot fi soluționate pe calea arbirajului, se încalcă în mod flagrant principiul autonomiei de voință, precum și că instanța trebuia să constate incidența dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Reținând că prezentul demers judiciar vizează sentința nr. 52 din 26 septembrie 2023 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, prin care s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins cererea în anulare, ca inadmisibilă, Înalta Curte observă că eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței în ceea ce privește admiterea excepției inadmisibilității cererii în anulare, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

Aceasta în condițiile în care Curtea de Apel a reținut, în urma examinării dosarului arbitral, că, deși pârâtei arbitrale i s-a comunicat cererea arbitrală, aceasta nu a formulat întâmpinare în termenul legal și nici nu a participat la ședința de arbitraj, împrejurare în raport de care a intervenit decăderea din dreptul de a invoca inexistența convenției arbitrale, iar acest aspect nu mai poate fi invocat ca motiv pentru anularea hotărârii arbitrale, față de prevederile art. 608 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare argumentul unic și decisiv pentru care prima instanță a repins acțiunea în anulare a fost întemeiat pe dispozițiile art. 608 alin. (2) C. proc. civ. și pe constatarea că pârâta din acțiunea arbitrală nu a invocat inexistența unei convenții arbitrale în termenul prevăzut de lege în fața instanței arbitrale, astfel că a fost decăzută din dreptul de a o invoca pe calea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale

Reținând că recurenta nu a criticat în niciun fel acest raționament al primei instanțe, pe care s-a bazat soluția de respingere a acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, și nu a indicat care ar fi criticile ce ar ce ar putea contura nelegalitatea acestei soluții, invocând exclusiv motive străine de argumentația primei instanțe, constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, aplicând art. 248 alin. (2) C. proc. civ., va admite, ca fiind prioritară, excepția nulității recursului iar, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu C.., împotriva sentinței nr. 52 din 26 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile tardivității și inadmisibilității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu C.., împotriva sentinței nr. 52 din 26 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2024.