ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 809/2019

Ședința publică din data de 9 aprilie 2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea arbitrală înregistrată pe rolul Tribunalului Arbitral al Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, la 24 iulie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. - Sucursala România a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. România la plata sumei de 42.573.935,93 RON cu titlu de daune contractuale izvorâte din nerespectarea subcontractului pentru servicii proiectare nr. 4137/P/4.02.2009.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969-970, 1073 și 1082 C. civ. de la 1864.

Prin încheierea din data de 04 iunie 2015, tribunalul arbitral a admis excepția inadmisibilității în principiu a cererii de chemare în garanție formulată de reclamantă, excepție invocată de către C. și, în consecință, a respins ca inadmisibilă, în principiu, cererea de chemare în garanție. Totodată, a admis cererea reclamantei de reducere a onorariului avocațial solicitat de chemata în garanție, obligând reclamanta la plata sumei de 5.609,16 Euro.

Prin sentința arbitrală nr. 49 din 31 mai 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Arbitral al Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune a reclamantei, precum și excepția autorității de lucru judecat, invocate de pârâtă, care au fost unite cu fondul, ca neîntemeiate.

A respins acțiunea arbitrală formulată de reclamanta A. - Sucursala România în contradictoriu cu pârâta B. S.A.. A admis în parte cererea pârâtei privind cheltuielile de arbitrare, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 528.775,54 RON, cu acest titlu.

Împotriva sentinței arbitrale nr. 49 din 31 mai 2017 și a încheierii din 4 iunie 2015, pronunțate de Tribunalul Arbitral al Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a formulat acțiune în anulare reclamanta A. - Sucursala România, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 608 lit. h) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 231/2017 din 4 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta A. - Sucursala România, ca nefondată. A fost obligată petenta la plata cheltuielilor de judecată către intimata B. S.A. în sumă de 5960 RON, onorariu avocațial.

La 8 februarie 2018, reclamanta A. - Sucursala România a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 231/2017 din 4 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, invocând motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre o nouă judecată către aceeași instanță.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii curții de apel ca fiind temeinică și legală, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a invocat inadmisibilitatea motivării recursului cu aspecte ce țin de fondul cauzei arbitrale.

Intimata-pârâtă C. a depus întâmpinare la 2 mai 2018, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii curții de apel ca fiind temeinică și legală.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport concluzionându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 9 octombrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului către părți, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus un punct de vedere asupra raportului întocmit, achiesând la concluziile acestuia, în sensul că recursul declarat în cauză este inadmisibil.

Recurenta-reclamantă a formulat un punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, apreciind că în speță se aplică dispozițiile C. proc. civ. de la data sesizării instanței de judecată (07.07.2017), iar nu de la data sesizării instanței arbitrale, astfel că recursul este admisibil în principiu. Expunând maniera de interpretare a art. 613 alin. (4) C. proc. civ. de către doctrină, recurenta consideră că legiuitorul a decis prin O.U.G. nr. 1/2016 să modifice alin. (4) al acestui articol în sensul clarificării sale, confirmând interpretările expuse, în condițiile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 24/2000.

La termenul din data de 29 ianuarie 2019, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului.

Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalității căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea în limitele competenței atribuite prin lege fiind de ordine publică.

În speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 613 C. proc. civ. privind judecata acțiunii în anulare, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii arbitrale, respectiv la 24 iulie 2013.

Potrivit dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., "Hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", alin. (3) din text referindu-se la hotărârea de admitere a acțiunii în anulare:

"Admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și, …".

Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții, rezultă că hotărârile prin care a fost respinsă acțiunea în anulare nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, atare hotărâre nemaifiind susceptibilă de altă cale de atac, ea fiind definitivă.

În speță, recurenta-reclamantă A. - Sucursala România a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 231/2017 din 4 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, hotărâre cu caracter definitiv, pronunțată în condițiile art. 608 alin. (1) C. proc. civ., în soluționarea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, sentință prin care fusese respinsă acțiunea în anulare formulată de aceeași parte împotriva sentinței arbitrale nr. 49 din 31 mai 2017 și a încheierii interlocutorii din data de 04 iunie 2015, pronunțate de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Or, în raport cu prevederile legale evocate, se constată că această hotărâre are caracter definitiv de la pronunțarea sa, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 coroborate cu art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., și, prin urmare, sentința dată în acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.

Prin art. 1

1

din O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, introdus prin punctul 2 din Legea nr. 17/2017, începând cu 24.03.2017, s-a stipulat că:

"La articolul 613, alin. (4) se modifică și va avea următorul cuprins: (4) Hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului".

În aceste condiții, devine incidentă dispoziția tranzitorie privind legea procesuală aplicabilă, respectiv, art. 27 C. proc. civ., care prevede că:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Astfel, această nouă formă a textului art. 613, alin. (4) C. proc. civ. nu este aplicabilă în prezenta cauză, în condițiile în care procesul arbitral a început la 24 iulie 2013, iar Legea nr. 17/2017 din 17 martie 2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, a fost publicată în Monitorul Oficial la 21 martie 2017, fiind aplicabilă acțiunilor arbitrale introduse după intrarea în vigoare a legii de modificare.

Pentru argumentele expuse, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. - Sucursala România împotriva sentinței civile nr. 231/2017 din 4 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. - Sucursala România împotriva sentinței civile nr. 231/2017 din 4 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 aprilie 2019.