ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1353/2020

Ședința publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 1 august 2016 pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata echivalentului în RON al sumei de 60.479 Eur la cursul B.N.R. din data plății, reprezentând chirie neachitată și al echivalentului sumei de 581,68 Eur, constând în dobânzi penalizatoare calculate până la data promovării acțiunii, precum și la plata sumelor ce se vor calcula cu acest din urmă titlu și în continuare, până la data plății efective a debitului restant, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința arbitrală nr. 37 din 12 aprilie 2017, tribunalul arbitral a respins ca neîntemeiată acțiunea și a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 49.120,43 RON, cu titlul de cheltuieli arbitrale.

Împotriva acestei hotărâri, în temeiul dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., reclamanta a formulat acțiune în anulare, solicitând anularea acesteia și admiterea cererii introductive în limitele convenției arbitrale.

Cererea a fost înregistrată la 25 august 2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 239/2017 din 8 decembrie 2017, curtea a admis excepția tardivității cererii de completare a acțiunii în anulare și a respins cererea evocată ca fiind tardiv formulată. De asemenea, a respins ca neîntemeiate, atât excepțiile inadmisibilității și autorității de lucru judecat, cât și acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr. 37 din 12 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Totodată, a obligat-o pe petenta-reclamantă la plata sumei de 21.773 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei-pârâte.

La 9 ianuarie 2018, petenta-reclamantă A. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinței prin care a fost soluționată acțiunea în anulare, în sensul explicitării mențiunii "definitivă" din cuprinsul acestuia. La aceeași dată, petenta a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinței cu soluția dată excepției netimbrării/insuficientei timbrări a acțiunii în anulare.

Prin încheierea nr. 3 din 8 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, curtea a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale cuprinse în sentința civilă nr. 239/2017 din 8 decembrie 2017, în sensul înlocuirii din dispozitiv a mențiunii "Definitivă" cu mențiunea "Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel București, secția a V-a civilă."

Prin încheierea nr. 25 din 13 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, curtea a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 239/2017 din 8 decembrie 2017 sub aspectul mențiunii "definitivă", reținând că aceasta a constituit o eroare materială, care a fost îndreptată prin încheierea nr. 3 din 8 februarie 2018, pronunțată în același dosar.

Prin sentința civilă nr. 25/2018 din 13 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 239/2017 din 8 decembrie 2017 cu soluția dată excepției netimbrării/insuficientei timbrări a acțiunii în anulare, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 239/2017 din 8 decembrie 2017, petenta-reclamantă a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu cheltuieli de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă în data de 30 martie 2018, sub nr. x/2017.

În motivare, recurenta a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre este susceptibilă de a fi cenzurată în recurs dacă a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității și, respectiv cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prima dintre criticile dezvoltate vizează completarea de către prima instanță a temeiului de drept invocat în susținerea invocării excepției caducității în litigiul arbitral. Din această perspectivă, autoarea recursului a arătat că, în mod nejustificat, curtea a reținut condiții suplimentare de admisibilitate și opozabilitate ale caducității, conform art. 568 C. proc. civ.

Între acestea, a criticat concluzia din considerentele sentinței atacate în sensul că niciuna dintre părți nu a invocat excepția caducității, deși, în realitate aceasta a fost în mod expres cuprinsă de intimata-pârâtă B. S.A. în întâmpinarea depusă în dosarul arbitral. De asemenea, a criticat concluzia neconformității cu legea a invocării de către pârâtă prin întâmpinare a excepției caducității.

Recurenta și-a subsumat cele mai sus expuse cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 608 alin. (1) lit. e) tezele a II-a, a III-a și la art. 567 și art. 568 din același Cod.

Următoarea critică a vizat nepronunțarea curții de apel asupra caracterului internațional al litigiului, aspect pe care a susținut că 1-a criticat amplu în acțiunea în anulare formulată. Detaliind, a arătat că, deși tribunalul arbitral a depășit termenul de 6 luni pentru pronunțarea soluției, acesta a respins excepția caducității, invocată de pârâtă prin întâmpinare, motivând direct în considerentele sentinței arbitrale pronunțate, nu și în minuta acesteia, că litigiul are caracter internațional, termenul de soluționare fiind, astfel, prelungit.

Cea de-a treia critică dezvoltată de recurentă vizează încălcarea de către curtea de apel a prevederilor imperative referitoare la publicitatea ședinței de judecată și obligativitatea înregistrării acesteia. Din această perspectivă, autoarea a notat că hotărârea atacată a fost pronunțată într-o ședință care nu a fost înregistrată. De asemenea, a criticat inserarea mențiunii "definitivă" în dispozitivul sentinței atacate.

Criticile de mai sus au fost subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la art. 17, art. 176, art. 402, art. 405, art. 613 alin. (4) și art. 425 alin. (3) din același Cod și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară.

Cea de-a patra critică și ultima formulată de recurentă în memoriul depus la dosar se referă la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanță în acțiunea în anulare, apreciat de recurentă ca fiind excesiv raportat la criteriile de complexitate, dificultate și durată a litigiului.

Cele mai sus expuse au fost subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 453 alin. (2) din același Cod.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare la 25 mai 2018, cu respectarea termenului legal, prin care a invocat excepția insuficientei timbrări și excepția inadmisibilității recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea căii extraordinare de atac, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, fără să facă dovada efectuării acestora.

La 13 iunie 2018, recurenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căruia a solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimata-pârâtă și a reiterat concluziile de admitere a căii extraordinare de atac exercitate.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 7 aprilie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus la 24 aprilie 2020 punct de vedere la raport, prin care a achiesat la concluziile magistratului-asistent raportor, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.

Recurenta-reclamantă A. nu a depus punct de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepțiile insuficientei timbrări și inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la excepția insuficientei timbrări a recursului, Înalta Curte reține că, prin rezoluția de primire a dosarului, s-a constatat că cererea de recurs formulată de petenta-reclamantă A. este insuficient timbrată cu 4.142 RON, cuantum stabilit conform art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, calculat la valoarea echivalentului în RON al pretențiilor în sumă de 105.479 Eur, la cursul B.N.R. pentru 1 Euro de la data declarării recursului.

În aceste condiții, prin adresa emisă la 19 aprilie 2018, Înalta Curte i-a pus în vedere recurentei să complinească lipsurile de mai sus, să depună la dosar, în original, dovada taxei judiciare de timbru achitate în sumă de 200 RON, să precizeze cuantumul dobânzilor penalizatoare solicitate și să timbreze la valoarea acestora.

La 26 aprilie 2018, recurenta a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa.

Prin încheierea din 23 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru aferentă recursului ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 a fost respinsă.

La 13 iunie 2018, recurenta a depus la dosar fotocopii certificate conform cu originalul ale chitanțelor de plată a taxelor judiciare de timbru în sumă de 200 RON și de 4.124 RON, precizând că va solicita pe cale separată dobânzile penalizatoare. Totodată, a specificat că, în eventualitatea în care se va aprecia că recursul este admisibil în principiu, este de acord cu soluționarea acestuia de completul de filtru.

În considerarea celor anterior expuse, Înalta Curte va respinge excepția insuficientei timbrări a recursului.

Cu privire la excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 27 C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

În temeiul acestui text de lege, regimul juridic al căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului.

Având în vedere că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale este o cale de atac specială, reglementată de legea procesual civilă, rezultă că data începerii procesului nu este determinată de data declarării acestei căi de atac, ci de data introducerii acțiunii arbitrale.

În aceste condiții, introducerea acțiunii arbitrale la 1 august 2016 relevă că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe.

Potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii arbitrale, "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", iar conform art. 613 alin. (3) din același act normativ, "admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și (...)".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că sunt supuse recursului numai hotărârile curții de apel prin care a fost admisă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Per a contrario, hotărârile curții de apel prin care a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale nu sunt supuse recursului, fiind definitive de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În aplicarea acestor texte de lege, instanța supremă constată că recursul are ca obiect sentința civilă nr. 239/2017 din 08 decembrie 2017 prin care Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de petenta A. împotriva sentinței arbitrale nr. 37 din 12 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Așadar, în aplicarea art. 27 din C. proc. civ., sentința primei instanțe nu face parte din categoria hotărârilor enunțate limitativ la art. 613 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data intentării acțiunii arbitrale.

Fiind o hotărâre judecătorească prin care a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale, rezultă că sentința civilă nr. 239/2017 din 08 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Mențiunea rectificată din dispozitivul sentinței recurate, "Cu recurs în 30 de zile de la comunicare (...)", astfel cum a fost dispusă de curte, din oficiu, prin încheierea nr. 3 din 8 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, nu poate conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac.

Relevant în acest sens este art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Pentru aceste motive, în temeiul art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii arbitrale, raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva sentinței arbitrale.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs conform art. 494 C. proc. civ., instanța supremă constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate prin întâmpinarea la recurs.

Nefiind făcută dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimata-pârâtă B. S.A. privind obligarea recurentei A. la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 239/2017 din 8 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte B. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iulie 2020.