ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 581/2020

Ședința publică din data de 6 martie 2020

Asupra recursului de față,

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea arbitrală înregistrată sub nr. x din data de 27 februarie 2017 la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 25.500 Euro, cu titlu de contravaloare a serviciilor prestate și a dobânzilor legale în sumă de 2.080,16 Euro, calculate până la data de 16 martie 2017, precum și în continuare, până la plata creanței.

A solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de arbitrare.

Prin hotărârea arbitrală nr. 34 din 3 aprilie 2018, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a admis în parte cererea de arbitrare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 12.000 Euro, cu titlu de servicii prestate și neachitate, precum și la plata dobânzii legale de 6% pe an aferentă sumei de 12.000 Euro, de la data scadenței și până la data achitării integrale a debitului principal.

Totodată, a obligat pârâta la plata sumei de 7.728 RON și a sumei de 1.706.18 Euro, reprezentând cheltuieli de arbitrare.

Împotriva hotărârii arbitrale nr. 34 din 3 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a formulat acțiune în anulare pârâta B. S.R.L.

Prin sentința nr. 105 din 25 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare formulată de B. S.R.L..

La data de 2 noiembrie 2018, recurenta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva sentinței anterior menționate, solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței civile nr. 105 din 25 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, cu consecința admiterii acțiunii și anulării hotărârii arbitrale nr. 34 din 3 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că prin sentința arbitrală nr. 34 din 3 aprilie 2018, tribunalul arbitral a admis în parte cerere paratei A., trecând peste aspectul excepției necompetenței materiale a instanței arbitrale.

A considerat că în prezenta cauză, competenta de soluționare a litigiului dintre părți aparținea instanțelor de judecată, nu instanțelor arbitrale, deoarece clauza compromisorie cuprinsă în contractul ce a stat la baza raportului juridic dintre părți a devenit inoperantă, ca urmare a judecării dosarului nr. x/2016, desfășurat între părțile contractante, de către Judecătoria Sectorului 1 București.

A precizat că, în dosarul menționat, reclamanta A. și recurenta-pârâta au confirmat competența deplină a Judecătoriei Sector 1 București la primul și singurul termen de judecată instanța reținând cauza spre soluționare, în temeiul art. 554 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța pronunțând sentința civilă nr. 23593 din data de 20 decembrie 2016.

În opinia recurentei, renunțarea la clauza compromisorie a fost rezultatul acordului părților de judecare în cadrul instanțelor judecătorești (inițiativa reclamantei, confirmată de către pârâtă)

Cu referire la prezentul litigiu, recurenta-pârâtă a precizat că a formulat acțiune în anulare împotriva hotărârii arbitrale nr. 34 din data de 3 aprilie 2018, conform art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar instanța de fond a respins acțiunea prin sentința recurată, întemeindu-și soluția pe caracterul special a ordonanței de plată.

A considerat că, în realitate, competența de soluționare a litigiului revine instanțelor de judecată, promovarea ordonanței de plată, în speță, având natura unei acțiuni de drept comun, dar cu o procedură simplificată.

Astfel, odată ce părțile au ales jurisdicția instanțelor de judecată, competența de soluționare rămâne în mod definitiv acestor instanțe, independent de caracterul special sau nu al procedurii cu care instanța a fost învestită, conform art. 554 alin. (2) C. proc. civ.

Concluzionând, a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. civ., litigiul dedus soluționării pe cale arbitrală nu era susceptibil a fi soluționat de instanța arbitrală, în speță aflându-ne în situația unei clauze compromisorii nule ori inoperante, ca urmare a renunțării părților la clauza compromisorie.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 27 decembrie 2018, intimata A. a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate, ca legală și temeinică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 19 aprilie 2019, s-a dispus comunicarea raportului către părți și s-a pus în vedere acestora că au posibilitatea să depună în scris puncte de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării, asupra raportului întocmit.

Ulterior, prin încheierea din data de 8 noiembrie 2019, instanța de recurs a admis în principiu recursul declarat și a fixat termen pentru judecarea căii de atac la data de 6 martie 2020.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Deși recurenta-pârâtă nu a indicat motivul de recurs pe care și-a întemeiat cererea, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte apreciază că acestea pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, se invocă, în esență, greșita soluționare de către Curtea de Apel a acțiunii în anulare formulate de recurenta-pârâtă împotriva hotărârii arbitrale nr. 34 din 3 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

În raport cu împrejurarea susținută de recurentă, în sensul că devenise inoperantă clauza compromisorie cuprinsă în contractul ce a stat la baza raportului juridic dintre părți, recurenta a considerat că în mod greșit a menținut instanța de judecată hotărârea arbitrală, întrucât, în cauza de față, competența de soluționare a litigiului dintre părți aparținea instanțelor de judecată, nu instanțelor arbitrale.

Se constată că recurenta invocă în recurs critici similare celor conținute de cererea de anulare a hotărârii arbitrale, susținând că instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. civ. și, respectiv, art. 554 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit textului art. 608 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare, dacă litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului (lit. a) sau dacă tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante.

Sub acest aspect, instanța de recurs constată corectă concluzia Curții de Apel, în sensul că:

"aceste susțineri nu se circumscriu motivului de desființare a hotărârii prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. ci celui menționat de art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care privește ipoteza în care tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante.".

Aceasta întrucât, așa cum judicios a reținut Curtea de Apel, recurenta nu a formulat critici în sensul că litigiul este nearbitrabil (situație ce s-ar fi încadrat în ipoteza avută în vedere de art. 608 alin. (1) pct. a din C. proc. civ.), ci a susținut, în cuprinsul cererii în anulare, dar și în recurs, că a devenit inoperantă clauza compromisorie intervenită între părți, datorită faptului că, prin cererea de ordonanță de plată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 București, părțile și-ar fi exprimat acordul de judecare a cauzei în cadrul instanțelor judecătorești, renunțând astfel la clauza compromisorie.

În ceea ce privește argumentele recurentei prezentate în cererea de recurs, Înalta Curte consideră că, pentru a se putea stabili dacă în cauză sunt incidente dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., respectiv, ale art. 554 alin. (2) C. proc. civ., este necesar a se analiza dacă judecarea cauzei anterior menționate de o instanța judecătorească este de natură a invalida sau a determina un caracter inoperant al clauzei compromisorii agreate de părți.

Potrivit celor reținute de instanța de fond, necontestate de recurentă, clauza compromisorie a fost prevăzută în textul art. 12 din contractul de mandat încheiat în data de 1 august 2014 de C., în calitate de client, cu A., în calitate de consilier, textul arătând că:

"orice dispută, controversă sau revendicare care decurge din sau la contractul de mandat, ori încălcarea, rezilierea sau invaliditatea acestuia, care nu poate fi rezolvată prin negociere între părți, trebuie soluționată prin arbitraj în conformitate cu regulile arbitrale ale Camerei Române de Comerț. .

Totodată, din textul art. 3 din actul adițional comun 1 la contractul de mandat din 1 august 2014 încheiat de C., în calitate de client cu A., în calitate de consilier și cu B. S.R.L., în calitate de cesionar, rezultă că toate prevederile contractelor de finanțare au rămas valabile și obligatorii pentru cedent și cesionar, solidar, pe de o parte și, de cealaltă parte, pentru consilier. .

Litigiul dedus judecății Judecătoriei Sectorului 1 București de actuala intimată, A., în contradictoriu cu recurenta din prezenta cauză, a avut ca obiect cererea intimatei de emitere a unei ordonanțe de plată împotriva recurentei, în temeiul art. 1014 și următoarele din C. proc. civ., pentru plata sumei de 25.500 Euro, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate debitoarei și neachitate, precum și a dobânzii legale calculate până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost soluționată de Judecătoria Sector 1 București care a pronunțat sentința civilă nr. 23593 din 20 decembrie 2016.

Este important de menționat că, potrivit celor stabilite instanța de apel: "instanța învestită cu litigiul având ca obiect ordonanță de plată și-a apreciat competența prin raportare la art. 131 C. proc. civ., fără a face nicio mențiune cu privire la incidența art. 554 alin. (1)-(2) C. proc. civ..".

Înalta Curte reține că, de principiu, existența unei clauze compromisorii exclude, potrivit art. 553 C. proc. civ., competența instanțelor judecătorești pentru litigiul ce face obiectul ei.

Mai reține că acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 București s-a întemeiat pe o procedură specială, aceea a ordonanței de plată, reglementată de Titlul IX din C. proc. civ. (art. 1013 - 1024 C. proc. civ.), situație în care se pune problema stabilirii compatibilității acestei proceduri speciale cu jurisdicția alternativă cu caracter privat a arbitrajului.

Potrivit textului art. 1016 din C. proc. civ.:

"Dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1.015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.".

Așadar, procedura specială pentru recuperarea creanțelor reprezentată de ordonanța de plată nu poate fi utilizată în cadrul arbitrajului ad-hoc sau instituționalizat, fiind de competența exclusivă a instanței judecătorești competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Sub un alt aspect, se apreciază că procedura de judecată a ordonanței de plată, durata procedurii, precum și calea de atac reglementată de art. 1023 C. proc. civ. contravin regulilor privind sesizarea tribunalului arbitral, judecata arbitrală și contestarea hotărârilor arbitrale.

Așa cum corect a reținut instanța de fond, împotriva ordonanței de plată se poate formula cerere în anulare pentru motivele expres prevăzute de art. 1023 alin. (3) C. proc. civ., cererea urmând a fi soluționată, conform art. 1023 alin. (4) C. proc. civ., de către "instanța care a pronunțat ordonanța de plată, în complet format din 2 judecători", în timp ce hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare, pentru motivele strict și limitativ enumerate la art. 608 C. proc. civ., instanța competentă fiind, potrivit art. 610, curtea de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.

În aceste condiții, în mod corect a stabilit instanța de apel că procedura specială a ordonanței de plată este una derogatorie de la procedura de drept comun și de la legea părților, inclusiv sub aspectul competenței instanței, fiind incompatibilă cu jurisdicția arbitrală.

Rezultă că introducerea de către intimată a unei ordonanțe de plată, procedură de competența exclusivă a instanței de judecată și incompatibilă cu arbitrajul, nu este de natură a confirma critica recurentei, conform căreia clauza compromisorie ar fi devenit inoperantă.

În speță nu ne aflam în situația unei clauze compromisorii nule ori inoperante, din aspectele de fapt reținute de Curtea de Apel nerezultând că s-ar fi constatat o renunțare a părtilor la clauza compromisorie, o revocare tacită a acesteia sau un acord al părților în acest sens.

În consecință, în cauză nu se confirmă criticile recurentei, în mod justificat reținând instanța de apel că nu sunt aplicabile speței dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., după cum nu sunt incidente, pentru aceleași argumente, nici dispozițiile ale art. 554 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că, în speță, în raport cu criticile analizate, nu se confirmă existența unor motive de nelegalitate ale deciziei atacate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 105 din 25 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2020.