ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 398/2015

Deliberând asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 10 decembrie 2013 pe rolul Tribunalului Vâlcea,

reclamantul G.C.C. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța,

să dispună obligarea pârâtei S.C.E.O. Târgu Jiu - Unitatea minieră de carieră

Berbești la plata despăgubirilor sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale

pentru refuzul reintegrării sale în muncă conform Sentinței civile nr. 615 din

7 iunie 2011, definitivă și executorie și pentru refuzul soluționării cererii

sale din 10 iunie 2011.

În drept, reclamantul

și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 278 pct. 1 și 8 C. proc. civ., art.

277 și 278 C. muncii, art. 56 alin. (1) lit. f) și art. 78 alin. (1) și (2) din

C. muncii.

Tribunalul Vâlcea,

secția I civilă, prin Sentința nr. 588 din 22 aprilie 2014 a respins excepția autorității

de lucru judecat invocată de pârâta S.C.E.O. Târgu Jiu - Unitatea Minieră de

Carieră Berbești. A respins cererea formulată de reclamantul G.C.C., reținând

următoarele:

Relativ la excepția

autorității de lucru judecat în raport de Sentința nr. 1711 din 17 decembrie

2013 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, invocată de pârâtă, instanța a reținut că

aceasta nu este întemeiată întrucât în speță, deși este întrunită identitatea

de părți și de cauză, nu este întrunită identitatea de obiect, acesta fiind diferit.

Astfel, deși în ambele cauze s-au solicitat despăgubiri, în timp ce în cauza

anterioară s-au solicitat despăgubiri constând în salariul lunar neîncasat pe

perioada iunie - decembrie 2011, în cererea de față reclamantul a solicitat

daune morale ca urmare a refuzului reintegrării pe aceeași perioadă, temeiul

pretențiilor fiind astfel diferit.

Pe fondul cauzei,

tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea ce a

format obiectul Dosarului nr. 1213/90/2010, contestatorul G.C. a formulat

contestație împotriva Deciziei nr. 86 din 22 martie 2010 prin care a fost

concediat de pârâtă iar prin Sentința civilă nr. 615 din 7 iunie 2011

pronunțată în cauză a fost admisă contestația și s-a dispus reintegrarea

acestuia pe postul deținut anterior.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs intimata SNL Târgu Jiu, E.C. Alunu, iar prin Decizia civilă

nr. 1913 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost

admis recursul, modificată sentința și pe fond respinsă contestația.

Prin Decizia nr. 731

din 17 septembrie, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamantul G.C.C. împotriva Sentinței nr. 588 din

22 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, reținând, în esență, că

instanța de fond a făcut o corectă interpretare a situației de drept și de fapt

a cauzei raportat la probatoriul administrat.

Împotriva acestei din

urmă decizii reclamantul a promovat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți

de Casație și Justiție la data de 21 octombrie 2014.

Dosarul a fost

repartizat aleatoriu completului 9, potrivit fișei E. aflată la dosarul de

recurs.

Prin rezoluția de la

31 octombrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a

dispus întocmirea raportului asupra admisibilității, în principiu, a

recursului.

Raportul a fost

comunicat părților, potrivit rezoluției de comunicare de la data de 20

noiembrie 2014, cu aplicarea art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimata S.C.E.O.

Târgu Jiu a formulat în scris punct de vedere asupra raportului, arătând că obiectul

dosarului îl reprezintă un litigiu de muncă, respectiv daune morale izvorâte

dintr-un litigiu de muncă și solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil.

Analizând, în

condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte

constată că acesta este inadmisibil și urmează, în consecință, să îl respingă,

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 634

alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în

apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

O hotărâre

judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de

lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot

exista în afara legii.

Regula are valoare de

principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că

mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de

lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Potrivit art. 483

alin. (2) din C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la

conflictele de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.

Întrucât hotărârea

judecătorească la care a făcut trimitere reclamantul în justificarea acțiunii a

soluționat un conflict de muncă, cererea formulată în cauză vizează pretenții

accesorii unui astfel de conflict, ca decurgând din neexecutarea sentinței.

În cauză, natura și

obiectul acțiunii, respectiv interesul reclamantului, sunt circumscrise, supuse

și subrogate dreptului material principal, respectiv cel confirmat prin titlul

executoriu invocat ca neexecutat.

Așadar, pretențiile

reclamantului nu pot fi privite decât ca accesorii ale conflictului de muncă

principal, ivit în legătură cu derularea unui raport juridic de muncă.

În raport cu această

concluzie și ținând seama inclusiv de cerința de simetrie jurisdicțională,

natura prezentului litigiului nu poate fi calificată decât ca fiind în domeniul

conflictelor de muncă, cu atragerea incidenței normelor legale aferente.

Acțiunea a fost

fundamentată, de altfel, pe dispoziții din dreptul muncii.

Similar, în privința

cererilor având ca obiect plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale

stabilite prin hotărâri judecătorești s-a decis în mod constant că acestea se

circumscriu dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind

Codul muncii, sumele solicitate fiind corelative drepturilor salariale

cuvenite. În acest sens pot fi menționate Deciziile nr. 2116/2014, nr.

1452/2014, nr. 453/2014, nr. 1482/2014, nr. 1635/2014, nr. 1660/2014, nr. 1762/2014

și nr. 2152/2014 pronunțate de secția I civilă a Înaltei Curți.

Totodată, potrivit

art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. "nu sunt supuse recursului

hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că

hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Textul reglementează

posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel,

ceea ce configurează într-un mod mai pronunțat față de vechea reglementare

caracterul recursului de cale extraordinară de atac.

În acest sens, este

de reținut că din analiza și interpretarea dispozițiilor art. 483 (obiectul și

scopul recursului; instanța competentă) C. proc. civ. se observă o restrângere

a ariei hotărârilor judecătorești care pot fi atacate cu recurs, tocmai în

considerarea caracterului extraordinar al acestei căi de atac.

Față de dispozițiile

legale anterior menționate, Decizia nr. 731 din 17 septembrie 2014 a Curții de

Apel Pitești, secția I civilă nu este supusă căii de atac a recursului.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul G.C.C. împotriva Deciziei nr. 731

din 17 septembrie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Fără nicio cale de

atac.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2015.

Procesat de GGC - CL