ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 398/2015

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 decembrie 2013 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamantul G.C.C. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei S.C.E.O. Târgu Jiu - Unitatea minieră de carieră Berbești la plata despăgubirilor sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale pentru refuzul reintegrării sale în muncă conform Sentinței civile nr. 615 din 7 iunie 2011, definitivă și executorie și pentru refuzul soluționării cererii sale din 10 iunie 2011. În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 278 pct. 1 și 8 C. proc. civ., art. 277 și 278 C. muncii, art. 56 alin. (1) lit. f) și art. 78 alin. (1) și (2) din C. muncii.

Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, prin Sentința nr. 588 din 22 aprilie 2014 a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta S.C.E.O. Târgu Jiu - Unitatea Minieră de Carieră Berbești. A respins cererea formulată de reclamantul G.C.C., reținând următoarele: Relativ la excepția autorității de lucru judecat în raport de Sentința nr. 1711 din 17 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, invocată de pârâtă, instanța a reținut că aceasta nu este întemeiată întrucât în speță, deși este întrunită identitatea de părți și de cauză, nu este întrunită identitatea de obiect, acesta fiind diferit. Astfel, deși în ambele cauze s-au solicitat despăgubiri, în timp ce în cauza anterioară s-au solicitat despăgubiri constând în salariul lunar neîncasat pe perioada iunie - decembrie 2011, în cererea de față reclamantul a solicitat daune morale ca urmare a refuzului reintegrării pe aceeași perioadă, temeiul pretențiilor fiind astfel diferit.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele: Prin cererea ce a format obiectul Dosarului nr. 1213/90/2010, contestatorul G.C. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 86 din 22 martie 2010 prin care a fost concediat de pârâtă iar prin Sentința civilă nr. 615 din 7 iunie 2011 pronunțată în cauză a fost admisă contestația și s-a dispus reintegrarea acestuia pe postul deținut anterior. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata SNL Târgu Jiu, E.C. Alunu, iar prin Decizia civilă nr. 1913 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost admis recursul, modificată sentința și pe fond respinsă contestația. Prin Decizia nr. 731 din 17 septembrie, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul G.C.C.

împotriva Sentinței nr. 588 din 22 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, reținând, în esență, că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a situației de drept și de fapt a cauzei raportat la probatoriul administrat. Împotriva acestei din urmă decizii reclamantul a promovat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 octombrie 2014. Dosarul a fost repartizat aleatoriu completului 9, potrivit fișei E. aflată la dosarul de recurs. Prin rezoluția de la 31 octombrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului. Raportul a fost comunicat părților, potrivit rezoluției de comunicare de la data de 20 noiembrie 2014, cu aplicarea art. 493 alin. (4) C. proc.

civ. Intimata S.C.E.O. Târgu Jiu a formulat în scris punct de vedere asupra raportului, arătând că obiectul dosarului îl reprezintă un litigiu de muncă, respectiv daune morale izvorâte dintr-un litigiu de muncă și solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil. Analizând, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil și urmează, în consecință, să îl respingă, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului. Întrucât hotărârea judecătorească la care a făcut trimitere reclamantul în justificarea acțiunii a soluționat un conflict de muncă, cererea formulată în cauză vizează pretenții accesorii unui astfel de conflict, ca decurgând din neexecutarea sentinței. În cauză, natura și obiectul acțiunii, respectiv interesul reclamantului, sunt circumscrise, supuse și subrogate dreptului material principal, respectiv cel confirmat prin titlul executoriu invocat ca neexecutat.

Așadar, pretențiile reclamantului nu pot fi privite decât ca accesorii ale conflictului de muncă principal, ivit în legătură cu derularea unui raport juridic de muncă. În raport cu această concluzie și ținând seama inclusiv de cerința de simetrie jurisdicțională, natura prezentului litigiului nu poate fi calificată decât ca fiind în domeniul conflictelor de muncă, cu atragerea incidenței normelor legale aferente. Acțiunea a fost fundamentată, de altfel, pe dispoziții din dreptul muncii. Similar, în privința cererilor având ca obiect plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești s-a decis în mod constant că acestea se circumscriu dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, sumele solicitate fiind corelative drepturilor salariale cuvenite.

În acest sens pot fi menționate Deciziile nr. 2116/2014, nr. 1452/2014, nr. 453/2014, nr. 1482/2014, nr. 1635/2014, nr. 1660/2014, nr. 1762/2014 și nr. 2152/2014 pronunțate de secția I civilă a Înaltei Curți. Totodată, potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului." Textul reglementează posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel, ceea ce configurează într-un mod mai pronunțat față de vechea reglementare caracterul recursului de cale extraordinară de atac. În acest sens, este de reținut că din analiza și interpretarea dispozițiilor art. 483 (obiectul și scopul recursului; instanța competentă) C. proc.

civ. se observă o restrângere a ariei hotărârilor judecătorești care pot fi atacate cu recurs, tocmai în considerarea caracterului extraordinar al acestei căi de atac. Față de dispozițiile legale anterior menționate, Decizia nr. 731 din 17 septembrie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă nu este supusă căii de atac a recursului. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul G.C.C. împotriva Deciziei nr. 731 din 17 septembrie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2015. Procesat de GGC - CL