ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 940/2020

Ședința publică din data de 21 mai 2020

Prin cererea înregistrată la data de 22.09.2016, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta Societatea Civilă Medicală "Dr. A. și Asociații" în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună în principal, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul cu destinație specială - spațiu medical afectat exclusiv desfășurării activității medicale și/sau activităților conexe actului medical: Lotul x - apartament nr. x situat în Mun. București. Calea x, identificat cu nr. cadastral x, înscris în Cartea funciară nr. x-C1-U1 a Municipiului București, sector 4 prin încheierea nr. 23136/05.05.2016, eliberată de BCPI București, dispus pe Demisol+Parter+2 etaje, în suprafață utilă totală de L204 mp, împreună cu cota-parte de 87,83% din dreptul de proprietate asupra părților, dotărilor și utilităților comune ale imobilului în care este situat, precum și dreptul de proprietate asupra suprafeței de 491,87 mp din terenul în suprafață totală de 560 mp, cu indicarea încetării Contractului de concesiune nr. x/27.05.2015, autentificat sub nr. x/27.05.2015.

În subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare a imobilului, conform acordului exprimat prin procesul-verbal nr. x/09.12.2015, sub sancțiunea plății de daune interese în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, de la momentul comunicării hotărârii tribunalului, sume care se vor scădea din prețul final al imobilului.

Pentru ambele variante de soluționare, reclamanta a solicitat scăderea, din prețul final al imobilului, a sumelor rezultând din: plata redevențelor decurgând din contractul de concesiune, ulterior momentului de la care pârâta a consimțit încheierea contractului de vânzare, în cuantum de 117.326,98 RON; daune interese reprezentând dobânzile aferente redevențelor plătite pârâtei, ulterior momentului de la care obligația de încheiere a contractului de vânzare a devenit exigibilă; prețul de 1.300 RON achitat de reclamantă pentru eliberarea certificatului energetic și taxele achitate pentru fiecare programare notarială pe care pârâta nu a onorat-o/la care a împiedicat semnarea contractului de vânzare în valoare de 360 RON; garanția depusă cf. clauzei 6.1.11 a Contractului de concesiune în valoare de 57.912,76 RON; cheltuielile de judecată ocazionate prin litigiul de față, reprezentând taxe, onorarii avocat și expert, după caz.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 68/2008 privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical; art. 1279, 1356, 1359 și 1535 din C. civ. O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar; precum și toate celelalte norme juridice incidente.

Prin încheierea din 20.02.2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția necompetenței funcționale, dosarul fiind înaintat secției a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 2386/13.04.2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă; a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului ivit.

Prin sentința civilă nr. 2367/15.06.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența funcțională a soluționării cauzei în favoarea secției a IV-a Civilă a Tribunalului București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, sub același număr de dosar, la data de 10.08.2017.

Prin sentința civilă nr. 1570/06.11.2017, Tribunalul București, secția a IV-a Civilă a admis în parte, cererea formulată de reclamanta Societatea Civilă Medicală "Dr. A. și Asociații", în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General; a obligat pârâtul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului litigant, conform Procesului-verbal nr. x/09.12.2015 privind negocierea directă a prețului de vânzare încheiat în baza prevederilor O.U.G. nr. 68/2008 și a respins în rest cererea, ca nefondată.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel pârâtul Municipiul București, prin Primar General, solicitând schimbarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat și nefondat.

Prin decizia nr. 376 din 7 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva sentinței nr. 1570 din 6 noiembrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta Societatea Civilă Medicală "Dr. A. și Asociații", ca nefondat. A dispus obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.380 RON către intimata-reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 10 octombrie 2019, a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin primarul general.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1225, 1226, 1228, 1657, 1660, 1182-1224 și 1186 C. civ., precum și pe cele ale O.U.G. nr. 68/2008, iar decizia atacată cu recurs este lovită de nulitate, întrucât nu este motivată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În ceea ce privește nemotivarea hotărării, recurentul susține că instanța de apel nu a evocat normele de drept substanțial sau de procedură incidente și aplicarea acestora în cauză, ci a făcut referiri la adrese care nu au fost depuse la dosar, considerând că, și dacă acestea s-ar depune, soluția ar fi aceeași.

Referitor la încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor O.U.G. nr. 68/2000, recurentul a invocat dispozițiile art. 7 ale acestui act normativ, în raport de care a susținut că soluția pronunțată de instanța de apel este greșită, întrucât, deși a făcut referire la pct. 8 din procesul-verbal nr. x din 9 decembrie 2015, care condiționează încheierea contractului de vânzare-cumpărare de rectificarea prețului vânzării la momentul semnării lui, în funcție de actele depuse în completare la dosarul comisiei, nu îi acordă valoare probantă în cauză, prin coroborarea cu O.U.G. nr. 68/2008.

În realitate, contractul de vânzare-cumpărare nu s-a încheiat din culpa reclamantei, care nu a depus înscrisurile din care să rezulte acordul vânzătorului asupra investițiilor deductibile din valoarea finală a imobilului, fapt ce a condus la majorarea valorii prețului, respectiv 957.490 RON;

Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1182-1224 C. civ., referitoare la acordul de voință, ale art. 1182 din același act normativ, conform căruia contractul se încheie prin negocierea lui de către părți, fiind necesar ca acestea să se pună de acord asupra elementelor esențiale ale contractului, unul dintre acestea fiind prețul.

Susține că instanța de apel l-a obligat pe recurent să încheie contractul de vânzare-cumpărare în forma dorită de reclamantă și la prețul convenabil pentru aceasta, astfel că recurentul a suferit un prejudiciu, prin prisma dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 68/2008.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Societatea Civilă Medicală "Dr. A. și Asociații" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, considerând că este nefondată prima critică formulată, care vizează o motivare necorespunzătoare a deciziei Curții de Apel București întrucât instanța de apel si-a motivat cu respectarea cerințelor legale, inclusiv a prevederilor art. 425 alin lit. b) Noul C. proc. civ., hotărârea, arătând argumentele pentru care a considerat cererea întemeiată.

Apreciază intimata că motivarea unei hotărâri nu trebuie să redea exhaustiv toate susținerile părților, iar în considerente curtea a răspuns prin argumentele dezvoltate apărărilor ambelor părți referindu-se la toate probele administrate în cauză și motivarea fiind în concordantă cu acestea, răspunzând în fapt și în drept pretențiilor formulate de părți, conducând în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Referitor la criticile invocate de recurenta-intimată, în sensul încălcării normelor de drept material privitoare la condițiile de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare, precum și a O.U.G. nr. 68/2008, a arătat că atât sentința pronunțată de judecătorul fondului cât și cea a instanței de apel sunt motivate în mod complet sub aspectul obligației de încheiere a contractului, ambele instanțe constatând prin prisma prevederilor O.U.G. nr. 68/2008, inclusiv a art. 7 și 8, îndeplinirea condițiilor necesare vânzării, precum și pasivitatea apelantului - pârât în cadrul procedurii.

Prin rezoluția din 24 octombrie 2019, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 20 februarie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primar General împotriva deciziei nr. 376A din 7 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la 19 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare.

Sub un prim aspect, recurentul invocă nulitatea hotărârii pronunțată de către Curtea de Apel pentru nemotivarea acesteia, motiv încadrabil în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Apreciază recurentul că motivarea instanței de apel încalcă dispozițiile art. 425 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce impun judecătorului obligația de a motiva temeinic hotărârea.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia.

Înalta Curte consideră că este îndeplinită obligația instanței de a argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile citate, ce au în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Deși recurentul a invocat că instanța de apel nu evocă normele substanțiale sau procedurale incidente, respectiv art. 1225, 1226, 1228, 1657, 1660, 1182, 1224, 1186 C. civ. și O.U.G. nr. 68/2008 și aplicarea lor în speța de față, făcând referiri la adrese care fie nu s-au depus, fie chiar dacă ar fi fost depuse, soluția ar fost aceeași, aceste afirmații nu sunt susținute de considerentele hotărârii ce face obiectul controlului judiciar.

Astfel, pe de o parte, în mod corect instanța de apel a arătat că apelantul- pârât a invocat o situație juridică nouă și diferită de ceea ce a avut în vedere prima instanță, respectiv că încheierea contractului de vânzare-cumpărare conform procesului-verbal de negociere directă nr. x/09.12.2015, a fost împiedicată, conform art. 8 din acest proces-verbal, de nedepunerea de către reclamantă decât în parte (pentru suma de 113.600 Euro) a documentelor care să justifice acordul vânzătorului asupra investițiilor deductibile din valoarea finală a imobilului, fapt ce a condus la majorarea valorii finale a imobilului la 957.490 Euro (față de 836.625 Euro cât s-a negociat).

Curtea a notat că prin aceste noi susțineri, apelantul-pârât a depășit limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, astfel cum sunt stabilite prin art. 478 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia:

"Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare", iar o atare perspectivă, înlătură de la analiză argumentele apelantului-pârât privind existența unui alt impediment la contractare, diferit de cel supus analizei primei instanțe și față de care nu a opus susțineri sau mijloace de apărare, deși a fost legal citat în fața instanței de fond.

Trebuie observat că, într-adevăr, caracterul devolutiv al apelului nu este unul absolut, el fiind limitat de două reguli restrictive exprimate prin adagiile tantum devolutum quantum appellatum ce stabilește că pricina se transmite către instanța superioară, spre a fi din nou judecată, doar în măsura sau în limitele în care activitatea instanței inferioare a fost criticată și tantum devolutum quantum judicatum, care statuează că nu se devoluează decât ceea ce s-a dedus judecății, iar în speță, în fața instanței de fond, nu s-au făcut apărările referitoare la nedepunerea actelor doveditoare a efectuării investițiilor și nici nu s-a solicitat constatarea nulității convenției din data de 09.12.2015 referitoare la stabilirea prin negociere a prețului vânzării.

Cu toate acestea, trecând peste acest impediment, instanța de apel a analizat chiar și aceste susțineri, arătând că și dacă se apreciază că are incidență în speță, teza finală a aceleiași prevederi legale, referitoare la posibilitatea instanței de apel de a încuviința și administra probele a căror necesitate rezultă din dezbateri, concluzia Curții asupra soluționării, nu este diferită.

Astfel, analizând punctul 8 din procesul-verbal nr. x/09.12.2015 de negociere directă între părți a vânzării-cumpărării spațiului medical în discuție, Curtea a reținut că, într-adevăr, se prevede posibilitatea de a se face rectificarea prețului vânzării la cursul BNR de la momentul semnării acestuia, dacă nu se prezintă actele pentru completarea dosarului de vânzare, solicitate până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Cu toate acestea, a constatat că nu poate da eficiență acestor clauze contractuale deoarece, pe de o parte, apelantul pârât nu a depus la dosar dovada existenței și comunicării adresei sale nr. x/27.03.2017, despre care face vorbire în apel, prin care ar fi solicitat reclamantei actele în dovedirea sumei totale a investițiilor acesteia, efectuate cu acordul proprietarului vânzător, iar pe de altă parte, a apreciat că, chiar dacă s-ar fi depus această adresă, relevanța sa trebuia apreciată în raport de data epuizării termenului de încheiere a contractului părților, care s-ar calcula, după susținerile necontestate ale instanței de fond, la 15 zile după obținerea la 29.01.2016, a Cărții Funciare provizorii a intabulării.

Aceste considerente, precum și afirmațiile în sensul că apelantul-pârât nu a depus în cauză adresa nr. x/27.02.2018 a Direcției Contracte din PMB la care face trimitere atunci când invocă o valoare majorată a imobilului la 957.490 Euro, ori o dovadă a comunicării acestuia, pentru a-l face opozabil reclamantei în condițiile contractuale menționate, nu pot constitui dovada, așa cum susține recurentul, că în hotărârea atacată ar fi inserate motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Din contră, în cadrul considerentelor în discuție, au fost analizate chiar susținerile din cererea de apel ale pârâtului, apreciindu-se că acestea nu sunt dovedite, raportat la probatoriul administrat la solicitarea părților și că, oricum nu ar fi avut relevanță, în contextul factual deja stabilit, asupra soluției ce urma a se pronunța.

În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu poate primi motivele de recurs formulate de pârât, încadrabile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, respectiv cele încadrabile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se constată că recurentul aduce critici cu privire la încălcarea normelor privitoare la condițiile de validitate ale contractului de vânzare-cumpărare și ale O.U.G. nr. 68/2008 privind vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical, publicată în Monitorul Oficial nr. 428 din 6 iunie 2008.

Situația de fapt reținută de instanțele anterioare ca urmare a administrării și interpretării probatoriului administrat în cauză este aceea că, pentru spațiul cu destinație medicală situat Calea x, București, inclus la poziția nr. 1 din H.C.G.M.B. nr. 289/2014, prin decizia nr. 398/2015 a Comisiei de aplicare a O.U.G. nr. 68/2008, s-a admis solicitarea de cumpărare prin negociere formulată de către Societatea Civilă Medicală "Dr. A. și Asociații", în baza procesului-verbal nr. x/2015.

Potrivit Procesului-verbal nr. x/09.12.2015 privind negocierea directă a prețului de vânzare, încheiat în conformitate cu O.U.G. nr. 68/2008, prețul vânzării a fost calculat la valoarea de 3.749.836,91 RON (echivalentul a 836.625 Euro la cursul BRN Euro - Leu din data de 09.12.2015), iar ca modalitate de plată s-a prevăzut plata în rate, pe o perioadă de 15 ani din care, primul an de grație, cu un avans inițial în valoare de 15% din prețul total (respectiv 125.493,75 Euro), achitat deja de către reclamant.

De asemenea pct. 8 din respectivul proces-verbal prevede posibilitatea de a se face rectificarea prețului vânzării la cursul BNR de la momentul semnării acestuia, dacă nu se prezintă actele pentru completarea dosarului de vânzare, solicitate până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Instanțele anterioare au reținut că termenul contractual prevăzut pentru încheierea contractului de vânzare a fost cel de 15 zile de la obținerea Cărții Funciare provizorii a intabulării dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, iar la data de 29.01.2016, potrivit referatului de admitere (dosar), procedura de dezmembrare a acestuia era finalizată.

Instanța de apel a constatat, în raport de data epuizării termenului de încheiere a contractului părților, care s-ar calcula, după susținerile necontestate ale instanței de fond, la 15 zile după obținerea la 29.01.2016, a Cărții Funciare provizorii a intabulării că, până la această dată nu au fost solicitate actele pentru completarea dosarului de vânzare, astfel încât s-a consolidat convenția părților prin care au stabilit prețul vânzării la valoarea de 3.749.836,91 RON (echivalentul a 836.625 Euro la cursul BRN Euro - Leu din data de 09.12.2015).

În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în mod corect s-a constatat că refuzul exprimat de pârât ulterior datei convenite pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare a spațiului în litigiu, este abuziv.

Aceste concluzii ale instanțelor anterioare, nu sunt afectate de nelegalitate, fiind în concordanță cu dispozițiile O.U.G. nr. 68/2008 și cu acordul părților exprimat în cadrul Procesului-verbal nr. x/09.12.2015 asupra obiectului contractului, prețului convenit și condițiilor de încheiere a actului.

Deși recurentul susține că art. 7 din actul normativ anterior menționat arată că prețul de vânzare al spațiului se stabilește în momentul vânzării, omite să se raporteze la aceste dispoziții în integralitatea lor.

Astfel, potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 68/2008, (1) Prețul de vânzare al spațiului medical și al terenului aferent se stabilește în momentul vânzării, în urma unei negocieri directe între cumpărător și comisie, și nu poate fi mai mic decât prețul de vânzare din raportul de evaluare, raport care, va evidenția și valoarea investițiilor efectuate de către solicitant, pe bază de acte justificative. Valoarea investițiilor efectuate se poate deduce numai dacă acestea au fost realizate cu acordul proprietarului, al deținătorului dreptului de administrare sau în baza contractului de concesiune, după caz, valoare ce nu poate depăși jumătate din prețul stabilit în raportul de evaluare. (2) Raportul de evaluare prevăzut la alin. (1) se întocmește de către un evaluator independent autorizat în condițiile legii, care este selectat prin licitație publică, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, de către autoritatea administrației publice locale, titulară a dreptului de administrare asupra spațiilor medicale aprobate a fi vândute. (3) Evaluatorul, prin raportul de evaluare, stabilește valoarea spațiului medical și a terenului aferent la prețul de piață pentru imobilele respective, pe baza indicatorilor de piață și a criteriilor de evaluare acceptați de comun acord. (4) Valoarea prevăzută la alin. (3) reprezintă prețul care s-ar putea obține în situația în care orice persoană interesată ar putea cumpăra spațiul respectiv.

Or, procesul-verbal nr. x/09.12.2015 a vizat tocmai negocierea directă a prețului de vânzare, încheiat în conformitate cu O.U.G. nr. 68/2008, în baza unui raport de evaluare, necontestat de către părți, iar faptul că acesta nu a fost încheiat odată cu contractul de vânzare cumpărare s-a datorat, în principal, împrejurării că a fost necesară dezmembrarea imobilului, operațiune care s-a făcut la data de 29.01.2016.

Din cuprinsul acestui act juridic care, potrivit art. 1270 C. civ., are putere de lege între părțile contractante, nu rezultă, așa cum susține recurentul, că s-a stipulat la pct. 8 că încheierea vânzării cumpărării se face sub condiția suspensivă a depunerii actelor justificative din care să rezulte acordul vânzătorului asupra investițiilor deductibile din valoarea finală a imobilului, ci că acest preț poate suferi modificări dacă, până la data stabilită pentru încheierea contractului în formă autentică, pârâta solicită completarea documentației, iar reclamanta nu depune actele doveditoare menționate.

Așa cum a reținut instanța de apel, ca urmare a interpretării probelor administrate în cauză, prin actul juridic în discuție părțile au ajuns la o convenție asupra prețului, care s-a consolidat în această formă, câtă vreme nu au fost solicitate acte pentru completarea dosarului de vânzare (conform clauzei de la pct. 8), până la data convenită pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, respectiv la 15 zile după obținerea la 29.01.2016, a Cărții Funciare provizorii a intabulării.

Recurentul, deși arată că valoarea prevăzută la art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 68/2008 reprezintă prețul care s-ar putea obține în situația în care orice persoană interesată ar putea cumpăra spațiul respectiv, nu a contestat stabilirea prețului de către expertul evaluator (SC B. SRL-societatea care a întocmit raportul de evaluare fiind, de altfel, desemnată chiar de către acesta), ci invocă de abia în faza apelului neaplicarea clauzei de la pct. 8 din convenție, în sensul scăderii investițiilor efectuate de reclamantă fără presupusul acord al pârâtului.

Raportat la cele arătate anterior, la modul în care instanțele anterioare au interpretat clauzele convenției părților și realizarea acordului de voință al acestora asupra condițiilor vânzării, nu se poate aprecia că au fost încălcate, așa cum susține recurentul, dispozițiile art. 1225, 1226, 1228, 1657, 1660, 1182, 1224, 1186 C. civ. și ale O.U.G. nr. 68/2008.

Trebuie subliniat că dispozițiile art. 488 ale C. proc. civ. dispun că nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate, nu și cele care vizează netemeinicia acesteia.

Instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt, nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ., așa cum s-a arătat anterior.

Față de considerentele mai sus arătate, nefiind incidente niciunul din motivele de recurs invocate de recurent, încadrabile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, făcând aplicarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 376 A din 7 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2020.