ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 378/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, la data de 02 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Târgu- Jiu (S.C.C.E.O. S.A. Târgu- Jiu), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 RON reprezentând contravaloarea pagubelor materiale, și obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 Euro (450.000 RON) reprezentând daune morale, sume ce i se cuvin ca urmare a infirmității permanente provocate de accidentul de muncă din data de 25 februarie 2013; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În ședința publică din data de 31.05.2016, instanța a pus în discuție competența de soluționare a cauzei în acord cu dispozițiile art. 131 noul C. proc. civ., apreciind că în cauză competența de soluționare aparține Tribunalului Gorj, secția a I a civilă.

Prin sentința civilă nr. 959/2016, pronunțată la data de 31 mai 2016, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis excepția de necompetență a secției I civilă din cadrul Tribunalului Vâlcea, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Berbești, în favoarea Tribunalului Gorj, secția I civilă.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Art. 253 din Codul Muncii prevede "Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".

Instanța a considerat că, dispozițiile articolului mai sus- menționat, nu sunt aplicabile în speța de față care privește acordarea de despăgubiri materiale și morale ca urmare a unui accident de muncă din următoarele considerente:

Răspunderea angajatorului în temeiul art. 253 din Codul Muncii intervine în următoarele situații: în cazul în care angajatorul nu și-a executat obligația de informare a persoanei selectate in vederea angajării cu privire la clauzele esențiale ale contractului, in măsura in care aceasta neexecutare l-a prejudiciat pe salariat (art. 19 din Codul muncii); în situația în care se constata nevinovăția salariatului suspendat din funcție pentru săvârșirea unei fapte penale incompatibile cu funcția deținuta (art. 52 alin. (2) din Codul muncii); în cazul nerespectării oricăreia dintre condițiile legale necesare pentru încheierea valabila a contractului individual de munca (art. 57 alin. (4) din Codul muncii); în cazul in care a dispus o concediere nelegala, anulata de către instanța (art. 78 alin. (1) din Codul muncii);pentru întârzierea nejustificata a salariului sau neplata acestuia (art. 161 alin. (4) din Codul muncii); în cazul prejudicierii salariatului prin discriminarea acestuia la locul de munca (art. 21 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicata în Monitorul Oficial nr. 99 din 8 februarie 2007, cu modificările ulterioare) etc.

Prin raportare la prevederile art. 266 din Codul Muncii, potrivit căruia: "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea/încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", s-a constatat că cererea de chemare în judecata formulată de către reclamant nu privește un conflict individual de muncă.

Aceasta, deoarece, din analiza textului de lege invocat mai sus, rezulta ca pe de o parte, numai salariatul poate fi subiect de dreptul muncii într-un conflict de individual de munca, iar pe de alta parte, conflictul individual de munca ar trebui sa privească încheierea, executarea, modificarea, suspendarea si încetarea contractului individual de munca, toate aceste situații fiind prevăzute de codul muncii ca instituții distincte care reglementează raporturile de munca dintre angajator si angajat, așa cum reiese prin exemplele de mai sus în care devine aplicabil art. 253 (1) din Codul Muncii.

Or, a reținut instanța, prezenta cerere de despăgubiri nu reflectă niciuna dintre situațiile care privesc existenta unui conflict individual de munca, prin raportare la situațiile juridice ale raportului de munca așa cum au fost ilustrate mai sus.

Totodată, s-a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretențiile în sumă de 100.000 Euro, cu titlu de daune morale plus 30.000 RON, reprezentând contravaloarea pagube materiale, fiind vorba pretenții de natură civilă ce atrag competența de soluționare a cauzei a secției a I a Civilă din cadrul Tribunalului Gorj, în acord cu dispozițiile art. 107 C. proc. civ., dat fiind faptul că sediul societății pârâte se află în circumscripția acestei instanțe, iar valoarea pretențiilor solicitate depășește suma de 200,000 RON.

La Tribunalul Gorj dosarul a fost înregistrat pe rolul secției conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 12 septembrie 2016, sub nr. x/2015, care, prin încheierea de ședință publică de la 03 octombrie 2016, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei, având ca obiect acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A Berbești, și a înaintat dosarul la secția I Civilă din cadrul Tribunalului Gorj, avându-se în vedere că, prin sentința pronunțată de Tribunalul Vâlcea s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția I civilă, iar dosarul nr. x/2015 a fost înregistrat în mod eronat pe rolul secției conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Gorj.

Pe rolul secției I Civile din cadrul Tribunalului Gorj dosarul a fost înregistrat la data de 24 octombrie 2016, sub nr. x/2015*.

Prin sentința civilă nr. 311/2016, pronunțată la data de 28 noiembrie 2016, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Gorj, secția I civilă a admis excepția de necompetență funcțională a acestei Secții, și a declinat competența funcțională de soluționare a cauzei formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Tg. Jiu, la secția conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Gorj.

În motivare, s-au reținut următoarele:

Având în vedere situația de fapt, precum și temeiul de drept invocate de către reclamant, instanța a constatat că, în cauză, nu este un litigiu de drept civil, ci un conflict de muncă, un raport juridic născut din executarea contractului de muncă care intră sub jurisdicția muncii, întrucât se susține că executarea contractului de muncă a prilejuit producerea unui accident de muncă, ce în opinia reclamantului declanșează răspunderea contractuală a angajatorului.

De asemenea, a considerat instanța, trebuie precizat că, potrivit dispozițiilor art. 253 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, ceea ce reprezintă un element care face parte din conținutul raportului juridic de muncă.

În acest sens, instanța a apreciat că, atât timp cât obligația angajatorului de a asigura securitatea și sănătatea în muncă se circumscrie raportului juridic de muncă, încălcarea acestei obligații și repararea prejudiciului cauzat angajatului are aceeași natură juridică, și anume, un raport juridic de muncă, angajatul având dreptul de a-și recupera prejudiciul creat în urma executării contractului de muncă în cazul în care dovedește încălcarea unei obligații de către angajator.

Totodată, instanța a avut în vedere faptul că, prin încheierea din data de 03 octombrie 2016, Tribunalul Gorj a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și înaintarea dosarului la secția I Civilă din cadrul Tribunalului Gorj.

În consecință, având în vedere faptul că prin încheierea din data de 03 octombrie 2016, nu s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția I civilă, ci scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și înaintarea dosarului la secția I Civilă din cadrul Tribunalului Gorj, instanța a apreciat că nu există un conflict de competență, așa cum este definit de dispozițiile art. 133 alin. (2) din C. proc. civ., motiv pentru care nu se va proceda conform dispozițiilor art. 134 din C. proc. civ., respectiv, suspendarea din oficiu a judecării cauzei și înaintarea dosarului instanței competente să soluționeze conflictul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 07 decembrie 2016, sub nr. x/2015**.

Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 42/2017, pronunțată la data de 16 ianuarie 2017, în dosarul nr. x/2015, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Gorj; a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Tg. Jiu, în favoarea Tribunalului Vâlcea; a constatat ivit conflictul de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele motive:

Conform prevederilor art. 266 din Codul muncii(republicat): "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".

Analizând actele dosarului, instanța a reținut că acțiunea de față are ca obiect un conflict de muncă, în sensul prevederilor legale sus- menționate.

Astfel, s-a reținut, prin acțiunea dedusă judecății reclamantul solicită obligarea pârâtei, în calitate de angajator, la contravaloarea pagubelor materiale, precum și la plata daunelor morale ce i se cuvin ca urmare a infirmității permanente provocate de accidentul de muncă din data de 25 februarie 2013, care a avut loc în timp ce reclamantul se afla în timpul serviciului, fiind salariatul S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A.

Așa cum se precizează în cererea de chemare în judecată, reclamantul a formulat o acțiune în răspundere patrimonială a angajatorului S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., în temeiul prevederilor art. 253 alin. (1) din Codul muncii, potrivit căruia, "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".

În conformitate cu prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii (republicat), cererile referitoare la conflicte de muncă se adresează instanței competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința ori, după caz, sediul. De asemenea, la art. 210 din Legea nr. 62/2011 se prevede că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speță, a reținut instanța, reclamantul are domiciliul în județul Vâlcea, în circumscripția Tribunalului Vâlcea și a adresat cererea de chemare de chemare în judecată acestei instanțe, respectiv, Tribunalului Vâlcea, manifestându-și astfel dreptul de opțiune între cele două instanțe competente alternativ, conform dispozițiilor legale susmenționate.

Așadar, a apreciat instanța, instanța competentă pentru soluționarea cauzei este Tribunalul Vâlcea, investită inițial cu soluționarea cauzei de către reclamant.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Tribunalul Vâlcea și Tribunalul Gorj- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nici o cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

În esență, conflictul de competență s-a ivit între Tribunalul Gorj și Tribunalul Vâlcea, ambele instanțe declarându-se necompetente teritorial să soluționeze cauza, după cum au dat sau nu efect prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii.

Trecând de această verificare preliminară, se constată că nașterea conflictului între cele două tribunale este determinată de competența teritorială reglementată de art. 269 alin. (1) și alin. (2) din Codul Muncii, potrivit cu care, "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform C. proc. civ.. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.".

Examinând conflictul negativ de competență de față, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Tribunalului Vâlcea, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Târgu- Jiu (S. C. civ..E.O. S.A. Târgu- Jiu), obligarea acesteia la plata sumei de 30.000 RON reprezentând contravaloarea pagubelor materiale, și a sumei de 100.000 Euro (450.000 RON) reprezentând daune morale, ca urmare a infirmității permanente provocate de accidentul de muncă din data de 25 februarie 2013.

Prin urmare, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant face parte din categoria conflictelor de muncă, iar, conform prevederilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii civile, respectiv, 02 noiembrie 2015, judecarea conflictelor de muncă este în competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Înalta Curte mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Deși textul legal invocat prevede două criterii de determinare a competenței teritoriale, acesta nu determină o competență alternativă, ci doar dă posibilitatea alegerii reclamantului între două instanțe exclusiv competente, dispozițiile art. 159 pct. 3 C. proc. civ. stipulând, de asemenea, că necompetența teritorială este de ordine publică, dacă părțile nu o pot înlătura.

În conformitate cu dispozițiile art. 194 C. proc. civ. reclamantul A. a indicat în cererea de chemare în judecată ca domiciliu, sat Ulmetu, jud. Vâlcea.

Art. 269 alin. (1) din Codul muncii prevede: "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, legea specială de reglementare a procedurii de soluționare a conflictelor individuale de muncă, prevede: "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

În consecință, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 210, mai sus evocat, potrivit principiului specialia generalibus derrogant.

Literatura de specialitate și practica judiciară sunt unanime în a aprecia că domiciliul părții litigante se identifică cu locuința statornică de fapt a acesteia. În acest sens, prin "domiciliu" în sens procesual se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, localitatea unde trăiește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a fi respectat principiul dreptului la apărare și a se facilita realizarea actului de justiție.

Ceea ce interesează în stabilirea competenței teritoriale este locul unde reclamantul locuiește efectiv, textul de lege vorbind de domiciliu sau sediu, ceea ce reclamantul în speță a indicat ca fiind situat în sat Ulmetu, jud. Vâlcea.

Potrivit normei de competență teritorială absolută, prevăzută de art. 269 alin. (2) Codul muncii (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii), litigiile de natura celui din cauză sunt date în competența tribunalului în circumscripția căruia își are domiciliul sau sediul reclamantul.

În această situație, în cauză, potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul Muncii, competența teritorială în soluționarea pricinii revine Tribunalului Vâlcea.

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate și în raport de obiectul cauzei- acțiune în realizare derivând dintr-un conflict de muncă-, având în vedere faptul că instanța în circumscripția căreia reclamantul își are domiciliul este Tribunalul Vâlcea, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine acestui tribunal și, în considerarea prevederilor art. 107 și art. 116 Noul C. proc. civ., cu referire la art. 269 alin. (2) Codul Muncii, urmează a stabili competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2017.