ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 324/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Târgu Jiu, au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța: să se constate că și-au desfășurat activitatea, începând cu anul 2003 și până în prezent, în condiții deosebite de muncă, precum și obligarea pârâtei la eliberarea declarațiilor nominale rectificative, pentru fiecare reclamant în parte și să achite contribuția la asigurările sociale în procentele corespunzătoare condițiilor deosebite de muncă pentru perioada în care au fost stabilite condiții normale de muncă și să se constate nulitatea absolută a clauzei din actele adiționale la Contractele individuale de muncă, prin care s-au stabilit condiții normale de muncă până în anul 2013.

Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 815 din 11.09.2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

În argumentarea sentinței s-a reținut, în esență, că reclamanții și-au stabilit reședințele exclusiv în scopul atragerii competenței de soluționare a litigiului la Tribunalul Vâlcea, fapt ce e de natură să deturneze dreptul procesual de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege, îngreunând astfel posibilitățile angajatorului pârât de a-și administra probatoriul.

Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale prin sentința nr. 705/2020 din 29 octombrie 2020 a admis excepția necompetentei teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În argumentarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că litigiul reprezintă un conflict individual de muncă, în cauză fiind incidente dispozițiile 269 alin. (2) din Codul muncii, art. 216 Legea nr. 62/2011 privind dialogul social și art. 12 C. proc. civ., iar din probele depuse în cauză reiese că, la momentul formulării cererii de chemare în judecată (10.12.2019), toți reclamanții aveau reședința stabilită pe raza județului Vâlcea, nefiind dovedită în nici un fel o altă stare de fapt și, pe cale de consecință, voința reclamanților de a eluda prevederile legale în sensul stabilirii arbitrare a competenței cu scopul de a îngreuna posibilitățile angajatorului pârât de a-și administra probatoriul.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Litigiul de față, având ca obiect, cererea formulată de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., în calitate de angajați, în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Târgu Jiu, în calitate de angajator, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se reține că, în materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenței, în cauza de față, dispozițiile art. 269 Codul muncii respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează: "Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

Coroborând prevederile art. 210 și 216 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanțe, deopotrivă competente, respectiv cea de la locul unde își are domiciliul sau cea de la locul de muncă al acestuia.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 12 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Din punct de vedere procesual, dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește și muncește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare.

Normele Codului muncii care reglementează competența teritorială, potrivit cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al acestuia.

În acest sens, Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 945 din 07 iulie 2011 a stabilit că "reglementarea diferită a Codului muncii față de cea a C. proc. civ. referitoare la competența teritorială a instanțelor de judecată, este justificată de specificul și necesitățile ce decurg din raporturile de muncă; în acest sens trebuie observat că reglementarea criticată urmărește facilitarea accesului la justiție și a apărării salariatului care are, în cele mai multe cazuri, calitatea de reclamant".

În cauză se constată că reclamanții la momentul formulării cererii de chemare în judecată aveau reședința stabilită pe raza județului Vâlcea, nefiind dovedită voința reclamanților de a eluda prevederile legale în sensul stabilirii arbitrare a competenței.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2021.